Nelu Stamate

Nelu Stamate

1. Acceptă un post de începător. Bugetarii care au stat în spatele unui ghişeu în ultimii ani trebuie să se acomodeze cu ideea că primul job în mediul privat ar putea fi la început mai prost plătit decât cel de la stat şi pe o poziţie entry-level. "Primul lucru pe care îl recomand acestora este să-şi schimbe perspectiva, să accepte că trebuie să pornească de jos, pe un salariu nu tocmai grozav", spune Dan Berteanu, preşedintele grupului de firme UBD România.
2. Acţionează repede, nu sta pe gânduri. Misiunea de a te angaja în mediul privat va fi mult mai grea din momentul în care valul de concedieri din sistemul bugetar îşi va face simţită prezenţa. Cei care se hotăresc mai rapid vor avea câştig de cauză.
3. Vinde-ţi experienţa din aparatul birocratic. Multe dintre firmele private apreciază în această perioadă experienţa celor care au lucrat la stat, deoarece sunt interesate să treacă mai uşor prin hăţişul birocratic atunci când participă la licitaţii sau trebuie să obţină diverse aprobări. “Principala expertiză a angajaţilor care au lucrat la stat este aceea de a înţelege aparatul de stat. Eu aşa m-aş vinde, dacă aş fi în locul lor", recomandă Adrian Stanciu, şeful firmei de consultanţă Human Synergistics.
4. Identifică-ţi punctele tari. Opţiunile pentru mulţi funcţionari publici sunt relativ restrânse în mediul privat - nu sunt calificaţi decât pentru posturi de secretariat, administrativ sau cel mult logistică. “Am întâlnit însă foarte mulţi tineri bine pregătiţi în mult discutatele agenţii ale statului. Dacă îşi identifică rapid punctele tari, aceştia s-ar putea angaja uşor în companii private pe partea de achiziţii, ca processing manager, buyer sau senior buyer”, spune şi Mădălina Popescu, directorul general al Pluri Consultants.
5. Nu aplica orbeşte pentru orice job. Un lucru important care nu trebuie pierdut din vedere de bugetari este acela de a evita frustrarea zecilor de aplicaţii fără rezultat, cu care şomerii din privat sunt obişnuiţi. "Mai bine să se gândească atent la ce ştiu să facă mai bine şi ce le place să facă şi să aplice punctual. Altfel, există riscul de a cădea în frustrarea zecilor de interviuri fără rezultat", spune Dan Berteanu.
6. Ieşi din mulţime şi abordează-i direct pe angajatorii preferaţi. După ce şi-au identificat cu exactitate lucrurile pe care ştiu să le facă cel mai bine, bugetarii sunt sfătuiţi să abordeze direct companiile la care şi-ar dori să lucreze. Unii directori de resurse umane apreciază mai mult decât experienţa candidaţilor atitudinea acestora şi ar putea fi convinşi să le acorde o perioadă de probă celor care dau dovadă de proactivitate.
7. Foloseşte-ţi relaţiile. Fără a avea conotaţia "pilelor" din sistemul de stat, networkingul este cea mai eficientă metodă de a te angaja şi în mediul privat. Angajatorii sunt mai atenţi la recomandările personale decât la aplicaţiile pe site, însă foarte puţine persoane fără job folosesc la maxim această strategie.
8. Nu neglija reţelele de socializare. Reţelele de socializare de tip Facebook, LinkedIn sau Twitter sunt din ce în ce mai mult luate în considerare de angajatori. Ar fi bine ca bugetarii să intre în această lume de socializare încă de pe-acum, înainte ca decizia concedierii să fie aplicată.
9. Pregăteşte-te serios înainte de interviul de angajare. Specialiştii în recrutare le recomandă bugetarilor, care nu au experienţa interviurilor de angajare, să se documenteze serios înainte de întâlnire, atât cu privire la companie, cât şi cu privire la întrebări de genul "Care sunt punctele tale forte?", "Dar punctele slabe?" sau "Unde te vezi peste 5 ani?"
10. Pariază totul pe prima impresie. De cele mai multe ori prima impresie pe care o laşi la interviul de angajare contează la fel de mult ca şi experienţa. În cazul bugetarilor, prima impresie poate să compeseze "handicapul" de a fi lucrat doar în aparatul de stat. Cei care se prezintă la interviul de angajare trebuie să fie atenţi la toate elementele care fac diferenţa - îmbrăcăminte, strângere de mână, privire directă, atitudine.
Deputaţii au promis că fac şi ei sacrificii pentru vremurile de criză. Au spus că renunţă la hotelurile de lux de cinci stele în care stau în Capitală 12 luni pe an şi că se mută la unele cu mai puţine pretenţii. Pentru asta, suma de cazare urma să fie plafonată la 4.000 de lei de deputat. Până acum, niciun ales nu şi-a părăsit, însă, camera luxoasă. Mai mult, camerele lor de hotel rămân rezervate şi pe timpul vacanţei de vară, iar cei care şi-au închiriat locuinţe au în continuare chiria decontată. Cazarea aleşilor la hotel sau cu chirie ne costă, lunar, peste 2,3 milioane de lei. La această sumă se mai adaugă şi cheltuiala cu indemnizaţiile.
