Oamenii de ştiinţă susţin că suferinţa produsă de moartea unui animal de companie ar trebui să fie privită cu mai multă compasiune de cei din jur.
Plânsul din cauza pierderii unui animal de companie te expune uneori la ridicol sau cel puţin la minimalizarea durerii resimţite de cei îndoliaţi. Cei din jur trebuie să ştie că pierderea este reală şi echivalează cu o adevărată durere.
Într-o lucrare ştiinţifică publicată în revista CABI Human-Animal Interactions, doi cercetători deplâng stigmatul social care persistă în jurul pierderii unui animal de companie. Ei invită profesioniştii din domeniul sănătăţii să considere această pierdere drept doliu şi să ofere instrumente pentru un sprijin mai bun al celor îndureraţi.
Subliniind că pandemia de Covid-19 a întărit legăturile dintre animalele de companie şi stăpânii acestora, cei doi autori consideră că „animalele de companie joacă un rol important în viaţa oamenilor, asumând diferite roluri de ataşament în funcţie de nevoile individului”. Critica doliului la moartea unui animal îi lipseşte pe proprietari de sprijinul cercului social. Această lipsă de sprijin uman poate complica procesul de doliu şi poate izola şi mai mult persoanele care deplâng moartea animalului lor de companie, în principal o pisică sau un câine. Cercetătorii observă, de asemenea, că şi alte tipuri de pierderi, cum ar fi sinuciderea unei persoane dragi, avortul spontan sau moartea unei persoane cu SIDA suferă de aceeaşi lipsă de empatie şi recunoaştere. Ar trebui să adăugăm că pierderea unei persoane foarte în vârstă poate provoca în mod similar această nevoie de sprijin.
„Când un individ pierde un animal de companie, poate fi o experienţă traumatizantă, în special prin puterea ataşamentului, rolul pe care animalul l-a jucat în viaţa individului, precum şi circumstanţele şi tipul de pierdere”, detaliază dr. Michelle Crossley, profesor la Rhode Island College, consilier de sănătate mentală şi coautor al studiului.
Pentru psihologii care primesc persoane îndoliate de moartea unui animal iubit, cercetătorii sugerează în special să discute într-un spaţiu intim şi să evite sesiunile terapeutice în grupuri sau prin forumuri online. Mulţi preferă să împărtăşească experienţa cu oameni care şi-au pierdut şi ei un animal de companie. Exprimarea durerii prin artă (pictură, desen etc.) poate ajuta în această situaţie.

În ultimii ani, ariciul a ajuns să fie îndrăgit şi apreciat de tot mai multe persoane. Aricii sunt animale de companie bune pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, dacă aceştia din urmă se află mai mereu sub supravegherea unui adult, atunci când ariciul este în afara cuştii. A lua ariciul în mână se poate dovedi destul de dificil, mai ales pentru un copilaş cu mânuţe fine. De asemenea, îngrijirea şi hrănirea se pot dovedi destul de dificile pentru copiii de această vârstă. „Aricii nu sunt foarte prietenoşi. Sunt acoperiţi cu ţepi ascuţiţi ce se pot dovedi dureroşi pentru mânuţele mici”, spune Kristen Zorbini Bongard, specialist în îngrijirea aricilor. Probleme de sănătate care pot surveni sunt minime, dar ar trebui totuşi ţinut cont de câteva sfaturi: trebuie să vă spălaţi întotdeauna pe mâini înainte şi după ce atingeţi ariciul şi trebuie să ţineţi mâinile departe de gura ariciului, cu toate că acesta muşcă foarte rar. Aricii nu necesită vaccinuri.
Dacă ştiţi că vă puteţi purta cu delicateţe cu el, că nu sunteţi prea gălăgioşi şi că nu aşteptaţi să vă binedispună, aşa cum ar face o pisică şi un câine, atunci răspunsul este unul afirmativ. Nu de alta, dar aricii au nevoie să fie atinşi destul de uşor, pentru a nu-i speria şi a nu-i face să scoată ţepii, au nevoie de linişte, pentru că altfel se sperie şi, în plus, sunt animăluţe destul de somnoroase, care vor sta la mângâiat doar dacă sunt odihnite, adică după multe ore de somn, căci altfel se pot dovedi apatici şi deloc dornici de joacă. Ţepoşii sunt animale predominant nocturne, aşa că este posibil să doarmă toată ziua şi doar seara să scoată năsucul din cuşcă. Orarul lor ar trebuie respectat de toţi membrii familiei. „Poate că aricii par destul de drăgălaşi pe internet, dar trebuie să ştiţi că sunt destul de morocănoşi şi că trebuie trataţi cu multă răbdare, pentru a-i face să devină sociabili şi toleranţi cu oamenii”, adaugă Kristen.