Nelu Stamate

Nelu Stamate

Duminică, 22 Februarie 2015 00:00

5 animale mai puţin cunoscute din România

Mulţi români s-ar minuna să afle că aceste animale trăiesc şi la noi în ţară. Au un aspect cumva ...exotic - amintesc de prădătorii cu blană pătată şi de vieţuitoarele cu sclipiri albastre pe care, în mintea noastră, le asociem adesea cu fauna multicoloră a tropicelor. Dar iată că avem şi noi asemenea animale! Avem la noi acasă carnivore cu blana portocaliu-tărcată, mari păsări albastre şi fluturi ale căror aripi se aprind în culori tari, cu străluciri metalice; avem reptile bizare, a căror înfăţişare înşală ochiul, căci par altceva decât sunt, şi avem insecte mari cât şoarecii. Vă miraţi? Iată câteva dintre aceste stranii vieţuitoare, fauna aproape necunoscută a României, cu care împărţim locurile în care trăim.

Dihorul pătat (Vormela peregusna)

Un mic carnivor din familia mustelidelor (adică din acelaşi neam cu jderul, nevăstuica, dihorul, bursucul...), dihorul pătat este un animal tipic de stepă; are mărimea unei pisici şi se hrăneşte cu rozătoare (printre care mulţi popândăi, specie abundentă în stepe), şopârle, păsări. La noi, este întâlnit în Dobrogea, în rest arealul lui întinzându-se în puţine ţări europene (Bulgaria, Rusia), dar pe un larg teritoriu în Asia - din Asia Mică şi Orientul Mijlociu până în China.

Năpârca (Anguis fragilis)

Mulţi s-or fi speriat de o asemenea creatură, crezând că e un şarpe. Dar e vorba despre o şopârlă apodă (fără picioare); asemenea şopârle şi-au pierdut, în cursul evoluţiei, membrele, rămânând însă şopârle în toate aspectele biologiei lor.
Există în lume multe specii de şopârle fără membre sau cu membre foarte reduse (mult peste 100 de specii), în mai multe familii. Năpârca de la noi, sau şarpele de sticlă, cum îi mai zice (Anguis fragilis), este una dintre aceste ciudate şopârle lipsite de membre. În ciuda înfăţişării lor aparent „şerpeşti”, există multe deosebiri între şerpi şi şopârlele fără picioare, dintre care cea mai evidentă constă în faptul că şopârlele, spre deosebire de şerpi, au pleoape mobile şi clipesc.
La specia Anguis fragilis, femelele au culoarea bronzului; la masculi, însă, mai ales în perioada de împerechere, solzii de pe spinare şi laturile corpului strălucesc în lumină într-un albastru vrăjitoresc, un „albastru electric”, foarte impresionant.

Dumbrăveanca (Coracias garrulus)

Deşi România are o faună de păsări bogată, cu aproape 400 de specii, păsările cu pene albastre sunt puţine la noi. Ne gândim adesea la păsările albastre ca la nişte zburătoare exotice; ne evocă ţări îndepărtate şi luxuriante păduri tropicale. Şi totuşi, avem şi noi câteva specii de păsări în al căror penaj străluceşte albastrul, uneori chiar un albastru cu sclipiri metalice vii: pescăraşul albastru, piţigoiul albastru, multicolora prigorie, gaiţa (care are în aripi câteva pene de culoarea cerului) şi, poate mai impresionantă decât toate pentru cei care au norocul să o vadă, dumbrăveanca. Nu numai că are un penaj în cea mai mare parte albastru - o nuanţă albastră-verzuie aproape stridentă, mai ales la masculi - dar este şi o pasăre mărişoară, de peste 30 cm lungime. Poate fi zărită la noi, însă, doar în anotimpul cald, căci toamna migrează în Africa sau Asia.

Greierele borţos (Bradyporus dasypus)

Dacă aţi folosit sau auzit vreodată expresia „greiere borţos” şi credeaţi că e doar o glumă afectuoasă referitoare la o persoană cu burtică, să ştiţi că e un nume de animal: numele unei insecte foarte mari, mult mai mari decât credeaţi că poate fi o insectă din România. I se mai spune greier împroşcător, din cauza obiceiului de a secreta la suprafaţa corpului hemolimfă (un lichid care este, la nevertebrate, echivalentul sângelui de la vertebrate) atunci când se simte ameninţat.
Este, fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase insecte de la noi; dar, de fapt, poate suporta fără complexe comparaţia cu orice insectă mare, de oriunde din lume. E una dintre cele mai grozave senzaţii, pentru un naturalist aflat pe teren în România, să vadă pe o potecă, în faţa lui, o goangă din asta, mare cât un şoarece!
Spre deosebire de multe alte specii de animale, la care masculii arată mai spectaculos decât femelele, la greierele borţos femela e cea care produce o impresie mai puternică, deoarece poartă, în prelungirea corpului, o „coadă” de care lumea se sperie, crezând că e un ditamai acul. Dar nu-i vorba despre aşa ceva, biata insectă e practic inofensivă pentru om, în ciuda mărimii şi a aspectului ei „blindat” (cu învelişul corpului care arată ca o armură cu ţinte şi cu luciu metalic). „Coada” este, în realitate, un ovipozitor, o formaţiune ce serveşte la depunerea ouălor (de aceea există doar la femelă; logic, nu?)

