Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul fostului Consilier Asistent în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comuna Negrileşti, Judeţul Galaţi, Lău Ionelia-Mariana.

Potrivit ANI, aceasta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 august - 26 septembrie 2020, întrucât  a participat la alegerile locale 2020 în calitate de candidat pentru funcţia de consilier local, fără să-şi suspende raportul de serviciu pe perioada desfăşurării campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor.

"Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 514, alin. (1), lit. h) din O.U.G nr. 57/2019 (în vigoare începând cu data de 05.07.2019), potrivit cărora:
- art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales”;
- art. 514, alin. (1), lit. h) din O.U.G nr. 57/2019, potrivit căruia „Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: h) pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor”", precizează ANI.

Lău Ionelia-Mariana a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, dar aceasta nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, menţionează ANI.

Publicat în Politica

Urmare a Războiului Crimeii (1853-1856) şi a hotărârii marilor puteri din Europa, în cadrul Tratatului de pace de la Paris (1856), s-a constituit un organism european, Comisia Europenă a Dunării, care-şi stabileşte sediul la Galaţi, în 30 martie 1856. În data de 4 noiembrie 1856 are loc la Galaţi prima şedinţă a Comisiei Europene a Dunării.

Pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la acest moment istoric, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Institutul Cultural Maghiar din Bucureşti şi Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Budapesta, organizează  proiectul expoziţional Mai aproape spre Răsărit.

Expoziţia este realizată de Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Budapesta şi evocă istoria navigaţiei pe Dunăre, marcând momentul în care societatea Erste Donau-Dampfschiffahrts-Gesellschaft (DDSG) a înfiinţat primele patru curse cu vapoare cu aburi între Viena şi Constantinopol (1834) şi dezvoltarea ulterioară a transporturilor poştale şi de mărfuri pe Dunăre, ceea ce a dus la creşterea economică a oraşelor aflate pe această rută. Pe această rută vapoarele au staţionat şi la Galaţi.

Expoziţia cuprinde 25 de panouri cu fotografii şi reproduceri din epoca respectivă, precum şi 13 obiecte de patrimoniu, toate cu texte trilingve (română, maghiară şi engleză):
- macheta bărcii Julietta folosită pentru vasul Desdemona;
- macheta vasului cu aburi FRANZ  I (1830) al societăţii DDSG;
- modelul vasului CORVIN, un vapor maritim de marfă, cu aburi a firmei Magyar Keleti Rt.;
- macheta vaporului cu aburi, cu zbaturi duble pentru torenţi, denumit TACHTALIA (1855) al societăţii DDSG;
- model-secţiune remorcherului cu aburi cu edec VASKAPU (1898);
- butelie de sticlă topită de pe vaporul de persoane, cu aburi şi cu zbaturi ERZSÉBET KIRÁLYNÉ (1896) al societăţii DDSG;
- chipiu de gală şi cutia, societatea DDSG;
- sabie de gală teaca, societatea (DDSG);
- banderolă pentru angajaţii DDSG care îşi satisfăceau serviciul miliatar în perioada Primului Război Mondial;
- macheta vaporului cu aburi SZÉCHENYI (1845) al societăţii DDSG;
- sigiliul DDSG (în jurul anilor 1840).

Vernisajul expoziţiei va fi făcut de către prof. Cristian-Dragoş Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Kósa András László, directorul Institutului Liszt - Centrul Cultural Maghiar şi de ataşatul cultural Kovács Tibor, joi, 4 noiembrie 2021, la Secţia „Lapidarium”, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2 bis (vizavi de Biserica Greacă), ora 16.00.  Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 15 noiembrie 2021, informează Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Aniversăm, astăzi, 105 ani de la înfiinţarea Corpului Vânătorilor de Munte, militari de elită ai Armatei României al căror eroism este strâns legat de momentele importante ale istoriei naţionale contemporane, informează Ministerul Apărării Naţionale: "Acum un secol, contextul geopolitic a dus la înfiinţarea unei unităţi specializate în „misiuni de recunoaştere, de siguranţă şi de legătură”, care acţiona în special în trecătorile din Carpaţi. Faptele de arme ale vânătorilor de munte în cele două conflagraţii mondiale sunt bine cunoscute şi amintesc aici bătăliile de la Oituz, Coşna, Cireşoaia, eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând până în munţii Caucaz şi ai Crimeii, luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria şi în Slovacia, în munţii Tatra, apoi în podişul Boemiei. Aducem un cald şi înălţător omagiu camarazilor care au făcut jertfa supremă sub flamura Drapelului Naţional. Peste tot pe unde au fost, acolo unde au participat la misiuni peste graniţe, fie în Al Doilea Război Mondial sau în dificilele misiuni din Afganistan, Balcanii de Vest sau Irak, vânătorii de munte şi-au dovedit profesionalismul, demonstrând că au, pe lângă pregătire militară de elită, şi compasiune, dând dovadă de empatie pentru cetăţenii din zonele în care au îndeplinit misiuni. Onorăm, astăzi, această moştenire bogată ce consolidează tradiţia Armatei României!".