În vremurile bune, fiecare senator sau deputat conta în vacanţa parlamentară pe 30.000 de lei, adică suma forfetară şi indemnizaţia pe două luni, încasate în avans. În prezent, suma este cu aproximativ 7.000 de lei mai mică, pentru că reducerea cu 25% a intrat în vigoare din prima zi a vacanţei parlamentare.
În total, indemnizaţiile celor 471 de parlamentari scot din visteria publică peste 1,7 milioane de lei lunar. Pe nota de plată mai vine suma forfetară care însumează peste 3,7 milioane de lei. Tragem linie şi adunăm: cazare, indemnizaţie şi sume forfetare înseamnă peste 7,8 milioane de lei, adică peste 1.860.000 de euro, cheltuieli numai pe o singură lună. Pe două luni de vacanţă, suma se ridică la peste 3,7 milioane de euro.
Lista decontărilor este, însă, lungă. Inclusiv pe timpul vacanţei, parlamentarii beneficiază de transport gratuit cu orice mijloc, la clasa întâi, diurnă şi cazare pentru deplasări în teritoriu, autoturism de serviciu sau decontarea a 9,5 litri de combustibil la 100 de km dacă folosesc autoturismul personal.
Agenţia pentru proiecte de cercetare avansată în domeniul apărării (DARPA), departamentul armatei americane pentru ştiinţă şi tehnologie, intenţionează să inventeze un vehicul care să poată zbura la altitudini joase, deasupra apei, până când se apropie de ţintă, moment în care se poate scufunda, pentru a evita detectarea, şi îşi poate ataca ţinta.
Proiectul, în curs de dezvoltare din 2008, a ajuns la stadiul de propunere a proiectelor, iar mai mulţi constructori s-au arătat interesaţi. DARPA ar putea aloca fonduri pentru dezvoltarea acestui vehicul într-un an de zile.
Deşi principiile hidrodinamice şi aerodinamice sunt similare, provocările tehnologice sunt profunde. O aeronavă trebuie să fie cât mai uşoară posibil, pentru a folosi energie minimă la decolare, în timp ce submarinele trebuie să fie dense, pentru a rezista presiunii apei. Aeronavele, mai grele decât aerul, se ridică datorită fluxului de aer de sub apripi, în timp ce submarinele pur şi simplu absorb sau evacuează apă pentru a se scufunda şi ridica.
Cu toate acestea, merită să ne amintim că faimoasa agenţie americană este „vinovată” şi pentru alte proiecte care la vremea lor au fost considerate mai mult decât utopice, dintre care este suficient să amintim reţeaua DARPAnet, „strămoaşa” Internetului de azi.
Un studiu al Institutului pentru Politici Publice arată că cele mai multe propuneri legislative înaintate în cele trei sesiuni le-au avut patru deputaţi PDL. Este vorba despre Mircia Giurgiu cu 195 de propuneri, doar 14 devenind legi, Valeriu Tabără - PDL (94 propuneri), Petru Movilă - PDL (79), Constantin Chirilă - PDL (75). Ei au fost urmaţi de Aledin Amet din partea minorităţilor cu 74 de propuneri legislative, Petru Călian - PDL (63), Ion Dumitru - PSD+PC (59), Marian Ghiveciu - PSD+PC (57), Tudor Ciuhodaru - Independent (56), Ioan Munteanu - Independent (55).
Cele mai puţine propuneri legislative le-a avut un deputat al Minorităţilor. Este vorba despre Oana Manolescu, cu o singură propunere legislativă de-a lungul mandatului şi nicio propunere în sesiunea februarie - iunie 2010. Nici Mihai Radan - de la minorităţi, nu a avut nicio propunere în sesiunea care tocmai s-a încheiat. Lista celor care au propus cele mai puţine legi este completată de: Carmen Ileana Moldovan - PSD+PC (2), Radu Costin Vasilică - PSD+PC (3), Nicolae Păun - minorităţi (3), Antonella Marinescu - PSD+PC (3), Bogdan Niculescu Duvăz - PSD + PC (4), Octavian Bot - PDL (4), .Theodor Paleologu - PDL (4) şi Pal Arpad - UDMR (4). Doar o singură propunere a celor din această listă a devenit lege, cea a Oanei Manolescu.
A avut 42 de propuneri legislative, dar niciuna nu a devenit lege. Performanţa a fost obţinută de senatorul Şerban Răduleascu de la PDL. Iată clasamentul senatorilor care au avut cele mai multe propuneri: Emilian Valentin Frâncu - PNL 79, Iulian Urban - PDL 78, Gheorghe David - PDL 63, Gheorghe Bîrlea - PDL 44, Traian Constantin Igaş - PDL 43, Şerban Rădulescu - PDL 42, Nicolae Dobra - PDL 41, Anca-Daniela Boagiu - PDL 40, Mihaela Popa - PDL 40, Sorin Fodoreanu - PDL 39

