Pentru jurnalişti, documentarea unui asemenea moment special este un mare privilegiu. Pe data de 15 august, se sărbătoreşte hramul Mânăstirea Vladimireşti, situată la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu în judeţul Galaţi. Aceasta coincide şi cu una dintre cele mai mari celebrări creştin ortodoxe, Adormirea Maicii Domnului.

Am fost la mânăstire în noaptea de sâmbătă, chiar în ajunul hramului, la adunarea pelerinilor şi credincioşilor şi la prohod, o slujbă specială care pregăteşte marea sărbătoare de a doua zi. Încă de la orele serii curtea mânăstirii era de plină, gălăţeni, localnici, dar şi veniţi din Vrancea, Prahova şi alte locuri îndepărtate.

În spaţioasa curte interioară, slujba s-a desfăşurat în exterior, dar şi în biserică, credincioşii fiind răspândiţi cu mici şi mari, într-o atmosfera cucernică, rugându-se, dar şi meditând.

Mânăstirea solemnă, dar prietenoasă se plasa sub un cer înstelat, iar aerul proaspăt al câmpului se întâlnea cu lumina lumânărilor şi fumul sfânt. Vizitatorii, în căutarea hranei sufleteşti, erau foarte diverşi ca vârstă, fiind prezenţi mulţi copii şi tineri.

Această “mânăstire vie”, aşa cum o caracteriza patriarhul Iustinian în 1949, întâmpină credincioşii şi fidelii cu memoria celebrei stareţe Maica Veronica, dar şi cu arhitectura sa generoasă, Biserica mare, Paraclisul, Micul Altar de vară, poarta maramureşană, lacul, locuri de cazare, muzeul şi un atelier de icoane.

Publicat în Comunitate
Joi, 12 August 2021 13:48

A murit strivit de un copac

În această dimineață, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari într-o exploatație forestieră din apropierea localității Tudor Vladimirescu, județul Tulcea, unde o persoană a fost prinsă sub un copac care s-a prăbușit. La fața locului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de intervenție, precum și un echipaj SAJ, cu o ambulanță tip B2. Pompierii au extras victima (un bărbat de circa 48 de ani), dar din nefericire, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ declarând decesul. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Publicat în Regional

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, miercuri, 28 aprilie 2021, următoarele măsuri:
„- 1. Începând cu data de 29.04.2021 ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Costache Negri, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, vor fi aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 432 din 8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- 2. Începând cu data de 29.04.2021 ora 00.00, pentru unităţile administrativ teritoriale Bereşti Meria şi Tudor Vladimirescu, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, vor fi aplicate măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 432 din 8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
- 3. Măsurile dispuse la pct. 1 vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite.
- 4. Se aprobă suspendarea, până la data de 06.05.2021 inclusiv, activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică, la nivelul unităţii de învăţământ Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1, municipiul Galaţi, judeţul Galaţi.
- 5. Pe perioada suspendării, procesul de învăţământ la unitatea de învăţământ menţionată la pct. 4 se desfăşoară în sistem online.
- 6. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi va aduce la cunoştinţă instituţiei de învăţământ prevăzută la pct. 4 măsurile dispuse“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Publicat în Eveniment

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat astăzi, miercuri, 31 martie 2021, următoarele măsuri:
„- 1. Începând cu data de 01.04.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Tudor Vladimirescu, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, vor fi aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată cu Hotărârea de Guvern nr. 348 din 25 martie 2021;
- 2. Începând cu data de 01.04.2021, ora 00.00, pentru unitatea administrativ teritorială Bereşti, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 / 1.000 de locuitori, vor fi aplicate, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, modificată şi completată cu Hotărârea de Guvern nr. 348 din 25 martie 2021;
- 3. măsurile dispuse la pct. 1 şi pct. 2 vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite“, se arată în hotărârea CJSU Galaţi.

Publicat în Eveniment

“Şi marele premiu merge la… SC Softmagazin SRL, pentru proiectul «Schimbare prin implicare», derulat de Fundaţia Cuvântul Întrupat pentru copiii vulnerabili din comuna Tudor Vladimirescu” - aceste cuvinte au răsunat săptămâna trecută pe scena Centrului de Pregătire în Gastronomie a METRO România, din Bucureşti-Militari, în cadrul evenimentului de premiere ce a marcat finalul competiţiei METRO – Starurile Comunităţii.

„Colaborarea noastră, a Fundaţiei Cuvântul Întrupat, cu oamenii din echipa Softmagazin SRL, durează de mai bine de şase ani. În timp, aceasta a devenit o frumoasă prietenie, iar sprijinul pe care cei 14 copii vulnerabili din Tudor Vladimirescu îl primesc acum în cadrul serviciului social de aici este una dintre roadele acestei relaţii speciale. Practic, firma susţine financiar costurile proiectului, iar fundaţia se ocupă efectiv de derularea sa. Copiii merg la şcolile din sat şi vin în fiecare zi la Centru pentru a primi sprijin: sunt îndrumaţi la teme, citesc, se spală, iau o gustare de prânz (hrană rece), se joacă, învaţă să folosească calculatorul. Uneori merg în excursii, iar vara participă la o tabără de o săptămână la munte. Mai important decât orice altceva este că aici copiii au parte de o oază de linişte şi de siguranţă, aici se simt iubiţi şi apreciaţi”, spune Anca-Aurora Chiosea.

“Pentru că vrem ca acest proiect să se dezvolte, aşa încât să putem oferi sprijin adaptat nevoilor copiilor, premiul va fi investit pentru a extinde clădirea centrului. Astfel, cei 30.000 lei vor fi folosiţi pentru a construi bucătăria, unde vom putea găti hrană caldă, o masă de prânz adevărată pentru copii”, a declarat Adrian Buhai, administratorul SC Softmagazin SRL.

Publicat în Comunitate