Catalin RĂDULESCU

Catalin RĂDULESCU

Săptămâna aceasta a fost plină de meciuri de handbal la toate nivelurile, de la juniori 3 la seniori. Program încărcat şi pentru arbitrii gălăţeni. Daniel Basso şi Florin Tofan vor oficia duminică, 11 decembrie, la Bucureşti, partida Dinamo - CSU Suceava din cea de-a 15-a etapă a Ligii Zimbrilor. Tot duminică, cuplul Cipran Popa - Ionuţ Velişcă va fluiera duelul din Liga Florilor, SCM Craiova - CSM Tg.Jiu, după ce sâmbătă au condus meciul din Divizia A feminin, CSU Neptun Constanţa - CSU Ştiinţa Bucureşti. Joi cei doi au fost prezenţi la Brăila, unde au condus disputa junioarelor 1, ACS Lucian Bute - LPS Iolanda Balaş Soter Buzău. Cel mai tânăr cuplu de arbitri din oraşul nostru, Carla Basso - Monica Belt, aflate în primul an de arbitraj, a fluierat joi la Focşani meciul de junioare 3, Pro Sport Focşani - Viitorul Oţelul. Basso şi Tofan vor mai fi pe teren şi sâmbătă, la confruntarea juniorilor 1, LPS IBS Buzău - CSM Focşani 2007. De asemenea, joi, derbiul gălăţean la junioare 1, CSM - CSŞ, a fost arbitrat de Daniel Basso - M.Crăiţă. Luni, 12 decembrie, jocul de juniori 2, dintre Clubul Elevilor Sportivi Adjud - CSO Tricolorul Breaza, va fi condus de gălăţenii I.Cojocaru - C.Gheorghiu.

Miercuri după-amiază în sala Giuleşti din Capitală s-a disputat partida Rapid Bucureşti - CSM Arcada Galaţi, restanţa din prima etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Aşa cum se anticipa, campioana României din ultimele patru sezoane a avut în faţa un adversar solid, cu un joc consistent care le-a pus probleme serioase. Rapidiştii şi-au adjudecat după o jumătate de oră un prim set foarte echilibrat şi a avut o minge de 2-0. Gălăţenii au revenit spectaculos şi prin două blocaje Talpă şi Raţă au egalat situaţia la seturi. Giuleştenii nu au renunţat, au fost foarte motivaţi şi încrezători în forţele lor în timp ce de partea cealaltă echipa gălăţeană a fost surprinsă fără replică în momentele cheie, şi au obţinut o victorie foarte importantă care îi propulsează pe podium.
Rezultat final: Rapid Bucureşti - CSM Arcada Galaţi 3-1 (23, -24, 21, 23). Antrenorul Sergiu Stancu a început cu formula: Butnaru 3 puncte, Malescha 5 p, Bala 4 p, Sobirov 6 p, Bartunek 1 p, Madsen 5 p - Kantor 1 p, libero. Au mai intrat: Magdaş, Talpă 2 p, Lescov, Mihălescu 2 p, Raţă 11 p, Smits, Cristudor - libero. După cel de-al doilea eşec fără punct din acest sezon, CSM Arcada a coborât pe locul 5 în clasament cu 20 de puncte. După nouă etape, podiumul se prezintă astfel: 1. Dinamo 24 puncte, 2. Steaua 23 p, 3. Rapid 22 p. Echipa noastră va juca următorul meci sâmbătă, 10 noiembrie, tot în deplasare, cu SCM U Craiova.

Liga Naţională de Baschet Mozzart a programat miercuri jocurile din cea de-a noua etapă. CSM Galaţi a început seria meciurilor din sala Polivalentă Dunărea contra celor de la SCM OHMA Mozzart Timişoara, liderul Conferinţei B. Cu o evoluţie consistentă, în care au condus ostilităţile pe teren şi pe tabela de marcaj de la început şi până la sfârşit, baschetbaliştii conduşi de antrenorul Florin Nini au răsturnat calculele şi au obţinut o victorie foarte importantă, prima din acest sezon în faţa inimoşilor suporteri gălăţeni.
Rezultat final: CSM Galaţi - SCM OHMA Timişoara 88-80 (33-16, 18-27, 20-16, 17-21). Echipa gălăţeană a folosit lotul: Harris - Dyson 11 puncte, 4 recuperări, 0 pase decisive, o intercepţie, Prijovic (16 p, 7, 4, 1), Petică (0 p, 1, 1, 0), Mitrovic (20 p, 1, 4, 0), Calenic (14 p, 8, 0, 0), Strong (16 p, 2, 3, 2), Stan (2 p, 4, 0, 0), Armuş (4 p, 4, 2, 0), Ciotlăuş (5 p, 6, 0, 0). Pe foaia oficială au mai fost trecuţi: Boghean, Azaria, Gherman. CSM Galaţi ocupă locul 4 în clasament cu 13 puncte şi va juca runda viitoare tot acasă, sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 18.00, cu Dinamo Bucureşti. *sursa foto: Sportul Ilustrat