Topul senatorilor cu cele mai puţine iniţiative legislative depuse

Senatorul Sergiu Nicolaescu de la PSD + PC nu a avut nicio propunere legislativă în sesiunea parlamentară care tocmai s-a încheiat. Niciunul dintre senatorii din acest top nu au avut o propunere care să devină lege de când au devenit parlamentari: Daniel Savu - PSD+PC (o propunere), Mihai Stănişoară - PDL (3), Cristian Diaconescu - Independent (3), Albert Almos - UDMR (3), Verestoy Attila - UDMR (3), Petre Mihăilescu - Independent (4), Gheorghe Bălan - PSD + PC (5), Sergiu Nicolaescu - PSD + PC (5), Nicolae Moga - PSD + PC (6), Tiberiu Bokor - UDMR (6).

14 deputaţi şi 5 senatori nu au luat cuvântul niciodată în plen

Tot potrivit raportului IPP, pe durata a trei sesiuni legislative, 14 deputaţi n-au vorbit deloc în plenul Camerei Deputaţilor, cu excepţia depunerii jurământului. Este vorba de şase deputaţi din parte PDL (Florin Serghei Anghel, Sorin Gheorghe Buta, Stelian Ghiţa-Eftemie, Sorin Andi Pandele, Valentin Rusu, Ştefan Seremi), patru deputaţi din partea Alianţei PSD+PC (Dumitru Boabeş, Ileana Cristina Dumitrache, Florentin Băloşin Gust, Mădălin-Ştefan Voicu), deputatul UDMR Palfi Mozes Zoltan şi doi independenţi (Constantin Mazilu şi Răzvan Þurea).
Cele mai multe luări de cuvânt în plenul Camerei le-a avut deputatul din partea Alianţei PSD +PC Mircea Duşa - 322 de luări de cuvânt. Pe locul doi s-a clasat colega sa de partid Aurelia Vasile cu 247 de luări de cuvânt, pe locul trei îl găsim pe liberalul Eugen Nicolăescu, cu 232. Pe locul patru s-a clasat democrat-liberalul Mircea Toader cu 211 luări de cuvânt, urmat de UDMR-istul Marton Arpad-Francisc cu 161 de luări de cuvânt în plen.
IPP a calculat separat intervenţiile parlamentarilor din conducerea celor două Camere care, prin natura funcţiei, au avut ocazii mai dese de a luat cuvântul. Este vorba de democrat-liberala Roberta Alma Anastase, care a avut 2.361 de luări de cuvânt şi colegul său de partid Ioan Oltean - 894, dar şi de liderii partidelor politice din Senat: Alexandru Pereş, PDL - 822, Teodor Viorel Meleşcanu (PNL) - 645 şi preşedintele Senatului, Mircea Dan Geoană (PSD+PC) - 615 de luări de cuvânt.
Situaţia este similară şi la Senat: pe primele poziţii ale clasamentului se situează liderii partidelor politice, în timp ce 5 senatori nu au avut nicio luare de cuvânt în plen de la începutul mandatului, cu excepţia depunerii jurământului.
Cele mai multe luări de cuvânt în plen le-au avut senatorul PNL Emilian Valentin Frâncu - 199, urmat de social-democratul Toni Greblă - 158 de luări de cuvânt şi de liberalul Puiu Haşotti - 146. Pe locul patru s-a clasat senatorul Dumitru Oprea din partea PDL cu 141 de luări de cuvânt şi Anca - Daniela Boagiu, tot din partea PDL, cu 125.
Cele mai puţine luări de cuvânt în plenul Senatului le-au avut trei senatori ai PSD +PC, Constantin Tămagă PSD+PC, Gheorghe Saghian şi Ioan Mang, şi un senator PDL (Mihai Stănişoară) cu o singură luare de cuvânt.
Nici la capitolul declaraţii politice situaţia nu este mai bună. Clasamentul cu deputaţii ce nu au făcut nicio declaraţie politică în întreg mandatul curent cuprinde 78 de deputaţi. Aproximativ 40% dintre deputaţi nu înregistrează mai mult de 2 asemenea declaraţii politice la jumătatea mandatului. Cele mai multe declaraţii politice au provenit de la reprezentanţii PSD + PC (în total 1157), urmaţi de deputaţii PDL, cu 1153 de declaraţii, PNL - 873, Independenţii - 389, Minorităţile - 255 şi UDMR - 76 de declaraţii.
Clasamentul cu senatorii ce nu au realizat nicio declaraţie politică în întreg mandatul curent cuprinde 35 de senatori. 50 de senatori din 137 nu au făcut mai mult de o declaraţie politică în acest mandat.
În ceea ce priveşte situaţia pe partide a numărului de declaraţii politice, cele mai multe au fost făcute de reprezentanţii PDL (319), urmaţi de cei ai PSD + PC (152), PNL (102), Independenţi (41) şi UDMR (29).
