La Costineşti a avut loc săptămâna trecută Campionatul Naţional de babybaschet Under 10 care a aliniat la start 43 de echipe feminine şi masculine. Galaţiul a fost reprezentat de Academia de Baschet Phoenix, cea care menţine tradiţia baschetului juvenil în oraşul de la Dunăre.
Copiii antrenaţi de Cristina Nini şi Iulian Drăghici au trecut cu bine peste tracul debutului la o competiţie oficială, au jucat cu ambiţie, reuşind să câştige trei din cele nouă meciuri disputate. Rezultatele înregistrate: 23-17 cu ABC CSU 2 Sibiu, 17-35 cu ABC Play Bucureşti, 27-32 cu ACS Isports Alb Ploieşti, 10-23 cu CSM Ploieşti, 26-5 cu CSS Albastru Sighetu Marmaţiei, 37-6 cu ACS Dan Dacian Roşu, 9-56 cu ABC Leii Bucureşti, 18-42 cu ACS Alpha Sport Team Albastru Sibiu şi 18-28 cu ACS Juniors Champions Galben Craiova.
„A fost un turneu reuşit, am jucat cu bucurie şi ambiţie fiecare meci în parte. Am câştigat experienţă la fiecare meci, ne-am bucurat de baschet. Felicitări tuturor copiilor, şi părinţilor care ne sunt alături”, ne-a declarat antrenoarea Cristina Nini. Lotul de jucători: Teodor Simion, Rareş Vădeanu, Andrei Nedelea, Luca Dumitriu, Robert Rădvan, Răzvan Asăvoaie, Eric Ştefan Porojan, Mathias Axente, David Ţigănuş, Tudor Harabagiu.

Publicat în Sport

După ce anul trecut nu s-au organizat din cauza pandemiei cu coronavirus, Federaţia Română de Baschet în colaborare cu BTT organizează la Costineşti competiţiile de baby baschet, mini baschet şi Under 12. În perioada 28 iunie -3 iulie se desfăşoară Festivalul Naţional de Babybaschet Under 10. La start s-au alinit 43 de echipe. Galaţiul este reprezentat de Academia de Baschet Phoenix, la masculin.
Puştii antrenaţi de Cristina Nini şi Iulian Drăghici au jucat în prima zi două meciuri care s-au încheiat rezultatele: 23-17 cu ABC CSU 2 Sibiu şi 17-35 cu ABC Play Bucureşti. Marţi, în cea de-a doua zi, Academia Phoenix - ACS Isports Alb Ploieşti 27-32. Lotul de jucători prezent la Costineşti: Teodor Simion, Rareş Vădeanu, Andrei Nedelea, Luca Dumitriu, Robert Rădvan, Răzvan Asăvoaie, Eric Ştefan Porojan, Mathias Axente, David Ţigănuş, Tudor Harabagiu. Miercuri, echipa gălăţeană va juca cu CSM Ploieşti.

Publicat în Sport

De miercuri şi până duminică, sala Transilvania din Sibiu găzduieşte turneul final al Campionatului Naţional de baschet la categoria Under. Academia de Baschet Phoenix va reprezenta Galaţiul şi a fost repartizată în grupă cu: Alpha Sport Team Sibiu, campioana en-titre, ACS Transilvania Braşov şi CSS Tg. Jiu, Din cealaltă grupă fac parte: ABC Leii, ACS Dan Dacian, Laguna, toate trei din Bucureşti şi U BT Cluj Napoca.
„Suntem bucuroşi că ne aflăm la Turneul Final şi ţin să îi felicit pe coach Dixon şi pe coach Cristina, care din cauza unor probleme medicale nu poate fi alături de noi în ultima fază a competiţiei. Avem un grup unit şi cu siguranţă ne dorim să depăşim rezultatul obţinut în sezonul anterior, însă acest lucru nu este deloc uşor, deoarece întâlnim echipe întărite, care au evoluat la fel ca şi noi. Modul de concentrare va face diferenţa în meciurile din cadrul grupelor. Va fi o competiţie frumoasă, din care, la final, va avea de câştigat baschetul!”, a declarat coach Florin.
Lotul de jucători: Cosmin Buboiu, Matei Şorodoc, David Brăilescu, Sebastian Boghean, Ştefan Roşu, Luca Dumitru, Marian Ghiran, Ianis Mihai, Rareş Nedelcu, Luca Arfire, Tiberiu Chiper, Rareş Niţă, David Mărgărit, Rareş Băluţă. Programul echipei gălăţene: ACS Transilvania Braşov, miercuri, ora 18.30; CSS Tg. Jiu, joi, ora 12.30 şi Alpha Sport Sibiu, vineri, ora 18.30. Primele două clasate se califică în semifinalele care sunt programate sâmbătă, urmând ca duminică, 13 iunie, să aibă loc finalele.

