Pentru a vă ajuta să separaţi realitatea de ficţiune, dezbatem zece dintre cele mai comune mituri ale temutei maladii - partea a doua:

6. Puteţi sări peste testul anual de dirofilaria dacă animalul dvs. de companie este sub tratament preventiv - Asociaţia Americana a Dirofilariozei recomandă testarea anuală pentru a se asigura că programul de prevenire funcţionează, spune dr. Rehm. Experţii explică că, deşi medicamentele pentru prevenirea dirofilarelor sunt extrem de eficiente, nimic nu funcţionează 100% în permanenţă. Chiar şi câinii cu tratamente preventive stricte se pot infecta. „Am avut două cazuri de câini cu dirofilaria care au luat tratament preventiv lunar permanent”, spune dr. Jeffrey. Chiar şi cei mai buni dintre proprietarii de animale de companie pot avea omisiuni, iar lipsa unei singure doze de medicament lunar – sau administrarea cu întârziere – pot lăsa un câine neprotejat. Şi chiar dacă faci totul corect şi la timp, nu este nicio garanţie”, spune dr. Rehm. Unii câini îşi scuipă pastilele de dirofilare când stăpânii lor nu sunt atenţi, alţii îşi pot vomita medicamentele antiparazitare. Din fericire, testele de dirofilare sunt sigure şi pot fi efectuate în timpul controlului anual al animalului dvs. de companie.

7. Este în regulă să ratezi o lună de tratamente preventive pentru dirofilaria - Dirofilaria este o ameninţare pe tot parcursul anului. „Tratamentele împotriva dirofilariei funcţionează retroactiv, aşa că un câine sau o pisică care sunt infectaţi trebuie să primească tratamente preventive împotriva dirofilariei în lunile următoare pentru a fi protejat”, spune dr. Hatton. Schimbarea tiparelor meteorologice cuplate cu rezistenţa la ţânţari fac dificilă prezicerea momentului infecţiei. În loc să ghiceşti când este sigur să opreşti prevenirea, cel mai bine este să-ţi păstrezi animalul de companie în siguranţă pe tot parcursul anului.

8. Remediile naturale funcţionează la fel de bine ca şi medicamentele preventive aprobate - Nici o strategie de respingere sau de evitare pe bază de substanţe naturale nu poate înlocui antiparazitarele de prevenire a dirofilarelor. Experţii subliniază că repelentele pe baza de plante ar trebui să fie folosite în plus faţă de cele de sinteza, nu în locul acestora. Repelentele naturale, cum ar fi uleiul de neem (care trebuie folosit cu prudenţă la pisici) şi insecticidele realizate cu ingrediente naturale pot ajuta la reducerea numărului de înţepături de ţânţari pe care le primeşte un animal de companie, adaugă dr. Rehm. Potrivit dr. Bianca Zaffarano de la Universitatea din Iowa, „strategiile igienice şi sanitare, cum ar fi evitarea expunerii la ţânţari şi eliminarea apei stătătoare care serveşte drept teren de reproducere a ţânţarilor, pot ajuta la reducerea transmiterii dirofilariilor.”

9. Viermii inimii se transmit prin contagiune directă - Dirofilaria nu se răspândeşte ca o răceală sau o gripă. Cu alte cuvinte, animalul tău de companie nu îl poate prinde direct de la alt animal. „Viermele inimii este răspândit prin pişcătura de ţânţar şi se contaminează larvele de dirofilaria de la alţi câini infectaţi, coioţi, lupi sau vulpi”, spune dr. Hatton. Tânţarul infectat pişcă apoi un câine sau o pisică şi le transmite viermii imaturi. Dacă nu sunt oprite prin tratament, larvele se maturizează şi se înmulţesc, provocând leziuni inimii şi plămânilor.” Oamenii pot fi victima viermilor cardiaci? Diagnosticul acestei boli la oameni este considerată a fi extrem de rară. „Oamenii sunt consideraţi a fi gazde atipice. Este extrem de rar ca oamenii să se îmbolnăvească de dirofilaria dar pot fi expuşi la dirofilaria prin muşcătura de ţânţar şi ajung la boala pulmonară şi granuloame în diferite organe”, spune dr. Hatton.

10. Prevenirea dirofilariozei este costisitoare şi incomodă - Este mai puţin costisitor să preveniţi dirofilaria canină decât să o trataţi, spune dr. Hatton. Nu numai că prevenirea lunară este mai eficientă din punct de vedere al costurilor dar îţi va oferi ţie şi animalului tău o calitate mai bună a vieţii. Prevenirea este una dintre cele mai bune investiţii pe care le puteţi face în sănătatea animalului dvs. de compani. Poate costa cât o pizza pe lună, în funcţie de produsul pe care îl foloseşti. În schimb, tratarea unui câine cu dirofilaria poate costa mai mult de 10 ori costul anual al prevenirii. Câinele tău iubeşte bunătăţile? Dacă da, poţi să-i administrezi lunar un medicament masticabil. Pisica ta urăşte pastilele? Există mai multe opţiuni „spot-on” care oferă o protecţie completă  şi de lungă durată. Important este să găseşti un produs care să fie convenabil pentru tine şi prietenul tău cu lăbuţe.

Citește prima parte a articolului AICI!

