Florin Spătaru, ministrul Economiei, a făcut declaraţii despre importanţa şi problemele industriei româneşti, punând accent pe industria siderurgică din ţara noastră. Una dintre evştile bune din acest domeniu este că a fost repus în funcţiune Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte.

"COS Târgovişte a fost repus în funcţiune, ca urmare a deciziei investiţionale din partea celor de la Beltrame şi cred că ăsta este un lucru foarte important, pentru că acest oţel special este folosit în multe alte sectoare industriale. Unul dintre sectoarele de care vorbim este industria de apărare. Pe de altă parte, acum câteva ore, m-am întâlnit cu domnul Sanjeev Gupta, proprietarul de la Galaţi, şi am discutat despre programe investiţionale şi paşii pe care ar trebui să îi facem pentru a concretiza acest program investiţional. Am discutat şi despre întreruperea lanţurilor de aprovizionare şi care sunt măsurile pe care ei le-au întreprins pentru a avea acest oţel. Ştiţi cum e? Oţelul este ca sângele pentru corpul uman în industrie. Fără oţel, fără a avea această securitate a aprovizionării pe zona siderurgică, am putea avea mari probleme. România este într-o situaţie favorabilă, din punctul ăsta de vedere, pentru că avem câteva entităţi în care producem", a spus Florin Spătaru, la DCNews TV, în emisiunea la Sud prin Sud-Est.

Publicat în Știrea zilei

Magnatul indian Sanjeev Gupta a apelat la o "bancă obscură" pe care o deţine în România pentru a procesa tranzacţii pentru grupul pe care îl deţine, deşi acesta este vizat de o serie de anchete penale în urma prăbuşirii principalului său creditor Greensill Capital, scrie Financial Times, citat de economedia.ro.
Miliardarul Sanjeev Gupta deţine grupul GFG Alliance, din care face parte şi combinatul siderurgic român Liberty Galaţi, fostul Sidex. Totodată, Gupta deţine Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI), pe care a preluat-o în 2020 de la constructorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, supranumit "regele asfaltului", aşa cum a relatat Monitorul de Galaţi în articolul "BRCI, banca lui Umbrărescu, cumpărată şi relansată de magnatul Sanjeev Gupta".
Financial Times scrie, citând documente şi persoane familiare cu situaţia, că banca românească BRCI a procesat în ultimul an o serie de plăţi pentru companiile din Alianţa GFG a lui Gupta. Documentele arată că afacerea lui Gupta a folosit anul trecut un cont bancar la BRCI pentru o tranzacţie litigioasă cu certificate verzi, care a avut loc la o lună după ce prăbuşirea Greensill a declanşat o criză de lichiditate la GFG.
Atunci, divizia siderurgică din Cehia a GFG Alliance, Liberty Ostrava, a vândut certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) în valoare de peste 40 milioane euro combinatului din România, Liberty Galaţi, fostul Sidex. Mişcarea a provocat proteste din partea politicienilor cehi, care au cerut anchetarea tranzacţiei. Cehii doreau să vândă certificatele şi să folosească banii pentru investiţii în tehnologizarea combinatului local.
Un oficial al BRCI - Murali Subramanian, care supraveghează filiala bancară din Dubai a lui Gupta şi face parte din consiliul BRCI - a explicat pentru Financial Times că banca oferă "servicii non-credit" companiilor din cadrul Alianţei GFG. Cu toate acestea, el a spus că companiile membre GFG reprezintă doar o "mică parte" din baza de clienţi a băncii.
Băncile trebuie să respecte reguli stricte împotriva spălării banilor. Însă afacerile miliardarului indian Gupta sunt cercetate penal pentru presupusă spălare de bani atât în Marea Britanie, cât şi în Franţa. Persoane familiare cu situaţia au spus pentru Financial Times că grupul lui Gupta a apelat la BRCI pentru a procesa anumite plăţi, având în vedere un control sporit din partea altor instituţii financiare.
Oficialul BRCI a contestat însă acest lucru, insistând că BRCI are "funcţii anti-spălare a banilor şi de conformitate foarte puternice".
"BRCI este guvernată de cadrul de reglementare supravegheat de Banca Naţională a României (BNR) şi funcţionează în conformitate cu regulile şi decretele acesteia, precum şi cu cele ale dreptului comercial român", a adăugat banca.
GFG a transmis că BRCI este "una dintre numeroasele bănci româneşti care se ocupă de colectarea şi remiterea fondurilor pentru tranzacţii în numele Liberty Galaţi".
Gupta este cunoscut pentru că a împrumutat miliarde de la Greensill pentru a cumpăra afaceri cu oţel în întreaga lume. Anul trecut, însă, Greensill Capital a intrat în insolvenţă, în urma retragerii unei finanţări de 10 miliarde de dolari din partea Credit Suisse. Situaţia a ridicat semne de întrebare cu privire la funcţionarea grupului GFG Alliance.
Baronul oţelului a preluat BRCI din România în februarie 2020, la câteva zile după ce Financial Times a dezvăluit că Wyelands a canalizat bani în imperiul mai larg al afacerilor lui Gupta prin entităţi pe care angajaţii săi le-au numit adesea "Prietenii lui Sanjeev".
BRCI pare să fi furnizat anterior finanţare legată de GFG. Documentele văzute de Financial Times arată că banca avea facilităţi de credit restante legate de tranzacţiile cu mărfuri ale Liberty, în perioada în care Greensill s-a prăbuşit.
Oficialul BRCI a declarat pentru Financial Times că banca din România a acordat doar împrumuturi mici legate de GFG Alliance, în limita reglementată. Financial Times a scris anul trecut că Liberty Commodities a lui Gupta a atras finanţare de la Greensill folosind facturi suspecte care păreau să prezinte semne de fraudă.
BRCI a spus că "oferă factoring limitat unui număr foarte mic de clienţi români ai Liberty Galaţi". Banca a adăugat că este "bine capitalizată" şi că majoritatea activelor sale de 65 de milioane de euro constau din "active lichide de înaltă calitate".
GFG a spus: "BRCI nu oferă finanţare niciunei companii GFG Alliance şi nu are împrumuturi restante sau acorduri de creditare cu nicio companie GFG Alliance".

