Compania Naţională Poşta Română a încheiat un contract cu OLX România, cea mai mare platformă de anunţuri care permite vânzarea, cumpărarea sau schimbul de bunuri între clienţi, rapid şi uşor, direct de pe telefonul mobil sau de pe calculator. Astfel, începând de marţi, 25 mai 2021, cumpărătorii pot opta pentru livrarea produselor prin intermediul Poştei Române, la un tarif preferenţial cu până la 44% mai mic, spre deosebire de costurile standard.
Coletele vor ajunge în posesia cumpărătorilor prin serviciul INTER POINT al Poştei Române, destinat clienţilor care vând sau cumpără bunuri de pe platformele de anunţuri online.
Opţiunea de livrare prin Poşta Română se efectuează foarte uşor, de către vânzător, din contul său de client OLX, având posibilitatea de a selecta, dintr-un număr de 800 de subunităţi poştale informatizate, una agreată de cumpărător, de unde acesta îşi va ridica trimiterea. Vânzătorul efectuază AWB-ul direct din platforma OLX şi îl prezintă, împreună cu coletul, la orice oficiu poştal.
Trimiterile vor ajunge la destinaţie în maximum 2 zile de la prezentare, în cazul livrărilor efectuate în acelaşi judeţ şi în maximum 3 zile, pentru livrarea în alte judeţe. Acestea vor putea fi monitorizate în sistem Track&Trace pe întreg fluxul tehnologic, de la prezentare şi până la livrare. Greutatea maximă admisă a expediţiei este de 30 kg.
Poşta Română asigură avizarea destinatarilor prin transmiterea unui SMS, la momentul sosirii trimiterii în subunitatea poştală. De asemenea, cumpărătorului i se oferă opţiunea deschiderii coletului la livrare, în vederea verificării conţinutului.
Toate cheltuilelile sunt suportate de către cumpărător, care face plata, la destinaţie, prin mandat poştal. Trimiterile vor fi păstrate în subunităţile poştale, la dispoziţia destinatarilor, timp de 10 zile. În cazul în care coletele nu sunt ridicate sau sunt refuzate, acestea sunt returnate expeditorilor, costurile fiind suportate de către compania OLX, se arată într-un comunicat al companiei.

Publicat în National