În statele membre UE se află aproximativ 2,5 - 2,7 milioane de imigranţi români, apreciază Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul celei mai recente ediţii a Raportului asupra imigraţiei, dat luni publicităţii la Paris, în cadrul unei conferinţe la care a luat parte şi secretarul general al OCDE, Angel Gurria.
În 2008, circa 61.400 de români au emigrat în UE pe baza unor contracte temporare de muncă, ceea ce a însemnat o creştere de 11 la sută faţă de 2007. Dintre aceşti emigranţi români, 47.000 au plecat în Germania şi 5.400 în Spania.
Sumele trimise în România de emigranţi au atins cel mai mare nivel în 2008 (9,4 miliarde USD), conform unui studiu al Băncii Mondiale citat de raportul OECD, dar au scăzut brusc în 2009.
Numărul imigrărilor în România rămâne redus (10.000 de persoane în 2008, cu 5 la sută mai mult decât în anul precedent. Numărul total al permiselor de muncă eliberate străinilor a fost de 76.700 în 2008, cu 30 la sută mai mult decât în 2007. Dintre aceştia, o treime sunt cetăţeni din ţările membre UE, 24 la sută fiind din Italia şi 18 la sută din Germania, dar principala ţară de origine a imigranţilor din România rămâne Moldova.
În Europa, migraţia reprezentat 44 la sută din totalul migraţiei înregistrate în ţările membre OCDE, Portugalia, Spania, Marea Britanie şi Italia fiind principalele ţări spre care s-au îndreptat emigranţii.
În prezent, din OCDE fac parte Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Chile, Coreea, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, SUA, Turcia şi Ungaria. Cele 31 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60 la sută din economia mondială, 70 la sută din comerţul mondial şi 20 la sută din populaţia lumii.
Grecia cheltuieşte peste un miliard de euro pe două submarine din Germania, intenţionează să achiziţioneze şase fregate şi 15 elicoptere militare din Franţa, iar în ultimii ani a cumpărat peste douăzeci de avioane F16 din Statele Unite, în valoare de peste 1,5 miliarde de euro. Aceste contracte militare demonstrează cum Germania şi alţi creditori ai Atenei au beneficiat într-o oarecare măsură de nechibzuinţa acesteia.
Grecia, care are o populaţie de doar 11 milioane de locuitori, este principalul importator de arme convenţionale din Europa, situându-se pe locul al cincilea în lume, după China, India, Emiratele Arabe Unite şi Coreea de Sud. Cheltuielile sale militare sunt cele mai mari din Uniunea Europeană ca procent din PIB. Acestea reprezintă unul dintre factorii cau au condus la creşterea exorbitantă a datoriei sale naţionale.
În mai, departamentul pentru infracţiuni economice din Grecia a început investigarea tuturor contractelor de armament din ultimul deceniu - în valoare totală de 16 miliarde de euro - pentru a stabili dacă Atena a plătit prea mult sau a cumpărat echipament care nu îi era necesar.
Totodată, procurorii germani anchetează oficialii greci au primit mită în legătură cu afacerea submarinelor. În mai, directorul executiv al companiilor germane care contribuie la construcţia de submarine, Ferrostaal AG, a demisionat.
Înrăutăţirea relaţiilor cu Turcia a contribuit la creşterea cheltuielilor Greciei pentru achiziţionarea de armament. Astfel, descoperirea unor resurse petroliere în nordul Mării Egee şi neînţelegerile cu privire la apele teritoriale şi spaţiul aerian au devenit sursa unor numeroase altercaţii între cele două ţări, care în 1996 erau pe punctul de a intra în război din cauza unui incident legat de o navă tucă ce naviga în jurul unei insule greceşti nelocuite. La sfârşitul acelui an, Grecia a anunţat un program pe zece ani de modernizare a serviciilor sale armate, în valoare de aproximativ 17 miliarde de dolari.
Lumea nu poate să existe din 12 iulie 2010 fără caracatiţa Paul. Universul statisticilor şi ideea matematică au fost învinse fără drept de apel de un cefalopod care a traversat graniţa dintre cortina necunoscutului şi sublimul celebrităţii bazându-se pe tentacule. Cei care strâmbă din nas spun că Paul mai degrabă e o caracatiţă cu o poftă de mâncare sănătoasă.