Recent, capitala Bulgariei, Sofia, a găzduit cea de-a doua ediţie a Open Balkan Championship IKF 2022.
Galaţiul a fost reprezentat cu cinste de multipla campioană Crina Teodora Gheorghiu, sportivă legitimată la Kamikaze Dojo, unde se pregăteşte sub îndrumarea antrenorilor: Sempai Viorel Popovici şi Sempai Dan Pelin, care a încheiat en-fanfare un an bogat, reuşind să adauge în palmares două medalii: aur, la kata mixt, şi argint, la kumite, la categoria -50 kg, 16-17 ani.
Pentru Crina, care este sprijinită în activitatea ei de BAAR România, a fost ultima competiţie de juniori la care a participat, încheind sezonul cu 25 de medalii, urmând ca de anul viitor să facă pasul la senioare.

Cupa României la fotbal feminin a programat miercuri majoritatea partidelor din faza 16-imilor. FC Universitatea Galaţi a jucat la Bacău cu Măgura 2012. „Panterele negre” au obţinut o victorie dramatică, prima din acest sezon, după un meci thriller în care au condus cu 2-0, băcăuancele au revenit spectaculos şi au trecut în avantaj cu 3-2 şi au înscris golul victoriei în min.90+3 prin Alina Cimpoieş. Rezultat final: Măgura 2012 Bacău - FC Universitatea Galaţi 3-4 (0-1).
Pentru echipa gălăţeană au marcat: Daniela Dumitru 1 gol, Alina Cimpoieş 3 goluri. Formaţia aliniată: Georgiana Bobocea - Mihaela Rusen, Adelina Crăciun, Lavinia Bot, Beatrice Ghibirgiu - Denisa Petean, Diana Stoian, Diana Drosu, Alexia Dică - Alina Cimpoieş, Daniela Dumitru. „Terminăm anul cu bine cu o calificare muncită şi meritată. Sunt recunoscător fetelor şi nu exagerez când spun că suntem o familie şi trăim la intensitate maximă fiecare moment în parte. Nu ştiu dacă mai aveam energie să ajung acasă dacă nu reuşeam această calificare şi la 3-2 pentru echipa adversă mai exact în minutul 86 m-am rugat să avem parte şi noi de puţină şansă deoarece în acest tur în Liga 1 am pierdut nemeritat cu Fair Play Bucureşti şi Piroş Security Arad. Sunt mândru de fete, le rămân din nou dator deoarece echipa există şi datorită lor. Suntem o echipă unită, merităm mai mult şi sperăm ca anul 2023 să fie anul în care ne unim forţele împreună cu toate persoanele care ne susţin şi să reuşim să ne revenim. Am demonstrat prin rezultate că merităm susţinere şi să nu uităm că în acest judeţ avem multe junioare talentate care vin la echipă şi putem oferi din ce în ce mai mult dacă vom avea parte de susţinere. Mulţumim din inimă autorităţilor locale, partenerilor noştri, părinţilor care joacă un rol principal şi tuturor care cred în noi. Vă garantez că vom lupta până la final şi vom da totul pentru Galaţi până în ultima secundă din acest sezon şi nu numai deoarece povestea continuă 100% şi în al nouălea sezon consecutiv de la înfiinţare ceea ce înseamnă enorm de mult pentru noi, pentru Galaţi deoarece reprezentăm cu cinste oraşul Galaţi la nivel naţional”, ne-a declarat cu vocea tremurând de emoţie preşedintele-antrenor de la FCUG, Gabi Călinescu. Echipa gălăţeană a obţinut calificarea în optimi care se vor disputa în primăvara lui 2023.

