Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) vrea ca anul viitor să extindă perioada de prohibiţie a pescuitului comercial pe braţul Chilia al Dunării, să reglementeze pescuitul racilor şi să extindă zonele de refacere biologică a unor specii de peşti.
Guvernatoarea Rezervaţiei, Atena Groza, a avut deja primele discuţii cu pescarii comerciali din Deltă pe tema ordinului de prohibiţie de anul viitor şi a declarat, pentru Agerpres, că printre principalele modificări pe care le-a prezentat se află şi restricţionarea utilizării setcilor.
"Discuţiile au fost legate de utilizarea setcilor. Vrem o mai bună reglementare, o extindere a perioadei de restricţie a utilizării setcilor şi introducerea unor noi zone în care să nu poată fi folosite aceste unelte, pentru a asigura o protecţie mai mare a reproducătorilor şi a evita capturile accidentale ale puilor de sturion. Vrem, de asemenea, extinderea zonelor de refacere biologică", a menţionat guvernatoarea Groza.
Ea le-a spus pescarilor că doreşte ca anul viitor să interzică utilizarea dragei hidraulice în zona de litoral până la izobata de 20 de metri şi să reglementeze pescuitul racilor.
"Până acum, a existat o limitare a pescuitului doar din punctul de vedere al cantităţii şi al dimensiunii racilor, pentru a nu extrage puietul, dar nu a existat nicio reglementare de interzicere a capturării lor. Anul acesta, a fost o solicitare destul de mare pentru raci", a afirmat guvernatoarea Deltei.
Perioada de prohibiţie a pescuitului pe braţul Chilia al Dunării ar putea creşte anul viitor de la 45 de zile, cât este în prezent, la 60 de zile, cât este perioada de prohibiţie în Deltă.
"Au existat cazuri în care s-a pescuit în Deltă, dar s-a raportat că s-a pescuit în zona de graniţă cu Ucraina. Pentru a evita asemenea situaţii, am considerat că este bine ca perioada de prohibiţie să fie la fel peste tot", a explicat Atena Groza.
Totodată, începând de anul viitor, pescarii sportivi nu vor mai putea transporta peste 10 de kilograme de peşte, după o vizită în Deltă.
"Restricţiile pentru cele patru specii de peşti (şalău, somn, crap şi ştiucă, n.red.) vor fi menţinute. Am dori să limităm cantitatea de peşte pentru transport la maximum 10 kilograme, indiferent de perioada în care pescarul sportiv a stat în Deltă. Au fost cazuri în care pe baza unui permis de pescuit sportiv au fost transportate din deltă peste 50 de kilograme de peşte şi, neexistând o restricţie, ţinând cont de cât ai voie să pescuieşti pe zi, se ajunge la cantităţi destul de mari, ceea ce nu e în regulă", a declarat guvernatoarea Deltei.
De asemenea, pescuitul în amenajările piscicole private va fi posibil doar dacă proprietarii amenajărilor fac dovada că au făcut repopulări, potrivit sursei citate.
În acest an, pescuitul sportiv la ştiucă, şalău, somn şi crap s-a desfăşurat doar în sistem "prinde şi eliberează".

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care veteranii de război şi pensionarii vor primi, până la sfârşitul anului 2024, legitimaţiile de transport tip card.
Este vorba de legea privind aprobarea OUG nr. 77/2019 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
Potrivit actului normativ, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2024, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.
Legea stipulează că până la data de 1 ianuarie 2025, data de la care, conform legii, se utilizează legitimaţiile de călătorie de tip card, persoanele prevăzute de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a beneficia de facilităţile acordate pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie conform metodologiei în vigoare. (sursa Agerpres)

Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi informează că astăzi, 24 noiembrie 2021, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică privind COVID-19 în judeţul Galaţi se prezintă astfel: cazuri nou confirmate - 48; persoane vindecate - 118; teste efectuate - 1.062; persoane decedate - 8.

"La nivelul judeţului Galaţi au fost raportate 8 decese. Este vorba despre  8 pacienţi - cinci bărbaţi de 56, 63, 68, 72 şi 73 de ani şi de trei femei de 47, 73 şi 85 de ani - confirmaţi cu SARS-CoV-2. Cei 8 pacienţi nu erau vaccinaţi împotriva COVID-19", informează Prefectura Galaţi.

În ceea ce priveşte vaccinările, în data de 23 noiembrie 2021, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 1.936 de persoane (478 prima doză, 871 doza 2 şi 587 doza 3). Cele mai multe vaccinări au fost la Centrul Sala Sporturilor - 240 (34 prima doză, 68 doza 2 şi 138 doza 3).

"Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean - 341.778. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 130.357. Totodată, 41.227 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 11.651 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2, iar 28.186 de persoane au primit şi cea de a treia doză. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare", precizează Prefectura Galaţi.

Miercuri, 24 Noiembrie 2021 14:09

30 de ani de la moartea lui Freddie Mercury

Freddie Mercury (Farrokh Bulsara) - compozitor, instrumentist şi solist al trupei Queen - s-a născut la 5 septembrie 1946, la Stone Town, în Zanzibar, dar şi-a petrecut copilăria în India. La şapte ani a început sa studieze pianul, iar la opt, părinţii l-au înscris la un internat în stil englezesc, unde a căpătat porecla ''Freddie''.
Părinţii artistului s-au mutat în Anglia în 1964. După ce a absolvit facultatea a lucrat o perioadă, iar în aprilie 1970, împreună cu chitaristul Brian May şi bateristul Roger Taylor a pus bazele unei formaţii noi - Queen. Totodată, solistul decide să-şi schimbe numele din Bulsara în Mercury, potrivit site-ului bestmusic.ro.
În 1971, basistul John Deacon a fost ales pentru completarea trupei. Primul album al grupului a avut un succes comercial rapid. În 1975, apare albumul ''A Night at the Opera'', care îi aduce trupei Queen notorietate internaţională. Piesa ''Bohemian Rhapsody'' devine emblematică pentru formaţie.
Mercury îşi dorea să compună un album personal. Primul său single a fost ''Love Kills'', apărut în 1984. Un an mai târziu, a scos albumul solo ''Mr. Bad Guy''. Anul 1986 a fost marcat de lansarea albumului ''A Kind of Magic'' şi de turneul european ''Magic Tour''. În acelaşi an a avut loc celebrul concert ''Live at Wembley''.
Albumul ''The Great Pretender'' a apărut în 1987, an în care Mercury a primit diagnosticul de infectare cu HIV. În 1988 a fost lansat ultimul său album, care include ''Barcelona'', la care a colaborat cu soprana Montserrat Caballé. Cântecul a devenit tema oficială a Jocurilor Olimpice din 1992.
În perioada 1990-1991 au avut loc ultimele înregistrări ale artistului cu Queen. În videoclipurile realizate pentru albumul ''Innuendo'' se vede faptul că Freddie Mercury era slăbit şi obosit. Ultima sa apariţie publică a fost la British Awards, când trupa Queen a fost premiată, în 20 februarie 1990. A mai continuat să înregistreze melodii şi videoclipuri (''Headlong'', ''I'm Going Slightly Mad'' şi ''These Are the Days of Our Lives'', ''The Show Must Go On'').
La 23 noiembrie 1991, Mercury anunţa public faptul că are SIDA. Pneumonia de care suferea de mai multe săptămâni i-a grăbit sfârşitul. Freddie a murit la doar 45 de ani, în 24 noiembrie 1991. În 20 aprilie 1992, fanii formaţiei au fost prezenţi la un concert tribut Freddie Mercury, pe stadionul Wembley, la care au participat Annie Lennox, Guns'n'Roses, Def Leppard, Elton John, George Michael, David Bowie, Metallica şi Liza Minnelli, împreună cu ceilalţi membri Queen.
Pe parcursul carierei sale, Freddie Mercury a susţinut peste 700 de concerte în întreaga lume cu Queen. (sursa Agerpres)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează operatorii economici, contribuabili mici şi mijlocii, care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF), conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, că 30 noiembrie 2021 este termenul limită de conectare a AMEF la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF. Acest termen nu va fi prelungit.

"Aşa cum am anunţat, în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control vor întreprinde acţiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale, prevăzută la art. 3^1 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/1999, pentru operatorii economici al căror termen limită de conectare a AMEF a ajuns la scadenţă. Prin excepţie, potrivit art. 3 alin. (2) din OpANAF nr.435/25.03.2021, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110), prevăzută în Anexa nr. 2 la ordinul menţionat", transmite ANAF.

Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 8.000 şi 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

A fost semnat contractul de lucrări pentru modernizarea Parcul Carol (fost Parc CFR), după ce au fost atrase fonduri europene în acest scop, informează Primăria municipiului Galaţi. Astfel, în urma licitaţiei publice, oferta câştigătoare a fost cea depusă de Asocierea CONSUMCOOP GALATI - FRAGAR TRADING SRL - SUBMIT SRL. Valoarea contractului este  de 6.114.277,9 lei fără TVA, fiind prevăzute 9 luni, dintre care 2 luni sunt pentru proiectare şi 7 luni pentru execuţia lucrărilor.