Publicat în Pet Mania

Este nevoie de o singură muşcătură de la un ţânţar care este infectat cu larve de viermi cardiaci pentru a pune în pericol sănătatea şi bunăstarea animalului dvs. de companie. Şi dacă animalul tău de companie se infectează, să ştiţi că dirofilarioza este debilitantă şi poate fi fatală dacă nu este tratată. Miza este pur şi simplu prea mare pentru a crede în idei precum „Numai câinii sunt susceptibili la dirofilarie” sau „Boala viermilor cardiaci este doar o problemă de vară”. Pentru a vă ajuta să separaţi realitatea de ficţiune, dezbatem zece dintre cele mai comune mituri ale temutei maladii:

1. Numai câinii se pot îmbolnăvi de dirofilarioză - Câinii pot fi animalul de companie cel mai expus riscului, dar pisicile şi dihorii sunt de asemenea vulnerabili. De aceea, AHS recomandă prevenirea pe tot parcursul anului pentru toate cele trei specii, spune dr. Chris Rehm, preşedintele Societăţii Americane de Dirofilarioză (AHS). „Pisicile sunt mai puţin susceptibile faţă de câini ca gazdă a viermilor cardiaci”, dar ele sunt  expuse riscului de a se infecta, spune dr. Laura Hatton, medic veterinar din Kansas, S.U.A. La fel ca şi câinii, pisicile pot dezvolta dirofilaria adultă, dar este mai frecvent ca larvele la pisici să moară înainte ca acestea să atingă maturitatea deplină, adaugă ea. Nu există opţiuni de tratament sigure cunoscute pentru tratarea viermilor inimii la pisici, aşa că prevenirea este cea mai bună modalitate de a le menţine sănătoase.

2. Animalele de companie care nu ies din casă nu sunt expuse riscului de a face viermi cardiaci - Presupuneţi că animalul dvs. de companie este protejat doar pentru că nu se aventurează prea mult în aer liber? Ţânţarii purtători de boli pot pătrunde cu uşurinţă în casă şi pot transmite dirofilaria. Aproximativ un sfert dintre pisicile diagnosticate cu viermi cardiaci sunt considerate pisici de interior, spune dr. Hatton. Chiar dacă câinele tău răsfăţat iese afară doar pentru a-şi face nevoile sau pentru plimbări scurte, ţine minte – este nevoie de o singură muşcătură de la un ţânţar infectat pentru a infecta un animal de companie.

3. Dirofilaria este doar o problemă în sezonul cald - Ştim cu toţii că ţânţarii se dezvoltă pe vreme mai caldă, dar „sezonul ţânţarilor” poate varia de la o regiune la alta şi chiar de la un an la altul. „În general, activitatea ţânţarilor va începe atunci când temperature ambientului atinge nivelul de 10 de grade Celsius şi de obicei scade pe măsură ce temperaturile scad”, spune Dr. Hatton. Cu toate acestea nu este extraordinar ca ţânţarii să fie activi la temperaturi de 4 grade Celsius, susţine dr. Susan Jeffrey, medic veterinar la Spitalul pentru animale din Madison, Wisconsin. Primul îngheţ este de obicei un indicator de încredere că sezonul ţânţarilor s-a încheiat, dar unii ţânţari hibernaţi pot apărea iarna în timpul perioadelor de căldură neaşteptate. Dacă trăieşti în climă mai caldă, eşti pregătit să vezi ţânţari chiar şi în lunile de iarnă, dar şi în perioadele reci este imposibil de prezis când va dispărea ultimul ţânţar, spune dr. Rehm. „Tânţarii caută locuri calde şi protejate, unde pot supravieţui mult după căderea ultimelor frunze. Din aceste motive, AHS recomandă prevenirea pe tot parcursul anului pentru toate animalele de companie”, spune dr. Rehm.

4. Dirofilarioza nu apare în climatul uscat - Dirofilaria a fost raportată peste tot în lume. Tânţarii sunt foarte adaptabili şi vor găsi  locuri pentru a se reproduce, chiar şi în timpul secetei. În timp ce unii ţânţari se înmulţesc şi eclozează în timpul ploilor, alţii preferă anvelopele uzate, băile pentru păsări sau cutiile de conserve din gunoi pentru a se reproduce. „Zonele cu apă stătătoare, inclusiv iazurile, lacurile şi piscinele, pot oferi condiţii optime de reproducere pentru ţânţari”, spune dr. Jeffrey. A crede că animalul tău de companie este protejat pentru că locuieşti în teritorii calde este de o falsă siguranţă. De fapt, „probabilitatea mai mică ca animalele de companie să fie protejate de viermi inimii în regiunile caniculare face ca prezenţa unui singur câine pozitiv la dirofilaria dintr-un cartier sau sat, să fie o îngrijorare serioasă”, spune dr. Rehm.

5. Dirofilaria este rareori fatală -  Dirofilaria este o boală devastatoare şi potenţial fatală, care afectează inima, plămânii şi vasele de sânge pulmonare. Viermii inimii duc la o reacţie inflamatorie care poate provoca leziuni permanente ale vaselor de sânge din plămâni. În afară de riscul de deces, viermii inimii pot compromite calitatea vieţii unui animal şi pot provoca semne şi simptome clinice debilitante, care se pot îmbunătăţi, dar nu se pot rezolva decât dificil chiar şi cu tratament. La câini, simptomele încep de obicei cu o tuse, care se poate agrava pe măsură ce boala progresează. „Oboseala, dificultăţile de respiraţie şi pierderea în greutate sunt frecvente”, spune dr. Hatton. Lăsaţi fără tratament, câinii pot intra în insuficienţă cardiacă şi în cele din urmă pot muri. Pisicile cu dirofilaria dezvoltă de obicei boli pulmonare, care pot imita astmul şi pot provoca insuficienţă respiratorie, tuse cronică şi vărsături. Moartea unui vierme adult intracardiac la o pisică poate face ca pisica să faca stop cardiac. Cât timp poate trăi un câine cu viermi la inimă? „Speranţa de viaţă depinde de mărimea câinelui, de sănătatea relativă a câinelui, de simptome şi de mărimea contaminării”, spune dr. Sarah Wooten, veterinar în Colorado. Lăsată netratată, dirofilarioza este de obicei fatală. Unii câini pot suporta o contaminare  foarte mică şi pot fi asimptomatici, dar majoritatea celor care nu sunt trataţi nu vor supravieţui.

