Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere deţinut nu îi dădea dreptul, dar şi în privinţa proprietarului ansamblului rutier respectiv, pentru încredinţarea acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice.

"În data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu de vehicule condus de I.V., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 44 de ani, care călătorea împreună cu B.S., cetăţean al Republii Moldova, în vârstă de 30 de ani. La controlul, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că I.V. nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv, al cărui proprietar este B.S., care era pasager. Cu privire la cele constatate, proprietarul ansamblului rutier în cauză, a declarat că i l-a încredinţat prietenului său să-l conducă deoarece se simţea obosit", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Primăria municipiului Galaţi informează că în scurt timp vor începe lucrările pentru modernizarea Bulevardului George Coşbuc, motiv pentru care se impun unele modificări în privinţa traficului rutier şi devierea unui traseu de autobuz.

Astfel, în perioada 20.01.2022 – 20.05.2022, se va închide circulaţia rutieră pe bdul. Henri Coandă şi pe bdul. George Coşbuc, după cum urmează:
1. închidere totală a circulaţiei pe bdul. Henri Coandă, tronsonul cuprins între acces magazinul Kaufland şi bdul. G. Coşbuc;
2. închidere totală a circulaţiei pe bdul. G. Coşbuc, tronsonul cuprins între bdul. Henri Coandă şi Drumul de Centură.

Traficul rutier pe str. Traian Vuia se va desfăşura pe fiecare parte în ambele sensuri, partea dreaptă fiind dedicată doar riveranilor şi accesului către/dinspre supermarket Kaufland. Totodată, accesul către magazinul Lidl, situat pe bdul. H. Coandă nr. 2, se va realiza doar de pe str. Radu Negru.

Pe durata executării lucrărilor, instalaţiile de semaforizare din intersecţiile cu bdul. Traian Vuia colţ cu bdul. Henri Condă, str. Grigore Ventura colţ cu bdul. Henri Coandă, bdul. Henri Coandă colţ cu bdul. George Coşbuc şi bdul. George Coşbuc colţ cu Drumul de Centură vor fi complet scoase din funcţiune sau trecute în galben intermitent. Lucrările sunt necesare pentru realizarea proiectului „Modernizare linii tramvai şi carosabil pe str. Traian Vuia, Henri Coandă, George Coşbuc (tronson Henri Coandă – Al. Măcelaru)”.

Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier conducătorii auto şi pietonii sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. Semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcţie de natura lucrărilor. Mutarea/deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare, informează municipalitatea.

Circulaţia mijloacelor de transport în comun

În ceea ce priveşte transportul public, pe lângă modificările survenite pe 18 octombrie 2021 la 8 trasee de autobuz, se va modifica şi traseul 12 (Piaţa Centrală – Bariera Traian), care va fi deviat de pe bdul. George Coşbuc pe str. Bucovinei – str. Rizer – str. Traian, atât la tur cât şi la retur.

Modificările care au intrat în vigoare la data de 18.10.2021 se menţin în continuare, astfel:
- traseul 17 (Micro 19 – Bariera Traian) va fi deviat din bdul. 1 Decembrie 1918 pe str. Milcov – str. Traian Vuia – Drumul de Centură – bdul. George Coşbuc şi retur;
- traseul 24 (Shopping City – Damen) va fi deviat din str. Alba Iulia pe str. Aurel Vlaicu – bdul. George Coşbuc – Shopping City City şi retur;
- traseul 25 (Fileşti – Shopping City) va fi deviat din str. Milcov pe bdul. 1 Decembrie 1918 -  str. Aurel Vlaicu – bdul. George Coşbuc – Shopping City şi retur;
- traseul 26 (Micro 13B – Gara CFR) va fi deviat din bdul. George Coşbuc pe Drumul de Centură – str. Traian Vuia – str. Milcov – str. Ionel Fernic – Drumul de Centură – bdul. George Coşbuc;
- traseul 28 (Micro 19 – Bariera Traian) va fi deviat din bdul. 1 Decembrie 1918 pe str. Aurel Vlaicu – bdul. George Coşbuc – str. Bucovinei şi retur;
- traseul 34 (Micro 13B – INTFOR) va fi deviat din bdul. George Coşbuc pe str. Aurel Vlaicu – bdul. 1 Decembrie 1918 – bdul. Milcov – str. Ionel Fernic – Drumul de Centură – str. Traian Vuia – str. Milcov – bdul. 1 Decembrie 1918 – str. Aurel Vlaicu – bdul. George Coşbuc;
- traseul 36 (Comat – Gara CFR) va fi deviat din bdul. 1 Decembrie 1918 pe str. Milcov – Micro 13B – sens giratoriu Lidl şi retur;
- traseul 39 (Micro 19 – Cimitir Israelit) va fi deviat din str. Milcov pe str. Traian Vuia – Drumul de Centură – bdul. George Coşbuc şi retur, potrivit Primăriei Galaţi.

