Vineri, 22 Octombrie 2021 12:22

Sindromul Hubris sau pericolul puterii

Termenul hubris sau hybris se referă la un concept grecesc care înseamnă „exces”. Sindromul Hubris a fost descris pentru prima dată de fostul politician David Owen şi de psihiatrul Jonathan Davidson. Acesta este asociat cu excesul de putere, iar simptomele se diminuează de obicei atunci când individul nu mai deţine această putere.
Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), Sindromul Hubris este o trăsătură de personalitate care implică mândrie, încredere şi importanţă de sine excesive, dispreţ total faţă de ceilalţi.  În consecinţă, aceste persoane tind să supraestimeze lucruri precum abilităţile, cunoştinţele, importanţa şi probabilitatea de succes.
„De exemplu, o persoană cu acest sindrom ar putea crede că nu greşeşte niciodată, că este garantat că va reuşi în toate proiectele sale sau că merită să fie deasupra legii. Acest sindrom reprezintă o trăsătură problematică care poate duce la consecinţe grave şi negative pentru indivizii hubristici (comportamente impulsive şi adesea distructive) şi pentru cei din jur, deci este important să o înţelegem. Deşi există exemple de indivizi hubristici în fiecare domeniu al vieţii, acest fenomen este cel mai frecvent asociat cu cei care deţin o poziţie de putere/decizională. Oamenii care suferă de sindromul Hubris îşi schimbă personalitatea atunci când se regăsesc în poziţii de conducere. Acest lucru se poate întâmpla în afaceri, politică sau în orice alt domeniu în care există ierarhii. Este important de observat că, deşi hubrisul este de obicei discutat ca o trăsătură personală, acesta poate apărea şi la scară largă, în rândul grupurilor precum echipe sportive, companii sau ţări, ai căror membri dezvoltă un hubris colectiv în ceea ce priveşte identitatea lor de grup, într-un proces similar cu dezvoltarea hubrisului individual”, explică psihologul.

Cum se manifestă Hubris

Sindromul Hubris a fost formulat ca un model de comportament la o persoană care:
1. vede lumea ca un loc de auto-glorificare prin utilizarea puterii;
2. are tendinţa de a acţiona în primul rând pentru a spori imaginea personală;
3. prezintă o preocupare disproporţionată pentru imagine şi prezentare;
4. prezintă zel mesianic şi exaltare în vorbire;
5. combină sinele cu naţiunea sau organizaţia;
6. foloseşte „noi” reguli în conversaţie;
7. prezintă încredere excesivă în sine;
8. are în mod vădit dispreţ faţă de ceilalţi;
9. arată răspunderea doar în faţa unei instanţe superioare (istorie sau Dumnezeu);
10. prezintă o credinţă de neclintit că vor fi justificate în acea instanţă;
11. pierde contactul cu realitatea;
12. recurge la nelinişte, nesăbuinţă şi acţiuni impulsive;
13. permite corectitudinii morale să nu ia în considerare caracterul practic, costul sau rezultatul;
14. afişează incompetenţă cu ignorarea piuliţelor şi a şuruburilor de elaborare a politicilor.

Ce îi determină pe oameni să dezvolte Sindrom Hubris

„În general, comportamentele care umflă mândria, încrederea sau importanţa de sine a unei persoane sunt susceptibile de a duce la aceasta, adesea printr-un proces gradual. De exemplu, în unele cazuri, o serie de succese majore consecutive pot determina declanşarea sindromului hubris. Totodată, mai putem vorbi şi de exonerarea de reguli sau primirea de laude constante şi fără punctarea aspectelor de corectat sau mai pot fi anumiţi factori care pot face o persoană mai predispusă la dezvoltarea hubrisului, de exemplu, mediul lor cultural sau prezenţa unor trăsături de personalitate precum narcisismul, care implică interes şi admiraţie faţă de sine excesive”, declară psihologul.
Totodată, specialistul afirmă că Hubris afectează oamenii atunci când vine vorba de trei tipuri de relaţii:
- Relaţia lor cu sinele. Când vine vorba de relaţia unei persoane cu sine, hubrisul o poate determina să dezvolte încredere excesivă şi mândrie, ceea ce o poate determina să-şi supraestimeze abilităţile, cunoştinţele şi probabilitatea de succes şi să rateze necesitatea informării corecte sau al unui antrenament suficient pentru atingerea obiectivelor;
- Relaţia lor cu ceilalţi. Când vine vorba de relaţia cu ceilalţi, cei ce prezintă sindromul hubris se pot considera ca fiind mai presus de ceilalţi, ceea ce poate duce la aspecte precum refuzul de a asculta sfaturi, perspective diferite şi disponibilitatea de a folosi frica, intimidarea şi violenţa pentru a-şi atinge obiectivele;
- Relaţia lor cu autoritatea. Când vine vorba de relaţia unei persoane cu autoritatea, hubrisul o poate determina să se considere a fi mai presus de lege, ceea ce o poate determina să creadă că nu trebuie să respecte legile şi poate dezvolta dispreţ faţă de autoritate.

Pericolele Sindromului Hubris

Principalul pericol al sindromului hubris este acela că întunecă judecata oamenilor în diferite moduri, ceea ce determină individul hubristic să ia decizii care sunt dăunătoare pentru ei şi pentru ceilalţi. De exemplu, deoarece sindromul hubris implică o încredere excesivă în cunoştinţele şi abilităţile personale, îi poate determina pe oameni să îşi supraestimeze capacitatea de a obţine rezultate pozitive în diferite domenii, ceea ce îi face să-şi asume riscuri inutile. În mod similar, hubrisul poate determina oamenii să supraestimeze validitatea şi fiabilitatea intuiţiilor lor şi, în consecinţă, să se bazeze în exces pe aceste intuiţii, evitând în acelaşi timp un proces de raţionament adecvat, mai ales dacă implică discuţii cu alţii.
„Hubrisul este, de asemenea, asociat cu o serie de probleme suplimentare, cum ar fi imprudenţa şi impulsivitatea, pierderea contactului cu realitatea, refuzul de a lua în considerare rezultatele nedorite, refuzul de a se simţi responsabil faţă de ceilalţi, dificultăţi în confruntarea cu realităţile în schimbare, dependenţa de o formulă simplistă pentru succes şi o conştientizare morală afectată, toate acestea putând duce la rezultate adverse. Hubrisul poate avea şi un efect dăunător din perspectiva socială, deoarece hubrisul duce adesea la comportamente care îi determină pe ceilalţi să formeze o opinie negativă despre individul hubristic. De exemplu, indivizii hubristici îi determină adesea pe membrii grupului lor să nu îi placă, atunci când afişează sindromul hubris făcând afirmaţii explicite cu privire la auto-superioritatea lor, declarând că sunt mai buni decât ceilalţi  sau că viitorul lor va fi mai bun sau când îşi supraestimează statutul în cadrul grupului”, conchide psihologul.

Publicat în Sanatate