Fluturele amiral negru (Apatura iris)

Ca şi la splendizii fluturi albaştri din Amazonia, la fluturele Apatura iris strălucirea albastră metalică este dată nu de vreun pigment albastru, ci de fenomene fizice produse de interacţiunea luminii cu microstructura solzilor de pe aripi. Culoarea albastră intensă este specifică masculilor, femelele au un colorit mai tern, în nuanţe de brun. Spectaculoşi prin colorit şi dimensiuni - sunt fluturi mari, cu anvergura de vreo 8 centimetri - aceşti fluturi sunt rareori văzuţi, nu neapărat pentru că ar fi extrem de rari, ci pentru că, spre deosebire de alţi fluturi de la noi, ei trăiesc la mare înălţime, în coroanele copacilor. Nu e de mirare că până şi oameni care petrec destul timp în natură n-au văzut totuşi niciodată aceste magnifice creaturi - una dintre minunile neştiute ale faunei noastre.

Cercetătorii au descoperit o modalitate de a stopa maladia Alzheimer în stadiile incipiente, iar reuşita deschide calea pentru dezvoltarea unui medicament asemănător statinelor, care ar putea fi administrat în cazul a milioane de pacienţi pentru a preveni demenţa, potrivit dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au descoperit o moleculă ce apare în mod natural care poate încetini formarea plăcii amiloide în creier.
Plăcile de amiloid sunt legate de problemele de memorie şi alte simptome ale maladiei Alzheimer.
Descoperirea creşte şansele dezvoltării unui tratament care ar putea fi folosit în mod curent în cazul pacienţilor de vârstă mijlocie pentru a stopa instalarea demenţei. Mai mult, ar putea duce la inventarea unei pilule care să trateze demenţa în acelaşi mod în care statinele sunt folosite pentru prevenirea bolilor cardiace.
Studiul publicat în revista Nature Structural and Molecular Biology este primul care arată modul în care o moleculă specifică poate să încetinească formarea plăcilor de amiloid în creier.
Aceste plăci sunt create de o serie de proteine ce se înfăşoară în jurul celulelor cerebrale şi se adună în formaţiuni despre care medicii spun că interferează cu funcţiile cerebrale.
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge, care au lucrat cu experţi din Suedia şi Estonia, au descoperit că moleculele Brichos, parte a unei familii de proteine care apar în mod natural în plămânii umani, pot încetini acest proces de formare a plăcilor amiloide.
Testele pe şoareci au arătat că aceste molecule se lipesc de grupurile de proteine şi le împiedică să formeze plăcile de amiloid, stopând răspândirea lor în creier. Studiul deschide noi drumuri privind cercetările în domeniul demenţei. Moleculele nu pot fi folosite sub forma unor pilule pentru că nu ar supravieţui procesului digestiv, dar cercetătorii spun că multe alte molecule similare ar putea fi mult mai potrivite pentru utilizarea ca medicament.

