
Cătălin Mihai MOGA
Odă închinată pasiunii lui DiCaprio pentru pantalonii scurţi
Pasiunea actorului Leonardo DiCaprio pentru pantaloni scurţi cargo, pe care îi poartă în aproape orice ocazie, de peste un deceniu, a devenit subiectul unei ode compuse de Chris Martin, solistul trupei Coldplay, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax.
Chris Martin a cântat în premieră acest cântec la o gală organizată de fundaţia caritabilă înfiinţată de Leonardo DiCaprio, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în Sonoma, California.
Trupa Coldplay a fost invitată să susţină un recital la acest eveniment şi, înainte de acesta, Chris Martin s-a prezentat pe scenă pentru un moment solo, o odă închinată pantalonilor scurţi ai lui DiCaprio.
"Îl studiez îndeaproape de cinci-şase ani şi ce mi-a devenit clar a fost incredibilul său angajament faţă de industria pantalonilor scurţi cargo. Ăsta e un tip, a văzut pantalonii scurţi cargo şi şi-a spus: «Îi voi salva de la dispariţie. Ar fi trebuit să dispară din modă în urmă cu 25 de ani. Personal, voi finanţa această, să spunem, renaştere a pantalonilor scurţi cargo»", a spus Martin, potrivit unor înregistrări video publicate de un martor pe platforma de socializare online Instagram.
Apoi celebrul muzician a interpretat o odă care a început cu versurile: "Bună, sunt Leo. Ce mai faceţi?/ E o latură tristă a mea pe care vreau să o arăt/ În toate filmele mele sunt starul, vă jur/ Dar ei nu mă lasă să port ceea ce vreau să port/ Vedeţi voi, am o ţinută despre care cred că este în regulă/ Atât de mult cred asta încât o port mereu/ Veţi găsi o sută de perechi pe raftul meu/ Aşa că spuneţi regizorului că îmi aleg singur hainele/ Pantalonii mei scurţi cargo, pantalonii mei scurţi cargo".
Piesa include şi apelative ale lui DiCaprio din filmele acestuia, inclusiv "Romeo + Juliet" şi "Aviatorul", iar Chris Martin nu uită să menţioneze că eroul acestuia din "Titanic" ar fi supravieţuit aisbergului dacă ar fi purtat pantaloni scurţi.
Potrivit publicaţiei The Hollywood Reporter, piesa nu va fi lansată cel mai probabil ca single, dar gala caritabilă a strâns 15 milioane de dolari pentru fundaţia lui Leonardo DiCaprio.
Mesager al păcii pentru ONU, Leonardo DiCaprio, recompensat cu premiul Oscar în 2016, este una dintre vedetele de la Hollywood care susţine de foarte mulţi ani cauza ecologistă, iar, din 1998, fundaţia sa a donat peste 80 de milioane de dolari pentru campanii dedicate mediului.
Oscarurile TV, cele mai mici audienţe din istorie
Cea de-a 70-a ediţie a galei Primetime Emmy Awards - Oscarurile televiziunii americane -, care a avut loc luni seară, la Los Angeles, a avut cele mai mici audienţe din istorie, potrivit Reuters, citat de Mediafax. Ediţia, care a durat trei ore şi a fost prezentată de vedetele emisiunii "Saturday Night Live" Colin Jost şi Michael Che, a oferit mai multe surprize, de la o cerere în căsătorie la glume politice şi câştigători neaşteptaţi. Evenimentul, transmis de postul NBC, a fost, însă, urmărit, în medie, de 10,2 milioane de telespectatori, cu 11% mai puţini decât anul trecut (11,4 milioane de telespectatori), potrivit cifrelor furnizate de compania Nielsen.
Galele Emmy au cunoscut o scădere a audienţelor în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi fani orientându-se spre social media pentru a afla câştigătorii şi pentru a urmări momentele cheie în perioadele lor de relaxare. Marii câştigători ai galei de anul acesta au fost fantezia epică HBO "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", care a primit trofeul pentru cel mai bun serial dramă, şi producţia Amazon "The Marvelous Mrs Maisel", desemnată cel mai bun serial de comedie.
