Miercuri, 16 Mai 2018 15:44

Director nou la ArcelorMittal Galaţi

ArcelorMittal Galaţi anunţă că are un nou director general. Numele lui este Bogdan Grecu şi a preluat postul de conducere al ArcelorMittal Galaţi de la Bruno Ribo care a fost director general pentru combinatele din Galaţi, şi ulterior Skopie, din anul 2012.
"Bogdan Grecu a fost numit director general al ArcelorMittal Galaţi (România) şi Skopie (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei). Activitatea ambelor unităţi şi a celor incluse în pachetul de separare va fi condusă de un «manager al unităţilor ţinute separat» şi monitorizată de un «împuternicit pentru supraveghere», numit în acord cu reprezentanţii Comisiei Europene", se arată în comunicatul ArcelorMittal Galaţi.
Bruno Ribo îl va sprijini pe noul director general, în timpul fazei de tranziţie. "Bogdan va avea tot sprijinul meu în viitorul apropiat pentru a asigura o tranziţie lină şi o continuitate perfectă în toate activităţile noastre", a declarat Bruno Ribo.
Bogdan Grecu, în vârstă de 41 de ani, a absolvit Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie cu un masterat în economie şi începând cu 2001 s-a alăturat echipei Combinatului Siderurgic de la Galaţi. Din 2012, a fost membru al Comitetului Director al ArcelorMittal Galaţi şi a coordonat diverse activităţi cum ar fi: audit intern, cumpărări, logistică, investiţii, I.T., automatizări, lanţ furnizor şi cerere.
"Toate activităţile noastre vor continua în mod obişnuit în următoarele luni de tranziţie şi de pregătire pentru vânzare", a spus Bogdan Grecu, noul directorul general al unităţilor ArcelorMittal Galaţi - Skopie.

Publicat în Eveniment

Consiliul Local Galaţi a votat, recent, promisiunea unilaterală de donaţie a conductelor de apă brută, Firul 4, Priza Dunării, până acum aflate în proprietatea privată a ArcelorMittal Galaţi. Este vorba despre cele două conducte care fac legătura dintre Priza Dunării şi oraş. După cum se ştie, alimentarea cu apă a oraşului se face prin două reţele, una de suprafaţă şi una subterană. Cea de suprafaţă este Dunărea, de unde apa se preia prin intermediul unei prize tip cheson de la Priza Dunării, obiectiv pus în funcţiune în perioada 1972-1975, realizat şi aflat în proprietatea combinatului. Cele două conducte, proiectate să transporte apă din Dunăre cu un debit de 6 mc pe secundă, s-au aflat, până acum, în proprietatea ArcelorMittal. O situaţie care de multe ori a suscitat dezbateri aprinse pe tema capacităţii sau nu a administraţiei locale de a garanta alimentarea cu apă din Dunăre a oraşului, în condiţiile în care un serviciu public era asigurat folosindu-se conducte ale unui operator privat.
Acum, însă, astfel de discuţii vor dispărea căci Consiliul Local Galaţi a luat la cunoştinţă de decizia ArcelorMittal de a dona cele două conducte de apă brută, Firul 4, Priza Dunării, către Primăria municipiului Galaţi. Actul de donaţie a fost aprobat de consiliul de administraţie al ArcelorMittal, după ce Primăria Galaţi a efectuat, vara trecută, o serie de demersuri în acest sens. În consecinţă, combinatul donează municipalităţii conducta 4 Dunăre IJGCL cu o valoare contabilă de peste 85.000 de lei şi conducta DN 1200, cu o valoarea contabilă de 127.510 de lei.

