Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Numai 8% dintre părinți vor școală online pentru copiii lor anul acesta, iar ceilalți nu exclud complet cursurile de la distanță, însă se tem de lacune în educație, arată datele unui sondaj desfășurat de o platformă de recrutare online.
Potrivit sursei citate, părerile sunt împărțite când vine vorba de preferința angajaților care au copii pentru desfășurarea cursurilor în acest nou an școlar, în pragul valului al patrulea din pandemie.
Astfel, 76% dintre angajații care au participat la sondaj preferă cursurile cu prezență fizică, la școală, conform sondajului BestJobs. Doar 8% și-ar dori cursuri exclusiv online pentru copiii lor dacă ar avea această posibilitate, din motive de siguranță, în timp ce restul spun că sunt confortabili ca școala să se desfășoare într-un sistem mixt, atât online, cât și offline.
Totodată, pentru 41% dintre părinți, cea mai mare îngrijorare privind școala online este faptul că pot să apară lacune în educația copiilor, pe fondul lipsei de interacțiune directă dintre elev și profesor.
În același timp, 36% dintre ei se tem că școlile nu au luat măsurile de igienă potrivite și că riscul de infectare cu virusul Sars-COV-2 este în continuare ridicat. Astfel, părinții consideră că unitățile școlare ar trebui să fie mai bine pregătite pentru începerea acestui nou an școlar, în contextul în care potențialul pandemic nu mai este o noutate.
Aproximativ 58% dintre respondenți consideră obligatoriu ca toate măsurile sanitare să fie deja luate în toate unitățile la începerea anului școlar. În plus, 51% consideră că ar fi necesare investiții în modernizarea spațiilor de învățământ, iar 46% și-ar fi dorit să fie implementat un program de uniformizare a nivelului de pregătire a elevilor care au făcut școală online.
Până acum, doar o treime dintre angajații care au copii spun că au fost informați cu privire la condițiile în care se reiau cursurile din acest an școlar. 66% încă așteaptă începutul școlii pentru a avea toate informațiile necesare despre modul în care vor învăța copiii lor.
Școala online ar aduce schimbări în viața părinților, 58% dintre ei mărturisind că, din experiența anului trecut, va fi nevoie să dedice mai mult timp pentru a-și ajuta copilul la teme, ceea ce se va reflecta asupra vieții lor profesionale.
În același timp, 28% spun că într-un sistem majoritar sau exclusiv online, vor fi nevoiți să lucreze de acasă pentru a se putea ocupa de copii, în timp ce 19% s-ar vedea nevoiți să apeleze la angajarea unei bone sau la ajutor din partea membrilor familiei, pentru că serviciul nu le permite lucrul de acasă.
Circa 61% dintre cei care au copii care încep școala săptămâna viitoare au făcut deja, măcar parțial, cumpărăturile pentru cele necesare începerii școlii, în timp ce 20% așteaptă să afle de la personalul didactic care sunt rechizitele de care va avea copilul nevoie înainte de a face achiziții.
În ceea ce privește bugetul pe care se așteaptă părinții să îl aloce rechizitelor, acesta este cuprins între 500 și 1.000 de lei pentru 44% dintre ei. Alți 34% se așteaptă să cheltuiască în total mai puțin de 500 lei, în timp ce 22% au alocat peste 1.000 lei.
În pregătirea bagajului pentru școală, părinții vor achiziționa rechizite și papetărie (82%), ghiozdan (64%), penar (59%). Alți 66% dintre părinți prioritizează cumpărarea uniformei școlare sau a hainelor potrivite pentru școală.
Sondajul a fost efectuat în perioada 23 august - 06 septembrie pe un eșantion de 1.044 de utilizatori de internet din România. (sursa Agerpres)

Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) a publicat pe pagina proprie de internet, în vederea consultării publice, două proiecte de ordin referitoare la standardele de performanță ce trebuie îndeplinite de către operatorii de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, potrivit unui comunicat remis, vineri, Agerpres.
În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, principalele modificări se referă la includerea unor prevederi explicite privind obligația operatorilor de distribuție referitoare la periodicitatea citirii indexurilor grupurilor de măsurare în cazul clienților finali și ai prosumatorilor, respectiv în cazul asigurării accesului utilizatorilor integrați în sisteme de măsurare inteligentă la datele istorice de consum (date de măsurare), precum și prevederi privind acordarea de compensații utilizatorilor în cazul depășirii perioadei de citire/lipsei accesului la datele istorice de consum.
În cazul standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale, principalele modificări se referă la modificarea/redefinirea unor indicatori de performanță pentru activitățile relevante ale operatorului de distribuție a gazelor naturale cu privire la măsurarea gazelor naturale, periodicitatea citirii indexului echipamentului de măsurare, regularizarea diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze distribuite, racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, precum și la modificări ale compensațiilor pe care operatorul are obligația de a le plăti pentru neîndeplinirea indicatorilor specifici, cu precizarea situațiilor în care acesta nu are obligația acordării compensațiilor.
Totodată, a fost introdusă obligația operatorului de distribuție de a transmite utilizatorului o informare cu privire la dreptul acestuia de a primi compensații pentru nerespectarea prevederilor din prezentul standard și cu privire la situațiile în care operatorul sistemului de distribuție este obligat să acorde compensații, valorile compensațiilor, modul de solicitare/acordare, precum și termenul și modalitatea de plată ale acestora.
"Considerăm că modificările vor contribui la evitarea emiterii unor facturi aferente consumurilor de energie electrică și gaze naturale ale clienților finali în baza unor estimări, ca urmare a citirilor efectuate cu întârziere față de termenele prevăzute în reglementări", au arătat reprezentanții ANRE.
Astfel, perspectiva plății unor compensații clienților finali va conduce la stimularea operatorilor de distribuție în vederea realizării citirilor grupurilor de măsurare la termenele prevăzute de reglementările în vigoare.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Giurgiu, că nu va accepta nicio înțelegere cu PSD pentru a pune capăt crizei guvernamentale actuale, iar singura soluție "onorabilă" este refacerea coaliției.
Orban a punctat că sunt trei variante pentru ieșirea din criză, și anume refacerea coaliției existente, o înțelegere cu PSD sau trecerea în opoziție.
"Trebuie rezolvată criza cu orice preț. Nu cred că este mai importantă persoana și soarta unui om decât România și decât PNL. Cu cât terminăm mai repede această criză, cu atât lucrurile vor merge mai bine. Știți foarte bine că există trei variante, nu e complicat. Avem varianta să refacem coaliția existentă, avem varianta să facem o înțelegere cu PSD și varianta de a trece în opoziție. Astea sunt cele trei variante, nu există alte variante. Personal, vă spun că nu voi accepta nicio înțelegere cu PSD. Orice înțelegere pe care a făcut-o de-a lungul timpului PNL cu PSD s-a terminat în gravul dezavantaj al PNL și în câștigul PSD", a spus Ludovic Orban.
Președintele PNL a adăugat că nu poate fi acceptată nici varianta unui guvern minoritar și nu își dorește nici trecerea în opoziție, iar soluția este refacerea coaliției.
"Nu putem accepta nici să rămânem agățați ca guvern minoritar de mila PSD care în mod evident că ne va arunca de la putere exact atunci când o să le convină lor cel mai mult, după ce ne vom compromite și după ce nu vom avea capacitatea de a guverna. Opoziție nu-mi doresc. PNL are vocația guvernării. Toate eforturile pe care le-am făcut de-a lungul carierei mele au fost în direcția de a câștiga alegerile și de a duce PNL la guvernare. Strategic, singura soluție onorabilă, din punctul de vedere al electoratului, care, de altfel, e susținută de aproape 70% din electorat, pe cercetările sociologice pe care le-am făcut, e să refacem coaliția. Nu e complicat, știm foarte bine care-i prețul refacerii coaliției. Că acest preț va fi plătit acum, peste două zile, peste o săptămână sau peste 45 de zile, acest preț va fi plătit, credeți-mă ce vă spun", a susținut Ludovic Orban.
Orban a subliniat că la alegerile din 25 septembrie liberalii au nevoie să aleagă un om care poate negocia formula de guvernare cea mai avantajoasă.
"În 25 septembrie, practic, aproape că alegerea dumneavoastră e mult ușurată chiar și din perspectiva strategiei politice și a perspectivelor existente, cine poate reface coaliția de guvernare și cine nu poate reface coaliția de guvernare. (...) Avem nevoie să alegem în fruntea PNL un om care are știința, arta, experiența pentru a putea, în actualul context politic, să negocieze formula de guvernare care să fie cea mai avantajoasă și care să ne dea posibilitatea să guvernăm cât mai bine", a conchis Orban.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a participat vineri la ședința Colegiului Director Județean PNL Giurgiu în care a fost prezentată moțiunea de candidatură la președinția partidului. (sursa Agerpres)

