Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, a declarat public că măsura „zero taxe pe salariul minim” ar însemna „să avem o mare problemă bugetară”. Această declarație vine la puțin timp după ce ministrul a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, cât este salariul minim net pe economie și nu a știut să răspundă corect.
Deputatul USRPLUS, Bogdan Rodeanu, a criticat poziția noului ministru: „În condițiile în care Dan Vîlceanu nu este de acord ca salariul minim pe economie să nu mai fie impozitat, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu pune mai presus de bunăstrarea românilor, bunăstarea baronilor locali. Niciodata nu a fost o problema să fie înființate posturi și firme cu dedicatie. Dar, când vine vorba să luăm măsuri pentru protecția cetățeanului care își pune încrederea în stat, constatăm că «am avea o mare problemă bugetară». Interesant este faptul că ministrul Finanțelor, același care nu știe cu exactitate cât este salariul minim pe economie, se opune taxelor zero. E lense de înțeles de ce s-ar impune acestei neimpozitări. Ținând cont de faptul că majoritatea românilor lucreză pe salariul minim, neimpozitarea lui ar afecta direct și vital salariile celor care și-au făcut un obicei din a trăi pe spinarea cetățenilor”.

Publicat în Politica

Mandatul directorului general interimar al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a expirat joi, 19 august 2021, însă Consiliul de Administraţie al CFR Călători a aprobat prelungirea cu două luni a mandatului lui Ovidiu Vizante, cu acordul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta anunţase încă de la sfârşitul lunii iulie că pe 19 august va avea loc o evaluare a activităţii lui Ovidiu Vizante. Directorului general i s-a cerut demisia inclusiv de premierul Florin Cîţu, după ce un tren cu zeci de copii a rămas blocat 10 ore pe un câmp între Mangalia şi Bucureşti.

„Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, i-a prelungit mandatul directorului CFR Călători, Ovidiu Vizante. Aşadar, cu cât dovedeşti mai multă incompetenţă în funcţia publică pe care o ocupi, cu atât eşti mai preţios pentru USR-PLUS. Cine e acest domn Vizante? Este acelaşi director al CFR Călători care a ţinut timp de nouă ore în câmp un tren plin cu călători printre care se aflau şi copii, vârstnici, dar şi persoane bolnave. Lupii moralişti ai opoziţiei din trecut, cei din USR-PLUS au renunţat când au ajuns la guvernare la toate principiile pe care le promovau şi le fluturau prin faţa ochilor românilor. Nu mai există transparenţă decizională, nu mai există criterii de evaluare a activităţii, nu mai există nimic! Tot ce contează este să fii prieten cu vreun ministru sau membru al Guvernului de la USR-PLUS. Sunt tare curios cam ce părere are premierul Cîţu despre această decizie a ministrului Drulă, având în vedere că premierul a cerut în mod direct ca acest director al CFR Călători să zboare din funcţie pentru ignoranţa de care a dat dovadă în cazul trenului ţinut în câmp ore întregi”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al ALDE, Cristian Dima.

Publicat în Politica

Potrivit publicaţiei Politico.eu, intenţia de vot a electoratului român, la data de 26 iulie 2021, reflectă o scădere semnificativă a PNL în preferinţele alegătorilor şi o creştere a PSD. Astfel, PNL a coborât la 18% în intenţia de vot a electoratului român, iar PSD a urcat până la 34%. Un salt important a înregistrat şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) care a ajuns la 14%, în timp ce Alianţa 2020 (USRPLUS) coboară pe locul 4, cu 12%. UDMR îşi păstrează procentul de 5-6%.
Motivele pentru care principalele două partide din alianţă aflată la guvernare, PNL şi USR, sunt pe un trend descendent vizează lipsa reformelor, creşterea preţurilor, gestionarea crizei provocată de pandemie, dar şi campania internă a PNL care a generat lupte în interiorul acestui partid. Creşterea PSD a început în luna mai, câştigând în 3 luni 6 procente, de la 28% la 34%. Celelalte partide neparlamentare precum PPU, PRO România, PMP, rămân sun 5%.

Publicat în Politica

După întâlnirea de la Cotroceni, de luni, 05 iulie 2021, pe tema proiectului "România Educată", Dan Barna, liderul USR-PLUS, a declarat că a propus desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene şi "transformarea lor în ceea ce ar trebui să fie, în structuri care să verifice calitatea actului de învăţământ şi nu partea aceasta de gospodărire sau de numiri, aceasta trebuie să meargă spre administraţia locală". Copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, a declarat, la rândul său, că "inspectoratele şcolare trebuie reorganizate".

Liderii USR-PLUS au afirmat că au discutat cu preşedintele Iohannis şi despre modificări la nivelul învăţământului profesional, pentru ca elevii "să aibă posibilitatea să fluctueze, să meargă dintr-un sistem în celălalt astfel încât fiecare să-şi poată găsit vocaţia cea mai potrivită": "Inspectoratele şcolare - este o iniţiativă pe care noi, USR-PLUS, am susţinut-o - desfiinţarea acestora şi transformarea lor în ceea ce ar trebui să fie, în structuri care să verifice calitatea actului de învăţământ şi nu partea aceasta de gospodărire sau de numiri, aceasta trebuie să meargă spre administraţia locală. Sunt elemente care vor mai fi, tot aşa, dezbătute", a spus Barna. "Am avut un schimb de opinii, deja legat de câteva idei privind reforma instituţională din educaţie sau felul în care se creşte performanţa sistemului instituţional printr-o mai mare descentralizare, prin implicarea mai mult a şcolii, a consiliului de administraţie, a părinţilor la nivel local", a spus Cioloş.

Desfiinţarea inspectoratelor şcolare a fost una dintre condiţiile propuse încă de anul trecut, după alegerile parlamentare, de USR-PLUS, Coaliţiei de guvernare. Aceasta măsură nu a fost introdusă în programul de Guvernare al Guvernului Cîţu. Ministrul Educaţiei spunea, în ianuarie 2021, legat de acest subiect, că desfiinţarea pripită a inspectoratelor şcolare ar genera "un adevărat dezastru, o lovitură finală dată unui sistem aflat în suferinţă. Acest lucru trebuie făcut, dar trebuie pregătit în timp. Nu voi susţine o desfiinţare haotică a inspectoratelor, dar voi susţine o descentralizare".

Barna a mai spus luni, pentru G4Media.ro că "în ceea ce priveşte organizarea sistemului de Educaţie, pachetul de reforme prevede spargerea actualelor inspectorate judeţene şi împărţirea atribuţiilor lor între Centrele Judeţene pentru Învăţământ Preuniversitar şi Centrele Judeţene pentru Formare Continuă, Asistenţă şi Resurse Educaţionale". Liderul USR-PLUS, Dan Barna a mai explicat că "este practic o fereastră de oportunitate de doi ani, doi ani şi jumătate, până în proximitatea alegerilor din 2024 în care statul are şi resursa de program, acest proiect în «România Educată», are şi susţinerea şi în Parlament şi Guvern pentru ca o reformă în educaţie să devină o realitate".

Publicat în Politica