Pentru 63% dintre români, dulciurile ocupă primul loc în topul alimentelor la care poftesc, în timp ce carbohidraţii şi mâncarea de tip fast food reprezintă o prioritate pe lista poftelor alimentare pentru 3 din 10 români, se arată într-un sondaj realizat în luna februarie.
În ceea ce priveşte atitudinea românilor vizavi de poftele culinare, peste 60% dintre respondenţi declară că le dau curs fără a avea regrete. Pe de altă parte, 3 din 10 respondenţi reuşesc să îşi înfrâneze pofta alimentară, iar 2 din 10 români răspund în favoarea poftei, însă se gândesc ulterior la efectele negative ale acesteia.
Când vine vorba de frecvenţa cu care apar poftele alimentare, 63,11% dintre respondenţi au declarat că li se întâmplă des şi foarte des să li se facă poftă de un anumit aliment.
Sportul este soluţia preferată de aproximativ 35% dintre respondenţii care obişnuiesc să mănânce alimente bogate în grăsimi sau zaharuri, în timp ce aproximativ 26% dintre respondenţi apelează la dietele alimentare sau de detoxifiere. Suplimentele de slăbit sunt preferate de puţin peste 20% dintre respondenţi, acestea fiind luate, de obicei, ca adjuvant în diete şi combinate cu sportul.
După-amiaza şi seara reprezintă momentele zilei în care poftele alimentare se intensifică, iar prăjiturile, cafeaua şi pizza sunt alimentele la care românii poftesc cel mai des.
Cei mai mulţi români, 75,77%, simt presiunea unei pofte alimentare cu preponderenţă pe timpul după-amiezei şi al serii, în timp ce doar 2 din 10 români au remarcat instalarea unor pofte culinare în preajma prânzului.
Printre cele mai râvnite alimente şi băuturi se numără fructele, în proporţie de 68,53%, urmate îndeaproape de ciocolată (65,11%), prăjituri (57,21%), cafea (54,63%) şi pizza (51,43%).
În ceea ce priveşte cauza poftelor alimentare, 4 din 10 respondenţi nu au putut identifica un motiv concret. În schimb, 18,85% dintre români asociază poftele cu plictiseala, 17,06% cu stresul, iar pentru 13,24% pofta alimentară apare atunci când altcineva consumă acel aliment sau băutură.
De asemenea, 6 din 10 români au urmat cel puţin o dietă alimentară. Dintre aceştia, majoritatea resimt o intensificare a poftelor culinare pe parcursul dietei. Un procent de 58,41% dintre respondenţi au declarat că au ţinut cel puţin o dietă alimentară pe parcursul vieţii lor.
Pentru 62,46% dintre aceştia, perioada de dietă a însemnat şi o perioadă de luptă în ceea ce priveşte poftele culinare, observând o intensificare a acestora.
Tot în perioadele de dietă alimentară, se remarcă o rată mai mică de răspuns faţă de poftele alimentare. Astfel, 67,51% dintre românii care au ţinut cel puţin o dietă alimentară pe parcursul vieţii lor declară că în această perioadă nu au cedat poftelor alimentare. Un procent de 21.38% dintre respondenţi au declarat, de asemenea, că dacă au dat curs poftelor culinare, au avut regrete şi de cele mai multe ori acest lucru a declanşat înăsprirea regimului alimentar. Pe 11,11% dintre respondenţi, totuşi, dieta alimentară nu i-a ajutat să reziste poftelor sau să regrete că le-au dat curs.
Sondajul a fost realizat de XL–S Medical, pe platforma online Ivox, în perioada 3 - 11 februarie, pe un eşantion de 4.683 de respondenţi.

Satelitul Titan este unic în Sistemul Solar prin faptul că este singurul corp ceresc în afară de Terra care are lacuri şi oceane lichide pe suprafaţa sa. Totuşi, mările şi oceanele de pe Titan sunt alcătuite din hidrocarburi lichide, iar astrofizicienii de la NASA vor să afle ce se află sub suprafaţa acestora. În acest scop, ei doresc să trimită un submarin care să exploreze cea mai mare mare din emisfera nordică a lui Titan, denumită Kraken Mare.
Având o suprafaţă de 400.000 de kilometri pătraţi şi o adâncime de circa 300 de metri, Kraken Mare este comparabilă ca mărime cu Marile Lacuri din America de Nord.
Submarinul pe care îl va construi NASA va cântări aproximativ o tonă şi va folosi un sistem convenţional de propulsie electrică într-o misiune de explorare care va dura 90 de zile. NASA spune că intenţionează să trimită acest submarin spre Titan cu ajutorul unei nave spaţiale al cărei design va semăna foarte mult cu cel al vehiculului orbital Boeing X-37. Acel vehicul spaţial va rezista intrării hipersonice în atmosfera lui Titan, va lansa submarinul, iar acesta se va scufunda pe fundul oceanelor de hidrocarburi de pe acel satelit natural al planetei Jupiter.
Atmosfera de pe Titan este în mare parte alcătuită din azot şi metan, presiunea atmosferică este de 1,5 ori mai mare decât cea de pe Terra, iar temperatura medie este de -179 °C.
Potrivit agenţiei spaţiale americane, submarinul va fi alimentat de un generator radiotermic din clasa Stirling care va propulsa vehiculul şi va produce căldură, împiedicând îngheţarea acestuia. \"Submarinul va observa - şi, poate, se va folosi în cele din urmă - de curenţii de flux, care respectă un anumit ciclu în fiecare zi de pe Titan, ce echivalează cu 16 zile terestre\", au explicat inginerii de la NASA.
În general, savanţii estimează că submarinul va călători cu o viteză de un metru pe secundă.
Dacă Kraken Mare este la fel de adâncă pe cât au estimat oamenii de ştiinţă, atunci această mare de pe Titan ar putea determina ca azotul din rezervoarele de balast să se condenseze în lichid şi să determine scufundarea definitivă a submarinului. Pentru a împiedica acest lucru, un piston va amesteca tot timpul carburantul din rezervoare, fără să se mai bazeze doar pe presiunea atmosferică pentru asigurarea unei circulaţii eficiente în tancurile de alimentare.
Designul acestui submarin a fost creat în cadrul Programului NASA pentru Concepte Avansate şi Inovatoare de către Compass Team, o echipă de cercetători de la NASA Glenn Research Center.

