În magazinele Kaufland şi LIDL din România se comercializează ouă provenite din Polonia care nu respectă prevederile regulamentelor europene, se arată într-o adresă emisă de Cancelaria Prim-Ministrului, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În adresa citată se arată următoarele:
"- Importuri de ouă de slabă calitate, practicate de Kaufland şi LIDL;
- Compania Kaufland pune spre vânzare ouă mărimea S ambalate 1x30 ca fiind mărimea M;
- Importul de ouă din Polonia, având surse neverificate, creşte riscul posibilităţii de infectare cu Salmonella;
- Depozitele logistice ale Kaufland şi LIDL sunt autorizare ca simple depozite alimentare şi nu ca centre de colectare, sortare, marcare şi ambalare ouă, numite Egg Packing Centers, care sunt supuse mereu controlului A.N.S.V.S.A.;
- Legislaţia naţională şi europeană este încălcată şi ignorată în mod direct de către politica Kaufland şi LIDL".

Drept urmare, retailerii vor fi verificaţi de ANPC.

Publicat în National

Echipe de comisari ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), coordonate de preşedintele acesteia, Mihai Culeafă, împreună cu directorul general al instituţiei, Paul Anghel, au efectuat o serie de controale la magazine ale lanţului retailerului Lidl Discount SRL, la nivel naţional, în urma unor sesizări, primite în întreaga ţară.

În urma verificărilor, până în acest moment, au fost aplicate amenzi de peste 350.000 de lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de:
- retragerea de la comercializare a produselor alimentare neconforme;
- oprirea temporară a prestării serviciului pentru anumite zone din magazine, în general, cele care conţineau vitrine de refrigerare sau de congelare;
- propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la 6 luni, la un magazin din judeţul Ilfov.

Cele mai frecvente abateri constatate au fost:
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate sau într-o fază avansată de deteriorare;
- comercializarea unor produse cu termen de valabilitate depăşit;
- comercializarea unor legume-fructe cu modificări din punct de vedere organoleptic;
- prezenţa unui strat gros de gheaţă pe lăzile frigorifice;
- prezenţa unor insecte congelate în vitrinele frigorifice, a unor resturi alimentare, praf sau lichide provenite de la defecţiuni de funcţionare;
- neconcordanţa preţurilor de la raft cu cele de la casa de marcat;
- nerespectarea regulilor privind promoţiile;
- deficienţe privind modul de preparare a produselor de patiserie-brutărie;
- utilizarea unor agregate de coacere neigienizate;
- deficienţe frecvente de etichetare şi informare a consumatorilor.

„Mă surprinde să continui să văd astfel de imagini, în marile magazine. Este intolerabil să găseşti insecte congelate într-o vitrină depre care reprezentantul operatorului economic spune ca sunt igienizate la fiecare două zile. Tocmai am intrat în luna sărbătorilor de iarnă şi îi anunţ pe toţi operatorii economici că vom intensifica şi mai mult controalele, în mod deosebit în zona alimentară”, a declarat Mihai Culeafă, preşedintele ANPC.

VEZI VIDEO AICI: https://fb.watch/9FEFyGUa1G/

Publicat în National

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 50.000 de lei eMag, cel mai mare retailer online din România, pentru nereguli în timpul campaniei Black Friday, potrivit unui comunicat al ANPC remis, luni, Agerpres.
Comandamentul Special Black Friday, structura creată în acest an de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a controlat platforma operatorului economic Dante International SA (www.emag.ro), prin accesarea site-ului, pentru verificarea respectării prevederilor legale la comerţul online (reduceri, promoţii).
Astfel, comisarii ANPC au constatat că, pe pagina de prezentarea a produselor, lângă preţul de referinţă ("preţul tăiat") la care se aplică reducerea, prin apropierea cursorului mouse-ului de litera (i) apare mesajul: "Preţul tăiat este cel mai mic preţ la care a fost vândut produsul în ultimele 30 de zile", neexistând nicio altă informaţie care să prezinte durata promoţiei (reducerii), respectiv data de început a acesteia.
Mai exact, oamenii nu erau informaţi de când se calculează cele 30 de zile.
Din analiza documentaţiei prezentate de operatorul economic privind evoluţia preţurilor, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii, pentru produsele verificate, coroborat cu constatările de mai sus, a rezultat faptul că omiterea informaţiei privind data aplicării reducerii este de natură să creeze confuzie şi dificultate în verificarea celui mai mic preţ la care sunt vândute produsele, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii.
Ca atare, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei.
De asemenea, comisarii ANPC au propus dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte a operatorului economic.
eMag.ro este cel mai mare retailer online din România.

