Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 11.45, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci. Victima, o femeie, de 77 de ani, a fost lovită de o autoutilitară în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal. A fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto implicat în accident, un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Constanţa, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. VEZI VIDEO mai jos! ↓ *sursa video - Grupul Şoferilor

Publicat în Eveniment

Accident rutier marţi dimineaţă, în jurul orei 09.00, pe strada Traian Vuia. Au fost implicate două autoturisme şi au fost răniţi uşor 3 pietoni.
Unul dintre conducătorii auto implicaţi a părăsit locul faptei şi a fost ulterior identificat in persoana unui bărbat, de 48 de ani, din municipiul Galaţi.
Se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările producerii accidentului. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Publicat în Eveniment

În această dimineaţă, luni, 05 aprilie 2021, în jurul orei 05.35, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, (zona Tirighina) a avut loc un incident rutier în care au fost implicate două autoutilitare şi un autobuz. Nu au fost înregistrate victime.
Din primele verificări a rezultat că bărbatul aflat la volanul uneia dintre autoutilitare, care transporta, într-o semiremorcă, un rulou din tablă, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare. Ca urmare, ruloul de tablă ar fi sărit din semiremorcă şi ar fi lovit un autobuz şi o altă autoutilitară, care circulau din sens opus.
Nu a fost rănită nicio persoană, dar conducătorul primei autoutilitare fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Circulația în zonă este blocată pe un sens. Vezi VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi, la data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 17.25, cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.J. 255, între localităţile Pechea şi Rediu. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 49 de ani, a condus autoturismul, pe tronsonul de drum mai sus menţionat, şi, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcţiei şi s-ar fi răsturnat în afara părţii carosabile. Conducătorul auto, care era singur în autoturism, a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital, dar nu a rămas internat. La testarea alcoolscopică a acestuia, a fost înregistrată valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Publicat în Eveniment

Accident rutier mortal, în această dimineaţă, în jurul orei 05.30, pe D E. 581, în comuna Priponeşti. Un autoturism,  în care se aflau 4 bărbaţi, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani, şi care circula dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, a intrat în impact cu remorca unui camion,  parcat pe partea carosabilă, pe aceeaşi direcţie de mers cu autoturismul. În seara precedentă,  camionul s-ar fi defectat şi nu ar mai fi putut fi scos în afara părţii carosabile, fiind semnalizat cu lumini de avarie şi triunghiuri reflectorizante.

În urma impactului, toţi cei patru bărbaţi aflaţi în autoturism au decedat.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concerte în care s-a produs accidentul.

Publicat în Știrea zilei

Accidentul a avut loc, joi, 24 martie 2021, în jurul orei 10.45, pe D.N. 26, în localitatea Frumuşiţa. Victima, un minor, de 12 ani, ar fi fost acroşată de un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis.

Minorul a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicat în Regional

Accident rutier la trecere la nivel cu calea ferată, astăzi, marţi, 09 martie 2021, în jurul orei 10.00. Un bărbat de 50 de ani, din comuna Barcea, conducând autoturismul pe D.E. 581, la ieşirea din municipiul Tecuci, nu ar fi respectat semnalele acustice şi luminoase ale unei treceri la nivel cu calea ferată, autoturismul fiind lovit de trenul Interregio de pe ruta Bucureşti-Iaşi. Bărbatul a suferit leziuni, fiind transportat, în stare conştientă, la spital. Mecanicul locomotivei a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Vezi FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓

Publicat în Eveniment

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au observat în trafic, circulând pe D.J. 242A, în localitatea Cruceanu, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului de poliţie, a virat brusc dreapta, pe un drum sătesc. Poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia şi, după aproximativ 200 de metri, autoturismul în cauză a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului. La volan, poliţiştii au identificat un bărbat, de 33 de ani, cu ocazia verificării acestuia în bazele de date, constatând că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce. În plus, la testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere cu permis suspendat.

În aceeaşi zi, în jurul orei 18.40, pe D.J. 255, în localitatea Cuca, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane, accident în care au fost implicate trei autoturisme. La faţa locului, în urma verificărilor celor trei conducători auto implicaţi, poliţiştii au constatat că unul dintre ei, un bărbat de 31 de ani, nu posedă permis de conducere, iar autoturismul în cauză are număr de înmatriculare fals. Mai mult, la testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. În acelaşi autoturism se afla şi proprietarul acestuia, poliţiştii stabilind că bărbatul i-ar fi încredinţat maşina spre a o conduce, celui de la volan, deşi cunoştea că nu posedă permis de conducere. Ca urmare, a fost întocmit dosar penal având ca obiect comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

La data de 8 martie a.c., în jurul orei 00.40, poliţiştii Postului de Poliţie Pechea au observat un autoturism care circula pe o stradă din localitate. Având în vedere că, în intervalul orar 23.00 - 05.00, este interzisă circulaţia persoanelor, fără un motiv întemeiat, poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului, punând în funcţiune semnalele acustice şi luminoase. Conducătorul auto nu a respectat semnalele de oprire, mărind viteza şi, la intersecţia cu D.J. 251, a acroşatul podeţul din faţa unei locuinţe şi gardul împrejmuitor al acesteia, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. Bărbatul, de 26 de ani,  aflat la volan a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, întrucât acesta prezenta o stare emotivă suspectă, specifică consumului de substanţe psihoactive, a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. De asemenea, în autoturism au mai fost identificate alte două persoane, toţi ocupanţii fiind sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei.

Publicat în Eveniment

Pe D.E. 87, între Şoseaua Râmnicu Sărat şi Şoseaua Focşani a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme, iar unul dintre ele s-a răsturnat. În urma accidentului, cei doi şoferi au fost transportaţi la spital pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În prezent, traficul rutier se derulează alternativ, pe un singur sens, fiind dirijat de către poliţiştii aflaţi la faţa locului.

Publicat în Regional

Accident, în acesta seară, pe strada Oltului. O femeie în vârstă de 70 de ani a fost rănită. Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul.de cuvant al IPJ Galati, cms şef Gabriela Costin, un autoturism, condus de un bărbat, de 31 de ani, care circula pe strada Oltului, ajungând la intersecţia cu strada Petru Groza, a surprins şi accidentat un pieton, o femeie de aproximativ 70 de ani, care traversa strada. Victima a fost transportată la spital.
Rezultatul testului alcoolscopic pentru conducătorul auto, este negativ. S-a întocmit dosar penal pentru  infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările şi pentru a se clarifica dacă victima, care este grav rănită, era sau nu pe trecere.

Sursa foto: Facebook GSDG

Publicat în Eveniment
Pagina 14 din 18