Publicat în Eveniment
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a introdus în procedura de filtru, fază prealabilă judecăţii, dosarul ce vizează anularea taxei pentru activitatea de metalurgie şi siderurgie aferentă anului 2014, ce a fost stabilită de Consiliul Local Galaţi pentru a fi plătită de Arcelor Mittal Galaţi. Valoarea taxei de poluare se ridică la aproape 8,2 milioane de lei, iar expertiza efectuată pentru a estima nivelul de poluare pe care îl generează colosul siderurgic a stabilit că, prin activitatea desfăşurată, prin impactul asupra mediului, Arcelor Mittal Galaţi nu ar depăşi limitele impuse de lege şi nu s-ar justifica astfel majorarea taxelor legale. Concluziile expertului au fost, de altfel, împărtăşite şi de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, care au anulat parţial HCL 498/2013, ce viza taxa de 8,2 milioane de lei.  Aceeaşi instanţă a decis la sfârşitul lui 2014 să anuleze tot parţial hotărârea Consiliului Local Galaţi în ceea ce priveşte taxa stabilită pentru activitatea de metalurgie şi siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari în 2013. Valoarea taxei fusese stabilită atunci la aproximativ opt milioane de lei, fiind pentru a doua oară când instanţa gălăţeană decide să anuleze taxa de poluare stabilită de forul deliberativ local.    Au scăzut concentraţiile de amoniu, fenoli şi cianuri     Administraţia Arcelor Mittal Galaţi a precizat în instanţă că a închis din 2009 cea mai mare sursă de poluare, Uzina Cocso-Chimică, măsură care ar fi condus la reducerea semnificativă a volumului pulberilor eliberate în atmosferă, de patru ori, concentraţiile de amoniu au scăzut de 11 ori, iar concentraţiile de fenoli şi cianuri ar fi scăzut de două ori, o expertiză fiind deja efectuată pentru a clarifica acest aspect. Taxa de poluare plătită de Combinatul gălăţean a crescut constant în ultimii ani, Astfel, în 2006 aceasta se ridica la 4 milioane de lei, în 2007 a crescut la 7 milioane de lei, pentru ca în 2010 să ajungă la 7,88 de milioane de lei. Consiliul Local Galaţi apreciază că taxa de poluare nu poate fi considerată discriminatorie, deoarece nu se poate stabili cu exactitate care este gradul de poluare pe care Combinatul îl are asupra oraşului. De cealaltă parte, administraţia ArcelorMittal Galaţi crede că ar folosi mai bine banii din taxa de poluare decât autorităţile locale.
Publicat în Comunitate

Miercuri s-a deschis programului „Şcoala de Ucenici” 2015-2016, proiect al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, derulat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi. Proiectul, aflat la adoua ediţie anuală, urmăreşte integrarea pe piaţa muncii a tinerilor fără experienţă. În esenţă, combinatul siderurgic de la Galaţi oferă cursanţilor (absolvenţi de licee şi şcoli profesionale, cu vârste până în 25 de ani) o perioadă de 6 luni de zile în care aceştia vor urma cursuri teoretice şi practice, desfăşurate pe platforma combinatului şi sub îndrumarea unui mentor – un angajat cu vechime în combinat. Pe parcursul şcolii de ucenici, cei 50 de cursanţi selectaţi din 120 înscrişi vor primi leafă şi alte drepturi salariale. Totodată, pentru cei care locuiesc în mediul rural şi care vor face naveta zilnic la combinat se va acorda o indemnizaţie suplimentară, iar pentru trei ucenici ale căror locuienţe sunt mult prea departe pentru a face naveta, combinatul le oferă posbilitatea de a locui, gratuit, în unul din blocurile ArcelorMittal Galaţi. La finalul şcolii, cursanţii dau un examen şi dacă îl promovează se vor putea angaja în Combinat. Astfel, tinerii vor găsi mai uşor un loc de muncă, iar Combinatul va avea noi angajaţi gata specializaţi la locul de muncă. „Toţi 50 se pot angaja în Combinat, depinde doar de ei asta. Dar plusul de 50 de noi angajaţi nu înseamnă disponibilizarea altor 50 de angajaţi; avem în permanenţă nevoie de angajaţi tineri şi de aceea acest proiect va continua şi anii următori. Faţă de modul în care se prezentau la începutul şcolii de ucenici şi cum se prezintă acum, când lucrează ca angajaţi ai Combinatului, schimbarea este enormă, şi nu vorbesc doar de calificarea profesională. Tinerii au mai multă încredere în ei, sunt responsabili, ştiu cum să gestioneze diverse situaţii", spune Mihaela Crăciun, director al Direcţiei de Resurse Umane din cadrul ArcelorMittal Galaţi.

Tactica ArcelorMittal Galaţi de a-şi specilaiza la locul de muncă viitorii angajaţi este apreciată de tineri, mai ales că aceştia sunt conştienţi de handicapul lipsei de experienţă. „Am venit la acest program pentru că altfel nu te angajează nimeni, nu stă nimeni după tine să îţi arăte, vrea de la început să te pricepi, să lucrezi repede, bine şi ...pe bani puţini”, a spus un alt ucenic, Alexandru Bucşan, 19 ani, absolvent al Liceului CFR Galaţi. 

Cum proiectul de anul trecut a avut un aşa de mare succes, „anul acesta am extins numărul locurilor la 50 pe care au candidat 120 de tineri, deşi la prima înscriere au fost sute. Ulterior, în urma selecţiei, am stabilit care sunt cei 50 de ucenici. Pentru anul acesta necesitatea pe meserii a fost structurată pe: mecanic sau lăcătuş, electromecanic şi electrician”, spune Marius Solomon, coordonatorul proiectului.