VEZI FOTO cu restricţiile de circulaţie din zonă, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a ales-o, la 18 ianuarie 2022, în funcţia de preşedinte, pentru doi ani şi jumătate, pe eurodeputata malteză Roberta Metsola, conform AFP şi DPA. Metsola a fost aleasă preşedinte al Parlamentului European cu 458 de voturi ''pentru'' din 616 exprimate. Roberta Metsola, care împlineşte 43 de ani chiar pe 18 ianuarie, devine, astfel, cea mai tânără persoană ce deţine această funcţie.
Roberta Metsola, membră a Grupului Partidul Popular European (PPE), s-a născut la 18 ianuarie 1979, în Gżira, Malta.
A absolvit Universitatea din Malta în 2003 şi Colegiul Europei din Bruges în 2004, profesând ca avocat, conform CV-urilor de pe site-urile https://www.europarl.europa.eu/ şi https://www.eppgroup.eu/.
În Malta, este membră a Partidului Nazzjonalista (începând cu 2013).
A fost vicepreşedinte al Studenţilor democraţi europeni (2000-2002) şi secretar general al Studenţilor democraţi europeni (2002-2003), în cadrul Uniunii Europene.
A lucrat în cadrul Reprezentanţei Permanente a Maltei pe lângă Uniunea Europeană din 2004 până în 2012 ca ataşat pentru cooperare judiciară a Maltei şi şef al Departamentului Justiţie şi Afaceri Interne de acolo. Ulterior, s-a alăturat echipei Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton, în calitate de consilier juridic (2012-2013).
În 2013, a părăsit poziţia de consilier juridic, pentru a ocupa locul vacant al liderului opoziţiei din Malta, Simon Busuttil, ca europarlamentar, potrivit https://www.eppgroup.eu/. A devenit, astfel, europarlamentar în 2013, în cadrul celei de-a şaptea legislaturi (2009-2014), în cadrul căreia a fost membru în Comisia specială pentru crimă organizată, corupţie şi spălare de bani, Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi Comisia pentru petiţii, conform https://www.europarl.europa.eu/.
A obţinut un nou mandat de eurodeputat în legislatura 2014-2019, timp în care a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru petiţii şi membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri sau al Comisiei de anchetă pentru examinarea pretinsei încălcări a normelor de drept sau a administrării defectuoase în aplicarea dreptului Uniunii în legătură cu spălarea de bani, sarcinilor fiscale şi evaziunea fiscală.
În 2019, a obţinut cel de-al treilea mandat de eurodeputat, în legislatura 2019-2024.
La 12 noiembrie 2020, a fost aleasă prim-vicepreşedinte al Parlamentului European (https://robertametsola.eu/), iar din 11 ianuarie 2022, a preluat preşedinţia interimară a legislativului UE, în urma decesului preşedintelui PE, social-democratul David Sassoli.
Este căsătorită şi are patru copii.

