Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) a organizat vineri, 26 februarie, lucrările Congresului Extraordinar pentru denunţarea protocolului de fuziune şi întreruperea demersurilor de fuziune cu PRO România.

Delegaţii ALDE la congresul organizat în format online au votat pentru denunţarea protocolului de fuziune şi întreruperea demersurilor de fuziune cu PRO România. Delegaţii la Congresul Extraordinar al ALDE au agreat, de comun acord, că diferenţele doctrinare şi de viziune dintre cele două partide nu pot fi ignorate, acestea fiind şi două dintre motivele care au stat la baza acestei decizii.

Potrivit unui comunicat de presă, „în ceea ce priveşte ALDE, partidul va continua să fie unul de centru-dreapta. ALDE îi va susţine pe acei români ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate, pe românii ale căror venituri au avut de suferit ca urmare a politicilor economice deficitare ale actualei guvernări“.

Săptămâna aceasta, structurile statutare ALDE vor convoca pentru luna aprilie a.c. Congresul ALDE pentru alegerea conducerii centrale.

Publicat în Politica