La nivelul județului Galați, potrivit raportării Instituției Prefectului Județul Galați, vineri, 10 septembrie 2021, au fost înregistrate 28.422 de persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei și până în prezent, 61 de cazuri fiind confirmate în ultimele 24 de ore.
Din numărul nou de persoane infectate, 27.012 au fost declarate vindecate (28, în 24 de ore) și 963 au decedat, 1 deces a fost confirmat în ultimele 24 de ore.
Până vineri, în județ, au fost efectuate 198.785 de teste (833, în 24 de ore), 1.012 persoane se aflau în carantină la domiciliu, 0 în carantină instituționalizată, 308 în izolare la domiciliu, iar 124, în izolare instituționalizată.
În ceea ce privește vaccinările, Prefectura Galați informează că, în data de 09 septembrie 2021, la nivelul județului Galați, au fost vaccinate 239 de persoane (169 prima doză și 70 rapel). Cele mai multe vaccinări au fost la centrul drive-thru, 86 (68 prima doză și 18 doza 2).
„Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel județean - 221.026. Numărul total al persoanelor din județul Galați care au primit și a doua doză, până în prezent, este de 101.196. Totodată, 16.030 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 2.604 de persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacții adverse post imunizare“, precizează Prefectura Galați.

În data de 13.09.2021 se vor derula lucrări de asfaltare pe strada 1 Decembrie 1918 după cum urmează: în zona parcărilor, pe partea dreaptă de deplasare, dinspre Piața Energiei; în zona de legătură dintre str. Tecuci și str. 1 Decembrie 1918, pe partea de est; în zona de legătură dintre străzile Olănești și Podul Înalt cu strada 1 Decembrie 1918, informează Primăria municipiului Galați.
Intersecțiile străzilor 1 Decembrie 1918 cu străzile Tecuci, Olănești și Podul Înalt vor fi închise circulației în zonele în care vor fi realizate lucrări de asfaltare. Intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Aurel Vlaicu va fi deschisă circulației. În data de 11.09.2021 se vor realiza lucrări de asfaltare doar la trotuare, astfel încât pe strada 1 Decembrie 1918 se va putea circula, inclusiv în intersecțiile cu străzile Aurel Vlaicu, 9 Mai, Tecuci, Olăneși și Podul Înalt.
Nu vor exista în zonă devieri de trasee ale mijloacelor de transport în comun. Începând de luni, 13 septembrie, mijloacele de transport în comun revin la programul obișnuit de circulație, precizează municipalitatea.

Primăria municipiului Galați aduce unele precizări cu privire la parcările de reședință. „Având în vedere întrebările gălățenilor, revenim cu unele precizări cu privire la parcările de reședință. Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 337/2021, tariful de bază pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de domiciliu/reședință este de 120 de lei pe an. În cazul în care sunt mai multe solicitări pentru același loc, se va recurge la licitație, tariful de pornire fiind cel menționat, iar pasul de licitație 10 lei. Câștigătorul licitației va achita abonamentul anual cu valoarea adjudecată la licitație, timp de 5 ani. La această dată, sunt analizate documentațiile depuse pentru zonele anunțate, urmând a fi apoi publicată lista persoanelor neeligibile, precum și lista celor eligibile și data licitației, acolo unde este cazul“, transmite municipalitatea.

80 de instituții de învățământ (30 de școli și 50 de grădinițe) vor fi monitorizate în anul de învățământ 2021-2022 de Poliția Locală Galați. „Pentru a evita producerea unor incidente, Poliția Locală Galați și-a propus luarea unor măsuri ferme pentru menținerea unui climat de ordine, siguranță publică și rutieră în rândul elevilor și a personalului didactic și nedidactic în zona adiacentă unităților școlare, dar și de prevenire și diminuare a răspândirii potențiale a infecției SARS-CoV-2, în unitățile de învățământ”, precizează instituția.

Potrivit sursei citate, în cadrul Planului de măsuri „Siguranța în Școli 2021-2022”, se va avea în vedere:
- includerea unităților de învățământ școlar și preuniversitar pe itinerariile de patrulare ale polițiștilor locali;
- readaptarea dispozitivelor de ordine și siguranță publică și rutieră, în vederea asigurării unei prezențe active în zona unităților școlare și pe traseele adiacente, în intervalele orare în care elevii se îndreaptă către instituțiile de învățământ sau către domiciliu, precum și în pauzele dintre ore;
- identificarea și destructurarea grupurilor de cartier care frecventează zona din jurul unităților de învățământ;
- identificarea minorilor aflați în situații de risc;
- identificarea locurilor frecventate de elevii care absentează de la cursuri, în vederea prevenirii acestui fenomen și comunicarea instituțiilor de învățământ a acestor aspecte;
- verificarea societăților comerciale amplasate în zona unităților de învățământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G.R. nr.128/1994, privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și normală a elevilor și a restricțiilor instituite de Legea nr. 55/2020;
- desfășurarea de acțiuni proprii de prevenire și combatere a faptelor de natură penală și contravențională cu efective de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică - Secțiile de Poliție Locală nr. 1-5, Serviciului Siguranță Rutieră, Serviciului de Intervenție Rapidă și Transport Valori și Serviciului Control Activități Comerciale.