Procedura alegerii preşedintelui Parlamentului European

Parlamentul European îşi alege preşedintele şi biroul dintre membrii săi (membri aleşi direct), conform art. 14 din Tratatul UE consolidat, accesat pe https://eur-lex.europa.eu/.
Preşedintele Parlamentului European este ales prin vot secret, alegerea sa fiind urmată de cea a vicepreşedinţilor şi a chestorilor (art. 15 din Regulamentul de procedură al PE din septembrie 2021, publicat pe site-ul https://www.europarl.europa.eu/).
În cadrul şedinţei PE dedicate convocării Parlamentului, precum şi în orice altă şedinţă consacrată alegerii Preşedintelui şi Biroului, preşedintele aflat la sfârşit de mandat, sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii aflaţi la sfârşit de mandat, stabilit în conformitate cu ordinea precedenţei, sau, în lipsa unuia dintre aceştia, deputatul care a deţinut mandatul pentru perioada cea mai lungă, ocupă provizoriu funcţia de preşedinte, până la declararea alegerii noului preşedinte (art. 14 din Regulamentul de procedură).
Candidaturile sunt prezentate cu acordul candidatului şi pot fi iniţiate numai de un grup politic sau un număr de deputaţi care atinge cel puţin pragul redus. Înainte de fiecare tur de scrutin, pot fi prezentate noi candidaturi.
În cazul în care numărul de candidaturi nu depăşeşte numărul de locuri care urmează a fi ocupate, candidaţii sunt aleşi prin aclamare, cu excepţia cazului în care un număr de deputaţi sau un grup sau grupuri politice care ating cel puţin pragul ridicat solicită un vot secret. În cazul în care se organizează un singur scrutin pentru mai multe funcţii, buletinul de vot este valabil numai dacă au fost exprimate mai mult de jumătate dintre voturile disponibile (art. 15 din Regulamentul de procedură).
Candidaturile pentru funcţia de preşedinte trebuie prezentate deputatului care ocupă această funcţie în mod provizoriu în temeiul art. 14 din Regulamentul de procedură, care le aduce la cunoştinţa Parlamentului. În cazul în care, după trei tururi de scrutin, niciun candidat nu întruneşte majoritatea absolută a voturilor exprimate, la al patrulea tur de scrutin, prin derogare de la art. 15 alineatul (1), pot candida numai primii doi clasaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi la al treilea tur de scrutin. În cazul în care numărul de voturi este egal, candidatul cel mai în vârstă este declarat ales (art. 16 din Regulament).
Imediat după alegerea preşedintelui, deputatul care ocupă funcţia de preşedinte în mod provizoriu cedează locul celui nou ales. Numai preşedintele ales poate pronunţa un discurs inaugural.
Durata mandatului preşedintelui, al vicepreşedinţilor şi al chestorilor este stabilită la doi ani şi jumătate.
În cazul în care poziţia de preşedinte devine vacantă, un vicepreşedinte, stabilit în conformitate cu ordinea precedenţei, exercită funcţia de preşedinte până la alegerea noului preşedinte (art. 20 din Regulament). (sursa Agerpres)

Marți, 18 Ianuarie 2022 12:03

Masturbarea ameliorează simptomele COVID-19

Au trecut mai bine de doi ani de când ne confruntăm cu un virus care ne-a schimbat complet vieţile şi care continuă să sufere mutaţii. La bază însă, simptomele COVID-19 sunt cam aceleaşi: dureri de cap, dureri în gât, stări de oboseală, febră, frisoane, congestie nazală, pierderea gustului şi mirosului şi alte simptome similare gripei şi răcelii. Experţii susţin că unele dintre ele pot fi ameliorate cu ajutorul masturbării. Aşa cum bine ştim deja, masturbarea produce relaxare, îmbunătăţeşte dispoziţia şi întăreşte sistemul imunitar. Aşadar, să descoperim ce legătură are cu ameliorarea simptomelor COVID-19, notează site-ul "Ce se întâmplă Doctore?".

Masturbarea ameliorează congestia

Unul dintre cele mai comune simptome COVID-19 este congestia nazală, scrie Centrul de Prevenţie şi Control al Bolilor. Din fericire, orgasmul te ajută să tratezi această problemă, arată un studiu publicat în luna ianuarie 2021 în Ear, Nose & Throat Journal. Cercetări anterioare susţin şi ele că exerciţiile fizice şi schimbările hormonale au un impact major în funcţionarea căilor nazale. Investigaţia cercetătorilor sugerează că respiraţia nazală se îmbunătăţeşte semnificativ după o oră de la actul sexual sau de la orgasm.

Ameliorează durerile de cap

Studiile arată că masturbarea poate ameliora durerile de cap, un alt simptom comun în urma infectării cu COVID-19. Un studiu publicat în Journal of Neurology, Neurosurgery, and Psychiatry sugerează că activitatea sexuală ameliorează episoadele durerilor de cap şi migrenelor, iar asta pentru că se elimină endorfine care ajută la ameliorarea durerilor.

