Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi comunică faptul că, potrivit legislaţiei, „operatorii economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii au obligaţia de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale (denumite în continuare AMEF), în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 435/25.03.2021 privind aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din OUG. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, la sistemul informatic naţional de supraveghere monitorizare a datelor fiscale al ANAF“.

Peste 11.400 de case de marcat neconectate, la Galaţi

Termenul limită de conectare a AMEF este: 30.11.2021, pentru AMEF deţinute de operatorii economici încadraţi în categoria contribuabililor mici şi mijlocii. „Prezenta informare vine în întâmpinarea dvs. cu scopul de a preveni eventualele probleme privind conectarea AMEF, potenţial generate de numărul ridicat de solicitări anticipat pe finalul perioadei şi evitării penalizărilor aferente neconectării acestora la sistemul informatic al MF - ANAF. În vederea evitării supraaglomerării personalului implicat în proximitatea termenului limită din data de 30.11.2021, vă încurajăm să dispuneţi măsurile ce se impun pentru finalizarea cu succes a demersurilor la care facem referire. Menţionăm că la această dată, la nivelul judeţului Galaţi sunt fiscalizate şi neconectate la sistemul informatic ANAF aproximativ 11.414 aparate de marcat electronice fiscale deţinute de 8.446 de operatori economici“, precizează AJFP Galaţi.

Operatorii economici riscă amenzi de până la 10.000 lei

Conectarea AMEF la serverele ANAF va presupune renunţarea la anumite declaraţii care se depun periodic de către contribuabili având ca efect o simplificare a obligaţiilor declarative, în eventualitatea realizării cu succes a procesului şi transmiterii datelor complete. „Precizăm că, în situaţia în care utilizaţi AMEF instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice, aveţi obligaţia completării şi transmiterii declaraţiei prevăzute în Anexa 2 la ordin, până la termenul anterior menţionat. Declaraţia (F4110) se completează cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţie pe site-ul ANAF în secţiunea Servicii online - Descărcare Declaraţii şi se depune în format PDF, cu fişier XML ataşat, semnat electronic, prin mijloace de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 8.000 şi 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1)  lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, potrivit AJFP Galaţi.

Informaţii privind procedura de conectare

AJFP Galaţi a demarat acţiuni de impulsionare a operatorilor în vederea conformării până la termenul de 30.11.2021, concretizate în contactarea acestora şi acordarea asistenţei necesare parcurgerii etapelor procedurale. „Pentru informaţii privind procedura de conectare a AMEF la sistemul informatic al MF-ANAF se poate consulta: "Ghidul cu privire la conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al MF-ANAF", disponibil pe site-ul  www.anaf.ro, în secţiunea Servicii online-Aparate de marcat electronice fiscale  sau accesând direct link-ul: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/reg_AMEF; Formularul Unic de Contact aferent link-ului: https://www.anaf.ro/asistpublic/; Telefonic, apelând Call Center-ul de asistenţă al ANAF, la nr. 031.403.91.60; Structurile de asistenţă pentru contribuabili, din cadrul AJFP Galaţi“, menţionează instituția.

Publicat în Eveniment

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi informează că a fost publicat Ordinul nr. 764/2021 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2810/2019 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 iulie 2020.
Această procedură se aplică debitorilor, persoane juridice de drept public sau privat, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020, nestinse până la data emiterii certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal central, precum şi obligaţii bugetare accesorii.
Pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din ordonanţă, respectiv:
a) să nu îndeplinească condiţiile pentru a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
b) să prezinte un plan de restructurare şi un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
c) să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligaţiilor bugetare. Debitorul care se află în procedura insolvenţei până la data la care are obligaţia de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia de restructurare prevăzută la art. 3 alin. (1) din ordonanţă şi doreşte restructurarea obligaţiilor bugetare poate notifica organul fiscal cu privire la intenţia sa, cu condiţia ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să iasă din procedura insolvenţei;
d) să nu fi fost dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să fie îndeplinite obligaţiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent.
În vederea accesării măsurilor de restructurare, debitorul depune la organul fiscal competent notificarea privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare, prevazută în anexa nr. 29, până la data prevazută la art. 3 alin. (1) din ordonanţă, sub sancţiunea decăderii. Aceasta poate fi depusă astfel:
a) la registratura organului fiscal central competent;
b) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
c) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă potrivit art. 79 din Codul de procedură fiscală.
Notificarea poate fi retrasă oricând de către debitor la cererea acestuia, prin bifarea căsuţei corespunzătoare din notificarea prevazută în anexa nr. 29, fără ca debitorul să piardă dreptul de a depune o noua notificare până la implinirea termenului prevazut la alin. (2), urmând ca organul fiscal competent să comunice acestuia decizia prin care se ia act de retragerea notificării.
În situaţia în care debitorul doreşte concomitent atât retragerea notificării iniţiale, cât şi depunerea unei noi notificări, aceasta se poate realiza printr-o singură notificare, prin bifarea căsuţei corespunzatoare din notificarea prevazută în anexa nr. 29, depusă la organul fiscal competent, aplicându-se în mod corespunzator prevederile alin. (2^1).
Pentru relaţii suplimentare accesaţi site-ul www.anaf.ro, informează AJFP Galaţi.

