Multe dintre tipurile de balsamuri de buze conţin substanţe toxice şi chiar cancerigene, se afirmă într-un studiu publicat recent de UFC-Que Choisir, o importantă asociaţie a consumatorilor din Franţa, informează express.fr.
Odată cu sosirea frigului apar şi alte mici neplăceri, precum buzele uscate. Pentru a combate acest inconvenient, balsamul de buze este adeseori un veritabil aliat. Însă nu fără riscuri: potrivit unui studiu al UFC-Que Choisir, multe dintre aceste produse conţin substanţe toxice. Printre ele se află perturbatori endocrini şi uleiuri minerale cancerigene.

Substanţe toxice pentru organism

UFC-Que Choisir a studiat în total 21 de balsamuri de buze, produse de mărci de prestigiu, precum Labello, Yves Rocher, La Roche-Posay, Le Petit Marseillais şi Eos. 10 dintre ele conţin uleiuri minerale potenţial nocive, dacă sunt ingerate.
Două familii de compuşi indezirabili sunt puse sub semnul întrebării. Prima dintre ele a fost denumită Mosh, un acronim al termenului din limba engleză "Mineral Oil Saturated Hydrocarbons" (Hidrocarburi Saturate de Uleiuri Minerale). Acestea există în toate uleiurile minerale şi pot fi reperate pe o listă de ingrediente cunoscute sub următoarele denumiri: Cera Microcristallina, Microcrystalline Wax, Ceresin, Hydrogenated Microcrystalline, Wax, Ozokerite, Paraffin, Paraffinum liquidum, Petrolatum şi Synthetic wax.
Potrivit UFC-Que choisir, unele dintre aceste Mosh "pot să se acumuleze în organism, mai ales în ganglionii limfatici şi în ficat". Acest lucru poate să cauzeze în principal "posibile reacţii inflamatorii, ale căror urmări exacte nu sunt cunoscute".

Compuşi cancerigeni în organism?

A doua familie de compuşi indezirabili este aceea a Moah (Mineral Oil Aromatic Hydrocarbons / Hidrocarburi aromate de uleiuri minerale), considerate cancerigene. Aceşti compuşi nu se găsesc în mod sistematic în uleiurile minerale, dar pot să apară în timpul procesului de purificare a uleiurilor.
Care sunt riscurile mai exact? Dificil de spus deocamdată. "Nu ştim cu exactitate care sunt consecinţele pentru organism, dar anumite studii au arătat că unele persoane au în organism până la 5 grame din aceste substanţe, fapt despre care se consideră că nu este deloc de dorit", a explicat Fabienne Maleysson, jurnalistă acreditată la UFC-Que Choisir, contactată de France Info.

BHT, prescris pentru copii şi femei însărcinate

De altfel, s-a dovedit că mai multe tipuri de balsamuri de buze conţin BHT (butil-hidroxitoluen), un conservant considerat ca fiind un perturbator endocrin. El nu este însă "cel mai dăunător", consideră UFC-Que Choisir. Totuşi, potrivit experţilor francezi, "fabricanţii nu ar trebui să introducă deloc această substanţă în produse susceptibile de a fi utilizate de copii şi femei însărcinate".
Studiul, care a subliniat şi prezenţa unor alergeni în numeroase balsamuri pentru buze — inclusiv în cele bio—, a evidenţiat faptul că "uriaşele diferenţe de preţ" dintre produse nu sunt mereu justificate, indiferent că este vorba de eficienţa stick-ului cu balsam sau de compoziţia sa.
În contextul în care anumite produse vândute în farmacii la preţuri ce depăşesc pragul de 4 euro sunt potenţial toxice, alte produse, care nu sunt deloc scumpe, sunt mult mai puţin toxice sau chiar deloc toxice. Potrivit aceluiaşi studiu, trofeul pentru cel mai bun balsam de buze, desemnat câştigător după luarea în calcul a tuturor criteriilor, a revenit — după testare — unui stick al mărcii Cien, marca dedicată produselor de frumuseţe comercializate de lanţul de magazine Lidl, la preţul de 0,75 euro.