Bricheta este un dispozitiv portabil folosit pentru a genera o flacără. Este realizată dintr-un recipient de plastic sau metal, ce conţine un fluid inflamabil sau gaz lichid presurizat, o metodă de aprindere şi o cale de a opri flacăra.
Primele brichete erau, de fapt, pistoale cu cremene transformate, ce foloseau praf de puşcă. Una dintre primele brichete a fost inventată în anul 1823 de către chimistul german Johann Wolfgang Dobereiner şi a fost denumită \'\'lampa lui Dobereiner\'\'. Bricheta funcţiona prin trecerea unui gaz de hidrogen inflamabil, produs în interiorul brichetei printr-o reacţie chimică, peste un catalizator de platină care îi provoca aprinderea şi emana o cantitate foarte mare de căldură şi lumină. Dispozitivul era foarte mare şi foarte periculos şi a fost scos din producţie până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Patentarea feroceriului (de multe ori confundat cu silexul) lui Carl Auer von Welsbach, în anul 1903, a făcut posibilă realizarea brichetelor moderne de astăzi. Când este zgâriat, feroceriul produce o scânteie care este responsabilă pentru aprinderea combustibilului din brichete şi are costuri reduse, ceea ce îl face potrivit pentru obiectele de unică folosinţă.
Folosind feroceriul lui von Welsbach, multe companii precum Ronson au fost capabile să creeze brichete practice şi uşor de folosit. În 1913 cei de la Ronson au lansat prima lor brichetă denumită Wonderlite şi era un fel de chibrit permanent.
Bricheta Zippo a fost inventată de catre George G. Blaisdell în anul 1932. În acelaşi an Blaisedell a pus bazele companiei Zippo cunoscută şi astăzi drept una dintre cele mai mari producătoare de brichete din lume. Bricheta Zippo este cunoscută pentru fiabilitatea sa şi fiind cunoscută pentru rezistenţa la vânt. Majoritatea brichetelor Zippo foloseau petrol ca sursă de combustibil.
În anii \'50 s-a produs trecerea de la petrol la butan, deoarece butanul permitea un mai bun control al flăcării şi nu avea un miros atât de puternic. Această trecere a permis şi folosirea scânteii piezoelectrice ce a înlocuit nevoia unei roţi de feroceriu în unele brichete şi a fost folosită la multe brichete Ronson.
În zilele noastre cele mai multe brichete din lume sunt produse în China şi Tailanda, compania Baide International fiind cel mai mare producător şi exportator de brichete din lume.
În anul 2005, bricheta a fost aleasă ca cel mai bun dispozitiv din lume în emisiunea lui Stephen Fry, \'\'Stephen Fry\'s 100 Greatest Gadgets\'\', fiind descrisă ca fiind \'\'foc la o pocnitură de degete\'\'.

Actriţa americană Eva Longoria va primi titlul \"Artistul anului\" pe 2015 din partea Universităţii Harvard în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 21 februarie. Actriţa, una dintre vedetele serialului \"Neveste disperate\", s-a remarcat în ultimii ani şi în alte domenii, precum activismul politic şi acţiunile de caritate, informează contactmusic.com. Titlul \"Artistul anului\" îi va fi decernat în cadrul unei ceremonii care va avea loc sâmbătă, cu ocazia Cultural Rhythms Festival, organizat de Universitatea Harvard.
Printre personalităţile recompensate în trecut cu această distincţie se află câteva nume de marcă de la Hollywood, precum Will Smith, Denzel Washington, Matt Damon, Halle Berry şi Sharon Stone.
\"Comitetul nostru studenţesc apreciază contribuţia extraordinară adusă de Eva Longoria industriei de divertisment, alături de admirabilele acţiuni umanitare pe care le desfăşoară prin intermediul fundaţiei sale de caritate, Eva\'s Heroes, o fundaţie care sprijină dezvoltarea copiilor cu dizabilităţi, ca şi sprijinul pe care ea îl oferă pentru National Center for Missing and Exploited Children\", a declarat S. Allen Counter, directorul Harvard Foundation.
Eva Longoria a obţinut în 2013 o diplomă de masterat la California State University din Northridge, unde a studiat istoria populaţiei americane de origine latină în cadrul cursului intitulat \"Studii Chicano\".
Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune \"Neveste disperate/ Desperate Housewives\". Cele mai recente roluri de pe marele ecran pentru Eva Longoria datează din 2008, când a jucat în comedia \"Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body\", şi 2012, când a apărut în \"For Greater Glory: The True Story of Cristiada\". De asemenea, actriţa a dat voce unui personaj din animaţia \"Arthur Christmas\" (2011).