Va urma!

Publicat în Pet Mania

Persoanele infectate cu virusul care cauzează variola maimuţei trebuie să evite la maximum contactele cu animalele lor de companie, au recomandat autorităţile sanitare din Franţa, relatează AFP.
În urma creşterii numărului de persoane infectate cu acest virus în multe ţări situate în afara zonelor africane endemice, Agenţia naţională pentru siguranţă sanitară (ANSES) din Franţa a fost sesizată de urgenţă în legătură cu chestiunea transmiterii bolii la animale de companie.
Potrivit cunoştinţelor ştiinţifice actuale, lagomorfele - un ordin de mamifere rozătoare din care fac parte iepurii de casă şi iepurii de câmp - sunt receptive şi sensibile în condiţii experimentale la acţiunea acestui virus, în special puii lor.
Sciuridele, rozătoare din care fac parte veveriţele şi câinii-de-preerie, constituie o familie receptivă şi sensibilă, prezentând un posibil risc de infectare chiar mai mare decât riscul care există pentru oameni. Deţinerea şi vânzarea acestor animale nu este autorizată în Franţa.
Rozătoarele de companie, precum şobolanul cenuşiu, şoarecii, cobaii şi hamsterii, par însă puţin receptive la vârstă adultă, dar ar putea fi receptive în cazul exemplarelor tinere.
Datele medicale lipsesc deocamdată pentru dihori şi câini. În ceea ce le priveşte pe pisici, doar un singur studiu serologic a fost efectuat şi acesta a avut rezultate negative. În acest stadiu, niciun caz clinic nu a fost raportat pentru aceste trei specii.
Ţinând cont de aceste date, atunci când o persoană este infectată cu virusul variolei maimuţei, ANSES recomandă "să se evite la maximum contactele dintre animal şi persoana infectată, ideal lăsând animalul în îngrijirea unei alte persoane pe durata perioadei de izolare a pacientului". Înaintea fiecărui contact cu animalul de companie, specialiştii de la ANSES recomandă "spălarea mâinilor, purtarea mănuşilor de plastic şi a măştii sanitare de unică folosinţă".
În aşteptarea datelor suplimentare despre sensibilitatea şi receptivitatea animalelor de companie, "cea mai mare vigilenţă" a fost de asemenea recomandată pentru medicii veterinari care primesc spre consultare animale de companie ai căror proprietari sunt simptomatici.
Până la sfârşitul anului 2022, o nouă expertiză va completa aceste prime recomandări. Ea va viza evaluarea riscurilor de transmitere a virusului către fauna peridomestică (mai ales rozătoare). O evaluare a riscului ca oamenii să "importe" virusul de la animale infectate va fi de asemenea realizată. (sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania

În afară de aparatele electrocasnice care te ajută să scapi rapid de părul animalelor de companie, ai la dispoziţie mai multe variante clasice:
1. perii de curăţare - o perie aspră şi cu peri deşi este utilă atunci când vrei să cureţi părul de animale de pe covor. O poţi umezi într-o soluţie cu apă călduţă, detergent de covoare, balsam de rufe sau oţet şi apoi curăţa în profunzime covorul pentru a aduna părul de animale în exces. Atunci când prepari soluţia, ai grijă ca aceasta să nu facă multă spumă deoarece favorizează lipirea firelor de păr de material.
2. mănuşi de cauciuc - deşi probabil nu te-ai fi gândit la această soluţie, mănuşile de cauciuc sunt utile şi atunci când vrei să cureţi părul de animale de pe canapea sau parchet. Pune-ţi mănuşile, umezeşte-le cu puţină apă şi plimbă-le apoi pe suprafaţa pe care vrei să o cureţi. Firele de păr de vor lipi de mănuşi rapid şi cu puţin efort. Când mănuşile s-au umplut de păr, clăteşte-le şi reia procesul până când îndepărtezi tot părul de pisică sau câine.
3. mop umezit - dacă nu ai reuşit să îndepărtezi toate firele de păr cu ajutorul aspiratorului, poţi folosi la final şi mopul, uşor umezit cu apă, ca să elimine firele de păr mărunte care nu au fost aspirate.
4. burete de vase uşor umezit - foloseşte partea abrazivă a buretelui de vase ca să înlături părul de animale de pe canapea, perne sau alte suprafeţe textile. Ţine cont că buretele de vase nu are capacitate să reţină toate firele de păr, aşa că multe dintre ele vor cădea pe podea, de unde le vei putea curăţa cu un aspirator sau cu un mop.
5. benzi adezive - benzile adezive sunt eficiente în curăţarea părului de animale din casă. Poţi folosi role de bandă adezivă sau îţi poţi înfăşura în jurul mâinii o bucată de bandă adezivă lată pe care apoi să o plimbi pe suprafaţa pe care vrei să o cureţi. Poţi chiar să lipeşti banda adezivă de suprafaţa respectivă şi apoi să o dezlipeşti rapid, până când elimini tot părul de animale.
6. cârpă sau mop electrostatic - mopul electrostatic este prevăzut cu o cârpă care adună rapid părul de animale de pe podea, parchet sau alte suprafeţe lucioase. Poţi găsi şi cârpa electrostatică separat în comerţ sau în curăţătoriile profesionale.
7. role de scame - nu sunt utile doar pentru a curăţa scamele de pe haine, ci şi pentru a îndepărta părul de pisică sau câine de pe orice tip de suprafaţă textilă. Schimbă hârtia atunci când se umple de păr şi continuă procesul până când ai curăţat în totalitate părul de animale.
8. mătura de cauciuc - este eficientă în special pentru firele de păr încăpăţânate care se depun pe orice tip de suprafaţă. Datorită energiei statice care este produsă prin frecarea cauciucului de suprafeţe, firele de păr se ataşează rapid de mătură.

