Lămpile UV pentru uscarea manichiurii cu gel deteriorează ADN-ul şi provoacă mutaţii
Aparatele cu emisie ultravioletă folosite pentru a usca şi fixa pe unghie manichiura cu gel ar putea reprezenta o problemă de sănătate mai mare decât se credea până acum.
Cercetătorii de la University of California San Diego au studiat aceste lămpi care emit lumină ultravioletă (UV) şi au descoperit că utilizarea lor duce la moartea celulelor şi la mutaţii la nivelul ADN-ului uman, potrivit phys.org.
Aceste dispozitive sunt prezente în toate saloanele de manichiură şi, în general, folosesc un anumit spectru de lumină UV (340-395 nm) pentru a întări substanţele chimice utilizate în manichiura cu gel. În timp ce aparatele de bronzare utilizează un spectru diferit de lumină UV (280-400nm), despre care studiile au dovedit în mod concludent că este cancerigen, spectrul utilizat în uscătoarele de unghii nu a fost bine studiat.
„Dacă vă uitaţi la modul în care sunt prezentate aceste dispozitive, ele sunt comercializate ca fiind sigure, fără niciun motiv de îngrijorare”, a declarat Ludmil Alexandrov, profesor de bioinginerie, precum şi de medicină celulară şi moleculară la UC San Diego, şi autor corespondent al studiului publicat în Nature Communications. „Dar, din câte ştim noi, nimeni nu a studiat până acum aceste dispozitive şi modul în care acestea afectează celulele umane la nivel molecular şi celular.”
Cercetătorii au descoperit că utilizarea acestor dispozitive care emit raze UV pentru o singură repriză de 20 de minute a dus la moartea a între 20 - 30% din celule, în timp ce trei expuneri consecutive de 20 de minute au provocat moartea a între 65 şi 70% din celulele expuse.
Expunerea la lumina UV a provocat, de asemenea, leziuni mitocondriale şi ale ADN-ului în celulele rămase şi a dus la mutaţii ce pot fi observate în cazul cancerului de piele.
„Am observat mai multe schimbări: în primul rând, am văzut că ADN-ul este deteriorat”, a spus Alexandrov. „Am văzut, de asemenea, că o parte din daunele aduse ADN-ului nu se repară în timp şi duce la mutaţii după fiecare expunere la un astfel de aparat cu raze UV. În cele din urmă, am văzut că expunerea poate provoca disfuncţii mitocondriale, ceea ce poate duce, de asemenea, la alte mutaţii.”
Cercetătorii avertizează că, deşi rezultatele arată efectele nocive ale utilizării repetate a acestor dispozitive asupra celulelor umane, ar fi necesar un studiu epidemiologic pe termen lung înainte de a afirma în mod concludent că utilizarea acestor aparate duce la un risc crescut de cancer de piele. Cu toate acestea, rezultatele studiului au fost clare: utilizarea frecventă a acestor aparate este dăunătoare pentru celulele umane.
Maria Zhivagui, cercetător în cadrul Laboratorului Alexandrov şi primul autor al studiului, obişnuia să fie ea însăşi o fană a manichiurii cu gel, dar a renunţat la această tehnică după ce a văzut rezultatele.
„Am auzit pentru prima dată de manichiura cu gel, când eram studentă. Am zis că este foarte avantajos deoarece rezistă mai mult decât oja normală. Am fost atrasă să încerc mai ales în contextul în care lucrez într-un laborator experimental în care îmi pun şi scot frecvent mănuşile”, a declarat Zhivagui. „Aşa că am început să folosesc periodic manichiura cu gel timp de mai mulţi ani. Odată ce am văzut efectul radiaţiilor emise de dispozitivul de uscare, am fost surprinsă. Mi s-a părut foarte alarmant şi am decis să nu mai folosesc.”
Misterul privind originea Morţii Negre, elucidat cu ajutorul ADN-ului
ADN străvechi, prelevat de la victime ale ciumei bubonice îngropate în cimitire de pe vechiul Drum al Mătăsii din Asia Centrală, a ajutat la elucidarea unui vechi mister, identificând o zonă din nordul Kârgâzstanului drept punct de origine a Morţii Negre, care a ucis zeci de milioane de oameni la jumătatea secolului al XIV-lea, informează miercuri Reuters.