Născut în Anglia, crescut în Germania, cefalopodul a fost pus să ghicească soarta Germaniei. Şi a făcut-o cu o precizie de ceas elveţian. Soarta însă a fost crudă. Când a ales Spania în dauna trupei lui Joachim Loew, nemţii au înghiţit în sec. Ba chiar unii au spus că sec trebuie să fie şi vinul care să completeze caracatiţa gătită de urgenţă. Alţii au vrut-o neapărat într-un acvariu plin de rechini.
Spaniolii, logic au îndrăgit-o. S-au oferit să o cumpere şi au pus jos 30.000 de mii de euro. O nimica toată pentru o caracatiţă devenită talismanul naţionalei iberice. Mai ales că Paul a preferat Spania şi în finala cu Olanda. Şi i-a ieşit şi pariul acesta.
Interesant e că o renumită casă pe pariuri a ieşit pe piaţă cu câteva zile înainte de încheierea turneului final cu o ofertă legată chiar de pronosticurile lui Paul. Cei care au avut încredere în feeling-ul cefalopodulului cu Spania, aproape şi-ar fi dublat banii,  dacă ar fi ales acest pariu special. Cota ca oracolul Paul să aibă dreptate cu pronosticul finalei era 1.91.
Casele de pariuri au scos în ziua ultimului act câteva oferte măcar trăznite: astfel Paul are 3.25 şanse să fie eliberată. 9 oportunităţi să ajungă agent de pariuri. Dacă noul proprietar îi va asigura tentaculele în schimbul unui milion de euro cota este de 11, iar dacă este angajată sfătuitor pe teme politice de Angela Merkel cota este 251.
Caracatiţa Paul este văzută şi în poarta Angliei la o cotă de 501 în timp ce, dacă va fi savurată de un degustător, casele de pariuri au oferit o cotă de 1001. Singura certitudine...caracatiţa Paul a salvat lumea de plictiseală.
Moscova nu cunoaşte parametrii care să permită compatibilitatea sistemelor antirachetă american şi rus, declară ambasadorul rus la NATO, Dimitri Rogozin, citat de pagina online a agenţiei RIA Novosti.
Prezentând doctrina nucleară a SUA în aprilie, şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, declara că Washingtonul intenţiona să continue dialogul cu Rusia în domeniul apărării antirachetă. "Însă, în privinţa integrării sistemelor strategice de apărare antirachetă, ne dăm seama cu greu despre ce este vorba. Informaţiile pe care ni le oferă Statele Unite sunt insuficiente. Nu cunoaştem scopurile şi intenţiile părţii americane. Nu cunoaştem nici caracteristicile scutului antirachetă pe care încearcă să îl dezvolte, nici zonele de amplasare", susţine Rogozin.
Fostul preşedinte american George W.Bush intenţiona să amplaseze sisteme de interceptare în Polonia şi un radar antirachetă în Cehia. Însă actuala administraţia Barack Obama a suspendat acest proiect, fără însă a renunţa definitiv la el. Potrivit informaţiilor prezentate în februarie, România a iniţiat negocierile cu SUA pentru găzduirea unor elemente antirachetă.
Unele sunt rar întâlnite: teama de bărbi (de oamenii cu barbă, adică - se numeşte pogonofobie), de flori (antofobie) sau de obiecte din sticlă ori cristale (cristalofobie). Altele, însă, sunt destul de frecvente, cum sunt variatele tipuri de zoofobii (frică de diverse animale).
E interesant că, în ciuda faptului că spaimele resimţite sunt iraţional de puternice, în unele cazuri (în special când e vorba despre zoofobii) oamenii de ştiinţă au găsit explicaţii care sună rezonabil şi care ţin de evoluţia speciei umane.
Unele fobii, precum o frică panicardă de clovni (coulrofobie), sunt destul de obişnuite la copii, dar în mod normal dispar la maturitate; sunt rari adulţii care resimt o astfel de teamă. Există şi oameni care suferă de mai multe fobii (afecţiune descrisă drept polifobie).
Dar care sunt cele mai obişnuite temeri groaznice ale oamenilor (adulţi), cele mai răspândite fobii în lumea occidentală? Iată 5 dintre cele mai comune, conform unei liste întocmite de publicaţia Live Science.