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, transmite cu această ocazie următoarele: "Cavaleri ai florii de colţ, sunteţi pregătiţi să acţionaţi în cele mai complexe zone muntoase, indiferent de condiţii meteo sau anotimp. Faceţi parte din corpul de elită al vânătorilor de munte! Continuaţi să acţionaţi cu acelaşi profesionalism şi dedicare pe care le-aţi demonstrat în toate misiunile la care aţi participat. Dragi apărători ai crestelor carpatine, cu prilejul aniversării a 105 ani de la înfiinţarea Corpului Vânătorilor de Munte vă felicit şi vă doresc sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor! Gânduri bune pentru familiile dumneavoastră, bucurii şi împliniri alături de cei dragi!".

Publicat în National

Pe o stradă, din localitatea Roşcani, s-a produs, la data de 11 octombrie 2021, în jurul orei 16.30, un incident rutier, în urma căruia o minoră, de 10 ani, şi-a pierdut viaţa. La faţa locului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor, sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, au constatat că decesul victimei ar fi survenit după ce ar fi căzut dintr-un atelaj hipo, condus de tatăl său, un bărbat, de 44 de ani. Din verificări, a reieşit că atelajul era încărcat cu coceni şi, la coborârea unei pante, cei doi ar fi căzut de pe încărcătură, pe partea carosabilă. Echipajul SMURD, sosit la locul accidentului, a constatat decesul minorei, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentu infracţiunea de ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările concrete în care s-a produs acesta.

Publicat în Eveniment

Duminică seară, gălăţenii au fost invitaţi în Grădina Botanică la o reprezentaţie de excepţie a celebrei opere a lui Giuseppe Verdi, AIDA, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la premiera mondială a acesteia. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Divas, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Consiliul Judeţean Galaţi şi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. Trei mari artişti gălăţeni, soprana Diana Gheorghe, mezzosoprana Lăcrămioara Crihană şi tenorul Răzvan Săraru, au refăcut, în oraşul lor natal, atmosfera încărcată de emoţie de la Arena di Verona. În Galeria de imagini de mai jos, vă prezentăm câteva imagini surprinse la acest eveniment grandios! ↓

Publicat în Comunitate

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete.
Potrivit unui ordin de ministru aprobat vineri, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse fetele cu vârsta între 14 - 18 ani. Până în prezent, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani.
"România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidenţă şi mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporţie de 99% de infecţia cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. În plus, pentru fetele de peste 14 ani este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit", a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, citată în comunicat.
Potrivit sursei citate, decizia de extindere a grupei de vârstă a avut în vedere recomandările comisiilor de Epidemiologie şi de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi ale specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinţilor/ reprezentanţilor legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 13:36, poliția a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că în data de 17 iulie, un bărbat și-ar fi agresat fizic bunicul în aproprierea locuinței celui din urmă, în satul Brănești, comuna Vlădești, județul Galați.
Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Tg. Bujor - Secția 5 Poliție Rurală Rădești care s-au deplasat la fața locului, au stabilit faptul că în jurul orei 17:00, un bărbat în vârstă de 37 ani, din localitatea mai sus menționată, în urma unui conflict mai vechi, l-ar fi lovit cu pumnul în zona ochiului stâng pe bunicul său în vârstă de 86 ani.
Datorită vârstei înaintate, dar și a faptului că bătrânul acuza dureri în zona capului, la fața locului a ajuns și un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale, însă acesta a refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Întrucât exista risc iminent pentru viața și integritatea corporală a bătrânului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 37 ani, prin care s-a interzis acestuia să se mai apropie de bunicului său, de locuință sau să-l mai contacteze în vreun fel și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Violență în familie.
În cursul zilei de 19 iulie a.c., în urma probatoriului administrat în cauza de față, s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a bărbatului de 37 ani și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați, urmând ca în cursul zilei de 20 iulie, să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Tg. Bujor.

Publicat în Eveniment

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ioan Mariana, a infracţiunii de conflict de interese (text în vigoare până la data de 28.07.2017) şi de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane (text în vigoare începând cu data de 28.07.2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, menţionează ANI.

Astfel, potrivit ANI, în perioada exercitării funcţiei de conducere de şef al Compartimentului de supraveghere şi control boli transmisibile, a semnat 8 procese - verbale de constatare şi un raport de evaluare, întocmite ca urmare a controalelor efecuate la unităţi sanitare cu care aceasta are relaţii contractuale, respectiv Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor, Spitalul General C.F. Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Ioan” Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Apostol Andrei” Galaţi. Ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii dintre Ioan Mariana şi unităţile sanitare menţionate, aceasta a obţinut în intervalul 2014 - 2020 foloase patrimoniale constând în încasarea sumei totale de aproximativ 646.100 lei, precizează ANI.