Pieptenele este un obiect universal de toaletă, confecţionat din os, din metal sau din materiale plastice, cu dinţi mărunţi, care serveşte la pieptănat părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă şi pe care îl putem găsi în toate colţurile lumii, sub diferite forme, stiluri şi din diverse materiale.  Primii piepteni erau făcuţi din oase, fildeş şi lemn. De asemenea, se foloseau argintul, alama sau cositorul. Cu timpul, materialele preferate pentru confecţionarea pieptenilor erau carapacea de broaşte ţestoase şi coarnele de animal. Aceste materiale erau cât se poate de uzuale în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Un mare avantaj îl constituia faptul că atât carapacea, cât şi coarnele erau uşor de modelat dacă erau expuse la o sursă de căldură. Imediat ce se răceau se întăreau şi îşi păstrau noua formă. Deseori materialul ales era cel specific zonei în care era prelucrat. Un exemplu mai puţin plăcut este cel al pescăruşilor chinezeşti. Pasărea avea un penaj de un colorit deosebit, fapt ce aducea un plus de frumuseţe şi de unicitate pieptenelui astfel confecţionat. Cu toate că pescăruşii erau pe cale de dispariţie, au continuat să fie sacrificaţi în acest scop.  Pieptenele african poate fi identificat imediat după aspect şi după material. Mai mult decât atât, se poate preciza cu exactitate zona din care acesta provine, după tipul de lemn folosit în zona respectivă.  În 1869, fraţii Isaiah şi John Hyatt au încercat să găsească un înlocuitor pentru fildeş. Au inventat un material numit celuloid, materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă şi plastică, uşor inflamabilă, obţinută din nitroceluloză şi camfor. Celuloidul a schimbat istoria pieptenilor. Puteau fi făcuţi mult mai repede şi cu un cost considerabil redus. Mai mult decât atât, aspectul estetic nu era cu nimic afectat. Celuloidul imita perfect atât fildeşul, cât şi carapacea de broască ţestoasă.  În America, industria pieptenelui s-a dezvoltat mai ales în West Newbury şi Leominster, din Massachusetts. În 1759, Enoch Noyes a deschis un mic magazin în care confecţiona piepteni din coarne de bovine. La scurt timp i s-a alăturat germanul William Cleland, care a adus atât unelte speciale pentru confecţionarea acestor obiecte, cât şi iscusinţa şi îndemânarea europeană în această artă.  Au avut un aşa mare succes încât până în 1793 erau deja aproximativ 70 de meşteşugari care confecţionau piepteni. Leominster încă este cunoscut drept capitala americană a pieptenilor. 

Mulţi dintre proprietarii de câini au păreri împărţite când vine vorba despre dormitul alături de prietenii lor necuvântători. Unii dintre ei consideră acest obicei reconfortant şi liniştitor, în timp ce pentru ceilalţi prioritatea este păstrarea dormitorului curat, fără păr de animale. Un studiu publicat în ediţia din septembrie a ''Mayo Clinic Proceedings'' a descoperit că locul pe care îl ocupă câinele în dormitor - fie în pat, fie pe podeaua camerei de dormit - poate influenţa atât calitatea somnului stăpânului său cât şi sănătatea, informează recent Medical Daily. Echipa de cecetători alcătuită din specialişti în pneumologie, statisticieni şi psihologi de la Mayo Clinic, a studiat 40 de adulţi sănătoşi, care nu sufereau de tulburări ale somnului şi care au împărţit acelaşi dormitor cu câinii lor. Participanţii au fost evaluaţi timp de cinci luni, iar timp de şapte nopţi atât ei cât şi câinii lor au purtat dispozitive de monitorizare a activităţii, ce au înregistrat obiceiurile de somn ale acestora. În cazul subiecţilor umani, dormitul alături de câini a determinat trezirea de mai multe ori în timpul nopţii; însă, pentru subiecţii canini acest obicei a îmbunătăţit calitatea somnului. Oamenii de ştiinţă au analizat mai întâi eficienţa somnului, adică procentul de timp petrecut dormind. Proprietarii câinilor care dormeau în aceeaşi cameră cu aceştia însă nu îi lăsau în pat au avut un nivel al eficienţei somnului de 83%, iar cei care împărţeau patul cu animalele de companie au avut o rata de eficienţă a somnului de 80%. Niciunul dintre aceste niveluri nu este alarmant — 80% este considerat un nivel satisfăcător, 85-89% este considerat normal, iar peste 90% este foarte eficient. O analiză mai aprofundată a rezultatelor a relevat, însă, unele probleme apărute în urma prezenţei câinilor în pat. Acest obicei i-a determinat pe stăpânii lor să se trezească de mai multe ori în timpul nopţii în comparaţie cu semenii lor care îşi ţineau patrupedele la distanţă. Studii anterioare au demonstrat că somnul fragmentat poate avea efecte negative asupra stării de dispoziţie, a nivelului de atenţie şi a capacităţilor cognitive, precizează sursa citată. Lois Krahn, autoarea studiului şi specialistă în medicina somnului în cadrul Mayo Clinic, a subliniat în concluziile cercetării publicată alături de colegii săi că prezenţa animalelor de companie în dormitor nu perturbă perioada de odihnă a stăpânilor atât timp cât acestea nu dorm în pat. ''Oamenii cu un singur câine în dormitor au avut un somn eficient; însă, poziţia câinelui în/lângă pat a făcut diferenţa'', se notează în studiu.