Proiectul este apreciat şi de AJOFM Galaţi, instituţie care, potrivit propriei baze de date, arată că aproximativ 39% din şomeri sunt persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. „La nivelul judeţului Galaţi sunt în jur de 18.000 de şomeri, iar circa 7.000 din ei sunt persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Din păcate, în continuare, în şcoli nu există consilieri specializaţi care să ştie să îi sfătuiască pe tineri despre ce ar putea face după ce termină studiile, motiv pentru care foarte mulţi se trezesc, după 10 sau 12 clase, că nu ştiu să facă nimic şi nimeni nu îi angajează. De aceea este nevoie ca AJOFM să continue să facă parteneriate cu diverşi agenţi economici, în vederea găsirii de soluţii pentru integrarea tinerilor pe piaţa muncii", a declarat Cezar Năstase, director AJOFM Galaţi.  

Publicat în Eveniment

ArcelorMittal Galaţi  donează peste 1.000 de instrumente şi echipamente necesare în timpul sesiunilor practice desfăşurate la ateliere şi laboratoare de la licee tehnice din Galati, Tecuci, Bereşti şi Pechea.

„Unii dintre elevi ar putea deveni viitorii noştri angajaţi. De aceea, aceste instrumente îi vor ajuta în timpul sesiunilor practice. În viitor, vom continua să sprijinim şi să implementăm proiecte care se axează pe educaţie (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) şi sănătate”, a declarat Bruno Ribo, director general al ArcelorMittal Galaţi. 

Combinatul donează laboratoarelor tehnice din aceste licee diverse tipuri de micrometre, şublere, ceasuri comparatoare, pile, dispozitive pentru pentru măsurători electrice şi alte echipamente.

Publicat în Comunitate

Peste 60 de tineri au participat, vineri, la sediul AJOFM Galaţi, la prezentarea programului „Şcoala de Ucenici” 2015-2016, organizată de AJOFM Galaţi în colaborare cu ArcelorMittal Galaţi SA. Majoritatea tinerilor provin din mediul rural, iar distanţa de zeci de kilometri din localitatea natală şi până la Galaţi nu i-a descurajat. „Am făcut peste 50 de kilometri dar am venit, pentru că îmi doresc un loc de muncă. Sper să mă angajez în Combinat după ce voi face această şcoală, dar dacă nu îmi va plăcea sau nu voi face faţă, mă gândesc să plec în străinătate”, a spus un tânăr venit din nordul judeţului Galaţi, absolvent de liceu, care nu a vrut să îşi decline identitatea. De altfel, mulţi din cei veniţi, vineri, la prezentarea programului au preferat să îşi păstreze anonimatul, din motive mai mult sau mai puţin de înţeles. „Momentan am zis să încerc aici, la Combinat şi dacă îmi va plăcea va fi foarte bine, rămân. Aştept să văd cum va merge şcoala de ucenici... Sunt din Pechea, iar la noi sunt foarte mulţi şomeri, tinerii stau acasă, nu au unde munci, se mai duc cu ziua, dar mulţi nu au terminat şcoala şi singura şansă este să plece în străinătate”, a spus Paul Trifan, un alt tânăr venit să se înscrie la şcoala de ucenici.

Aflată la a doua ediţie, Şcoala de Ucenici a ArcelorMittal Galaţi are în acest an alocate 40 de locuri (dublu faţă de anul trecut), jumătate alocate absolvenţilor cu certificate de calificare în electrică şi electromecanică şi jumătate din locuri pentru cei cu diplomă de mecanic. Timp de 6 luni, ucenicii vor învăţa şi munci, primind şi un salariu de 1.100 de lei brut. „Şcoala de ucenici organizată de Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi este un program educaţional care vizează absolvenţii de liceu şi şcoală profesională, care doresc să lucreze în Combinatul Siderurgic. Timp de şase luni, de la 01.11.2015 până la 30.04.2016, tinerii care vor fi selectaţi pentru a face parte din acest proiect vor participa atât la cursuri teoretice de instruire, cât şi la cursuri practice, desfăşurate în Combinat, sub coordonarea unui mentor - un angajat al ArcelorMittal, cu experienţă. La finalul şcolii de ucenici vor da un examen şi vor avea posibilitatea să se angajeze în Combinat. În perioada şcolii de ucenici, tinerii vor veni la şcoala de ucenici ca la un loc de muncă obişnuit şi vor fi angajaţi, pe o perioadă de 6 luni, cu toate drepturile legale ale unui muncitor calificat, cu salariu, zile de concediu, bonificaţii”, a spus Marius Solomon, din partea Direcţiei de Resurse Umane a ArcelorMittal Galaţi.