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de baschet juniori Under 15 a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele turneului 2. Academia Phoenix Galaţi a jucat la Bucureşti şi a ocupat locul 2 în grupa din care au făcut parte după ce a înregistrat rezultatele: 76-32 şi 62-44 cu ABC Shooting Stars Buftea respectiv 53-97 şi 42-101 cu Laguna Bucureşti.
„Un turneu bun pentru noi, deoarece am reuşit să ne atingem obiectivul: ocuparea locului 2, care ne califică la Turneul 3. Progresul a fost vizibil în fiecare meci. Sunt satisfăcut de prestaţia jucătorilor, însă încă mai avem de lucrat la unele aspecte. Doresc să îi felicit pe jucătorii mei, dar şi pe ambele echipe împotriva cărora am jucat, pentru Fair Play-ul de care au dat dovadă”, a concluzionat antrenorul Dalibor Dixon Destanovic.
Lotul de jucători: Matei Stanciu, Ianis Mihai, Tudor Păncescu, Luca Arfire, Florin Mihai, Cristian Maxim, Barbu, David Brăilescu, Sebastian Boghean, Eduard Nuţescu, Răzvan Gîrz, Anastasios Bondoc.

Publicat în Sport

La Sf. Gheorghe s-a disputat la începutul acestei săptămâni cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de baschet Under 14 feminin.
Academia de Baschet Phoenix Galaţi şi-a demonstrat valoarea şi a ocupat locul 2 în clasamentul grupei C după ce a înregistrat rezultatele: 54-39 cu Laguna Constanţa, 52-32 cu CSS Sf. Gheorghe şi 35-46 cu ABC Shooting Stars CSS 6 Bucureşti, cu menţiunea că ultimul meci a debutat la 60 de minute după ce s-a încheiat anteriorul.
Antrenorul Dalibor Dixon Destanovic a folosit lotul: Andreea Roxana Bucur, Mara Georgiana Gheorghe, Ana Tiron, Ana Maria Carp, Ştefania Balaş, Alexandra Caramatescu, Daria Maria Maraloi, Lavinia Maria Gheorghe, Alexandra Gabriela Costin, Alecsandra Elena Nacu, Daniela Geanina Mititelu, Costela Cristiana Amărioarei. Următorul turneu este programat peste trei săptămâni.