Publicat în Pet Mania

Deţinerea unui câine poate reduce stresul, anxietatea, depresia şi poate încuraja jocul şi exerciţiile fizice. O lume fără câini ar fi sumbră. Dar pe măsură ce temperaturile globale cresc, bunăstarea psiho-fizică a celui mai bun prieten al omului poate avea de suferit.
Potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale, luna iulie a fost cea mai fierbinte de când a început înregistrarea temperaturilor, cu 140 de ani în urmă, iar organizaţiile mondiale de cruce roşie au declarat că problemele vor deveni mai grave pe măsură ce criza climatică continuă. O creştere a temperaturilor va continua să genereze catastrofe naturale precum furtuni sau secetă alternând cu precipitaţii abundente. Pe măsură ce dezastrele naturale se înrăutăţesc şi se răspândesc bolile, nu numai că oamenii vor suferi, dar şi câinii vor fi afectaţi semnificativ.
Pe măsură ce temperatura globală creşte, probabilitatea apariţiei stărilor patologice grave, dintre care unele foarte noi, necunoscute de medicină, creşte dramatic. Din această cauză, câinii nu vor mai putea sta singuri afară pentru perioade mai lungi. Va fi necesar ca proprietarii să schimbe stilul de viaţă a câinilor, cu complicaţii considerabile. Câinii au multă energie şi iubesc cu adevărat plimbările, dar riscurile precum epuizarea de la căldură şi labele afectate de la asfaltul fierbinte vor face grea ieşirea în afara casei.
Dezastrele naturale, cum ar fi inundaţiile, uraganele şi incendiile, prezintă, de asemenea, un risc special pentru animalele de companie, care sunt în pericol de a fi abandonate sau strămutate - indiferent de intenţiile proprietarului. Unii proprietari, din păcate, nu îşi aduc animalele de companie atunci când li se cere să evacueze, dar în multe cazuri pur şi simplu nu este timp pentru ca proprietarii să-şi scoată animalele din pericol atunci când dezastrele au loc brusc. Când uraganul Harvey a lovit oraşul Houston în 2017, sute de animale de companie au fost strămutate, iar unele au fost chiar abandonate.
Creşterea temperaturii medii globale va crea un teren de reproducere pentru paraziţi precum căpuşele şi ţânţarii. Mediile mai umede sunt perfecte pentru speciile invazive şi hematofage. Căpuşele se înmulţesc pe gazda lor şi pot răspândi boli precum Babesioza sau Bartoneloza canină, cu consecinţe grave pentru inimă şi ficat şi chiar moarte. Căpuşele nu numai că pot răspândi maladiile la câinele tău, dar pot “sări” să infecteze şi oamenii. Boala Lyme este răspândită la gazde prin căpuşe şi afectează frecvent câinii şi oamenii, cu inflamaţii la nivelul articulaţiilor, dureri, febră, pierderea poftei de mâncare şi în unele cazuri, probleme cardiace, renale şi nervoase.
În medii cu apa stagnantă, ţânţarii, stimulaţi de caldură, îşi pot depune ouăle, de obicei 100 de ouă la o pontă, iar numărul acestor dăunători creşte la nivel global. O muşcătură de la un ţânţar infectat poate determina câinele dvs. să aibă viermi ai inimii - o boală severă şi fatală care, potrivit societăţii “American Heartworm”, constă din apariţia de “viermi cu lungimea substanţială, care se localizează în inimă, plămâni şi vasele de sânge ale animalelor de companie, cauzând boli respiratorii severe, insuficienţă cardiacă şi leziuni ale altor organe esenţiale”.
Puricii, căpuşele şi viermii cardiaci nu mai sunt caracteristici doar în zonele calde şi în lunile de primăvară/vară. Schimbările climatice afectează habitatele faunei sălbatice şi lumea în care trăim, ceea ce înseamnă că afectează şi viaţa animalelor de companie.
Aşa-numitele “dezastre cu impact ridicat”, cum ar fi incendiile sau uraganele, sunt un exemplu perfect al modului în care animalele domestic au un destin mai tragic decât proprietarii lor. Altă dramă poate fi costul în creştere al cerealelor, care a dus la mai multe abandonuri de cai şi chiar foamete. De fapt, seceta şi costurile abrupte ale hranei pentru cai sunt aproape sigur cea mai mare forţă motrice din spatele tendinţei de a duce la caii spre abatorizare. Una din cele mai neaşteptate schimbări este asupra funcţiilor reproductive, populaţiile de pisici domestice suferind de o explozie demografică nemaîntâlnită până acum.
Atât efectele pe termen lung, cât şi pe termen scurt ale schimbărilor climatice vor însemna invariabil inclusiv migraţie umană pe măsură ce nivelul mării creşte, furtunile zdrobesc locuinţele şi oamenii sunt strămutaţi. După cum, din păcate, recunoaştem cu toţii, atunci când oamenii se mişcă, multe animale sunt lăsate în urmă. O masă din ce în ce mai tranzitorie de populaţie, nu este de bun augur pentru animalele de companie.

Publicat în Pet Mania

Persoanele care au COVID-19 pot transmite boala animalelor lor de companie, iar pisicile care dorm în pat cu stăpânii "au un risc mai mare de infectare", potrivit unui studiu prezentat la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ECCMID), relatează EFE.

Cercetări prealabile au demonstrat că pisicile şi câinii pot contracta SARS-CoV-2 de la stăpânilor lor, dar nu era clar în ce măsură şi ce anume face să crească riscul unei posibile infectări.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, o echipă a Universităţii Guelph (Canada) a studiat atât câini şi pisici care trăiesc în aceiaşi locuinţă cu stăpânii bolnavi de COVID-19, cât şi alte animale din adăposturi sau care trăiesc pe stradă.