În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări principale: amenajarea spaţiilor verzi şi a aleilor pietonale; instalarea de mobilier nou; dotarea cu echipamente de fitness şi cu echipamente de joacă; realizarea de fântâni arteziene; refacerea împrejmuirii; iluminat ambiental pentru alei prin montarea unor corpuri cu lampi LED de mare eficienţă care se vor integra în peisagistica parcului; realizarea de reţele de apă-canalizare noi; sistem de irigaţie; montarea unei instalaţii de supraveghere video.

Pentru punerea în valoare a Parcului Carol, care va deveni un spaţiu modern de relaxare şi petrecere a timpului liber, Primăria municipiului Galaţi a obţinut finanţare europeană. Valoarea totală a proiectului este de 9.613.081,87 lei, iar cofinanţarea de la bugetul local este de 192.261,63 lei. Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020 - Axa prioritară 9 - Sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban - Prioritatea de investiţii 9.1 - Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunităţii (DLRC).

Este vorba de hipermarketul Kaufland de la "Ultimul Leu", din Țiglina 2, unde a fost realizat un culoar de deplasare pentru accesul persoanelor nevaccinate, delimitat de garduri pe care este aplicată folie de protecţie. Fapt ce contravine legii. Astfel, unitatea a fost controlată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați şi i-au fost impuse măsuri de conformare cu termen imediat. Mai exact, acel culoar trebuie să dispară şi verificarea existenţei certificatului verde să se facă la intrarea în centrul comercial. Dacă nu se conformează, hipermarketul va fi amendat. VEZI VIDEO AICI: https://www.facebook.com/100002461663204/videos/757936308931102/

Potrivit posturi.gov.ro, Consiliul de Administraţie al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galaţi organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică. Concursul se va desfăşura la sediul unităţii spitaliceşti din strada Traian, nr. 290, la Sala de Consiliu, iar perioada de desfăşurare a concursului este următoarea:
- Etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs - în data de 27.12.2021, ora 09.00 - etapa eliminatorie;
- Etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management - în data de 06.01.2022, ora 10.00.
Înscrierile la concurs se fac la secretariatul spitalului, până la data de 24 decembrie 2021, ora 12.00, iar susţinerea proiectului de management va avea loc pe 06.01.2022, începând cu ora 10.00. Relaţii suplimentare şi detalii privind condiţiile specifice, Regulamentul de concurs, bibliografia şi teme-cadru pentru întocmirea proiectului de management sunt disponibile accesând pagina oficială, la secţiunea Informaţii publice - Concursuri. Precizăm că actualul manager al spitalului este Doina-Zizi Sandu.

Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie vacante de:

1 post de asistent medical generalist cu studii postliceale - în cadrul Secţiei pneumologie copii:
- diplomă de şcoală sanitară postliceală sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform Hotărârii Guvernului 797/1997;
- minimum 6 luni vechime ca asistent medical generalist;
- cunoştinţe operare PC;
- diplomă de bacalaureat.

1 post de statistician medical:
- diplomă de studii medii (cu diplomă de bacalaureat);
- minimum 3 ani vechime în activitatea de statistician medical;
- cunoştinţe operare PC.

1 post de agent D.D.D. în cadrul Comp, de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale:
- minimum şcoală generală;
- 6 luni vechime în activitatea de agent D.D.D.;
- document care să ateste absolvirea cursului de agent dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare organizat de furnizorii autorizaţi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale cu aprobarea Ministerului Sănătăţii.

1 post de spălătoreasă:
- şcoală generală;
- nu necesită vechime.

1 post de muncitor calificat - bucătar:
- diplomă de calificare în meseria de bucătar;
- vechime minimum 3 ani în meseria de bucătar.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 07 decembrie 2021, ora 14.00: data limită pentru depunerea dosarelor;
- 16 decembrie 2021, ora 09.00: proba scrisă;
- data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare la se pot obţine la sediul Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi, str. Ştiinţei, nr. 117, telefon: 0236/460.712, interior 210. (sursa posturi.gov.ro)

Institutul Naţional De Cercetare - Dezvoltare Pentru Fizica Pământului (INCDFP) transmite că, în ziua de 24 noiembrie 2021, la ora 05:03:34 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 132 km. Potrivit INCDFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 60 km E de Braşov, 63 km NE de Ploieşti, 117 km N de Bucureşti, 129 km S de Bacău, 130 km V de Brăila, 133 km V de Galaţi, 135 km NE de Piteşti, 174 km E de Sibiu, 182 km N de Ruse şi 211 km SV de Iaşi.

Pagina 10 din 738