Publicat în Eveniment

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Lupaşcu Cristina Lucia, funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Galaţi.
Potrivit ANI, aceasta deţine şi exercită simultan atât calitatea de funcţionar public (auditor în cadrul Consiliului Judeţean Galaţi) cât şi funcţia de cenzor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Regional Apa Galaţi” (începând cu data de 11 octombrie 2016), la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOSERV Galaţi Galaţi (începând cu data de 02 noiembrie 2017) şi la Casa de Ajutor Reciproc al Salariaţilor Spital Boli Infecţioase Galaţi (începând cu martie 2019).
Persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispoziţiile art. 96, alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit căruia „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice. (...)  c) în cadrul (...) societăţilor (...) din sectorul public”.
Lupaşcu Cristina Lucia a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Aceasta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, menţionează ANI.

Publicat în Eveniment

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, deputatul Bogdan Ciucă ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese, angajându-şi sora în funcţia de referent, în perioada 2008 - 2012, la propriul birou parlamentar. Bogdan Ciucă devine astfel al treilea parlamentar gălăţean (alături de deputaţii PSD Aurel Nechita şi Florin Pâslaru) intrat în vizorul ANI, instituţie care i-a acuzat pe cei doi social-democraţi de incompatibilitate şi, respectiv, de conflict de interese.

Potrivit unui comunicat de presă al ANI, în calitate de deputat, Bogdan Ciucă „a încheiat, în legislatura 2008 - 2012, un contract civil prin care şi-a angajat sora în funcţia de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, sora sa a obţinut venituri salariale în cuantum total de 40.956 lei”.

Totuşi, deputatul PC Bogdan Ciucă respinge acuzaţia de conflict de interese: “Toată acea sumă la care face referire ANI că ar fi însemnat venituri salariale nu a fost încasată de sora mea ci a fost donată pentru diverse cauze sociale. De altfel, acesta a şi fost condiţia la angajarea nu doar a surorii mele, ci a tututor celor care au lucrat de-a lungul anilor la biroul meu parlamentar – ca toţi banii încasaţi să fie donaţi la diverse asociaţii, pentru Combaterea Cancerului, pentru  Persoanele Hipoacuzice etc. Aşa se face că majoritatea celor care au lucrat la biroul meu parlamentar – cu două cazuri, şi nu vorbim de rude ale mele – au lucrat ca voluntari. Există documente în acest caz care atestă ceea ce spun. Ori, în această situaţie nu se mai poate vorbi de conflict de interese, întrucât angajarea în sine a unei rude nu reprezintă un conflict de interese, ci obţinerea de avantaje financiare”. Deputatul a adăugat că, în momentul în care va fi cazul, va depune acest punct de vedere la dosarul de contestare a deciziei ANI.  

 

Nechita a pierdut, Pâslaru încă se judecă

 

Deputatul gălăţean Bogdan Ciucă este doar unul din cei 32 de actuali sau foşti parlamentari (14 actuali şi 17 foşti deputaţi, precum şi un senator) pentru care ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă. 

Pe site-ul său, ANI mai precizează că în perioada 2011 - 2015 au fost constatate alte 22 de cazuri de membri ai Parlamentului care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală şi administrativă. În privinţa dosarelor de conflict de interese de natură penală, în urma sesizării PÎCCJ şi trimiterea acestora în judecată, instanţa a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei şi interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care 9 sentinţe irevocabile); referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri instanţa a confirmat prin decizii definitive şi irevocabile constatările ANI. La Galaţi, ANI a descoperit două cazuri de  încălcarea legislaţiei în privinţa incompatibilităţii şi a conflictului de interese – fostul deputat Aurel Nechita (PSD) şi actualul deputat Florin Pâslaru (PSD).

În cazul acestuia din urmă, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află un dosar privind conflictul de interese. 

În cazul fostului deputat PSD Aurel Nechita, aici instanţa de judecată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) deja s-a pronunţat, în februarie 2013, prin decizie irevocabilă şi definitivă, în urma căreia Nechita şi-a pierdut mandatul de parlamentar, fiind înlocuit, în urma alegerilor parţiale organizate, cu fostul inspector şcolar general al Galaţiului, Laura Marin (PSD). În urma deciziei ICCJ, Aurel Nechita nu mai poate candida la o funcţie eligibilă şi nici nu poate deţine alte funcţii sau demnităţi publice decât după 4 iunie 2016 (interdicţie pe trei ani de la încetarea mandatului).

Publicat în Politica
Pagina 1 din 2