Calea Lactee ar putea conţine 200 de miliarde de planete locuibile, afirmă oamenii de ştiinţă australieni, autorii unui studiu care s-a bazat pe o metodă de calcul matematic veche de 200 de ani, denumită \"legea Titius-Bode\", informează fr.news.yahoo.com. Potrivit savanţilor australieni, fiecare stea din Univers are în medie două planete locuibile care orbitează în jurul ei, iar galaxia noastră ar putea conţine peste 200 de miliarde de planete care sunt propice dezvoltării formelor de viaţă. După estimările cercetătorilor, Calea Lactee numără circa 100 miliarde de stele.
Până în prezent, astronomii au descoperit 1.000 de exoplanete în Calea Lactee, însă doar câteva dintre ele sunt potenţial locuibile. În căutarea unor noi planete asemănătoare cu Terra, cercetătorii australieni se declară optimişti, afirmând că galaxia noastră ar putea să găzduiască doar ea peste 200 de miliarde de planete locuibile.
Cercetătorii de la Universitatea Naţională din Australia (ANU) şi-au bazat studiul pe o metodă veche de 200 de ani, denumită \"legea Titius-Bode\", care prevede existenţa planetelor graţie legilor care guvernează mişcarea acestora în jurul stelelor. Această metodă s-a dovedit eficientă în studiile care au dus la descoperirea planetei pitice Ceres şi a planetei uriaşe Uranus. Totuşi, acurateţea metodei a fost pusă sub semnul întrebării în câteva ocazii. Pentru Sistemul Solar, metoda nu a reuşit să detecteze centura de asteroizi, planeta Pluto şi multe alte corpuri cereşti aflate dincolo de orbita planetei Neptun.
Pentru a realiza acest studiu, savanţii australieni s-au concentrat pe sistemele stelare multiplanetare care găzduiesc cel puţin trei planete, detectate cu ajutorul telescopului spaţial Kepler. \"Am folosit legea Titius-Bode pentru a prevedea orbitele urmate de 228 de planete suplimentare\", au precizat autorii studiului. Graţie acestei metode, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că două planete se găsesc, în medie, în zona locuibilă din jurul fiecărei stele din Calea Lactee.
Zonele din Univers sunt denumite \"locuibile\" acolo unde formele de viaţă, aşa cum sunt ele cunoscute pe Terra (care depind de prezenţa apei în stare lichidă), au cele mai mari şanse de a se dezvolta. Pentru ca viaţa să poată să existe, o exoplanetă trebuie să primească cel puţin la fel de multă lumină de la steaua ei ca lumina primită de Terra de la Soare, pentru a menţine o temperatură care permite prezenţa apei în stare lichidă.

Shayne Lamas a anunţat că mama sa vitregă, Shawna Craig, a patra soţie a actorului Lorenzo Lamas, este mamă surogat pentru bebeluşul său, relatează joi 7sur7.be.
Shayne Lamas a avut o a doua sarcină dezastruoasă: la cinci luni a căzut pe scări, iar căderea i-a provocat un avort. A fost transportată la spital în stare critică şi a fost supusă histerectomiei la numai 29 de ani. Acum însă poate fi mămică, cu ajutorul unei mame surogat. Nu a apelat însă la oricine, ci la soţia tatălui său, actorul Lorenzo Lamas.
„Shawna nu este numai mama mea vitregă, ci îmi este ca o soră. Este un înger care înseamnă o binecuvântare pentru toată familia, inclusiv pentru tatăl meu”, a spus Shayne.

Joi, 19 Februarie 2015 00:00

Care este secretul longevităţii?