Echipa a făcut teste de anticorpi - dovada unei infecţii prealabile - unui număr de 48 de pisici şi 54 de câini din locuinţe, precum şi altor 75 de animale din adăposturi şi în cazul a 75 de feline ce trăiau pe stradă şi care fuseseră îngrijite în clinici veterinare.

În cazul animalelor de casă, proprietarii au completat un formular despre modalitatea de interacţiune cu animalele de companie: cât timp petreceau în compania lor, dacă le mângâiau sau sărutau, dacă acestea dormeau în poala lor sau în pat cu ei.

Chestionarul conţinea şi o întrebare referitoare la animalele bolnave şi la tipul de simptome.

În cazul animalelor cu stăpân, 67% dintre pisici şi 43% dintre câini au avut rezultate pozitive la testul de anticorpi, faţă de 9% dintre animalele din adăposturi şi 3% dintre pisicile de pe stradă.

Câinii care au avut COVID-19 au prezentat simptome uşoare care au dispărut la scurt timp; în cazul pisicilor, situaţia a fost similară, deşi s-au înregistrat şi forme mai grave. Timpul petrecut de stăpâni în compania câinilor lor şi tipul de contact cu aceştia nu au influenţat riscul de infectare al patrupedului.

În schimb, pisicile care petreceau mai mult timp cu stăpânul lor "păreau să aibă un risc mai mare de infecţie", iar cele care dormeau în pat cu ei "erau mai predispuse la contractarea COVID-19", potrivit unui comunicat al Congresului.

Autorii studiului au indicat că biologia pisicilor, inclusiv receptorii lor virali, le fac mai susceptibile la COVID-19 decât câinii. De asemenea, faptul că dorm mai aproape de faţa stăpânului lor face să crească expunerea lor la orice infecţie.

Potrivit studiului, rata de infectare a animalelor cu stăpân sugerează că modul de transmitere a virusului este de la oameni la patrupede şi nu invers. (sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania

Proteinele, împreună cu grăsimile şi carbohidraţii, sunt unul dintre cei trei macronutrienţi importanţi necesari fiecărei celule a corpului uman, canin sau felin. Acest nutrient este necesar în cantităţi diferite, în funcţie de specie. În acest articol, vom discuta de ce este importantă proteina, vom examina cerinţele pentru câini şi pisici, vom enumera sursele şi vom nota ramificaţiile exceselor şi deficienţelor.

Ce este proteina şi de ce este importantă

Proteinele sunt una dintre cele mai importante componente din organism. Este necesară pentru muşchi, reparaţia celulelor, susţinerea sistemului imunitar şi ajută la apaţia senzaţiei de săţietate. Proteinele alimentează corpul pe măsură ce este procesată prin digestie. Beneficiile suplimentare includ stimularea metabolismului, contribuie la menţinerea  greutătii,a unei tensiuni arteriale normale şi a sănătăţii oaselor.
Corpul mamiferelor necesită 22 de aminoacizi, care sunt componentele de baza a proteinelor. Pisicile pot produce singure 11 aminoacizi, iar câinii sintetizează un număr de 12 aminoacizi.
Ceilalţi 10 sau 11 aminoacizi necesari organismului trebuie suplimentaţi prin alimentaţie, aceştia numindu-se aminoacizi esenţiali.
Dintre aminoacizii esenţiali putem enumera:
Arginina, Histidină, Isoleucina, Leucina, Lizină, Metionină, Fenilalanină, Taurina (numai la pisici), Treonina, Triptofanul şi Valina.
Pe lângă faptul că pisicile necesită o hrană cu mai multe proteine, nevoia de taurină unei pisici este un motiv important pentru care pisicile nu pot mânca hrană pentru câini.