Persoanele care obişnuiesc să desfăşoare exerciţii de rezistenţă, precum ridicarea greutăţilor, ar putea avea un nivel mai mic de anxietate în comparaţie cu cele care nu practică un astfel de antrenament, conform unei cercetări efectuate în Irlanda, informează Reuters. Oamenii de ştiinţă au analizat informaţii din cadrul a 16 studii publicate anterior, la care au participat în total 922 de persoane care au fost supuse, în mod aleatoriu, fie unui program de exerciţii de rezistenţă, fie unui stil de viaţă sedentar. Potrivit rezultatelor studiului, exerciţiile de rezistenţă au fost asociate cu o reducere a simptomelor anxioase, indiferent dacă participanţii aveau sau nu tulburări de sănătate mintală, deşi efectul a fost mai pronunţat la indivizii sănătoşi care nu au declarat probleme de natură fizică sau psihologică. ''Efectele pozitive ale exerciţiilor fizice asupra sănătăţii mintale sunt binecunoscute; însă, cea mai mare parte a acestor concluzii se bazează pe studii care au presupus exerciţii aerobice'', a precizat autorul principal al cercetării, Brett Gordon de la Universitatea Limerick din Irlanda. ''Antrenamentul cu exerciţii de rezistenţă (resistance exercise training — RET) reduce în mod semnificativ nivelul de anxietate, atât în cazul pacienţilor sănătoşi cât şi în al celor cu boli mintale, iar gradul la care se manifestă această reducere este comparabil cu cel al tratamentelor de primă linie, precum medicaţia sau psihoterapia'', a precizat Gordon prin e-mail pentru sursa citată. RET reprezintă o alternativă ce presupune costuri reduse şi risc minim, ce poate fi un instrument eficient pentru reducerea anxietăţii, atât pentru cei sănătoşi, cât şi pentru cei bolnavi'', a adăugat el, citat de Reuters la 22 septembrie. Efectele acestui tip de exerciţii asupra creierului nu este încă deplin înţeles — aşa cum este cazul antrenamentelor aerobice — însă cercetarea a asociat mişcările de rezistenţă cu un nivel mai mic de reducere a substanţei albe din creier, după cum a explicat Dianna Purvis Jaffin de la Brain Performance Institute din cadrul Universităţii Dallas din Texas, Statele Unite. Substanţa albă din creier este compusă din fibre nervoase care conectează neuronii din diferite părţi ale organului gândirii. Odată cu înaintarea în vârstă, pot surveni schimbări la nivelul acesteia, putându-se ajunge la probleme de natură cognitivă şi comportamentală. Este posibil ca exerciţiile de rezistenţă să ajute la reducerea anxietăţii prin distragerea atenţiei practicanţilor de la propriile gânduri şi prin oferirea unui alt subiect asupra căruia să se concentreze, a explicat Jaffin, care nu a fost implicată în această cercetare. ''În general, exerciţiile necesită un anumit nivel de concentrare asupra activităţii şi pot servi ca mod de distragere a atenţiei sau cel puţin pot întrerupe ruminaţia şi grijile obsesive'', a adăugat ea. Persoanele care au efectuat activităţi sportive în cadrul acestui studiu au practicat exerciţii de rezistenţă timp de două până la cinci zile pe săptămână, în medie unsprezece săptămâni, precizează sursa citată.