Speranţa medie de viaţă la nivel mondial s-a dublat în ultimii 200 de ani, crescând cu 2 ani în fiecare deceniu. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi a condiţiilor de trai din ultimul secol a condus la o creştere accelerată a acesteia.
În România, speranţa de viaţă la naştere în 1900 era de doar 36,4 ani. Secolul al XX-lea a fost martorul unui progres imens, în 1974-1975 aceasta ajungând la 69,3 ani. Astăzi, în 2011, speranţa medie de viaţă este de 73,98 de ani (70,5 ani în cazul bărbaţilor şi 77,6 ani în cel al femeilor). Ţara noastră se află pe locul 109 în clasamentul mondial al speranţei de viaţă, pe primul loc aflându-se Monaco, cu 89,73 de ani. Conform unui studiu publicat în jurnalul Science, în aproximativ şase decenii ţara aflată pe primul loc în acest clasament va avea o speranţă medie de viaţă de 100 de ani.
Deşi mai mulţi experţi au anunţat de-a lungul timpului că tendinţa de creştere a speranţei de viaţă va înceta, prognoza lor a fost infirmată de realitate. Dacă până de curând a trăi un secol era o realizare demnă de cărţile ce consemnează recorduri, a trăi 100 de ani va reprezenta ceva normal pentru cei născuţi în această perioadă.
Statisticienii estimează că fetele născute în 2011 în Marea Britanie au o şansă din 3 să atingă vârsta de 100 de ani, băieţii având o şansă din patru. Specialiştii de la Departamentul pentru Muncă şi Pensii (echivalentul Ministerului Muncii) estimează că, dintre cei 62 de milioane de cetăţeni ai Marii Britanii, 11 milioane vor atinge vârsta de 100 ani! De altfel, numărul persoanelor ce au atins acest prag a fost de 5 ori mai mare în 2010 în comparaţie cu 1980.
Conform datelor ONU, numărul persoanelor care vor atinge vârsta de 100 ani va înregistra o creştere extraordinară. Pornind de la aceste date, jurnaliştii de la The Economist estimează că la finalul acestui secol 5 ţări vor găzdui câte un milion de cetăţeni a căror vârstă este exprimată în 3 cifre. Astfel, China va fi prima ţară în care vor trăi în acelaşi timp un milion de cetăţeni mai bătrâni de 100 de ani şi va atinge acest prag în 2069, celelalte 4 fiind SUA (în 2073), Japonia (2075), India (2084) şi Brazilia (2100). Dacă tendinţa se va menţine, China şi SUA vor avea în 2100 peste 2 milioane de cetăţeni cu vârsta peste 100 de ani!
Toate aceste date ridică un număr de întrebări: putem afla secretul longevităţii extreme? Şi dacă da, ne putem schimba viaţa astfel încât să trăim şi noi, la rândul nostru, 100 de ani?