La prima ediţie a şcolii de ucenici, Combinatul a pus la dispoziţie 20 de locuri, iar din cei 20 de „elevi”, 17 sunt acum angajaţi în Combinat.

Prin astfel de programe, ca şcoala de ucenici, AJOFM Galaţi speră să se reducă numărul de şomeri din rândul absolvenţilor care, acum, se ridică la circa 2.000 de persoane, a declarat şi directorul instituţiei, Cezar Năstase. Acesta a adăugat că în perioada imediat următoare AJOFM va organiza şi bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi (pe 25 septembrie), cu acelaşi scop - angajarea cât mai multor tineri.

Publicat în Comunitate

Peste 60 de tineri au participat, vineri, la sediul AJOFM Galaţi, la prezentarea programului „Şcoala de Ucenici” 2015-2016, organizată de AJOFM Galaţi în colaborare cu ArcelorMittal Galaţi SA. Majoritatea tinerilor provin din mediul rural, iar distanţa de zeci de kilometri din localitatea natală şi până la Galaţi nu i-a descurajat. „Am făcut peste 50 de kilometri dar am venit, pentru că îmi doresc un loc de muncă. Sper să mă angajez în Combinat după ce voi face această şcoală, dar dacă nu îmi va plăcea sau nu voi face faţă, mă gândesc să plec în străinătate”, a spus un tânăr venit din nordul judeţului Galaţi, absolvent de liceu, care nu a vrut să îşi decline identitatea. De altfel, mulţi din cei veniţi, vineri, la prezentarea programului au preferat să îşi păstreze anonimatul, din motive mai mult sau mai puţin de înţeles. „Momentan am zis să încerc aici, la Combinat şi dacă îmi va plăcea va fi foarte bine, rămân. Aştept să văd cum va merge şcoala de ucenici... Sunt din Pechea, iar la noi sunt foarte mulţi şomeri, tinerii stau acasă, nu au unde munci, se mai duc cu ziua, dar mulţi nu au terminat şcoala şi singura şansă este să plece în străinătate”, a spus Paul Trifan, un alt tânăr venit să se înscrie la şcoala de ucenici.

Aflată la a doua ediţie, Şcoala de Ucenici a ArcelorMittal Galaţi are în acest an alocate 40 de locuri (dublu faţă de anul trecut), jumătate alocate absolvenţilor cu certificate de calificare în electrică şi electromecanică şi jumătate din locuri pentru cei cu diplomă de mecanic. Timp de 6 luni, ucenicii vor învăţa şi munci, primind şi un salariu de 1.100 de lei brut. „Şcoala de ucenici organizată de Combinatul Siderurgic ArcelorMittal Galaţi este un program educaţional care vizează absolvenţii de liceu şi şcoală profesională, care doresc să lucreze în Combinatul Siderurgic. Timp de şase luni, de la 01.11.2015 până la 30.04.2016, tinerii care vor fi selectaţi pentru a face parte din acest proiect vor participa atât la cursuri teoretice de instruire, cât şi la cursuri practice, desfăşurate în Combinat, sub coordonarea unui mentor - un angajat al ArcelorMittal, cu experienţă. La finalul şcolii de ucenici vor da un examen şi vor avea posibilitatea să se angajeze în Combinat. În perioada şcolii de ucenici, tinerii vor veni la şcoala de ucenici ca la un loc de muncă obişnuit şi vor fi angajaţi, pe o perioadă de 6 luni, cu toate drepturile legale ale unui muncitor calificat, cu salariu, zile de concediu, bonificaţii”, a spus Marius Solomon, din partea Direcţiei de Resurse Umane a ArcelorMittal Galaţi.

La prima ediţie a şcolii de ucenici, Combinatul a pus la dispoziţie 20 de locuri, iar din cei 20 de „elevi”, 17 sunt acum angajaţi în Combinat.

Prin astfel de programe, ca şcoala de ucenici, AJOFM Galaţi speră să se reducă numărul de şomeri din rândul absolvenţilor care, acum, se ridică la circa 2.000 de persoane, a declarat şi directorul instituţiei, Cezar Năstase. Acesta a adăugat că în perioada imediat următoare AJOFM va organiza şi bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi (pe 25 septembrie), cu acelaşi scop - angajarea cât mai multor tineri.

