Ne dorim cele mai noi tehnologii, cele mai performante telefoane, cele mai bune maşini, cele mai confortabile case, cele mai bune produse de consum şi suntem gata să plătim atât cât trebuie pentru fiecare dintre acestea. Însă atunci când vine vorba despre serviciile publice, abordarea se schimbă: ne dorim în continuare cele mai curate oraşe, cele mai noi trotuare, cele mai atractive locuri pentru petrecerea timpului liber, dar suntem interesaţi ca toate acestea să se întâmple pur şi simplu şi, în general, să nu ne coste nimic pentru că asta este considerată o „datorie edilitară”. Acesta este un mit: că datoriile ce revin administraţiilor trebuie făcute fără să ne punem problema cum şi din ce resurse, pentru că noi plătim impozite. În realitate, mecanismele sunt mult mai complicate.
Cuvântul „taxă” provoacă inevitabil fiori reci şi descătuşează voci pregătite să pună la zid tot ce le iese în cale fără să fie nevoie de argumente sau dezbateri. Ce sunt taxele? Ele reprezintă plăţile efectuate de contribuabili pentru ca administraţia oraşului să poată presta un serviciu public. Cu alte cuvinte, banii încasaţi din taxele pentru un anumit serviciu sunt utilizaţi pentru prestarea acelui serviciu.
Dacă ne referim la taxa pentru habitat pot apărea imediat neclarităţi şi din pricina titulaturii vagi şi pretenţioase. Cuvântul „taxă” înseamnă, potrivit dicţionarului, „o plată efectuată în favoarea bugetului (...) de către diferite persoane  în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi”. Cuvântul „habitat” înseamnă „teritoriu locuit de un individ (...) în cadrul căruia populaţia respectivă găseşte o complexitate uniformă de condiţii de viaţă, adaptându-se acestora”.
Cu alte cuvinte taxa de habitat ar putea fi explicată ca fiind o plată pentru menţinerea unor condiţii bune de trai. Ea are însă un sens real mai concret. De fapt este o taxă ce ar trebui plătită de fiecare în parte, pentru că fiecare în parte produce deşeuri.
Primăriile trebuie să garanteze şi să asigure curăţenia în oraşe, însă nu o pot face decât contactând servicii de salubritate. În momentul în care primăria comandă acest serviciu firmei de salubrizare trebuie să şi plătească pentru el şi-o poate face din banii pe care reuşeşte să îi colecteze din această taxă de habitat. În schimbul acestor bani este îndeplinită acea „datorie edilitară” amintită mai sus.
Pentru mulţi dintre cetăţeni problema gunoiului se încheie odată ce sacul de gunoi a ajuns la tomberon. În mod concret, adevărata problemă începe abia de aici încolo. Deşeurile trebuie transportate, procesate, sortate şi reciclate (după caz) şi, poate cel mai problematic, depozitate. Toate acestea presupun tehnologie, forţă de muncă energie consumată şi, prin urmare, cheltuieli însemnate ce trebuie suportate public, adică de fiecare dintre noi.
Asumarea plăţii unei astfel de taxe, precum şi stabilirea valorii rezonabile a acesteia sunt subiecte care trebuie să preocupe orice cetăţean responsabil şi interesat de felul în care arată oraşul, cartierul, locul în care trăieşte.

O dată cu creșterea prețurilor la combustibil și energie au apărut creșteri de prețuri în cascadă în toate domeniile. Același lucru se întâmplă și în cazul serviciilor publice. Pentru a face față costurilor tot mai mari, pentru asigurarea încălzirii mai ales, în multe orașe au fost majorate taxele și impozitele, cu mult peste nivelul inflației. Același lucru se întâmplă și în cazul taxei de salubritate sau taxa de habitat așa cum este cunoscută taxa pentru colectarea și transportul deșeurilor generate de populație. Lucru de înțeles având în vedere prețul combustibililor și costurile cu forța de muncă, și așa deficitară.

Astfel, sunt orașe care au optat nici mai mult nici mai puțin decât pentru dublarea acestei taxe. Este și cazul municipiului Constanța acolo unde, de la 1 martie 2023, o persoană va plăti lunar 14 lei pentru gunoi. Administratorul public al municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, spunea încă de la finalul anului trecut că primăria nu mai are bani, prin urmare taxa de salubrizare plătită de constănțeni trebuie să se dubleze.

La noul tarif s-a ajuns și pentru că administrația locală nu mai poate suporta subvenția. Practic, până acum, constănțenii au plătit 7,5 lei lunar pentru gunoi, diferența până la costul efectiv pentru asigurarea acestui serviciu fiind plătită de primărie. Municipalitatea însă are de achitat acum facturi foarte mari la încălzire, spre exemplu. Numai subvenția pentru asigurarea încălzirii populației a crescut în acest sezon de la 150 de milioane de lei la 400 de milioane.

O dată cu creșterea taxei, edilii dau însă asigurări că va crește și calitatea serviciilor pentru că se are în vedere inclusiv monitorizarea activității companiei de salubritate, prin instalarea de camere de supraveghere în punctele gospodărești sau sisteme de localizare pe utilajele de intervenție.

Ca urmare a creșterii prețurilor din ultima perioadă, mai ales din cauza prețurilor la combustibil și energie, primăriile din întreaga țară întâmpină dificultăți în asigurarea serviciilor esențiale pentru populație, precum încălzirea, iluminatul public ori salubrizarea.

A crescut în acest fel și presiunea pe bugetele locale și cei mai mulți bani merg acum pe acoperirea acestor cheltuieli pentru funcționare în loc să fie direcționați pe proiectele de investiții. Așa se face că majoritatea primăriilor din țară au decis creșterea taxelor și impozitelor, inclusiv a taxei de salubritate. Cea mai importantă creștere se înregistrează la Constanța, acolo unde taxa s-a dublat. Practic, de la 1 martie 2023, fiecare constănțean va plăti lunar 14 lei pentru gunoi, pentru că a fost eliminată și subvenția pe care o suporta primăria până acum. La Bacău, taxa pe gunoi se majorează cu 30 la sută tot de Mărțișor, tot la 14 lei lunar. Numai că aici Consiliul Local va suporta o parte din costul real al salubrizării, adică va plăti încă 8 lei pentru fiecare persoană, astfel că prețul întreg al salubrizării se ridică la 22 de lei lunar.

Sunt însă și orașe în care taxa pe gunoi este chiar mai mare. Sectorul 2 București pare a fi „campionul”, cu 21,5 lei lunar, urmat de Ploiești și Focșani – 19 lei, Brașov și Iași – 18 lei,  Sibiu și Buzău – 17 lei etc. Asta după ce Sibiu a fost un timp orașul cu cel mai mare tarif pentru salubritate din țară, după aprobarea noului regulament privind salubrizarea.

Tarife ceva mai mici sunt la Craiova, Arad sau Pitești, acolo unde fiecare locuitor plătește lunar 12 lei pentru gunoi. Cu certitudine însă în curând și aici va crește această taxă, altfel există riscul ca operatorii de salubritate să intre în colaps, iar orașele să se sufoce în gunoaie. Pentru că oricât ar încerca primăriile să păstreze nivelul acestor taxe, din motive electorale sau nu, cheltuielile cu curățenia orașelor nu mai pot fi acoperite nici măcar prin subvenționare de la bugetele locale și așa „zdruncinate” de prețul energiei și combustibilului.