Frica de zbor

Multă lume se teme de zbor, de pierderea contactului liniştitor cu pământul. În vremurile contemporane, acestă frică se exprimă, cel mai adesea, prin frica anxioasă de a călători cu avionul (aviofobie).
Totuşi, aviofobicii nu sunt toţi la fel. Unii se tem cu adevărat de zbor, de desprinderea de pământ - de fapt, se tem de ideea prăbuşirii, de gândul de a muri într-un accident de avion - deşi, statistic vorbind, riscul de a muri într-un accident de avion e foarte mic în comparaţie cu riscul de a muri într-un accident rutier. Alţii sunt, de fapt, claustrofobici; aceştia se tem de spaţiile strâmte, iar teama lor se declanşează inevitabil la intrarea în spaţiul limitat şi înghesuit din interiorul unui avion.
Obligaţi să zboare cu avionul, mulţi dintre aviofobici preferă să recurgă la medicamente tranchilizante sau să se "tranchilizeze" cu câteva pahare de alcool, soluţie care are riscurile ei. În ultimul timp, s-au înregistrat succese importante în tratarea acestei fobii prin metode ce implică realitatea virtuală şi alte forme de terapii cognitiv-comportamentale.

Frica de înălţime

Până la urmă, această teamă nu pare întrutotul neraţională - e destul de firesc să ne fie teamă atunci când ne aflăm la o mare înălţime şi avem impresia că bariera dintre noi şi abis nu e foarte solidă. De vreme ce o cădere de la înălţime se poate solda cu răni grave, invaliditate sau chiar moarte, încercăm poate, în acest fel, să ne ferim de pericol. Dar, în cazul adevăratei fobii de înălţimi (acrofobie), se pare că persoanele afectate percep înălţimea ca fiind mult mai mare decât este, de unde şi reacţia lor exagerată. Într-un experiment, participanţilor li s-a cerut să estimeze înălţimea unei clădiri întâi privind-o de la sol, apoi privind de pe acoperişul acesteia. Celor care resimţeau cel mai puternic nivel de anxietate construcţia li s-a părut cu cca. 3 metri mai înaltă atunci când au privit-o de jos şi cu 12 metri (!) mai înaltă decât în realitate, atunci când s-au aflat pe acoperiş - diferenţe disproporţionat de mari, în comparaţie cu participanţii care nu manifestau acrofobie.

Frica de spaţii ameninţătoare

Unii de tem de spaţiile aglomerate, pline de lume (agorafobie), alţii de spaţiile foarte strâmte, precum liftul sau cămara (claustrofobie); oricum, în percepţia celor afectaţi, e vorba despre spaţii din care ar fi greu să ieşi, să scapi - de ce anume să scapi, ce pericol pândeşte, asta, de multe ori, nici măcar fobicul respectiv nu ştie. Uneori e vorba chiar de fobii mai specifice, precum cea de a traversa un pod.
În formele cele mai dificile, aceste fobii sunt de-a dreptul invalidante, în sensul că limitează libertatea de mişcare a persoanelor afectate; acestea pot ajunge să evite activităţi dintre cele mai obişnuite, refuzând, de pildă, să meargă la cumpărături, să călătorească într-o maşină sau cu mijlocele de transport în comun sau, pur şi simplu, să iasă din casă.