Te odihneşti mai bine

În perioada pandemiei multe persoane s-au confruntat cu tulburări de somn. Mai exact, un studiu publicat în Journal of Clinical Sleep Medicine arată că 4 din 10 persoane au raportat tulburări de somn de când a început pandemia. Dacă ai fost infectat cu COVID-19, pe lângă dificultatea de a respira, durerile de cap, tuse şi febră, cu siguranţă te confrunţi şi cu stări de oboseală. În urma unui studiu publicat în Frontiers in Public Health, s-a descoperit că doi dintre cei mai vitali hormoni pentru calitatea somnului, oxitocina şi prolactina, sunt eliminate în timpul activităţii sexuale. 54% dintre participanţii la studiu au raportat o îmbunătăţire a calităţii somnului după masturbare şi 47% dintre participanţi au raportat că au adormit mai uşor.

Masturbarea te ajută să scapi de anxietate

Anxietatea şi depresia au fost două subiecte foarte des discutate în această perioadă. Vestea bună este că orgasmul declanşează oxitocină, dopamină şi prolactină, endorfine care oferă relaxare. Cu alte cuvinte, auto-stimularea te poate ajuta să te relaxezi. Să nu uităm că anxitatea şi depresia sunt factori care scad libidoul, aspect care va pune câteva probleme în privinţa dispoziţiei pe care o vei avea. (sursa csid.ro)

Rin Grand Hotel, hotelul din sudul Bucureştiului, de lângă târgul de maşini Vitan, o investiţie de 60 mil. euro, care stârnea controverse la lansarea din 2017, când era anunţat ca "cel mai mare hotel din Europa", s-a închis pentru turişti şi va fi convertit integral în apartamente.
"Pandemia ne-a afectat foarte mult, gradul de ocupare şi veniturile s-au prăbuşit dramatic la Rin Grand Hotel, veniturile au scăzut cu 80%, am adus chiar bani de acasă. L-am închis şi transformăm ultimele camere ce funcţionau în regim hotelier în apartamente. Până în vara anului viitor vom finaliza această conversie", a spus pentru Ziarul Financiar Ionuţ Negoiţă, proprietarul hotelului, fratele lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3. Anul trecut mai funcţionau în regim hotelier 480 din cele aproape 1.500 de camere pe care le avea la deschidere hotelul.

hotel site

Ionuţ Negoiţă, fostul acţionar majoritar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, cu afaceri în turism, dar şi unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte rezidenţiale din Capitală spune că se va concentra doar pe investiţii în zona rezidenţială: "În turism aşteptăm vremuri mai bune. Vom continua investiţiile pe rezidenţial".
La lansarea în 2007, fraţii Negoiţă erau încrezători că cele 1.460 de camere vor fi bine primite de piaţă şi că hotelul Rin Grand Hotel va deveni profitabil în doar câţiva ani. În 2012, doar o treime din capacitatea totală de cazare mai funcţiona în regim hotelier, restul fiind transformată în apartamente care au fost scoase la vânzare. (sursa zf.ro)

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de astăzi, marţi, 18 ianuarie 2022, impozitele şi taxele locale se pot achita la staţiile SelfPay şi prin autentificarea pe baza codului numeric personal. O doua opţiune la aceste staţii este autentificarea prin scanarea codului de bare din înştiinţările de plată.

Plata se poate face, de asemenea, prin www.ghiseul.ro, iar pentru această variantă de plată ID-ul şi parola se pot obţine fie accesând direct platforma, fie trimiţând la adresa de e-mail fiscalitate@primariagalati.ro o cerere şi copia actului de identitate al titularului de rol fiscal.

Gălăţenii care achită integral impozitele cuvenite bugetului local până la data de 31 martie 2022 beneficiază de o reducere de 10%, informează municipalitatea.

VEZI în Galeria de imagini de mai jos ↓, lista cu locaţiile staţiilor SelfPay din Galaţi!

Marți, 18 Ianuarie 2022 10:44

Cutremur de 3.8 grade în Vrancea

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU FIZICA PĂMÂNTULUI INCDFP TRANSMITE:

"În ziua de 18 Ianuarie 2022, la ora 09:47:01 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.8, la adâncimea de 147 km".

Potrivit INCDFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 73 km E de Brașov, 88 km NE de Ploiești, 105 km S de Bacău, 119 km V de Galați, 119 km V de Brăila, 139 km N de București, 159 km NE de Pitești, 187 km SV de Iași, 187 km E de Sibiu și 204 km N de Ruse.

Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume s-a dublat de la începutul pandemiei de coronavirus, arată organizaţia de caritate Oxfam, într-un document publicat luni sub titlul "Inegalitatea ucide".
Conform datelor preluate de dpa, în acelaşi timp peste 160 de milioane de oameni au fost împinşi sub nivelul sărăciei.
Studiul publicat înaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos susţine că inegalităţile economice, de gen şi rasiale, precum şi cele între ţări "fac bucăţi lumea în care trăim".
"Nu este din întâmplare, ci este o alegere: 'violenţa economică' este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă", susţin autorii.
Directoarea executivă a Oxfam International, Gabriela Bucher, a declarat că "nu a fost niciodată mai important să începem să corectăm nedreptăţile violente ale acestei inegalităţi obscene, smulgând înapoi puterea elitelor şi averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucând acei bani în economia reală pentru a salva vieţi".
"Pandemia de coronavirus a scos la lumină atât motivul lăcomiei, cât şi ocazia, prin mijloace politice şi economice, prin care inegalitatea extremă a devenit un instrument de violenţă economică", a adăugat ea.
Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresivă, prin măsuri publice cu eficienţă dovedită în reducerea inegalităţii, precum şi reorientarea cu curaj a puterii în economie şi societate.
Forumul de la Davos, programat săptămâna aceasta, a fost amânat din cauza pandemiei. Cei mai proeminenţi politicieni se vor reuni prin mijloace digitale. (sursa Agerpres)

Distribuit prin Facebook Messenger de la persoane ale căror dispozitive au fost deja compromise, mesajul însoţit de un link infectat poate duce la pierderea accesului la contul de pe reţeaua respectivă.
Alerta trimisă de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) informează cu privire la propagarea pe Facebook a unei campanii malware bazate pe mesaje-capcană de tipul "seamănă cu tine", "apari în acest video". Formulat ca şi o întrebare directă, atribuită contactului respectiv, mesajul menit să alarmeze potenţialele victime sugerează publicarea pe internet a unor poze sau clipuri video compromiţătiare. Textul mesajului primit poate fi atât în română, cât şi în engleză.
Odată accesat, acel link NU duce către clipul promis. Atacatorii nu oferă detalii suplimentare şi profită de curiozitatea umană, pentru a determina utilizatorul să dea click. Mai mult, se folosesc de un serviciu de scurtare a adresei URL pentru a masca site-ul real pe care urmează să îl accesaţi.
În unele variante, link-ul respectiv redirecţionează către un site de phishing, unde atacatorii culeg datele de autentificare la contul de Facebook al potenţialei victime, iar în altele accesarea link-ului poate duce la instalarea de software maliţios.
De exemplu, dacă sunteţi redirecţionat către un site de autentificare fraudulos şi introduceţi detaliile dvs. de autentificare, acestea sunt încărcate pe un server online. Autorii atacului pot folosi apoi datele pentru a încerca să obţină acces la contul tău de Facebook, de unde pot extrage date suplimentare sau pot lansa alte atacuri, ori le pot vinde mai departe pe forumuri dedicate hackerilor.
În plus, de cele mai multe ori accesarea link-ului redirecţionează victima atacului prin multiple site-uri web compromise sau chiar concepute pentru a răspândi diferite tipuri de capcane cibernetice, inclusiv spyware, adware sau chiar ransomware.
Totodată, mesajul va fi transmis către contactele tale Facebook, folosind identitatea ta pentru a atrage şi alte persoane în capcană.
Pentru a evita orice pericol, nu interacţiona cu mesaje care conţin expresii de tipul "Seamănă cu tine?" sau "Tu eşti în videoclip?".
În general, nu da curs solicitărilor de accesare a oricăror link-uri primite prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie, cu excepţia cazurilor în care tocmai ai discutat personal cu persoana aflată la celălalt capăt şi ştii exact despre ce este vorba. (sursa go4it.ro)

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a amendat Enel cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze, potrivit unui comunicat al reglementatorului remis, luni, Agerpres.

ANRE continuă seria de acţiuni de control demarate la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În ceea ce priveşte domeniul gazelor naturale, societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienţilor beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021.

Pentru faptele săvârşite în domeniul gazelor naturale, societăţile în cauză au fost sancţionate cu amendă contravenţională după cum urmează: Enel Energie - 200.000 lei şi Enel Energie Muntenia - 200.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 şi aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.

Pe măsură ce vor fi finalizate şi celelalte acţiuni de control având ca tematică aplicarea schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, concluziile şi eventualele sancţiuni şi măsuri aplicate vor fi făcute publice, precizează ANRE.

Pagina 3 din 767