Cerinţe în proteină pentru pisici şi câini

Cantitatea de proteină necesară variază în funcţie de specie, nivelul de exerciţiu fizic, nivelul de stres, stadiul de viaţă, ciclul reproductiv, starea medicală de bază şi starea generală a corpului. Animalele de companie care ard mai multe calorii sau consumă energie suplimentară necesită mai multe proteine. De exemplu, câinii de serviciu sau câinii care fac multă mişcare au nevoie de o hrană cu un nivel proteic mult mai înalt. Animalele de companie aflate la vârste diferite (căţeluş sau pisoi, adult sau senior) necesită cantităţi diferite de proteine, cu nevoi crescute în perioadele de creştere. Există cerinţe suplimentare de energie în timpul sarcinii sau alăptării şi la animalele  bolnave sau debilitate. Dimpotrivă, unele afecţiuni medicale, cum ar fi bolile renale, pot necesita cantităţi mai mici de proteine în dietă.
Pe lângă proteine, câinii şi pisicile necesită apă, grăsimi, carbohidraţi, vitamine şi minerale. O dietă echilibrată de înaltă calitate este esenţială pentru o sănătate bună. Când cumpăraţi alimente pentru animale de companie, alegeţi un aliment certificat nutriţional şi medical.
De regulă, câinii au nevoie de aproximativ jumătate din cantitatea de proteine faţa de pisici. Pisicile sunt carnivore şi necesită o hrană predominant proteică, faţă de câini, care sunt consideraţi în prezent omnivori.
Necesarul de proteine poate fi calculat în câteva moduri diferite:
- După greutatea corporala:
Câinii au nevoie de aproximativ 1 gram de proteine pe kilogram de greutate corporală ideală. De exemplu, un câine de 25 de kilograme cu o greutate ideală ar necesita 25 de grame de proteine pe zi. Pe de altă parte, un câine supraponderal de 50 de kilograme, dar care ar trebui să aibă 40 de kilograme, ar necesita 40 de grame de proteine pe zi.
Pisicile au nevoie de aproximativ 2 grame pe kilogram de greutate corporală ideală. De exemplu, o pisică de 10 kilograme cu o greutate ideală ar necesita 20 de grame de proteine pe zi.
- În funcţie de nevoile de creştere:
Câini - În general, majoritatea câinilor au nevoie de aproximativ 18-25% proteină in raţie;
Căţeluş - 28%;
Adult - 18% până la 20%;
Senior - 18%;
Câine de lucru - 25-35%;
Gravidă sau care alăptează - 28%.
Pisici - În general, majoritatea pisicilor au nevoie de 35 până la 45% protein in raţia alimentară;
Pisoi - 40-50%;
Adult - 35-40%;
Senior - 35 - 38%;
Sarcina sau alăptarea - 45 până la 50%.
Pentru a calcula cerinţele în proteine, urmaţi aceşti paşi:
Cântăreşte-ţi animalul de companie. Luaţi în considerare dacă animalul dvs. este supraponderal şi care ar trebui să fie greutatea  ideală.
Determinaţi cu precizie cantitatea de mâncare. Acest lucru este cel mai adesea calculat în grame.
Alimentele uscate sunt puţin mai greu de convertit în grame, deoarece sunt măsurate mai degrabă în volum decât în greutate. Dacă este posibil, cântăriţi porţia zilnică de mâncare a câinelui dvs. pe un cântar de bucătărie. O cană de alimente uscate poate varia de la 80 la 120 de grame.
Citiţi eticheta alimentelor pentru animale de companie în scopul determinării procentului minim de proteine din pungă sau cutie. De asemenea, puteţi obţine aceste informaţii de pe site-ul web al producătorului de „petfood”. Fă calculul. Înmulţiţi gramele mâncarii cu procentul de proteine.
De exemplu, dacă utilizaţi un total de 240 grame pe zi şi eticheta „spune” că are 10% proteine, înmulţiţi 240 grame x 10% (0,10) proteine pentru a obţine 24 de grame de proteine pe zi. Ca un alt exemplu, dacă hrăniţi 1 1/4 cani de alimente uscate care conţin 20% proteine şi fiecare cană este de 100 grame, atunci 100 grame x 1 1/4 cani = 125 grame x 20% proteine (0,20) = 25 grame de proteină.

Când animalele de companie primesc prea multă proteină

Ingerarea excesivă de proteine poate duce la obezitate. NOTĂ: Obezitatea este o problemă frecventă, cel mai des cauzată de supraalimentare şi lipsa exerciţiului fizic.

Când animalele de companie sunt carenţate în proteine

Deficitul de proteine poate duce la probleme precum musculatura slabă, vărsăturile, diareea, pierderea în greutate sau creşterea în greutate, modificările comportamentale şi eşecul de a creşte sau de a fi rezistenţi la infecţii. Pisicile necesită aminoacizi de origine animala. Deficitul de taurină şi arginină poate provoca probleme oculare severe, anomalii neurologice şi boli de inimă care le pun viaţa în pericol.

Surse de proteine

Există multe surse de proteine şi cel mai important, diferenţe în calitatea acestora. Unele surse de proteine, cum ar fi sursele vegetale, nu conţin toţi aminoacizii esenţiali pentru pisici. Carnea de înaltă calitate, precum puiul, carnea de vită, carnea de porc, iepurele, raţele şi peştele, sunt foarte digestibile şi conţin aminoacizii esenţiali.
Proteinele sunt evaluate pe baza valorii lor biologice (capacitatea proteinei de a fi descompusă şi utilizată de organism-digestibilitatea). Cu cât organismul este mai capabil să descompună o proteină, cu atât este mai mare valoarea biologic şi alimentară. De exemplu, proteinele cu cea mai mare valoare biologică sunt carnea de vită, pui şi muşchi de miel.  Pe listă sunt şi făina de peşte şi organele, urmate de soia, gluten de porumb, grâu sau concentrate din din orez.

Animalele de companie pot fi alergice la proteine?

Câinii şi pisicile pot fi alergici la diverse proteine. Alergiile alimentare provoacă mâncărimi ale pielii, căderea părului, crustizare, infecţii ale urechii, infecţii ale pielii, vărsături, diaree şi scădere în greutate. Cele mai frecvente surse alergogene  sunt puiul, carnea de vită, peştele, ouăle şi laptele. Dacă animalul dvs. de companie are simptome care bănuiţi că ar putea proveni de la o alergie, consultaţi medicul veterinar pentru recomandări.
În caz de alergii alimentare, o recomandare obişnuită este să utilizaţi o dietă cu ingrediente limitate, denumită şi „dietă de eliminare”, care implică hrănirea fără ingredientul  suspectat pentru o durată de 2 până la 3 luni. Scopul este de a alege o sursă de proteine la care animalul dvs. nu a fost expus şi prin urmare, nu este sensibil. Există multe companii care produc alimente foarte gustoase, cu  miel, iepure, somn, păstrăv, capră, raţă, carne de vânat şi chiar cangur.
O altă opţiune pentru tratarea alergiilor alimentare este o dietă proteică hidrolizată. Aceasta înseamnă că proteina, care poate proveni dintr-o sursă obişnuită, cum ar fi puiul sau carnea de vită, este modificată în aşa fel încât organismul să nu o recunoască antigenic şi să nu declanseze răspunsuri imunitare de hipersensibilizare. (autor: Cornel Gingărașu)

Publicat în Pet Mania
Marți, 16 Martie 2021 15:24

Cum să-ți dresezi papagalul

Prima regulă în dresajul papagalilor este ca lecţiile să fie scurte, că să reprezinte o experienţă pozitivă şi pentru tine, şi pentru papagal. De fiecare dată, laudă şi recompensează papagalul, rapid şi consistent. Trucurile complicate trebuie desfăcute în paşi mici. Profită de comportamentul natural al papagalului. Laudă-l şi recompensează-l până când va face acele lucruri la comanda ta.

