LIBERTY Galaţi anunţă că a extins pachetul de stimulare pentru angajaţii care doresc să se imunizeze anti-Covid, prin acordarea de vouchere în valoare de 100 de lei celor care îşi completează schema de vaccinare. „Tichetele cadou se vor acorda atât salariaţilor care se vaccinează cu a doua doză, cu doză unică, dar şi celor care îşi vor prelungi imunitatea cu a treia doză, atunci când va fi cazul, conform indicaţiilor medicale. Începând din luna mai, Combinatul a oferit celor care au ales să se vaccineze transport organizat până la un centru de vaccinare din oraş precum şi asistenţă de specialitate. Compania menţine măsurile interne de combatere a pandemiei“, informează compania.

Publicat în Eveniment
Marți, 17 August 2021 14:37

100 de lei pentru cei care se vaccinează

Coaliţia de guvernare a agreat, săptămâna trecută, demararea proiectelor pilot privind vouchere acordate celor care se vaccinează, a anunţat, la finalul şedinţei de marţi, 10 august 2021, premierul Florin Cîţu. Anterior, Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, anunţase că se vor oferi bonuri de masă şi, de asemenea, se caută posibilităţile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscrişi cei care deja s-au vaccinat.
"Am fost de acord să începem proiectele pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere în valoare de 100 de lei şi o loterie", a precizat premierul.
Florin Cîţu a adăugat că programul privind voucherele va fi gestionat de Ministerul Sănătăţii, iar loteria va fi analizată în perioada următoare.
"Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost astfel de programe, am alocat sume pentru medicii de familie, ştiţi foarte bine, acolo sumele n-au fost cheltuite. Atunci, propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic. Dacă sursele vor fi epuizate, vom aloca resurse mai multe. Aştept actul normativ, să fie aprobat în şedinţă de guvern. Cred că o să fie HG. Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei. Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii, cei care fac loterii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF - loteria bonurilor fiscale - şi cred că de acolo ne vom inspira", a explicat şeful Guvernului.
Întrebat care este impactul bugetar, el a arătat că este vorba de "50 de milioane pentru cele două proiecte".

Ministrul Sănătăţii: Probabil vor fi distribuite începând cu luna septembrie

Bonurile de masă pentru persoanele care vaccinează anti-Covid ar putea fi eliberate din luna septembrie, a declarat, recent, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Aceasta a precizat că cel mai probabil voucherele vor fi acordate chiar la centrele de vaccinare, după realizarea schemei complete de imunizare.
„Probabil vor fi distribuite începând cu luna septembrie, nu ştiu exact data, dar sunt nişte tehnicalităţi care trebuie îndeplinite. Cadrul legal, asigurarea resurselor bugetare, după aceea tipărirea şi distribuirea bonurilor de masă. Cred că până în septembrie vom reuşi să le îndeplinim", a precizat Ministrul Sănătăţii.
Bonurile ar urma să fie distribuite prin DSP, direct către centrele de vaccinare.
„Probabil le vom distribui prin Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) şi le vom împărţi apoi, împreună cu vaccinurile, către centrele de vaccinare şi respectiv alte situaţii în care se vaccinează populaţia, cum ar fi medicii de familie”, a mai spus ministrul.
Coaliţia de guvernare a agreat soluţia acordării de bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID. De asemenea, se caută posibilităţile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscrişi cei care deja s-au vaccinat.
Bonurile vor avea valoare nominală de 100 de lei şi constituie o măsură de stimulare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2. (sursa digi24.ro)

Publicat în Sanatate