Oraşul de sub Tâmpa a găzduit timp de trei zile cea de-a doua ediţie a Festivalului sportului braşovean la handbal, un turneu pentru junioare 4 şi minihandbal. Galaţiul a fost reprezentat de ACS Lucian Bute şi Viitorul Oţelul, la junioare 4, respectiv Viitorul Oţelul A şi B, la minihandbal. Olimpicele antrenate de Nicoleta Vlad s-au descurcat bine, au câştigat patru din cele cinci meciuri jucate: 32-19 cu CSM Făgăraş, 39-4 cu CSM Codlea, 21-8 cu Viitorul Oţelul, 28-15 cu ACS Cîtu Timişoara, au pierdut cu CSM Ploieşti, scor 18-30, şi au ocupat locul 2 în clasamentul final. Lotul folosit: Giulia Ştefan, Larisa Tufă, Ştefania Toader, Evelin Şandru, Katrina Zăbavă, Sofia Vasilache, Ana Spiridon, Deea Lihnic, Ilinca Bălan şi Beatrice Hotnoc. Cu trei victorii: 22-10 cu HC BB Buzău, 22-18 cu Kids Tâmpa Braşov, 16-12 cu Cîtu Timişoara şi două înfrângeri, oţelarele s-au poziţionat pe locul 3. La minihandbal, Viitorul a întâlnit pe CSM Codlea, Sporting Ghimbav, Corona Braşov A şi B, Kids Tâmpa Braşov şi Dinamo Braşov.
Loturile aliniate: Ayana Ciobotaru, Alexia Teodorescu, Theodora Braşoveanu, Beatrice Dulcescu, Denisa Şalabină, Larisa Sîmpetru, Gabriela Ursu, Gloria Docana, Mara Buduruţă, Măriuca Stângă, Mădălina Cardon, Ştefania Tudorache, Anastasia Meaună, Alexandra Lupu, Maria Carp, Beatrice Balaban - junioare 4, antrenori: Cătălina Cioaric şi Daciana Balaban; Andra Stavăr, Andra Homler, care a fost desemnată golgheter şi cea mai bună jucătoare, Mara Ştefan, Antonia Ignat, Betty Şalabină, Giuliana Hliban, Anastasia Tudorache, Sofia Nedelcu, Erika Scumpu, Natruanda Gherghe Natruanda - minihandbal A, grupa 2012-2013, antrenor: Alla Sheiko; Cristina Gheorghe, Daria Ivanov, Carina Sîrghi, Ema Mărgărit, Alessia Alexandru, Emma Dinu, Carla Dulcescu, Valeria Gugoaşe, Nicola Apetrei Nicola - minihandbal B, grupa 2013-2014, antrenor: Ana Maria Gogu.

Campionatul Naţional de baschet masculin Under 18 a programat în weekend partidele celui de-al doilea turneu care a încheiat prima fază. Academia de Baschet Phoenix Galaţi, condusă de antrenorii Dalibor Dixon Destanovic şi Alin Culea, a avut o evoluţie bună reuşind să câştige două din cele trei meciuri jucate.
Rezultatele „academicienilor” noştri: 70-31 cu Cuza Sport Brăila, 72-65 cu LPS Focşani şi 38-75 cu CSM Constanţa. Lotul de jucători: David Băjan, Robert Barbu, Matei Şorodoc, Roberto Dimachi, Emilian Ionescu, Eduard Nuţescu, Marian Ghiran, Darius Bobu, Matei Stanciu, Mihnea Danău, Florin Mihai. Echipa gălăţeană a terminat pe locul 2 cu 9 puncte în grupa D şi s-a calificat în faza superioară a competiţiei.

România a fost reprezentată de 7 sportivi la IWAS Jocurile Mondiale care au fost programate în perioada 24-30 noiembrie la Vila Real de Santo Antonio - Portugalia: Manole Andreea, Hriscu Flory, Vulturar Tabita, Baraian Ciprian, Marian Petria, care au concurat la atletism, respectiv Adrian Notreţu şi Darius Mif, care au concurat în probele de înot.
Gălăţeanul Marian Petria, legitimat la AHC Sporting Club, antrenat de Marlena Chiţu, care l-a şi însoţit la competiţia din Portugalia, ne-a reprezentat cu cinste, reuşind trei clasări pe locul 4 în probele 200 metri, 400 metri şi lungime. Delegaţia României a obţinut 12 medalii la Jocurile Mondiale: 2 medalii de aur, 5 medalii de argint şi 5 medalii de bronz.

