Statul Major al Forţelor Navale organizează în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române – 15 august. Anul acesta, activităţile se vor desfăşura atât în mediul online, cât şi cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Vineri, 13 august, patru nave militare româneşti şi o navă militară turcească vor ocupa dispozitivul fix din faţa clădirii Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanţa. Acestea vor arbora, în zilele de 14 şi 15 august, pavilionul, geacul şi marele pavoaz, iar seara vor aprinde pavoazul electric.
În cursul serii, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine un spectacol, între orele 19.00 şi 20.00, pe Faleza Cazinoului din Constanţa.
Ziua Recunoştinţei va fi marcată sâmbătă, 14 august, când vor fi organizate ceremonii de depuneri coroane de flori la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea, pentru a cinsti memoria eroilor marinari. Totodată, la Constanţa va fi organizată, în portul militar, o festivitate de acordare a unor embleme, plachete şi medalii personalului militar şi civil, care a obţinut rezultate meritorii în procesul de instruire din ultimul an.
Tot sâmbătă, 14 august, porturile militare Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea vor putea fi vizitate de publicul larg, în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2.
Duminică, 15 august, între orele 10.00 şi 11.00, în portul militar Constanţa va fi organizată o ceremonie în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniştrilor apărării naţionale, transporturilor şi administraţiei şi internelor, după care vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice Maritime „Comandor Alexandru Cătuneanu”.
Navele aflate pe mare, în dispozitivul din faţa clădirii Comandamentului Flotei, vor defila pe traseul Constanţa – Midia şi retur, iar un elicopter IAR Puma, aeronave MIG-21 şi F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aeronave „Typhoon” britanice şi un avion de cercetare P-8 american vor survola dispozitivul de nave şi portul militar Constanţa.
Ziua se va încheia cu retragerea cu torţe, la ora 20.30, pe traseul Cazino - Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanţa.
Detalii cu privire la programul activităţilor, accesul publicului, precum şi informaţiile pentru mass-media pot fi găsite pe site-ul Forţelor Navale Române, la adresa https://www.navy.ro/.
Ceremonia de duminică, din Portul Militar Constanţa va putea fi urmărită în direct, începând cu ora 09.50, pe numeroase canale mass-media şi pe paginile de Facebook - https://www.facebook.com/ForteleNavaleRomane şi https://www.facebook.com/mapn.ro, precum şi cu sprijinul Societăţii Române de Televiziune, official broadcaster al evenimentului, informează MApN.

Publicat în Regional

În data de 22 iulie 2021, în jurul orei 10:45, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani, a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiștilor, în fața clădirii cunoscută sub numele de ”Casa Roșie”, din municipiul Galați, subiect despre care cotidianul nostru a relatat AICI.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 2 Poliție Galați, care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Minorul a fost preluat de poliție, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa. Aceasta, o femeie în vârstă de 29 ani, din Mangalia, județul Constanța, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, județul Galați, s-a deplasat în cursul dimineții cu un microbuz în municipiul Galați împreună cu minorul și pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a lăsat în acea zonă, după ce i-a transmis acestuia că se duce să cumpere covrigi.

Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuiește fără forme legale și a fost condusă la sediul Secției 2 Poliție pentru audieri.

În cauza de față, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Abandon de familie, cercetările fiind continuate de polițiști sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Minorul a fost preluat și va rămâne momentan în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Publicat în Eveniment

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, miercuri, 10 martie 2021, semnarea contractului pentru construirea şi achiziţionarea a două nave maritime de patrulare care vor intra în dotarea Poliţiei de Frontieră Române.

Contractul a fost încheiat între Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Damen Shipyards Gorinchem B.V. Netherlands, pentru achiziţia a două mijloace de mobilitate navală. Valoarea contractului este de 129.944.250 de lei fără TVA (26 milioane de euro), proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul pentru Securitate Internă, iar navele urmează să intre în dotarea Poliţiei de Frontieră Române până la data de 30 noiembrie 2022.

Aceste nave fac parte dintr-un proiect mai amplu care presupune suplimentarea flotei navale a Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul căruia urmează să fie achiziţioneze, pe lângă cele două nave maritime de patrulare (CPV - Coastal Patrol Vessel) şi cinci şalupe de intervenţie (CPB - Coastal Patrol Boat).