Cei doi factori care determină longevitatea

Studiile realizate până acum indică faptul că longevitatea este condiţionată de doi factori esenţiali: genele şi stilul de viaţă. Durata de viaţă a unui individ este determinată în proporţie de 25% de gene, restul de 75% depinzând exclusiv de comportamentul acestuia şi de mediul în care trăieşte.
Pentru a stabili care este comportamentul care conduce la o viaţă cât mai lungă, cercetătorii au identificat în lume mai multe comunităţi ai căror membri ating în proporţie mai mare vârsta de 100 de ani. De la satele montane din Sardinia, Italia, trecând prin comunitatea de adventişti din Loma Linda, California şi până la japonezii ce trăiesc în insulele Okinawa, oamenii de ştiinţă au identificat câteva caracteristici comune.
În ceea ce priveşte dieta, cercetătorii au descoperit că membrii acestor comunităţi cu o longevitate ieşită din comun tind să mănânce rareori carne, plantele şi legumele constituind principalele lor grupe de alimente. De asemenea, viaţa de zi cu zi a acestor persoane include perioade de activitate fizică moderată şi dese interacţiuni sociale cu prieteni şi membri ai familiei.
Un astfel de exemplu este cel al locuitorilor insulei Icaria din Grecia, unde unul din trei oameni trăieşte cel puţin 90 de ani. Conform lui Dan Buettner, un cercetător care a studiat un număr mare de comunităţi longevive, în rândul locuitorilor din Icaria cazurile de cancer sunt cu 20% mai rare decât în cadrul populaţiei generale, iar cele de afecţiuni cardiace au o incidenţă redusă cu 50%.
Buettner descrie viaţa de zi cu zi a grecilor din Icaria: \"Trăind în sate de munte, oamenii dedică în viaţa lor mai mult timp activităţii fizice, fie că merg la biserică, fie că vizitează vreun prieten. De asemenea, cei mai mulţi oameni au grădini. Toate aceste activităţi presupun mai mult efort fizic decât cel depus de o persoană într-o şedinţă la o sală de sport. Locuitorii din Icaria au şi o dietă interesantă: foarte bogată în fructe, legume şi ulei de măsline. Ei consumă foarte puţină carne, orientându-se mai degrabă spre cele 150 de tipuri de plante ce cresc pe insulă\".
Cercetătorii au mai descoperit că localnicii consumă ceaiuri din plante cu proprietăţi diuretice. Buettner a explicat de ce aceste ceaiuri contribuie la viaţa lungă a grecilor din Icaria: \"Diureticele tind să scadă tensiunea arterială. Dat fiind că ei beau zilnic o cantitate mare de ceai diuretic, îşi scad în mod constant tensiunea arterială, fapt care explică de ce afecţiunile cardiace sunt mult mai rare în această zonă\".
Vinul roşu face şi el parte din dieta persoanelor care trăiesc foarte mult. În comunităţile din Sardinia este consumat un vin intitulat Cannonau. Foarte închis la culoare, fapt ce i-a atras supranumele de vino nero, acest vin conţine foarte mulţi antioxidanţi. O mare admiratoare a vinului roşu a fost şi Jeanne Calment, persoana cea mai longevivă din istorie (a trăit 122 de ani şi 164 de zile). Aceasta spunea că o viaţă lungă este rezultatul a 3 factori: vinul de Porto, uleiul de măsline şi un simţ al umorului bine-dezvoltat.
Studiind comunităţile longevive din întreaga lume, Buettner a descoperit că viaţa acestora este structurată astfel încât membrii lor sunt nevoiţi să facă multă mişcare de-a lungul vieţii. \"Japonezii din Okinawa stau aşezaţi direct pe podea, astfel că sunt obligaţi să se ridice de fiecare dată când vor să facă ceva. În Sardinia, oamenii locuiesc în case verticale, fiind nevoiţi să urce şi să coboare scările de nenumărate ori. În Costa Rica, toţi muncesc în grădină. Aceste episoade de activitate fizică se adună de-a lungul anilor, oferind un avantaj semnificativ\", a explicat cercetătorul.
Această observaţie este confirmată şi de cazurile altor persoane longevive ce nu au fost studiate de Buettner. Americanul Walter Breuning, care a încetat din viaţă în aprilie 2011 la vârsta de 114 ani, s-a pensionat abia la vâsta de 99 de ani. Acesta punea longevitatea sa pe seama faptului că nu a încetat să-şi ţină corpul şi mintea active; de aceea, chiar şi după pensionare, Breuning a continuat să facă sport în fiecare zi. Cea mai longevivă persoană din istorie, Jeanne Calment, a mers pe bicicletă în fiecare zi până la vârsta de 100 de ani.

Restricţia calorică, o alte cale de prelungire a vieţii

Pe lângă studierea comunităţilor ce impresionează prin longevitatea membrilor, oamenii de ştiinţă au efectuat şi studii de laborator pentru a identifica factorii ce au ca efect extinderea vieţii.
În urma a numeroase studii efectuate pe un număr mare de animale, cercetătorii au descoperit cea mai eficientă metodă pentru a extinde durata de viaţă: restricţia calorică. O dietă cu un număr foarte mic de calorii, dar care conţine o cantitate adecvată de proteine, vitamine şi minerale, conduce la o durată de viaţă mai lungă. Acest efect a fost observat pentru prima dată în 1935, în cadrul unor experimente efectuate pe şoareci de laborator. Exemplarele care au fost supuse unei diete stricte, în cadrul căruia primeau o cantitate minimă de calorii, au trăit cu 40% mai mult decât rozătoarele care aveau acces nelimitat la hrană. De atunci, metoda a fost testată pe numeroase alte mamifere, efectul fiind acelaşi, indiferent de specie.
Într-un studiu efectuat pe maimuţe, exemplarele care au trăit 20 de ani fiind supuse acestei diete erau mai sănătoase decât maimuţele ce au avut parte de o dietă normală, suferind mai puţine cazuri de diabet, cancer sau afecţiuni cardiace decât acestea.
În testele efectuate pe oameni, cercetătorii au descoperit că reducerea numărului de calorii consumate are şi alte efecte pozitive pe lângă întârzierea procesului de îmbătrânire: are un efect antiinflamator, reduce riscul de ateroscleroză şi conduce la îmbunătăţirea memoriei.