Campionatul Naţional de handbal juniori a programat în weekend meciurile unei noi etape. Sala Siderurgistul din oraşul nostru a găzduit un cuplaj între reprezentantele Galaţiului şi Brăilei la junioare 3. ACS Lucian Bute, antrenor Daniela Goldic, a obţinut o victorie categorică, scor final: 39-3 (19-0) cu LPS Brăila. Olimpicele au folosit lotul: Rîmniceanu, Popoiu - Nedelcu 2 goluri, Oprişan 3 g, Mazilu 6 g, Trifan 6 g, Andrei 2 g, Vrabie 1 g, E.Buric 1 g, Isac 1 g, Ir.Munteanu 2 g, Dâmbu 1 g, Dohotariu 2 g, Ancerencu 5 g, Simionică 3 g.
În cea de-a doua partidă, CSM Galaţi, antrenor Viorel Alexandru, au bifat a 10-a victorie consecutivă din acest sezon, 30-18 (15-7) cu HC Dunărea Brăila. Lotul „nepoţelelor”: Ardeleanu, Maxim - Avram, Muşat 2 g, Bucner 7 g, Ghimpu 8 g, Zahei, Lupaşcu, Bercaru, Gheorghiţă, Postolache, Toma 1 g, Retegan, Darie 8 g, D.Munteanu 2 g, Codreanu.
În devans, ACS Viitorul Oţelul, antrenori Daciana Balaban şi Alla Sheiko, a învins pe LPS Buzău, scor final: 21-19 (12-9). Lotul Oţelului: Ciobanu, Brişcaru - Vîrgolici, Iorga 2 g, Mihoci 5 g, Meaună 1 g, Docan, Ionaşcu 7 g, Costin 2 g, Constandache, Irimin, Ilaşc, Râcă, Stângă, Popa 3 g, Şalabină. Seria B este dominată de echipele gălăţene: 1. CSM 20 puncte, 2. ACS Lucian Bute 18 p, ambele fiind virtual calificate pentru grupa Valoare.
La masculin, juniorii 2 de la CSŞ Galaţi, pregătiţi de Relu Druţu, au obţinut o victorie importantă în deplasare la CSŞ Călăraşi, scor 25-19, după ce la pauză gazdele au condus cu 11-9. *sursa foto ACS Lucian Bute: Sportul Ilustrat

Liga 1 la futsal a programat partidele celei de-a 11-a etape. Derbiul rundei s-a disputat luni seara în sala Polivalentă Dunărea între United Galaţi şi FK Odorheiu Secuiesc. Aşa cum se anticipa a fost un meci aprig disputat, tacticizat, cu ocazii de gol la cele două porţi şi spectaculos chiar dacă golurile au lipsit. Reveniţi la Galaţi după ce au reprezentat cu cinste România în UEFA Futsal Champions League, ajungând până în Elite Round, tigrii lui Florin Ignat au avut o posesie superioară, dar în ciuda ocaziilor pe care le-au avut nu au reuşit să desfacă defensiva betonată a adversarei.
Finalul a fost tensionat, United a jucat în inferioritate după ce antrenorul-jucător Ignat a primit cartonaş roşu pentru un fault la centrul terenului, FK Odorheiu Secuiesc nu a avut puterea să forţeze, mulţumindu-se cu remiza albă de pe tabelă. Cu 32 de secunde înainte de final, campioana României putea să păstreze toate cele trei puncte în oraşul de la Dunăre, dar şutul lui Dudău a zguduit transversala. Rezultat final: 0-0.
Echipa gălăţeană a început cu 5-ul: Toniţă - Crişan, Ignat, Araujo, Cardenas. Au mai jucat: Burdujel, Crăciun, O.Cireş, Dudău, Boşneagă. Pe foaia oficială s-au mai aflat: Cârdei, Arhire, Petică, Oană, A.Cireş. Menţionăm faptul că şi partida din tur de la Odorheiu Secuiesc s-a încheiat tot la egalitate, scor 3-3. United se menţine neînvinsă în fruntea clasamentului cu 26 de puncte, podiumul fiind completat de Autobergamo Deva 19 puncte şi FK Odorheiu Secuiesc 18 p, un meci mai puţin disputat. Ultimul meci din acest an este programat pe 12 decembrie la Buzău cu Luceafărul. *sursa foto: Sportul Ilustrat

Pagina 8 din 851