eMAG: Aspectele sesizate de ANPC au fost rezolvate prompt

Aspectele sesizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor privind afişarea perioadei campaniei au fost rezolvate prompt, iar clienţii nu au fost afectaţi, informează reprezentanţii eMAG printr-un comunicat remis, luni, Agerpres.
"Am pus la dispoziţia autorităţilor în mod transparent informaţiile necesare privind organizarea campaniilor promoţionale la eMAG", subliniază sursa citată.
De asemenea, reprezentanţii companiei precizează că ANPC a verificat zeci de preţuri din cadrul campaniei Black Friday dar şi din alte promoţii şi nu a constatat nicio abatere privind aplicarea reducerii conform legii, la cel mai mic preţ din ultimele 30 de zile.
"În plus, ca o dovadă suplimentară de transparenţă, am construit un ghid de marcaje şi caracteristici ale produselor, care este public şi poate fi accesat de oricine pe pagina noastră de informaţii, sau printr-o simplă căutare pe eMAG: https: // www.emag.ro / info / ghid - de - marcaje - produse - si-preturi. Considerăm că eforturile autorităţilor de a susţine transparenţa informaţiilor sunt în interesul clienţilor şi au rolul de a creşte încrederea acestora în comercianţi", se mai menţionează în comunicat.
Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online din România şi a devenit un lider regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria şi Ungaria. De 19 ani, compania investeşte constant în servicii bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienţii să economisească timp şi bani.

Publicat în Economie
Joi, 11 Noiembrie 2021 13:49

Comandament Special Black Friday, la ANPC

La iniţiativa Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, a fost înfiinţat Comandamentul Special Black Friday, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore a ofertelor cu promoţii, din această perioadă, indiferent de domeniu de activitate.
Comandamentul, a cărui strategie de funcţionare a fost stabilită în urma unei videoconferinţe cu toţi comisarii şefi şi comisarii şefi adjuncţi din ţară, este coordonat de Paul Anghel, Director General ANPC. "Am decis înfiinţarea acestui comandament după ce am văzut rezultatele controalelor de zilele trecute, la cei care au „furat startul” campaniei de reduceri. Aşa cum am spus de fiecare dată, manifestăm TOLERANŢĂ ZERO faţă de orice abatere de le legislaţia în domeniu. Parte a campaniei „Protecţia Consumatorilor nu se negociază!”, ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea lui Black Friday în Ziua Păcălellilor", a declarat Claudiu Dolot.
Consumatorilor le este reamintit că vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor. "Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus. În acest context, ANPC a pus la dispoziţia consumatorilor din toată ţara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toţi cetăţenii care constată orice neregulă legată de promoţiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consider că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor", precizează ANPC.

Publicat în National

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sprijină, prin intermediul Direcţiei de Insolvenţă Persoane Fizice, implementarea Legii insolvenţei persoanelor fizice nr. 151/2015 prin consilierea consumatorilor vizaţi de actul normativ, cât şi prin sprijinirea activităţii Comisiilor Teritoriale ce se regăsesc la nivelul fiecărui judeţ al ţării, transmite autoritatea prin intermediul unui comunicat de presă.

Pentru a identifica cât mai multe soluţii şi a aplica cât mai repede procedurile, la începutul acestei luni, a avut loc Conferinţa "Insolvenţa persoanelor fizice - Realitate, Practică şi Dezvoltare". "În scopul asigurării unei bune desfăşurări a actelor de procedură de lege s-a monitorizat lunar activitatea desfăşurată de către administratorii desemnaţi ai procedurii cu privire la dosarele aflate în lucru şi s-au întocmit rapoarte de informare către comisiile de insolvenţă la nivel teritorial. ANPC îşi doreşte să continue să fie un partener de dialog în vederea sprijinirii cetăţenilor care apelează la procedura insolvenţei pentru persoane fizice, iar cu ocazia acestei întâlniri s-au reiterat o serie de măsuri deja luate pentru a veni in sprijinul debitorilor, dar şi realizări ale Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice", se arată în comunicatul citat.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare, ANPC le recomandă persoanelor interesate să acceseze site-ul www.anpc.ro - secţiunea Insolvenţă Persoane Fizice, pagina de Facebook "Insolvenţă Persoane Fizice" sau să se adreseze direct personalului specializat din locaţiile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor.