Papagalii sunt animale foarte inteligente, care pot fi motivate uşor prin laude şi recompense, aşa că, dacă şedinţele de dresură sunt scurte (5-10 minute o data sau de doua ori pe zi), şi pozitive, prietenul tău înaripat va ajunge să cunoască un întreg repertoriu de trucuri, mai repede decât te aştepţi.

Foloseşte o stimulare pozitivă în timpul dresurii, atunci când papagalul învaţă un truc nou. Tonul vocii tale trebuie să fie blând, laudativ, şi trebuie să foloseşti des cuvinte de genul: „bravo”, „foarte bine”, pentru ca papagalul să le poată recunoaşte.

Recompensele trebuie să fie cantităţi mici din ceva ce-i place cu adevărat papagalului tău, un exemplu ar putea fi seminţele de floarea soarelui, atenţie, aceste delicatese diferă de la papagal la papagal. Dacă oferi recompense prea mari, papagalul are nevoie de prea mult timp ca să le mănânce şi şedinţa de antrenament va fi întreruptă cât timp aştepţi ca el sa mestece.

Clincănitorile sunt instrumente bune pentru învăţat

Clincănitorile pot fi folosite cu succes ca instrumente pentru învăţat, deşi uneori pot fi greu de găsit. Când incepeţi să va dresaţi papagalul, daţi-i o recompensă şi în acelaşi timp spuneţi „Bravo” sau clincăniţi, aşa încât să înceapă să asocieze aceste sunete cu recompensa. Odata ce face asocierea între laudă (sau clic) şi delicatese, puteţi întârzia acordarea recompensei.

Dacă papagalul cunoaşte comanda „Sus”, este uşor să îl înveţi să salute. Ridică mâna în faţa papagalului ca şi cum ai vrea să sară pe ea. Când ridică piciorul să vină la tine, spune „Bravo” şi dă-i recompensa. Fă asta de câteva ori, până când înţelege. Odata ce începe să ridice piciorul singur, ca să primească recompensa, aşteaptă şi oferă-i-o numai când ridică piciorul şi mai sus. Continuă astfel pas cu pas până când papagalul îşi ridică piciorul lângă faţă şi îşi închide şi deschide ghearele.

Ridicarea unui obiect de către papagal

Alege o jucărie, o cheie sau un alt obiect care poate să reprezinte interes pentru papagalul tău. Când atinge obiectul, oferă-i o recompensă lăudându-l. După ce pare că a înţeles faptul că atingerea obiectului îi aduce o recompensă, fă-l să ridice obiectul. Continuă până cand papagalul ridică obiectul şi ţi-l aduce.

Alte trucuri pentru papagali

Orice ştie să facă papagalul tău, în mod natural poate fi transformat într-un exercitiu. Poţi trece de la ridicarea unui obiect, la introducerea lui într-un coş de baschet mic. Dacă ai patine sau rotile mici, poţi să-ţi înveţi papagalul să meargă cu ele pe masă, descompunând exerciţiul în paşi mici şi luând-o încet, până la obţinerea rezultatului.

Cel mai bun mod de a învăţa un papagal să vorbeasca este să foloseşti cuvinte care cer un răspuns. „Salut” este învăţat repede de obicei, deoarece este un răspuns. Se deschide uşa sau sună telefonul şi papagalul tău aude „Salut”. Este important să recompensezi şi să răspunzi verbal la cuvintele şi sunetele pe care le scoate papagalul tau. Nu răspunde niciodata cu ţipete, decât dacă sunt de genul „Sari, mă mănâncă pisica!” Ai grija mereu ce spui în faţa papagalului. Uneori are tendinţa să prindă cel mai repede cuvintele pe care nu ai vrea să le repete. Unii oameni preferă să folosească casete sau Cd-uri înregistrate, precum „Învaţă-ţi papagalul să vorbească”. Această metodă merge la unii papagali, în timp ce alţii le ignoră.

Semne cu mâna

Dacă vrei ca papagalul să răspundă singur, foloseşte semne foarte subtile cu mâna. Alege un semn şi foloseşte-l imediat, la fel cum foloseşti o anumită comandă verbală, urmată de o recompensă sau o laudă. Papagalul tău va prinde repede şi cea mai mică mişcare a degetelor.

Publicat în Pet Mania

Perioada de lockdown cauzată de pandemia COVID-19 a influenţat achiziţionarea sau adoptarea unui animal de companie, astfel că 17% dintre posesorii de câini şi 16% dintre posesorii de pisici au declarat că şi-au luat un animal de companie în perioada stării de urgenţă, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC).

Rezultatele studiului arată că principalul factor care îi determină pe românii din mediul urban să îşi ia un animal de companie este de natură emoţională, astfel că 57% dintre respondenţi spun că alegerea lor este determinată de dragostea pe care o simt pentru animale, în vreme ce 14% dintre aceştia au adus un animal de companie în gospodărie la dorinţa unui alt membru al familiei, în special a copiilor.

Totodată, sentimentele de apropiere care influenţează achiziţionarea unui animal se reflectă şi în plasarea animalului în contextul familiei şi a altor cunoştinţe. Întrebaţi cât de apropiaţi se simt de animalele de companie proprii, respondenţii au poziţionat animalul de companie pe locul patru în lista apropiaţilor, după soţ/soţie/partener, copii, părinţi, considerându-se mai apropiaţi de animalul lor de companie decât de fraţi/surori, prieteni sau nepoţi.

Potrivit studiului, câinele nu este doar cel mai bun prieten al omului, ci şi cel mai comun animal de companie deţinut la nivelul gospodăriilor din mediul urban, datele arătând că 66% dintre posesorii de animale de companie au câine, în vreme ce 58% au pisici, 12% papagali sau alte păsări, 11% au peşti, lista fiind urmată de cei care deţin iepuri (8%), broaşte ţestoase (4%), hamsteri (3%) şi porcuşori de Guinea (2%).