Punct de vedere BRCI, transmis pentru economedia.ro:

"BRCI SA ar dori să confirme că este o instituţie bancară complet independentă, cu un Directorat total independent şi cu multa experienţă in domeniul financiar-bancar. 
BRCI este guvernată de cadrul legislativ si de reglementare in domeniul supravegherii prudentiale al Bancii Naţionale a României (BNR) şi funcţionează în conformitate cu normele şi regulamentele acesteia, precum şi cu cele ale legislaţiei  Romaniei si Uniunii Europene
La BRCI initierea si derularea relatiilor de afaceri sunt evaluate în acest cadru, banca avand un departament solid de combatere a spălării banilor şi de conformitate, care a avut o activitate eficienta de-a lungul timpului. Această funcţie este supervizată de membrii Directoratului băncii, fiecare dintre aceştia având peste 20 de ani de experienţă bancară, şi de un Manager al Departamentului  Conformitate care are peste 15 ani de experienţă în domeniul conformităţii bancare/AML.
BRCI are un capital solid, majoritatea activelor sale de 65 de milioane de euro fiind plasate în active lichide de înaltă calitate. Cu un portofoliu total de credite de 14,3 milioane de euro, ratele sale de performanţă se situează la niveluri semnificativ mai bune decât media băncilor din România:
- Solvabilitatea BRCI la sfârşitul anului 2021 era de 91%, faţă de media sistemului bancar românesc de sub 25%;
- Lichiditatea BRCI (LCR) la sfârşitul aceleiaşi perioade era de peste 450%, faţă de o medie bancară de aproximativ 250%;
- Ponderea creditelor în raport cu activele totale ale băncii era de 16%, faţă de o medie bancară de peste 50%.
BRCI nu oferă facilităţi de credit niciunei companii din cadrul GFG Alliance. Oferă însă factoring limitat, fără recurs, pentru un număr foarte mic de clienţi români ai LIBERTY Galaţi, una dintre cele mai mari companii din ţară.
BRCI va continua să urmeze aceeaşi abordare prudentă, prin investiţii în sisteme IT moderne şi eficiente şi va continua să ofere clienţilor săi servicii bancare eficiente şi competitive".
Cu toate acestea, aşa cum Monitorul de Galaţi a relatat, că din ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu, BRCI a fost sancţionată şi a primit un avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor legislative privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii. Despre sancţiunea primită puteţi citi în articolul "BNR a sancţionat BRCI, banca din România aparţinând lui Sanjeev Gupta".

