În cursul acestei dimineţi, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Instruire în Situaţii de Urgenţă (U.V.S.A.R.) au desfăşurat, pe D.N.24D şi D.N. 26, o acţiune preventivă având drept scop conştientizarea de către conducătorii auto a pericolului producerii accidentelor, pe fondul oboselii la volan.
Acţiunea a avut loc în contextul în care somnolenţa la volan este asociată cu aproximativ 20% din totalul accidentelor rutiere, fiind considerată una dintre principalele cauze ale accidentelor mortale care au loc pe autostrăzi şi alte drumuri expres.
Astfel, căscatul, lăcrimatul ochilor, vederea înceţoşată, nevoia de a închide ochii, scăderea vitezei de reacţie şi devieri de la traiectorie, sunt doar câteva dintre indiciile stării de somnolenţă la volan.
În cursul acţiunii, conducătorilor auto opriţi în trafic le-au fost înmânate pliante în care sunt prezentate cauzele şi indiciile stării de somnolenţă la volan.
Totodată, poliţiştii şi reprezentanţii U.V.S.A.R. le-au oferit conducătorilor auto apă şi cafea, explicându-le importanţa momentelor de pauză şi relaxare, în timpul conducerii autovehiculului pe distanţe mari de drum. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Caramabol pe Autostrada Soarelui în această dimineață, unde peste 50 de maşini au fost implicate într-un accident în lanţ pe drumul spre mare, traficul fiind blocat. Ultimele informaţii arată că 15 victime au fost transportate la spital, printre care 5 copii şi 10 adulţi, şi 7 persoane asistate la faţa locului. În total au fost implicate 55 de autoturisme cu 155 de persoane. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

Publicat în National

Un şofer de 19 ani a intrat cu maşina în vitrina unui magazin situat la intersecţia străzilor Traian şi Gloriei, din municipiul Tecuci. În aceeaşi zonă, un alt şofer a intrat cu maşina într-un zid. „Incidentul s-a petrecut la data de 17 iunie a. c., în jurul orei 07.00. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, de 75 de ani, din municipiul Tecuci, şi a fost sancţionat contravenţional cu 580 de lei amendă, pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi neprezentarea, în 24 de ore, la poliţie, pentru sesizarea evenimentului soldat cu pagube materiale. Totodată, i-a fost ridicat permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 30 de zile“, precizează Poliţia. VEZI VIDEO mai jos! ↓ *sursa imagini: Facebook - Municipiul Tecuci

Publicat în Eveniment

De sâmbătă seara şi până duminică dimineaţa, graba sau neacordarea de prioritate au fost cauzele care au dus la producerea a trei accidente de circulaţie. Patru persoane au ajuns la spital. 

Sâmbătă seara, la Munteni, un mopedist a fost accidentat de o şoferiţă care conducea o autoutilitară. „O femeie în vârstă de 24 de ani, aflată la volanul unei autoutilitare, pe un drum comunal din localitatea Munteni, a intrat în coliziune cu un moped, condus de un bărbat de 25 de ani, care venea din partea dreaptă. În urma impactului, bărbatul de 25 de ani a fost rănit”, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi.  

Al doilea accident al seriei a avut loc la Ijdileni, duminică, la ora trei dimineaţa. „Un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui Matiz, circula pe DN 26, în localitatea Ijdileni. A pierdut controlul volanului şi a intrat, pe contrasens, în coliziune cu un stâlp. Şoferul şi un pasager în vârstă de 32 de ani a fost răniţi“, a  declarat insp. Iulian Matei. 

Ultimul accident al serie a avut loc în Galaţi, duminică, în jurul orei 10, la intersecţia străzilor Nicolae Alexandrescu cu Basarabiei (foto). „Un bărbat în vârstă de 61 de ani a condus un autotirism Audi pe str. Nicolae Alexandrescu. La intersecţia cu str. Basarabiei a intrat în coliziune cu un autotirim Dacia care circula pe str. Basarabiei. În urma impactului a fost rănită o pasageră de 63 de ani, din autoturismul Dacia“, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. 