Românii din mediul urban deţin în mare parte câini de talie medie, cu vârste între 1 şi 3 ani, astfel că rasa cea mai răspândită este bichonul, urmată de câinii maidanezi şi rase încrucişate (metis). În ceea ce priveşte caracteristicile pisicilor, cele de talie medie sunt cele mai populare în rândul deţinătorilor de pisici din mediul urban. În mod particular, bărbaţii din segmentul de vârstă 36-45 deţin semnificativ mai multe pisici de talie medie faţă de totalul deţinătorilor de pisici din mediul urban.

Potrivit aceluiaşi studiu, cele mai răspândite pisici sunt cele europene (maidaneze), urmate de rase încrucişate şi birmaneză.

Profilul deţinătorului de animale de companie este de asemenea caracterizat de faptul că segmentul de vârstă 46-55 se remarcă prin deţinerea de câini şi pisici cu vârste mai mari de 11 ani, iar familiile cu 5 sau mai mulţi membri deţin semnificativ mai mulţi câini decât totalul deţinătorilor de câini.

În ceea ce priveşte comportamentul românilor din mediul urban asupra sănătăţii şi aspectului animalelor de companie, aproape 70% dintre deţinătorii de animale de companie consideră că vizitele la medicul veterinar sunt foarte importante sau importante. În ciuda faptului că 9 din 10 deţinători de câini şi 8 din 10 deţinători de pisici au declarat că au efectuat o vizită la medicul veterinar în ultimele 12 luni, cel mai frecvent motiv pentru aceste vizite este vaccinul, urmat de deparazitare, adică proceduri care sunt vitale în primii ani din viaţa unui animal de companie, datele arătând că 57% dintre câini şi 67% dintre pisici au vârste între 6 luni (sau mai puţin) şi 3 ani.

Pe de altă parte, jumătate dintre posesorii de câini chestionaţi au declarat că au mers la un salon de înfrumuseţare pentru animale în ultimele 12 luni, în vreme ce în cazul deţinătorilor de pisici datele arată că 3 din 10 deţinători au ajuns cu felinele la salon în ultimul an. Totodată, majoritatea deţinătorilor de câini şi pisici petrec între 30 de minute şi 2 ore pe zi pentru a-şi îngriji animalele de companie.

Studiul realizat la iniţiativa ARPAC arată că românii din mediul urban conştientizează importanţa hranei special pregătită pentru animalele de companie, considerând că este mai sănătoasă, contribuie la buna funcţionare a sistemului digestiv, este benefică pentru piele sau blană, cât şi pentru întreg sistemul imunitar.

Potrivit rezultatelor obţinute, 43% dintre deţinătorii de câini şi 57% dintre deţinătorii de pisici din mediul urban îşi hrănesc animalele exclusiv cu hrană preambalată, şi achiziţionată din magazine, cele mai frecvente surse de procurare fiind supermarketurile/hypermarketurile, lanţurile de magazine pentru animale de companie sau magazinele pentru animale din vecinătate.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.000 de persoane din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care deţin cel puţin un animal de companie în gospodărie, în perioada 5-10 august 2020. Colectarea datelor a fost realizată folosind metoda CAWI - Computer Assisted Web Interviews.

Fondată în 2003 ARPAC este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, creată pentru a reprezenta, sprijini şi susţine interesele comune ale membrilor săi, importatori şi producători de hrană pentru animale de companie. (Sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania

Federaţia Europeană a Industriei de Petfood (FEDIAF) a lansat un ghid electronic de training pentru o mai bună cunoaştere şi punere în aplicare a legislaţiei privind hrana animalelor de companie şi normelor voluntare privind comunicarea ''on-pack'' şi ''off-pack'', a anunţat vineri federaţia.
Potrivit sursei citate, modulul gratuit de formare este conceput pentru a însoţi ''Codul de bune practici privind etichetarea hranei pentru animale de companie", un instrument pus la dispoziţie tot de FEDIAF, ambele având la bază reglementările din Regulamentul european 767/2009 pe etichetare.
Cele două resurse sunt disponibile pe site-ul fediaf.org, iar în perioada următoare vor fi puse la dispoziţie şi în limba română, la iniţiativa Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC), organizaţie membră a Federaţiei Europene a Industriei de Petfood.
Instrumentul de învăţare electronică cuprinde şase capitole, inclusiv exemple de etichete şi o secţiune de întrebări şi răspunsuri, care analizează mai detaliat cele trei funcţii de bază ale comunicării produsului: "Informaţii pentru consumatori", "Control şi aplicare" şi "Marketing şi vânzare cu amănuntul".
Instrumentul de învăţare a fost dezvoltat pentru profesioniştii din domeniul industriei petfood, de la producători, la medici veterinari sau mediul academic (profesori, studenţi).
"Codul de etichetare a fost instituit în conformitate cu principiile coreglementării, cu aprobarea instituţiilor responsabile ale UE şi ar trebui citit împreună cu legislaţia UE şi naţională relevantă. Lansarea ghidului electronic de instruire va oferi îndrumări suplimentare cu privire la interpretarea codului, promovând o abordare armonizată în toată Europa", a declarat Victor Romano, preşedintele grupului de lucru pentru Comunicarea Produsului, FEDIAF.
Modulul de training este disponibil pe site-ul fediaf.org. În perioada următoare, ARPAC va realiza informări periodice menite să faciliteze accesul la ghidul electronic, prin adaptarea acestuia în limba română. Informările vor fi disponibile online, gratuit, pe site-ul www.arpac.ro. (Sursa Agerpres)

Publicat în Pet Mania
Pagina 1 din 2