Publicat în Eveniment

În condiţiile în care preţul gazelor a atins niveluri record, nu numai în România, ci şi pe plan european, proprietarul combinatului siderurugic Liberty Galaţi vine cu o declaraţie uimitoare prin care îşi exprimă intenţia de a renunţa total la cărbune şi a-l înlocui cu gaz, până când va reuşi să genereze "hidrogen verde". Scopul ar fi reducerea de emisii de carbon.

"În România, în primul rând vrem să înlocuim cărbunele cu gazul natural, o tranziţie de mare importanţă în tranziţia către neutralitatea carbonului, un pas care ne acordă timpul necesar pentru a ne dezvolta principalul scop: să generăm hidrogen verde drept combustibil pentru furnalele noastre şi să scădem masiv carbonul din mijloacele noastre de producţie, să ajutăm să transformăm industria românească în reper de sustenabilitate. Ca să facem asta, condiţiile trebuie să fie potrivite: o abundenţă de surse de energie cu costuri mici şi cu emisii de dioxid de carbon reduse", a declarat Sanjeev Gupta în cadrul Conferinţei "Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde", organizată de Ziarul Financiar.

Intenţia acestuia este lăudabilă, în contextul în care Comisia Europeană urmăreşte, prin acordul verde, reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în anul 2030. Însă, în prezent, realitatea este cu totul alta. Pentru că preţul gazului continuă să bată record după record, iar deficitul accentuat de gaze naturale nu pare să se încheie prea curând, la nivel mondial operatorii sunt forţaţi să se întoarcă la folosirea cărbunelui. Aşadar, în contextul economic actual, nu poţi să nu te întrebi în ce măsură declaraţiile lui Sanjeev Gupta sunt realizabile până în 2030.

Publicat în Economie

În urma înfiinţării Comitetului de Restructurare şi Transformare (RTC) al LIBERTY Steel Group în mai 2021 şi a progreselor realizate până în prezent, GFG Alliance (GFG) şi RTC a anunţat, zilele trecute, care sunt ultimele noutăţi privind restructurarea şi transformarea la nivelul întregului grup.
Astfel, Grupul se pregăteşte pentru o nouă etapă de restructurare a creanţelor, anunţă repornirea laminorului LIBERTY Steel USA din Georgetown - Carolina de Sud, închis în timpul pandemiei Covid-19 şi informează că operaţiunile globale continuă să aibă performanţe bune, reflectând îmbunătăţirile la nivel operaţional şi consolidarea pieţei metalelor.
Potrivit oficialilor GFG Alliance, LIBERTY Liege îşi va relua operaţiunile, în urma hotărâri Tribunalului Comercial din Liege privind planul de transformare, aprobat şi de creditori.
Jeffrey S. Stein, Chief Restructuring Officer (CRO), a declarat: „Suntem încântaţi să anunţăm repornirea operaţiunilor de producţie LIBERTY Steel USA din Georgetown, Carolina de Sud, o dovadă în plus a condiţiilor de piaţă favorabile şi a investiţiilor puternice în infrastructură în multe zone din lume. Businessul global GFG Alliance înregistrează performanţe excelente, ceea ce consolidează cash-flow-ul şi stimulează eforturile de refinanţare ale grupului. De la ultima noastră informare, progresul organizaţiei a continuat, concentrând grupul pe activităţile sale de bază şi consolidând fundaţia pentru o redresare de succes”.