Publicat în Eveniment
Vineri, 11 Septembrie 2015 00:00

ArcelorMittal caută tineri ucenici

Vineri, la ora 10.00, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, va avea loc prezentarea programului “Şcoala de Ucenici 2015-2016”, organizat în colaborare cu ArcelorMittal Galaţi. Aflată la a doua ediţie, şcoala de ucenici organizată de Combinatul este un program educaţional adresat absolvenţilor de liceu şi şcoală profesională care doresc să lucreze în combinatul siderurgic. Timp de şase luni, tinerii care vor fi selectaţi pentru a face parte din acest proiect vor participa atât la cursuri teoretice de instruire, cât şi la cursuri practice, desfăşurate în conmbinat, sub coordonarea unui mentor, un angajat al ArcelorMittal, cu experienţă. Tinerii vor veni la şcoala de ucenici ca la un loc de muncă obişnuit şi vor primi şi bani, mai exact 1.100 de lei brut, dar şi alte beneficii, precum bonuri de masă, la fel ca orice alt angajat. Numai că, spre deosebire de angajaţii Combinatului, ucenicii mai mult vor învăţa. 

Înscrierile la şcoala de ucenici se încheie pe 18 septembrie, după care va urma perioada de interviuri, urmând ca de la 1 noiembrie să înceapă cursurile. ArcelorMittal Galaţi caută tineri absolvenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani şi care să deţină un certificat de calificare în una din meseriile: electromecanic, mecanic sau electrician.

Anul trecut a fost prima prima ediţie a şcolii de ucenici. Din cei 20 de tineri selectaţi, 17 au absolvit cursurile şi au beneficiat de oportunitatea de a se angaja la Combinat.

Publicat în Comunitate

Societatea Naţională Nuclearelectrica a formulat împotriva ArcelorMittal Galaţi o cerere de chemare în judecată având ca obiect constatarea nelegalităţii încetării contractului de vânzare - cumpărare a energiei electrice pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale de energie electrică (PCCB) din data de 22 februarie 2013, anunţă Agerpres.

Conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, Nuclearelectrica cere obligarea ArcelorMittal Galaţi la achitarea, cu titlu de daune interese compensatorii, a sumei totale de 8,575 milioane lei.

„Menţionăm că litigiul este demarat ca urmare a denunţării de către ArcelorMittal Galaţi SA a contractului de vânzare - cumpărare energie electrică nr. 207/22.02.2013 înainte de data de expirare, respectiv 30.09.2014”, se precizează în raport.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În 2014, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,3 miliarde dolari şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone, iar producţia de minereu de fier a fost de 63,98 milioane de tone.

În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).

Principalele domenii de activitate ale Nuclearelectrica se axează pe producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. Nuclearelectrica are două sucursale, fără personalitate juridică: Sucursala CNE Cernavodă, care exploatează Unităţile 1 şi 2 de la CNE Cernavodă, precum şi serviciile auxiliare şi Sucursala FCN Piteşti, fabrica de combustibil nuclear.

Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă reprezintă circa 20% din producţia de electricitate totală a României. 

Publicat în Comunitate

Judecătoria Galaţi a admis recent o cerere a SNTFM CFR MARFĂ SA, obligând ArcelorMittal Galaţi la plata a 104.851 de lei, reprezentând contravaloarea unor tarife de transport şi speze bancare, la care se adaugă alţi 15.832 de lei drept majorări de întârziere. În plus, administraţia combinatului a fost obligată să achite şi taxa judiciară de timbru plătită de SNTFM CFR MARFĂ SA, ce se ridică la 3.518 lei. Şi CFR Marfă s-a aflat de curând în aceeaşi postură, după ce aceeaşi instanţă a admis executarea silită a companiei în contul diferenţei dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale cuvenite mai multor salariaţi pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pentru perioada martie 2009 – decembrie 2010. Asta după ce sute de angajaţi ai CFR Marfă Galaţi, în bună parte disponibilizaţi de la compania feroviară, au dat în judecată societatea, cerând încuviinţarea executării silite pentru recuperarea mai multor drepturi salariale. Judecătoria Galaţi a admis majoritatea cererilor, ce vizează „salariul suplimentar pe anul 2010 şi diferenţa dintre cuantumul drepturilor băneşti reprezentând Ziua Feroviarului, Paşti, Crăciun pe 2009 – 2010, diferenţa la salariul suplimentar pe anul 2009, şi ceea ce s-ar fi cuvenit prin calcularea acestor drepturi raportat la valoarea de 700 lei”, după cum s-a consemnat în hotărârea de încuviinţare a executării silite. 

 

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 2