Publicat în National

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, pe 15 martie 2021, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a organizat o conferinţă online, derulată sub titlul "Protejarea consumatorului român în contextul pandemiei! Un consumator european informat este un consumator protejat!", la care au participat reprezentaţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai diverselor structuri patronale, ONG-urilor de profil şi presei.
În cadrul conferinţei au fost prezentate principalele rezultate înregistrate de ANPC în 2020, după cum urmează:
- La nivel naţional, s-a înregistrat un număr de 99.083 de petiţii privind conformitatea şi securitatea produselor şi serviciilor, cu o creştere de 12% faţă de anul 2019.
- Au fost întreprinse 83.644 de acţiuni de control, la nivelul întregii ţări.
- 40.000 dintre operatorii economici controlaţi au prezentat nereguli, ocazie cu care au fost aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, cuantumul amenzilor ridicându-se la 96,20 milioane lei.
- Au fost desfăşurate 43 de tematici de control naţionale, în cadrul cărora au fost verificaţi aproximativ 23.000 de operatori economici, la 58% din aceştia înregistrându-se diverse abateri.
- Valoarea amenzilor aplicate de comisarii ANPC a fost de 39,66 milioane lei, iar valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare a fost de 63,72 milioane lei.
- Referitor a tematica de control cu privire la măşti, derulată în 2020, au fost controlaţi 599 de operatori economici, la 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
- Au fost verificate peste 35 de milioane de măşti, în valoare aproximativ 20 milioane lei, din care peste 32 de milioane de măşti nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
- Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:
- oprirea temporară de la comercializare a circa 32 de milioane de măşti, în valoare de 12 milioane lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
- oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 de măşti, în valoare de peste 3 milioane lei;
- aplicarea a 668 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2,9 milioane lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor;
- emiterea a 29 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.
- În ceea ce priveşte Sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele nealimentare periculoase - RAPEX, România a transmis un număr de 41 de notificări de produse periculoase şi de 82 de reacţii la notificările realizate de alte ţări membre UE, cele mai notificate produse find cele din categoria echipamentelor de protecţie, autovehiculelor, cosmeticelor, textilelor, aparaturii electrice, jucăriilor.
- În anul 2020, ANPC a desfăşurat la nivel central circa 130 de acţiuni de consiliere gratuită a operatorilor economici din domeniul alimentar şi 97 de acţiuni de consiliere gratuită a operatorilor economici privind produsele si serviciile nealimentare.
- În timpul Comandamentului Litoral, au fost verificaţi 1.225 de operatori economici,  pentru deficienţele constatate aplicându-se 1.512 sancţiuni contravenţionale, constând în 688 de amenzi, în valoare de 4,7 milioane lei, şi 824 de avertismente.
- În cadrul Comandamentului de iarnă 2020, ANPC a desfăşurat controale la 205 operatori economici, pentru deficienţele constatate aplicând 61 de sancţiuni contravenţionale constând în 23 de amenzi, în valoare de 96.500 lei, şi 38 de avertismente.
- În ceea ce priveşte regimul metalelor şi pietrelor preţioase, s-au înregistrat, anul trecut, următoarele rezultate:
- s-au analizat şi marcat 4,2 milioane de obiecte din metale preţioase în greutate totală de peste 13 milioane grame;
- 217 activităţi de înregistrare poansoane pentru marcă de responsabilitate ale operatorilor economici autorizaţi;
- s-au eliberat 2.500 de buletine de expertiză pentru obiectele prezentate la ghişeu şi s-au întocmit rapoarte de expertiză tehnică;
- Direcţia de Metale Pretioase a avut încasări în valoare de peste 11 milioane lei.

Publicat în National