Cercetătorii au anunţat miercuri că au prelevat urme de ADN de la bacteria ciumei Yersinia pestis din dinţii a trei femei care au murit în 1338-1339 şi au fost îngropate într-o comunitate creştină medievală nestoriană din Valea Chu, lângă lacul Issyk-Kul, la poalele munţilor Tian-Şan. Cele mai vechi decese documentate în alte zone din timpul acelei pandemii au fost datate în 1346.
Reconstrucţia genomului agentului patogen a arătat că această tulpină a dat naştere atât celei care a provocat Moartea Neagră care a făcut ravagii în Europa, Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cât şi majorităţii tulpinilor de ciumă existente în prezent.
"Descoperirea noastră, conform căreia Moartea Neagră şi-a avut originea în Asia Centrală în anii 1330 pune capăt dezbaterilor existente de secole", a declarat istoricul Philip Slavin de la Universitatea Stirling din Scoţia, coautor al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature.
Drumul Mătăsii a fost o rută terestră frecventată de caravanele care transportau o multitudine de mărfuri dus-întors din China prin oraşe somptuoase din Asia Centrală până în diverse zone, inclusiv în capitala bizantină Constantinopol şi Persia. Este posibil ca aceasta să fi servit totodată drept mijloc de răspândire a Morţii Negre în cazul în care agentul patogen a ajuns în aceste caravane.
"Au existat o serie de ipoteze diferite care au sugerat că pandemia este posibil să fi apărut în Asia de Est, cu precădere în China, în Asia Centrală, în India, sau chiar aproape de locul în care au fost documentate primele focare în 1346 în regiunile Mării Negre şi Mării Caspice", a spus conducătoarea studiului, arheogeneticiana Maria Spyrou de la Universitatea Tübingen din Germania.
"Ştim că un factor determinant pentru răspândirea ciumei în Europa la începutul Morţii Negre a fost probabil comerţul. Este rezonabil să presupunem că procese similare au determinat răspândirea bolii din Asia Centrală la Marea Neagră între 1338 şi 1346", a adăugat Spyrou.
Originile pandemice sunt intens contestate, după cum demonstrează dezbaterea asupra apariţiei actualei pandemii de COVID-19.
Cea mai mortală pandemie din istorie
Moartea Neagră a fost cea mai mortală pandemie din istorie. Aceasta ar fi ucis 50% până la 60% din populaţie în regiuni din vestul Europei şi 50% din populaţie în Orientul Mijlociu; în total, aproximativ 50-60 de milioane de morţi, a spus Slavin. Un "număr imposibil de cuantificat" de oameni au murit şi în Caucaz, Iran şi Asia Centrală, a adăugat cercetătorul.
"În epoca medievală vedem deja mobilitatea ridicată şi răspândirea rapidă a unui agent patogen uman", a spus arheogeneticianul Johannes Krause, coautor al studiului şi director al Institutului Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane din Germania. "Nu ar trebui să subestimăm potenţialul agenţilor patogeni de a se răspândi în lume din locuri destul de îndepărtate, probabil ca urmare a unui eveniment zoonotic", a adăugat el. Zoonozele sunt boli infecţioasă care ajung să se transmită de la animal la om.
Cercetătorii au analizat dinţi, o sursă bogată de ADN, de la şapte persoane îngropate în cimitirele comunităţilor numite Burana şi Kara-Djigach, şi au identificat ADN de ciumă în rămăşiţele a trei indivizi din Kara-Djigach.
Cimitirele, excavate în secolul al XIX-lea, au inclus pietre funerare, cu inscripţii în limba siriacă, care atribuie morţile "molimei". Obiecte precum perle, monede şi veşminte provenite din locuri îndepărtate sugerează că oraşele erau implicate în activităţi de comerţ internaţional, oferind probabil servicii pentru caravanele aflate în trecere.
Ciuma bubonică, netratabilă la acea vreme, dar vindecabilă în prezent cu ajutorul antibioticelor, provoca inflamarea ganglionilor limfatici cu sânge şi puroi şi răspândirea infecţiei în sânge şi plămâni.
În Europa, boala s-a transmis în principal prin muşcături de purici purtaţi de şobolani infectaţi. Pandemia a avut la origini rozătoare sălbatice, cel mai probabil marmote, a spus Slavin. Este posibil ca rozătoarele care au călătorit în caravane să fi contribuit la răspândirea bolii, însă alte mecanisme de transmitere ar fi putut include puricii şi păduchii purtaţi de oameni.
"Am descoperit că cele mai apropiate rude în viaţă ale acelei tulpini Y. pestis care a condus la Moartea Neagră sunt în continuare prezente la marmote din acea regiune", a precizat Krause. (sursa Agerpres)