A fost lansat, în sistemul electronic de achiziţii publice, contractul privind modernizarea sistemului de iluminat public pe patru artere principale ale oraşului, astfel încât se va reduce consumul de energie cu 70%, informează Primăria municipiului Galaţi.

Contractul, cu o valoare estimată de 1.503.555 lei, adică peste 300.000 euro, vizează bulevardul Marea Unire, strada Brăilei (între Inelul de Rocadă şi bulevardul George Coşbuc), strada Navelor şi bulevardul Oţelarilor (între strada Brăilei şi bulevardul Galaţi), ofertele fiind aşteptate până în data de 22 octombrie 2021, fiind prevăzute 12 luni pentru realizarea proiectului, din care 3 luni pentru proiectare şi 9 luni pentru execuţie.

„Sistem modern de iluminat pe patru artere importante! Am lansat în licitaţie contractul pentru modernizarea sistemului de iluminat public pe Bulevardul Marea Unire, Strada Brăilei, Strada Navelor şi Bulevardul Oţelarilor, astfel încât vom reduce cu 70% consumul de energie electrică. Contractul are o valoare estimată de 1.503.555 lei, iar ofertele sunt aşteptate până în data de 22.10.2021”, spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Principalele categorii de lucrări de intervenţie vor viza achiziţia de aparate de iluminat stradal cu LED, demontarea aparatelor existente şi montarea aparatelor de iluminat pe stâlpi şi consolele existente, cât şi montarea de console pentru stâlpi care în acest moment nu sunt echipaţi cu aparate de iluminat. Astfel, se vor monta 524 de aparate tip LED eficiente din punct de vedere al consumului de energie.

Proiectul „Modernizare sistem iluminat public pe bulevardul Marea Unire, strada Brăilei între Inelul de Rocadă (inclusiv Inelul de Rocadă) şi bulevardul George Coşbuc, strada Navelor şi bulevardul Oţelarilor între strada Brăilei şi bulevardul Galaţi” este finanţat prin Programul privind sprijinirea eficienţei energetice şi gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, iar valoarea totală a proiectului este de 1,8 milioane de lei, din care aproximativ 700.000 reprezintă contribuţia de la bugetul local.

„Prin implementarea proiectului se urmăreşte reducerea consumului de energie electrică cu minim 70%, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră echivalente (CO 2), alegerea de produse care utilizează mai puţine materii prime, respectiv produse alcătuite din materiale recuperabile în procent ridicat, limitarea poluării luminoase realizând un iluminat de calitate”, precizează municipalitatea.

Citeşte şi Iluminat public cu surse LED, pe arterele principale ale Galaţiului

Publicat în Știrea zilei

Aparate de iluminat stradal echipate cu surse LED, care vor reduce consumul de energie cu 70%, vor fi montate pe artere principale ale orașului, după ce a fost semnat un contract de finanțare în acest scop cu Administrația Fondului pentru Mediu. Este vorba despre Bulevardul Marea Unire, Strada Brăilei (între Inelul de Rocadă și Bulevardul G. Coșbuc), Strada Navelor și Bulevardul Oțelarilor (între str. Brăilei și Bulevardul Galați) unde se vor monta 524 de aparate tip LED, informează Primăria municipiului Galați.

Prin implementarea proiectului se urmărește reducerea consumului de energie electrică cu minim 70%, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră echivalente (CO 2), alegerea de produse care utilizează mai puține materii prime, respectiv produse alcătuite din materiale recuperabile în procent ridicat, limitarea poluării luminoase realizând un iluminat de calitate. Principalele categorii de lucrări de intervenție vor viza achiziția de aparate de iluminat stradal cu LED, demontarea aparatelor existente și montarea aparatelor de iluminat pe stâlpi și consolele existente, cât și montarea de console pentru stâlpi care în acest moment nu sunt echipați cu aparate de iluminat, precizează muncipalitatea într-un comunicat de presă.

Valoarea totală a proiectului este de 1,8 milioane de lei, din care aproximativ 700.000 reprezintă contribuția de la bugetul local. Contractul de achiziție pentru realizarea acestui obiectiv va fi lansat în licitație publică în perioada următoare. Proiectul "Modernizare sistem iluminat public pe Bulevardul Marea Unire, Strada Brăilei între inelul de rocadă (inclusiv inelul de rocadă) și Bulevardul George Coșbuc, Strada Navelor și Bulevardul Oțelarilor între strada Brăilei și Bulevardul Galați" este finanțat prin Programul privind sprijinirea eficienței energetice și gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, se mai arată în comunicatul citat.

Publicat în Știrea zilei