„Achiziţia de nave maritime de patrulare şi şalupe de intervenţie conferă Poliţiei de Frontieră Române o creştere a capabilităţilor de intervenţie operativă, acestea fiind destinate supravegherii frontierei maritime externe a Uniunii Europene şi respectării jurisdicţiei statului român în zona de competenţă, pentru misiuni de patrulare, asigurarea apelor din zona exclusiv economică, siguranţă maritimă, operaţiuni de căutare şi salvare şi transportarea supravieţuitorilor. Această achiziţie va conduce la îmbunătăţirea cooperării operaţionale în cadrul acţiunilor comune Frontex la care participă Poliţia de Frontieră Română, fără a priva totodată structurile operative la frontierele României de astfel de mijloace tehnice pe perioade îndelungate“, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei de Frontieră Române.

Cele două nave se vor construi în România, la Şantierele Navale DAMEN Galaţi şi Mangalia.

Caracteristici tehnico-tactice principale ale celor două nave, Damen FCS 4008 PATROL:

- executarea de misiuni operative de până la 3 zile pe un grad de agitaţie a mării 5 Douglas (valuri până la 4 metri înălţime);

- posibilitatea de a menţine legătura de date şi informaţii cu centrul de comandă şi control, precum şi cu alte nave;

- echipaj: 28 persoane;

- capacitate maximă supravieţuitori (pe puntea pupa): 80 persoane;

- viteză maximă: 30 noduri;

- lungime totală: 42,95 m;

- lăţime totală: 8,65 m;

- pescaj maxim: 3,05 m;

- autonomie de minim 600 mile marine;

- tonaj brut: 300 tone.

Publicat în Eveniment

CEC Bank a acordat un credit de 60 de milioane de lei şantierului din Mangalia, operat de constructorul olandez de nave Damen Shipyards, pentru finanţarea operaţiunilor curente, informează banca printr-un comunicat remis, joi, Agerpres.

Şantierul naval Damen Shipyards din Mangalia este implicat în prezent în zece proiecte de construcţii navale, inclusiv pentru o navă de explorare offshore, ce va fi livrată unui client de primă talie internaţională. Alte proiecte în derulare includ: construirea a două nave cargo Roll-on/Roll-off (pentru transportul încărcăturilor pe roţi-tiruri, camioane etc), construirea a patru nave tanker pentru transportul produselor chimice ce tocmai ce au fost livrate cu succes, construcţia a două nave suport spărgătoare de gheaţă, modernizarea şi retehnologizarea unui spărgător de gheaţă şi a unei nave suport, precum şi activităţi de reparaţii curente nave de la clienţi naţionali şi internaţionali.

"Ne bucură să contribuim la continuarea unor proiecte industriale de impact din România. Şantierul naval de la Mangalia are zeci de ani de tradiţie şi este printre cele mai mari la nivel european, jucând un rol important atât la nivel internaţional, pe segmentul industriei navale, cât şi la nivel local, prin impactul pe care-l are pe piaţa forţei de muncă, în exporturi şi în ecosistemul industriei grele româneşti", a declarat Bogdan Neacşu, director general CEC Bank.

Chris Groninger, director general Damen Shipyards Mangalia, a subliniat că se doreşte ca Damen Mangalia să devină unul dintre cele mai performate şantiere din România cât şi la nivel global.

"Ne bucurăm că CEC Bank contribuie la susţinerea acestui plan. În portofoliul curent al şantierului avem în desfăşurare două proiecte de modernizare şi retehnologizare nave, ce aparţin autorităţilor române şi dorim să fim în continuare un partener de bază în dezvoltarea proiectelor strategice ale României. Suntem mândri că facem parte din acest proiect unde statul Român este acţionar majoritar şi Damen deţine controlul operaţional. Pentru industria grea românească acest concept aduce o nouă, eficientă şi modernă soluţie pentru o dezvoltare economică durabilă, transfer de know-how şi retenţia personalului calificat la nivel naţional", a spus Chris Groninger.

Şantierul din Mangalia, cunoscut iniţial ca Şantierul Naval 2 Mai, şi-a demarat activitatea în 1976. Din 1997 şi până în 2017, a fost controlat de Daewoo-Mangalia Heavy Industries. În iulie 2018, controlul operaţional al şantierului din Mangalia a fost preluat de Grupul Damen, în cadrul unui joint-venture în care statul român deţine 51% şi grupul olandez Damen Shipyards - 49%. Grupul Damen mai deţine un şantier în România, la Galaţi, încă din anul 1998.

Publicat în Regional