În toate cazurile s-au deschis dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Publicat în Eveniment

Cinci copii au fost implicaţi în grave accidente de circulaţie care au avut loc în acest sfârşit de săptămână în judeţul Galaţi. „Un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în comuna Umbrăreşti, a ajuns la intersecţia cu un drum local. Nu a respectat semnificaţia indicatorului «Oprire» şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 76 de ani. În urma impactului, au fost rănite trei persoane din cea de-a doua maşină. Este vorba de un copil de 6 ani şi două femei de 30 şi 57 de ani“, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. 

Câteva ore mai târziu, pe strada Română, un copil de 10 ani a fost lovit de maşina unei şoferiţe în vârstă de 20 de ani. Copilul traversa prin loc nepermis şi fără să se asigure. 

Alţi doi copii au ajuns, sâmbătă, la spital în stare gravă după ce au traversat neregulamentar. S-a întâmplat pe strada Ionel Fernic, în dreptul blocului N19. „Un bărbat de 39 de ani, aflat la volanul unei maşini, a accidentat doi minori, de 10 şi 13 ani, care în momentul în care au fost accidentaţi, traversau strada printr-un loc nepermis, fără să se asigure. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă”, a precizat insp. Iulian Matei, de la Poliţia Rutieră Galaţi. În urma accidentului, copiii au fost răniţi grav. În prezent se află internaţi la Spitalul de Urgenţă, respectiv la Spitalul de Copii Galaţi.

Un alt accident în care a fost implicat un minor a avut loc la Călmăţui. Un bărbat de 60 de ani a fost lovit de o bicicletă, sâmbătă seară, în timp ce traversa un drum comunal din sat. Pe bicicletă se afla un băiat de 11 ani, care le-a spus poliţiştilor că nu l-a observat pe pieton.  

sursa foto: GSDG

Publicat în Eveniment
Miercuri, 29 Aprilie 2015 00:00

Tot mai multe accidente de muncă în combinat

Ziua Internaţională pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, sărbătorită anual pe 28 aprilie, nu a fost nici pe departe un motiv de bucurie pentru combinatul siderurgic Arcelor Mittal Galaţi, deoarece, conform datelor prezentate de reprezentanţii Arcelor Mittal Galaţi, în primele patru luni ale acestui an, pe platforma combinatului au avut loc 10 accidente de muncă, din care unul mortal, un număr similar accidentelor înregistrate pe tot parcursul anului 2014. Situaţia a fost prezentată de Bruno Ribo, directorul general al Arcelor Mittal, ca fiind “dezastruoasă”, cu atât mai mult cu cât în perioada  2011-2013, timp de trei ani consecutiv, nu s-a înregistrat niciun accident de muncă în combinatul de la Galaţi. Conform datelor statitice ale combinatului, dinamica accidentelor de muncă din ultimii 10 ani se prezintă astfel: în 2006 s-au înregistrat 8 accidente de muncă, în 2007 – 3, 2008 - 2, 2009 – 2, în 2010 – 1, iar în 2011, 2012 şi 2013 nu s-a înregistrat niciun accident de muncă. Anul trecut, însă, s-au înregistrat 10 accidente de muncă, din care două mortale, iar în acest an, în doar patru luni, s-au înregsitrat alte 10 accidente de muncă pe platforma combinatului Arcelor Mittal Galaţi. În 80% din cazuri, accidentele din combinat au fost provocate de operaţiuni electrice şi/sau de strivirea victimelor de către utilaje grele, aflate în mişcare.  

Toate aceste date au fost prezentate la dezbaterea, cu angajaţii, pe care a avut-o, marţi, conducerea combinatului Arcelor Mittal Galaţi, dezbatere la care a fost invitat şi o parte din salariaţi.

 

Care sunt cazele accidentelor de muncă?

 

Conform directorului general al combinatului Arcelor Mittal Galaţi, Bruno Ribo, principalele cauze care au condus la producerea accidentelor sunt lipsa de respectare a măsurilor de securitate la locul de muncă, neînţelegerea riscurilor şi o pregătire insuficientă în privinţa regulilor cardinale de securitate a muncii. Totodată, statisticile au mai evidenţiat că majoritatea accidentelor sunt recurente, adică s-au mai înregistrat şi în trecut. 