Genele longevităţii

Ştiind că longevitatea este condiţionată în proporţie de 25% de către gene, oamenii de ştiinţă au efectuat numeroase cercetări asupra persoanelor ce reuşesc să treacă de pragul de 100 de ani pentru a identifica genele responsabile şi mecanismele de acţiune ale acestora. Un astfel de studiu a fost efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Boston, SUA. Aceştia au studiat ADN-ul a 1.055 de persoane cu o vârstă mai mare de 100 de ani, identificând 150 de markeri genetici ai longevităţii. În urma acestui studiu, cercetătorii au ajuns la concluzia că, pe măsură ce depăşim vârsta de 85 de ani, genele joacă un rol din ce în ce mai important în stabilirea duratei vieţii. Autorii studiului spun că vor scoate în curând pe piaţă un test cu ajutorul căruia oricine va putea afla dacă în genomul său se găsesc semnăturile genetice ale unei vieţi lungi.
Oamenii de ştiinţă au început să facă deja primii paşi în ceea ce priveşte prelungirea vieţii cu ajutorul modificărilor genetice. O echipă de cercetători de la Universitatea din California de Sud a reuşit să mărească de 10 ori durata de viaţă a unui organism - o cultură de drojdie - prin modificarea a două gene ale acestuia şi prin supunerea acestei vieţuitoare microscopice la o dietă specială.
În cazul oamenilor, cercetările din ultimii ani s-au concentrat asupra sirtuinei, o proteină ce joacă un rol important în controlarea metabolismului celulelor. Mai mulţi oameni de ştiinţă consideră că sirtuina are un rol cheie în procesul de extindere a longevităţii observat în experimentele de restricţie calorică.
Experimente efectuate pe viermi şi pe musculiţe de oţet au arătat că exemplarele modificate genetic pentru a produce mai multă sirtuină au trăit mai mult. Aceste rezultate dau speranţe oamenilor de ştiinţă, care speră să obţină efecte similare şi în cazul oamenilor.
Recent, mai multe companii farmaceutice s-au anunţat interesate de conceperea unui medicament care să activeze această proteină-minune în corpul uman. Dacă sirtuina este într-adevăr elementul prin care dietele stricte conduc la o viaţă mai lungă, atunci aceste medicamente ar putea produce acelaşi efect fără a mai fi nevoie ca pacienţii să fie supuşi unor restricţii culinare.
Eforturile depuse de medici şi de cercetători, care ne-au permis o mai bună înţelegere a factorilor ce conduc la o viaţă mai lungă, par a semnala că speranţa de viaţă a oamenilor va continua să crească. Graţie progresului continuu, secolul al XXI-lea va intra in istorie ca vremea în care persoanele cu vârsta peste 100 de ani au încetat să mai reprezinte excepţia.

La 29 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina, efectele devastatoare ale poluării se resimt încă, din cauza incendiilor de pădure de lângă centrala atomică. Aceste incendii duc la ridicarea din sol a cesiului radioactiv din apropierea centralei, care ajunge sub formă de fum în atmosferă şi astfel se va întinde deasupra întregii Europe de Est. Cercetătorii avertizează că situaţia se poate agrava, din cauza schimbării climei, care va face mai frecvente asemenea incendii de pădure.
În prezent, mai este în vigoare o zonă interzisă, contaminată radioactiv, pe o suprafaţă de aproximativ 2.600 de km pătraţi în jurul centralei nucleare.
În total, în urma exploziei nucleare a fost eliberată în atmosferă o cantitate 85 Petabecquereli de cesiu radioactiv. Acum, între 2 şi 8 Petabecquereli se pot regăsi în stratul superior al solului din zona interzisă.
Până acum au mai avut loc trei incendii de pădure în această regiune, în anii 2002, 2008 şi 2010.
Cercetătorii de la Norwegian Institute for Air Research au folosit sateliţi pentru a observa deplasarea aerului şi zonele care riscă să fie afectate de contaminarea radioactivă. Ei spun că aproximativ 0,5 PBq de cesiu radioactiv au fost eliberaţi în fumul care a ajuns deasupra Europei de Est, apoi până în Turcia şi până în Scandinavia.
Fumul încărcat radioactiv poate afecta şi culturile agricole. De exemplu, ciupercile absorb foarte repede cesiul-137, iar consumarea acestora poate creşte riscul apariţiei cancerului, spune unul din autori studiului, Tim Mousseau.
Pe măsură ce regiunea de lângă Cernobîl va deveni tot mai secetoasă, incendiile de vegetaţie se vor înmulţi, în perioada 2023-2036.
În accidentul nuclear din 26 aprilie 1986 au murit 31 de oameni, iar mulţi alţii au suferit din cauza efectelor radiaţiilor.

Pagina 7 din 252