Frica de păianjeni

Oamenii de ştiinţă vorbesc, în acest caz, despre o fobie dezvoltată ca mod de apărare, în cursul evoluţiei. Printre păianjeni se întâlnesc cele mai multe nevertebrate terestre veninoase, incomparabil mai multe decât printre insecte, de pildă, aşa că nu e de mirare că oameni care n-au nicio problemă cu gândaci sau alte goange se tem, totuşi, de păianjeni (arahnofobie).
Teama aceasta e mult mai des prezentă la femei decât la bărbaţi (chiar de la vârste foarte mici), fapt pe care cercetătorii îl explică prin diviziunea muncii practicată pe vremea când oamenii trăiau ca vânători-culegători: femeile - în a căror sarcină cădea „culesul” - aveau deseori de-a face cu păianjeni, în cursul activităţii lor de zi cu zi. Au învăţat, astfel, că păianjenii ar putea reprezenta un pericol - pentru ele şi copiii pe care îi aveau permanent în grijă - şi au ajuns să se teamă de ei şi să-i evite.
În schimb, vânătoarea (treaba bărbaţilor) presupunea alte însuşiri - forţă fizică, rezistenţă la efort, capacitate de orientare şi, evident, curaj. Prin urmare, bărbaţii care, la vederea unui păianjen, ar fi sărit în sus, ţipând, n-ar fi fost de niciun folos tribului şi speciei.

Frica de şerpi

Şi acestă fobie pare una "de supravieţuire", altfel nu s-ar explica de ce e atât de răspândită. Pe vremea când au apărut primii oameni, Pământul era deja plin de şerpi (la ora actuală se cunosc aproape 3000 de specii), dintre care mulţi erau veninoşi. Aşadar, şerpii puteau fi o ameninţare serioasă, iar oamenii au învăţat de timpuriu să se ferească de ei. Ar fi de înţeles, astfel, de ce unii se sperie de şerpi chiar dacă îi văd doar într-o poză ori la televizor; fobia de şerpi o au mulţi oameni care nici n-au văzut vreodată un şarpe în realitate.
Într-un experiment foarte interesant, participanţii - adulţi şi copii - au trebuit să detecteze imaginea unui şarpe printr-o multitudine de alte imagini ale unor elemente din natură. Şi toţi au reuşit să detecteze şarpele mai rapid decât alte subiecte - flori, broaşte sau omizi. Cercetătorii cred că această abilitate (poate dobândită în cursul evoluţiei) de a repera rapid un şarpe în peisaj i-ar fi ajutat pe strămoşii noştri să supravieţuiască şi tot ea ar sta la originea acestei fobii (ofidiofobia), una dintre cele mai răspândite din câte există.
78% din populaţia României consideră că discriminarea de pe piaţa muncii este răspândită, relevă un studiu realizat de CURS în perioada 30 aprilie- 18 mai şi dat publicităţii joi. Totodată, 68% dintre respondenţi sunt de părere că faţă de acum 5 ani discriminarea de pe piaţa muncii din România este mai răspândită.
Unu din trei angajaţi nu ar face nimic dacă ar fi discriminat la locul de muncă, iar mai puţin de una din 10 persoane s-ar adresa unui avocat dacă ar fi discriminată la angajare sau la locul de muncă şi una din două persoane s-ar adresa şefului de la locul de muncă pentru depunerea unei plângeri în caz de discriminare.
Potrivit studiului, pentru bărbaţi vârsta de peste 40 de ani sau sub 25 de ani sunt principalele impedimente în găsirea unui loc de muncă, iar pentru femei de la 40 de ani în sus vârsta poate constitui un impediment.
Studiul a fost realizat în cadrul proiectului "Egalitatea la angajare şi la locul de muncă. Campanie de informare şi conştientizare în vederea schimbării atitudinii sociale şi stereotipurilor la angajare şi la locul de muncă rezultatele Barometrului de incluziune socială la locul de muncă" derulat de Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Blocul Naţional Sindical.
Pagina 15 din 252