Acţiuni întreprinse:
Statele Unite ale Americii
- LIBERTY Steel USA îşi va redeschide laminorul de produse lungi din Georgetown, Carolina de Sud, întrucât condiţiile favorabile de piaţă permit o repornire sustenabilă, după o perioadă de mentenanţă şi întreţinere în timpul pandemiei Covid-19. LIBERTY Steel Georgetown va relua producţia la mijlocul lunii ianuarie.

Marea Britanie
- După o analiză strategică, GFG Alliance a anunţat în noiembrie că va restructura LIBERTY Aluminium Technologies (LAT) şi o va ceda către Evtec Aluminium Ltd. Tranzacţia va asigura viitorul a peste 170 de locuri de muncă şi va garanta că fabricile din Coventry şi Kidderminster vor continua să livreze produse către portofoliul solid de clienţi al LAT. Cu toate acestea, ca urmare a restructurării, fabrica LAT din Witham se va închide.

Europa
- În Belgia, Tribunalul Comercial din Liege a validat planul de transformare a LIBERTY Liege, care a fost aprobat şi de creditorii afacerii. În Luxemburg, echipa de conducere de la LIBERTY Dudelange a convenit atât cu sindicatele  cât şi cu Guvernul să efectueze o restructurare tehnică pentru a proteja temporar angajaţii, în timp ce se lucrează la noi surse de finanţare.

În România, LIBERTY Galaţi continuă să aibă performanţe solide, volumul de producţie din al treilea trimestru fiind peste trimestrul anterior şi cu circa 20% mai mare decât volumul înregistrat în al treilea trimestru din 2020, se afirmă într-un comunicat de presă remis redacţiei Monitorul de Galaţi. Echipa de conducere a combinatului siderurgic de la Galaţi vizează aproape 650 de noi angajaţi în acest an, cu 100 de funcţii nou create prin creşterea producţiei, precum şi prin proiectele de digitalizare şi automatizare implementate ca parte a programului de transformare GREENSTEEL.
Ca răspuns la progresele înregistrate de RTC, Sanjeev Gupta - Executive Chairman GFG Alliance - a declarat: „În doar zece luni de la prăbuşirea Greensill am făcut progrese majore. Am finalizat prima etapă a restructurării datoriilor în Australia şi am injectat capital suplimentar în compania din Marea Britanie. Am creat o mai bună integrare a activelor downstream cu principalele noastre centre de producţie şi am consolidat relaţiile industriale prin formarea Comitetului European de Întreprindere. Comitetul RTC ne-a ajutat sa ne concentrăm atenţia asupra guvernanţei, contribuind la procesul decizional cu expertiza şi responsabilitatea sa şi creând premisele pentru atrage cei mai buni specialişti la toate nivelurile în organizaţiile noastre. Prin acest progres, companiile noastre principale au putut să valorifice oportunităţile unor pieţe puternice şi să înregistreze volume de producţie şi profitabilitate record. Astfel, avem o poziţie solidă pentru a realiza următoarea etapă a transformării noastre şi observăm deja interes major în Europa, Marea Britanie şi SUA. Suntem pe drumul cel bun pentru a oferi o afacere refinanţată, reorientată, capabilă să realizeze viziunea noastră GREENSTEEL şi să creeze valoare pentru toţi partenerii nostri”.

Publicat în Eveniment

Procurorii francezi investighează operaţiunile grupului GFG Alliance, extinzând o anchetă în derulare asupra unui împrumut garantat de stat în valoare de 18 milioane de euro acordat pentru una dintre facilităţile din Franţa ale grupului controlat de magnatul Sanjeev Gupta (foto ↑), transmite The Guardian.

Investigaţia procurorilor francezi se adaugă unei alte anchete demarate de Oficiul antifraudă din Marea Britanie asupra GFG Alliance, într-un moment în care acest grup încearcă să îşi refinanţeze operaţiunile după colapsul principalului său creditor, fondul Greensill Capital, despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul: Statul român îşi va mai lua încă o ţeapă de la Combinatul siderurgic de la Galaţi?.
 