Publicat în Economie

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi aduce la cunoştinţă faptul că prin O.G. 11/31.08.2021, care modifică Codul de procedură fiscală, a fost introdusă, începând cu 01 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau altor documente prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), de către persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) şi întreprinderi familiale (IF).
În situaţia în care contribuabilii vizaţi nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă. (Temei legal: art. 79 alin. (11) şi (12) din Codul de Procedură Fiscală).
Se recomandă contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în SPV, până la data de 01 martie 2022, pentru a evita eventualele inconveniente determinate de depunerea, la organul fiscal central, după această dată, a unor documente în format hârtie, cum ar fi pierderea unor facilităţi/drepturi fiscale.
Reamintim faptul că Spaţiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declaraţii, cereri, solicită documente, verifică situaţia fiscală proprie etc.
Persoanele fizice sau juridice, care deţin certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV în baza certificatului digital calificat, iar persoanele fizice, care nu deţin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe baza de nume de utilizator şi parolă, informează AJFP Galaţi.

Publicat în Economie

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi vine în sprijinul contribuabililor, în vederea conformării voluntare la declararea şi plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat general consolidat, şi informează despre obligaţia persoanelor fizice care realizează venituri din meditaţii de a se înregistra fiscal şi de a declara veniturile realizate.
Veniturile din meditaţii se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente, fiind reglementate de prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Astfel, persoanele care realizează venituri din meditaţii au obligaţia de a depune la organul fiscal Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), în termen de 30 de zile de la data începerii activităţii, în vederea declarării veniturilor estimate (definitivarea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate în condiţiile legii, funcţie de situaţia fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limită de depunere a declaraţiei).
Pentru a beneficia de îndrumare şi asistenţă în domeniul fiscal, contribuabilii au la dispoziţie Call-center-ul ANAF la numărul de telefon: 031.403.91.60.
„Asigurăm cadrele didactice de tot sprijinul şi disponibilitatea noastră în a oferi informaţii şi îndrumare de specialitate, pentru conformare voluntară la declararea şi achitarea obligaţiilor fiscale, având în vedere puterea exemplului şi rolul acestora de îndrumători/formatori ai generaţiilor viitoare”, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, şeful AJFP Galaţi, Mioara Daniela Carp.

Publicat în Comunitate

ANAF şi-a fixat ca obiectiv major reducerea evaziunii fiscale şi a economiei subterane, drept pentru care, inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi au efectuat în luna iunie 2021, controale la contribuabili persoane juridice şi fizice, înregistrând următoarele rezultate:
- inspecţii fiscale (generale şi parţiale) – 38, din care 26 la contribuabili persoane juridice şi 12 la contribuabili persoane fizice;
- controale (controale inopinate şi controale încrucişate) - 40, din care 38 la contribuabili persoane juridice şi 2 la contribuabili persoane fizice;
- obligaţii suplimentare stabilite – 10,41 milioane lei, din care 10,40 milioane lei la contribuabili persoane juridice şi 0,14 milioane lei la contribuabili persoane fizice.
Din totalul obligaţiilor suplimentare stabilite, sumele reprezentând impozitul pe profit / venit deţine ponderea cea mai importantă, respectiv 37,06% (3,91 milioane lei), urmând TVA cu o pondere de 34,50% (3,64 milioane lei).
Principalele acţiuni în care au fost implicate structurile de inspecţie fiscală în luna iunie 2021, au constat în:
- inspecţii fiscale din proprie iniţiativă efectuate la contribuabili persoane juridice şi persoane fizice, care prezintă risc fiscal ridicat; pentru verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili; verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente; stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale în baza analizei de risc;
- inspecţii fiscale efectuate în vederea soluţionării în termen a deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare primite pentru control anticipat şi ulterior;
- controale inopinate pentru creşterea gradului de conformare voluntară la declarare şi plată a obligaţiilor fiscale de către contribuabili;
- creşterea rolului prevenţiei inspecţiei fiscale în relaţia cu contribuabilul.
În contextul rolului preventiv, urmare acţiunilor de verificare documentară efectuate la contribuabili persoane juridice, în luna iunie 2021, organele de inspecţie fiscală au emis 3 decizii de impunere, fiind stabilite obligaţii suplimentare în cuantum de 880.860 lei, iar doi agenţi economici au fost propuşi pentru includerea în programul de activitate lunar în vederea iniţierii acţiunilor de inspecţie fiscală.
Deasemenea, la contribuabili persoane fizice s-au emis 4 decizii de impunere în care s-au înscris obligaţii de plată în suma de 10.949 lei.

Publicat în Economie

Românii pot subscrie începând de luni, 10 august 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani. Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativa de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.
Rata dobanzii este de 3,5% - 1 an, 4% - 2 ani, 4,25% - 3 ani, 4,75% - 5 ani, fără plafon individual de subscriere.
Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului în perioada10-31 august 2020, precum şi de la unităţile C.N. Poşta Română în perioada 10-28 august în mediul urban şi în perioada 10-27 august în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Prospectul de emisiune, şi orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro,https://www.posta-romana.ro

Publicat în De interes public