„2015 nu a început bine, pentru că am avut aproximativ acelaşi număr de accidente ca în întreg anul 2014. Unul dintre acestea a fost mortal, motiv pentru care regretăm foarte mult. În 90% din cazuri credem că accidentele ar fi putut fi evitate, pentru că ele sunt legate de comportament. Dar comportamentul nu doar al muncitorilor, ci şi al managementului, care trebuie să definească reguli pe care muncitorii să le respecte, iar managerii trebuie să ofere mijloace, resurse, oamenilor, astfel încât aceştia să respecte aceste reguli. În 10% din cazuri, accidentele sunt legate de starea necorespunzătoare a echipamentului. În privinţa numărului mic de muncitori, care ar putea fi o cauză a accidentelor, nu este cazul, pentru că în 90% din accidente, la locul accidentului, în afară de victimă, mai erau 1-2 colegi de faţă. Dezamăgitor este că putem avea situaţii în care un coleg poate face o acţiune riscantă iar colegii ceilalţi nu îl opresc, nu îi spun nimic”.

Pe de altă parte, Dănuţ Blându, prim-vicepreşedinte al Sindicatului Solidaritatea din cadrul Arcelor Mittal Galaţi, spune că accidente de muncă sunt rezultatul stresului în care lucrează angajaţii, stres cauzat de perspectiva pierderii locului de muncă, de nivelul salarial insuficient raportat la volumul de muncă şi de faptul că sunt mutaţi de pe o secţie pe alta. "Noi am primit o statistică efectuată luna trecută în baza unor chestionare din care reieşea că angajaţii din combinat sunt stresaţi. Sunt multe cauzele acestui stres, care poate duce şi la accidentele de muncă. Norma de personal e din ce în ce mai subdimensionată, volumul de muncă e din ce în ce mai mare, oamenii au grija zilei de mâine... Sunt oameni foiţi, mutaţi de la o secţie la alta, şi astfel de probleme creează stres, care, indirect, poate conduce şi la apariţia accidentelor de muncă", spune sindicalistul.

 

Măsuri de securitate în muncă

 

“Noi am definit un set clar de acţiuni ca să ieşim din această spirală negativă, a acidentelor de muncă. Vorbim de un pachet de acţiuni “4+1” care definesc clar ce avem de făcut. Securitatea în muncă ţine de lucru în echipă, iar motto-ul nostru din acest an este «să ne sprijinim unii pe alţii pentru a ajunge cu toţii sănătoşi acasă». Călătoria către zero accidente de muncă este un drum lung, pe care l-am început în urmă cu mai mulţi ani. Suntem încrezători că, dacă implementăm setul de “ 4+1” acţiuni, vom stopa aceste accidente”, a mai declarat Bruno Ribo, directorul general al Arcelor Mittal Galaţi.   

Potrivit acestuia, în ultimii 5 ani, conducerea combinatului Arcelor Mittal Galaţi a investit aproape 33 de milioane de euro în programe şi măsuri de securitate la locul de muncă: în 2010 s-au investit 4,9 milioane de euro, în 2011 – 8,57 milioane de euro, în 2012 – 6,81 milioane euro, 2013 – 6,63 milioane euro, iar în 2014 – 6,065 milioane euro. „Am cheltuit direct 840 euro/ lucrător în fiecare an pentru sănătatea şi securitatea colegilor şi colaboratorilor noştri, dar cu toate acestea nu suntem pe direcţia bună, către zero accidente” a mai spus Ribo, adăugând: “Avem regulile cardinale în muncă, care sunt asigurarea noastră de viaţă, avem vizitele sănătăţii şi securităţii în muncă, ocazie de a învăţa şi de a afla situaţiile critice de la angajaţii noştri, avem pregătirea cu responsabilitate a lucrărilor cu întreaga echipă, evitarea repetării situaţiilor care au generat accidente de muncă, şi programul «Idei de progres», prin care lucrătorii sunt încurajaţi să-şi îmbunătăţească propria securitate. Până acum am cheltuit 300.000 euro ca bonusuri pentru aceste idei de progres”.

Publicat în Știrea zilei