La deschiderea anului școlar, pe data de 13 septembrie 2021, echipaje de polițiști locali de la ordine publică și siguranță rutieră vor fi prezente cu autospecialele din dotare în zona unităților de învățământ. 14 patrule de ordine publică și patru patrule de la Serviciul de Siguranță Rutieră va avea Poliția Locală în stradă, la deschiderea noului an școlar. „Și în acest an, polițiștii locali vor avea în atenție posibilele cazuri de abandon școlar. Conform prevederilor Legii nr. 1/2011, polițiștii locali împuterniciți de Primarul Municipiului pot aplica sancțiuni părinților sau reprezentanților legali ai căror copii nu urmează cursurile învățământului obligatoriu”, menționează instituția.

Primăria municipiului Galați informează că săptămâna viitoare se vor relua traseele mijloacelor de transport dedicat elevilor. Astfel, din data de 14 septembrie, când în unitățile de învățământ începe programul obișnuit, elevii vor avea la dispoziție, de luni până vineri, trei trasee dedicate exclusiv lor. Este vorba despre Traseul 1 - Dimitrie Cantemir (7.00, 7.15) – Parc CFR (7.00); Traseul 2 – Micro 19 (7.10, 7.20) – Micro 13 (7.10); Traseul 3 – Micro 13 (7.00) – Parc CFR (7.10), precizează municipalitatea.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic, miercuri seară, în jurul orei 20.20, pe un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călărașilor. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat. Astfel, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.
În după-amiaza zilei de joi, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Brăila.

Cel mai curios elefănțel și ai lui năzdrăvani tovarăși de joacă deschid, în această duminică, de la ora 10:30, stagiunea la Teatrul „Gulliver”, invitând copiii în inedita aventură a cunoașterii și descoperirea captivantă a lumii. „Spectacolul «Elefănțelul curios», ce are la bază adaptarea lui Aurelian Iorga după Rudyard Kipling, este povestea explorării, bucuria descoperirii și entuziasmul jocului. Regia înțesată de umor isteț, energie și dinamism poartă amprenta inconfundabilă a lui Aurelian Iorga. Scenografia plină de culoare aparține Marianei Brudiu, care reușește să surprindă și să recompună un univers fascinant, ce impresionează prin expresivitate, vivacitate și strălucire. Cu siguranță, orice curios - mai mic sau mai mare - va rezona cu elefănțelul care caută să cuprindă taina lucrurilor și întâlnește, pe parcurs, felurite și năstrușnice animăluțe, ce îi devin, în final, tovarăși de joacă și de aventură. Surprinzătoarele animăluțe din jungla luxuriantă sunt aduse la viață sub mânuirea actorilor: Ramona Păuc, Andrei Ciugulea, Valeria Taban/ Andrei Dombrovschi, Nicoleta Miru, Cosmin Cosma și împletesc, cu zâmbete și joacă, aventurile pline de haz ale celor mai buclucași protagoniști. «Elefănțelul curios» este, în final, povestea fiecăruia, în aventura unică a cunoașterii”, transmite teatrul de păpuși gălățean.
Deschiderea stagiunii de la Teatrul „Gulliver” debutează cu o surpriză în plus. „Colaboratorii de la «Asociația pentru Salvare, Recuperare și Ajutor Umanitar Galați - SRAU» vor oferi, în deschiderea spectacolului de duminică, tuturor părinților și copiilor prezenți, câteva informații esențiale și elemente teoretice de bază de prim-ajutor. Acesta reprezintă primul demers întreprins de către Teatrul «Gulliver» din cadrul programului de educație complementară pentru părinți și copii, ce va continua cu diverse teme de interes pentru public”, precizează sursa citată. Biletele pentru spectacole se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secțiunea PROGRAM - Cumpără bilete online, sau de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Prețul biletelor este de 12 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți.

Pagina 9 din 691