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de baschet masculin Under 14 a continuat la Craiova cu partidele celui de-al doilea turneu. Academia Phoenix, antrenori Cristina Nini şi Dalibor Dixon Destanovic a fost la înălţime şi a terminat pe primul loc grupa G după patru victorii: 71-36 şi 64-21 cu ACS BC Lions Craiova respectiv 76-55 şi 73-33 cu ABC Shooting Stars Buftea.
„A fost un turneu reuşit. Toţi copiii au muncit la fiecare meci, iar asta s-a văzut pe tabelă. Suntem un colectiv unit şi ne dorim ca la final de sezon să obţinem o medalie, în special pentru efortul depus în această perioadă. Tot ce îmi doresc până la următorul turneu, este să rămânem sănătoşi”, a declarat antrenoarea Cristina Nini.
Lotul de jucători: David Aleandru Mărgărit, Ştefan Tudor Roşu, Luca Dumitru, Rareş Toma Niţă, Marian Ghiran, Ianis Ştefan Mihai, Rareş Andrei Nedelcu, Mihail Răzvan Băluţă, Andrei Cosmin Buboiu, Tiberiu Andrei Chiper, Luca Arfire, David Andrei Brăilescu, Sebastian Iulian Boghean şi Matei Teodor Şorodoc. Ultimele două turnee din prima fază sunt programate: 24-25 aprilie şi 15-16 mai. Gălăţenii sunt invincibili în acest sezon şi vor continue pe aceeaşi linie ca să obţină calificarea la turneul final.

Publicat în Sport

Weekendul trecut a fost rândul juniorilor de la categoria Under 15 să intre pe parchet. Academia Phoenix a câştigat grupa E care s-a desfăşurat în sala Polivalentă din Iaşi după ce a înregistrat rezultatele: 88-48 şi 57-34 cu ACS Iris Iaşi respectiv 55-64 şi 56-38 cu CSS Unirea Sto-Mart Iaşi.
„A fost un turneu foarte bun, aşa cum am spus şi înaintea lui, scopul nostru a fost să vedem unde ne aflăm ca şi nivel, rezultatele fiind pe plan secund. Copiii au fost concentraţi, iar câştigarea grupei a venit ca urmare a muncii colective. Ne întoarcem acasă şi în următoarele antrenamente vom corecta anumite aspecte, pentru a putea juca un baschet şi mai bun în cadrul următorului turneu. Sunt foarte mulţumit de copii şi îi felicit pe toţi pentru acest turneu”, a declarat antrenorul Dalibor Dixon Destanovic.
Lotul folosit: Matei Alexandru Stanciu, Ianis Ştefan Mihai, Tudor Păncescu, Luca Arfire, Florin Mihai, Cristian Luca Maxim, Robert Marius Barbu, Rareş Petre Şerban, Sebastian Iulian Boghean, George Victor Sîrghe, Eduard Claudiu Nuţescu, Răzvan Alexandru Gîrz, Andrei Cosmin Buboiu.

Publicat în Sport

Baschetul juvenil revine treptat la viaţă. În acest weekend, pe 6-7 martie, se vor relua Campionatele Naţionale la nivelul categoriilor Under 14 şi Under 18. În ciuda problemelor cauzate de pandemia de Covid-19, Galaţiul duce tradiţia mai departe.
Academia de Baschet Phoenix va fi prezentă la Under 14 cu ambele echipe: fete, antrenor Dalibor Dixon Destanovic, respectiv băieţi, antrenor: Cristina Nini. Fetele noastre vor juca în sala Octavian Dimofte din Bucureşti după programul: CSS Sf. Gheorghe, pe 6 martie, ora 15.15; Olimpia Bucureşti, pe 7 martie, ora 08.30, şi ABC Leii Bucureşti - 7 martie, ora 17.30. Băieţii se vor deplasa tot în capitală şi vor juca la Arena de Baschet cu: ACS Cuza Pirates Brăila - 6 martie, ora 12.30, Magic Champions Bucureşti - 6 martie, ora 16.30, şi Dinamo CSS 6 Bucureşti - 7 martie, ora 12.00.
Cea de-a treia echipă gălăţeană angrenată în competiţii va fi echipa Under 18 de la CSM Galaţi. Baschetbaliştii antrenaţi de Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu va juca în grupa de la Focşani unde va întâlni în ordine pe: LPS Focşani, CSM Rm. Sărat şi CSS Tulcea. Weekendul viitor, pe 13-14 martie, va debuta şi categoria Under 15, unde participă băieţii de la Academia Phoenix.

Publicat în Sport