Procurorii din Franţa au precizat luni, 08 noiembrie 2021, că la sfârşitul lunii iulie 2021 au demarat o investigaţie asupra GFG pe fondul acuzaţiilor privind utilizarea necorespunzătoare a activelor companiei şi spălare de bani, preluând un dosar care a fost început de procurorii din Poitiers, vestul Franţei. Aceştia cercetează un împrumut garantat de stat acordat de Greensill pentru o facilitate de producţie deţinută de GFG care realizează componente auto. Procurorii au reacţionat la plângerile angajaţilor conform cărora fondurile au dispărut după ce au fost depozitate, pentru scurt timp, la această divizie.

În replică, un purtător de cuvânt de la GFG Alliance a precizat că "GFG nu a fost înştiinţat de o astfel de investigaţie şi respinge orice aluzie privind existenţa unor nereguli cu privire la operaţiunile sale din Franţa".

Printre activele GFG din Franţa se numără şi o topitorie de aluminiu de la Dunkirk, cea mai mare facilitate de producţie de acest tip din Europa. GFG a cumpărat această topitorie în 2018 dar în prezent fondul de private equity American Industrial Partners (AIP) susţine că a preluat controlul după ce GFG a intrat în default. Alte active din Franţa ale GFG au fost deja vândute sau închise iar cele rămase sunt sub administrare juridică, potrivit Agerpres.ro.

GFG Alliance este un conglomerat cu activităţi în diferite domenii controlat de magnatul Sanjeev Gupta şi grupează aproximativ 35.000 de angajaţi la nivel mondial, reunind combinate siderurgice şi uzine de aluminiu în SUA, Marea Britanie, Franţa, România (fostul Sidex Galaţi) şi Australia.

Publicat în Știrea zilei

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Transcarpathians Trading SRL din Bucureşti (TCT) intenţionează să preia compania Thames Farming Enterprises BV din Olanda (Thames).
Thames este compania mamă a companiilor Agricom Borcea SA, Tudor 92 SRL, Concordia Agro SRL şi Alisa Farm Management SRL din judeţul Călăraşi. Agricom Borcea SA, Tudor 92 SRL şi Concordia Agro SRL care au ca principal obiect de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase în judeţul Călăraşi, iar Alisa Farm Management SRL le oferă acestora servicii de conducere şi management pentru operaţiunile locale.
TCT face parte din African Industries Group (AIG) şi desfăşoară activităţi de cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare proprii. În România, AIG este implicată în operaţiuni agricole, în distribuţia de maşini agricole, precum şi în dezvoltare imobiliară şi investiţii şi este deţinută de Raj Kamal Gupta, fratele lui Sanjeev Gupta (foto ↑), cel care deţine combinatul siderurgic Liberty Galaţi.
În urma analizei, autoritatea de concurenţă a constatat că această operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Publicat în Economie

Din ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu, Banca Română de Credite şi Investiţii SA aparţinând patronului Liberty Galaţi, Sanjeev Gupta, a fost sancţionată şi a primit un avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 395 alin. (1) paragraful (2) şi art. 396 alin. (1) din Regulamentul nr.575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii.
Articolul 395 amintit mai sus prevede că o instituţie bancară nu poate să înregistreze, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit, o expunere faţă de un client sau grup de clienţi aflaţi în legătură a cărei valoare depăşeşte 25 % din capitalul eligibil. În cazul în care clientul este o instituţie sau în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură include una sau mai multe instituţii, valoarea respectivă nu poate depăşi 25 % din capitalul eligibil al instituţiei sau 150 de milioane EUR.
În cazul în care suma de 150 de milioane EUR depăşeşte procentul de 25 % din capitalul eligibil al instituţiei, valoarea expunerii, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit, nu trebuie să depăşească o limită rezonabilă în ceea ce priveşte capitalul eligibil al instituţiei. Această limită este determinată pentru a aborda şi controla riscul de concentrare. Această limită nu poate depăşi 100 % din capitalul eligibil al instituţiei.
Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „BRCI, banca lui Umbrărescu, cumpărată şi relansată de magnatul Sanjeev Gupta”, că în data de 01 iulie 2020, a fost deschisă prima sa nouă agenţie, în Galaţi.
Reamintim că, de la începutul acestui an, grupul GFG controlat de Sanjeev Gupta are probleme majore după ce principalul său finanţator – Greensill Capital – a intrat în insolvenţă. Serviciul de Fraudă din Marea Britanie a anunţat că a deschis o investigaţie asupra GFG Alliance.

