USR PLUS nu stă bine în percepţia publică în momentul de faţă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, copreşedintele Dacian Cioloş, care a adăugat că nu crede că formaţiunea stă mai prost în sondaje decât AUR, aşa cum indica recent un sondaj al publicaţiei Politico.
"Una e să creşti sau să scazi în sondaje când eşti pe bară şi stai şi fluieri de pe margine despre cum merg lucrurile şi o faci şi populist şi alta e să fii la guvernare şi să îţi asumi decizii, unele dificile, altele mai dificil să ţi le asumi pentru că nu depinde doar de tine, ci depinde şi de ceilalţi. Cred că este încă prea devreme ca să apreciem cum stăm. Nu stăm bine, deci asta trebuie să o spun. USR PLUS nu stă bine, dacă ne uităm la cifrele acestea, la percepţia publică, în momentul de faţă, dar nici nu aveam cum să stăm bine, atâta vreme, după cum v-am spus, cât Guvernul nu a livrat mare parte din obiectivele pe care noi ni le-am asumat în campanie", a spus Dacian Cioloş, întrebat de presă dacă USR PLUS are mai puţine procente privind intenţia de vot faţă de AUR.
Cioloş crede că USR PLUS îşi poate mulţumi electoratul doar cu reformele promise în campanie.
"E prea devreme la niciun an de guvernare să vorbim de o erodare structurală. Acestea (sondajul Politico n.r.) sunt cifre care, din punctul meu de vedere, încă sunt conjuncturale, atâta timp cât, cum vă spuneam, noi suntem, din punctul meu de vedere, cu un potenţial bun de a face reforme, dacă există voinţă politică. Singurul lucru care ne-a împiedicat pe noi să găsim soluţii pentru SIIJ, să mergem înainte cu depolitizarea în administraţia publică, să avansăm cu pensiile speciale, sunt motive politice interne care nu ţin de blocaje de altă natură, care ne-ar împiedica să facem reforme. Eu cred că dacă noi facem reforme, partea aceea de electorat care ne-a trimis pe noi la guvernare va percepe lucrul acesta pozitiv", a explicat Dacian Cioloş. (sursa Agerpres)

Publicat în Politica

Potrivit publicaţiei Politico.eu, intenţia de vot a electoratului român, la data de 26 iulie 2021, reflectă o scădere semnificativă a PNL în preferinţele alegătorilor şi o creştere a PSD. Astfel, PNL a coborât la 18% în intenţia de vot a electoratului român, iar PSD a urcat până la 34%. Un salt important a înregistrat şi Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) care a ajuns la 14%, în timp ce Alianţa 2020 (USRPLUS) coboară pe locul 4, cu 12%. UDMR îşi păstrează procentul de 5-6%.
Motivele pentru care principalele două partide din alianţă aflată la guvernare, PNL şi USR, sunt pe un trend descendent vizează lipsa reformelor, creşterea preţurilor, gestionarea crizei provocată de pandemie, dar şi campania internă a PNL care a generat lupte în interiorul acestui partid. Creşterea PSD a început în luna mai, câştigând în 3 luni 6 procente, de la 28% la 34%. Celelalte partide neparlamentare precum PPU, PRO România, PMP, rămân sun 5%.

Publicat în Politica

USR PLUS a propus-o miercuri pe Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru a prelua conducerea acestei instituţii.

Propunerea a fost înaintată premierului Florin Cîţu, anunţă un comunicat al USR PLUS transmis Agerpres.

"Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister - să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu", a declarat Ioana Mihăilă, citată în comunicat.

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activităţile de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În această după-amiază, premierul Florin Cîţu a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ca Ioana Mihăilă să fie numită ministru al Sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că este nevoie de reformă în domeniul Sănătăţii şi trebuie intervenit pentru a face spitalele mai performante şi mai sigure, el precizând că va vorbi mai mult despre aceste lucruri, miercuri seara, când se va desfăşura ceremonia privind numirea noului ministru al Sănătăţii.

Publicat în Sanatate

Biroul Electoral al Circumscripţiei nr. 18 Judeţul Galaţi a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile parlamentare. În paginile buletinului de vot pentru Senat, gălăţenii vor găsi 12 patrulatere, în care vor fi înscrise partidele în următoarea ordine: PMP, PSD, Alianţa USR PLUS, PNL, UDMR, Pro România, PRM, PSR, ARN, PPU SL, PER şi AUR. La Camera Deputaţilor, vor fi 31 de patrulatere. Primele douăspreze locuri sunt ocupate, în aceeaşi ordine ca la Senat, de partide, urmate de 17 organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi de doi candidaţi independenţi: Ionel Petrea şi Tiberiu-Mihai-Antoniu Jalbă.

Publicat în Politica

Desemnările au fost făcute de fiecare partid în parte, alocarea pe liste fiind făcută în baza unui acord la nivel judeţean.

La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de preşedintele USR Galaţi, Bogdan Rodeanu. Acesta este urmat de Bogdan Dumitrescu, preşedintele PLUS Galaţi, Daniel Zinica, consilier local USRPLUS, Daniela Şarpe (PLUS), Lăcrămioara Matei (USR), Camelia Zăinescu (PLUS), Bogdan Pîndaru (USR), Ştefan Ţaran (PLUS), Octavian Dinu (USR), Marian Pătrăşcoiu (PLUS), Cătălin Olaru (USR) şi Ionuţ Gheorghiţă (PLUS).

La Senat, lista este deschisă de preşedintele filialei locale USR Galaţi, Andrei Postică, urmat de George Dircă, (actual senator USR de Galaţi), Liviu Grigoraş (PLUS), Gabriela Rohozneanu (USR), Cătălin Moroianu (USR) şi Alina Gherasim (USR).

Publicat în Politica