Publicat în Economie

Compania Simec Energy Pte. Ltd, care are operaţiuni în energie sustenabilă, minerit, resurse naturale, comerţ, şi-a deschis o subsidiară în România care are ca obiect principal de activitate producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice, iar ca activitate secundară comercializarea energiei electrice.
Firma Simec Energy Holdings Romania SRL a fost înfiinţată de o lună de zile şi îl are ca administrator Parduman Kumar Gupta în vârstă de 78 de ani, tatăl lui Sanjeev Gupta, patronul Liberty Steel Galaţi.
Simec Energy Holdings Romania SRL este fondată de Simec Energy Pte. Ltd., companie înregistrată în Singapore. Firma are doi directori, Adriana Monica Petrescu - director executiv şi Corneliu Bodea - director neexecutiv care în prezent este preşedinte al Centrului Român al Energiei (CRE).
Reamintim că în luna iunie 2020, Liberty Steel Galaţi şi Romgaz au încheiat un memorandum pentru înfiinţarea unui joint venture, în perspectiva dezvoltării unor proiecte de investiţii greenfield, respectiv dezvoltarea unei unităţi de producere a energiei electrice pe baza de gaze natural şi a unor unităţi de producţie de energie regenerabilă, folosind atât tehnologii eoliene, cât şi fotovoltaice.

Publicat în Economie

Aflăm din presa centrală că problemele se acutizează la grupul din care face parte Liberty Galaţi. Am afirmat în repetate rânduri că autorităţile nu sunt preocupate de temele cu adevărat importante pentru ţară!
Galaţiul, şi aşa ocolit de investiţii importante din orice direcţie (naţionale, europene, private etc.) ar putea ajunge şi victima unui investitor "de carton" după ce "un băiat deştept" a se citi Adrian Năstase, a cedat activul strategic al României fără a asigura garanţia creşterii producţiei şi a păstrării forţei de muncă!
Fostul patron, Lakshmi Mittal, a scos tot ce putea fi mai bun din combinat şi din capitalul uman local vânzând către un personaj controversat cu suspiciunea de a fi demolatorul acestui obiectiv economic extrem de important pentru România.
La începutul lunii martie, fondul britanic Greensill a intrat în insolvenţă în Marea Britanie, Greensill fiind principalul creditor al GFG Alliance, grupul din care face parte şi Liberty Galaţi şi care aparţine lui Sanjeev Gupta.
Eu sper totuşi că este doar o suspiciune şi, de fapt, actualul patron, Sanjeev Gupta, va respecta România şi Galaţiul, dezvoltând producţia, deşi noi nu avem nicio certitudine pentru că nu există niciun angajament ferm cu clauze asiguratorii în acest sens.
Până atunci, trăim cu stresul unui dezastru care ar însemna reducerea producţie, contractarea activităţii cu toate consecinţele dezastruoase pentru ţara şi pentru Galaţi.

Publicat în Politica

Greensill Capital, compania care finanţează Grupul GFG Alliance al miliardarului Sanjeev Gupta, din care face parte şi combinatul siderurgic Liberty Galaţi, a solicitat insolvenţa, săptămâna aceasta, relatează Bloomberg. Implicit, şi cel mai mare client al său, Alianţa GFG a magnatului oţelului Sanjeev Gupta, ar putea avea o soartă similară, care se va răsfrânge nu numai asupra combinatului de la Galaţi ci şi asupra statului român.

Potrivit unor prestigioase publicaţii financiare din Marea Britanie, Greensill a depus luni, 08 martie 2021, un document la tribunal în care afirmă că GFG Alliance, principalul său client, se confruntă cu "dificultăţi financiare severe". În document se menţionează că grupul lui Gupta a trimis pe 7 februarie 2021 o scrisoare către Greensill în care scrie că, dacă Greensill nu îi va mai furniza finanţare pentru capital de lucru, se va "prăbuşi în insolvenţă".

Greensill mai afirmă că a încetat să finanţeze GFG Alliance la începutul lunii martie, moment din care grupul-mamă al Liberty Galaţi ar fi început să înregistreze restanţe la obligaţiile sale de plată. Greensill şi-a evaluat expunerea totală pe grupul lui Gupta la peste 5 miliarde dolari. Un purtător de cuvânt al GFG Alliance a refuzat să comenteze documentul şi a reiterat în schimb un mesaj transmis de grup săptămâna trecută, potrivit căruia operaţiunile sale se derulează normal, beneficiind de "condiţii avantajoase de piaţă ce generează vânzări şi fluxuri de numerar robuste".

GFG Alliance are circa 35.000 de angajaţi în 30 de ţări, iar sindicatele sunt îngrijorate în legătură cu posibilul impact asupra locurilor de muncă şi i-au cerut lui Gupta să le explice clar ce înseamnă insolvenţa Greensill Capital pentru activitatea din Marea Britanie a GFG Alliance şi cum intenţionează să protejeze joburile muncitorilor.

Sanjeev Gupta le-a spus sindicatelor din Regatul Unit că afacerea sa, Liberty Steel, dispune de o finanţare adecvată şi caută alternative pe termen lung, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul citate de Reuters. În acelaşi timp, instituţia de credit Wyelands Bank, parte a GFG Alliance, a fost obligată să le returneze clienţilor retail depozitele constituite la ea, sub supravegherea Băncii Angliei, care a luat această măsură din cauza îngrijorărilor cu privire la nivelul ridicat al expunerii băncii asupra restului grupului. La rândul său, Banca Centrală Europeană (BCE) le-a cerut băncilor europene să trimită detalii în legătură cu împrumuturile acordate companiei financiare Greensill şi GFG Alliance, principalul client al firmei britanice, relatează Financial Times.

Ca urmare a tuturor acestor greutăţi financiare, grupul GFG Alliance ar putea fi nevoit să vândă o parte dintre active pentru a obţine lichidităţi, însă o bună parte a acestor active sunt gajate, sub diferite forme către Greensiil Capital. De aici vor interveni şi marile probleme pentru statul român, în condiţiile în care Eximbank a semnat un memorandum cu Sanjeep Gupta privind o linie de credit acordată de Eximbank (banca statului român prin care se derulează afacerile de comerţ extern). Se pare că acest memorandum nu a fost semnat direct cu Liberty Galaţi, ci a fost interpus Greensill Bank Germania, cu scopul de a obţine linia de credit prin intermediul Liberty East Europe şi nu direct prin Liberty Galaţi.  Acest memorandum a fost semnat cu girul Guvernului Orban şi al preşedintelui Klaus Iohannis care s-au întâlnit în repetate rânduri cu Sanjeev Gupta şi şi-au exprimat public susţinerea acestui memorandum.

„Alianţa GFG în ansamblu este puternică din punct de vedere operaţional.  Beneficiem - în prezent - de preţuri ale oţelului la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, precum şi de pieţe puternice pentru aluminiu şi minereu de fier. Deşi dificultăţile Greensill au creat o situaţie care reprezintă o provocare, avem fonduri corespunzătoare nevoilor noastre actuale. Prin efortul nostru pentru a avea o eficienţă globală, am îmbunătăţit marjele de profitabilitate ale operaţiunilor noastre, majoritatea activităţilor principale generând fluxuri pozitive de numerar. Discuţiile pentru asigurarea unei finanţări alternative, pe termen lung, se desfăşoară bine, dar va dura ceva timp până ce acestea se vor concretiza. În tot acest timp, am solicitat tuturor companiilor noastre să gestioneze cu atenţie fluxurile de numerar. Mulţumim angajaţilor, clienţilor şi furnizorilor pentru sprijinul lor susţinut”, informează prin intermediul unui comunicat de presă reprezentanţii Liberty Galaţi.

Mai multe detalii despre ingineriile financiare ale Greensill, GFG Alliance implicit Liberty Galaţi puteţi citi în materialul Statul român îşi va mai lua încă o ţeapă de la Combinatul siderurgic de la Galaţi?.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 2