AJOFM Galaţi îi instruieşte pe angajatori cu privire la integrarea migranţilor
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi va derula în lunile următoare, la sediul Centrului Regional de Integrare Galaţi, mai multe sesiuni de informare cu privire la documentele necesare înregistrării în evidenţele agenţiei, serviciile şi măsurile oferite de AJOFM Galaţi persoanelor din rândul cetăţenilor care au obţinut statutul de refugiat sau care beneficiază de alte forme de protecţie internaţională, conform legii, sau care se află în procedura de soluţionare a cererii de azil şi au acces pe piaţa muncii, în condiţiile prevăzute de lege. Mai multe informaţii se pot obţine la sediul AJOFM Galaţi.
Antreprenorii din Galaţi speră la angajări puternice în perioada octombrie - decembrie 2018
Previziunea Netă de Angajare din trimestrul IV/2018 este de +19%, cea mai puternică Previziune raportată în România din trim. IV/2008 până în prezent, arată studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă, referitor la intervalul octombrie - decembrie 2018.
Angajatorii din regiunea Sud sunt cei mai optimişti din ţară, raportând o Previziune Netă de Angajare de +28%, cea mai puternică din ultimii zece ani. Tot în regiunea Sud se raportează şi cea mai consistentă îmbunătăţire de la trimestru la trimestru, previziunea consolidându-se cu 18 puncte procentuale faţă de trimestrul III/2018. Optimismul angajatorilor din regiunea Sud-Est, respectiv din judeţele Galaţi, Brăila, Buzău, Constanţa, Tulcea şi Vrancea, este cel mai amplu din trim. III/2008, până în prezent, aceştia raportând o Previziune Netă de Angajare de +23%, cea mai puternică din ultimii şapte ani. Planurile de angajare sunt cu 9 puncte procentuale mai puternice decât cele din intervalul iulie - septembrie 2018 şi cu 17 puncte procentuale mai robuste decât cele din trimestrul IV/2017.
Angajatorii prevăd creşteri ale numărului total de angajaţi indiferent de sectorul de activitate pe care îl reprezintă. Cei mai optimişti sunt angajatorii din sectorul Construcţii, care raportează o Previziune Netă de Angajare de +36%, cea mai luminoasă din toate cele zece sectoare de activitate analizate şi cea mai robustă prognoză din ultimii zece ani pentru acest sector (din trim. II/2008 până în prezent).
Expoziţia „100 de năfrămuţe”, vernisată azi la CCDJ Galaţi
De Zilele Patrimoniului European 2018, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) Galaţi invită gălăţenii la vernisajul expoziţiei „100 de năfrămuţe”. Expoziţia este realizată în cadrul proiectului naţional derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu CCDJ Galaţi. Proiectul a debutat la începutul anului 2018 şi în cadrul acestuia peste 200 de eleve au învăţat să coasă „năfrămuţe” după modele tradiţionale, iar la Galaţi, în cadrul taberei de creaţie, organizată de CCDJ, mai multe tinere au cusut astfel de batistuţe. Proiectul naţional „100 de năfrămuţe” are o componentă educativă şi una de cercetare şi este dedicat sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire. Evenimentul va avea loc miercuri, 19 septembrie 2018, de la ora 13.00, la sediul CCDJ Galaţi, în Salonul artelor.
Concedieri masive la Vodafone
Compania de comunicaţii Vodafone va concedia în acest an financiar 1.700 de oameni, dintre care o parte vor fi din centrele de servicii pe care grupul britanic le deţine în România, a declarat Nick Read, care va prelua luna viitoare poziţia de CEO, într-un interviu pentru Financial Times, informează Mediafax.
"Vom concedia în acest an financiar 1.700 de oameni din centrele de servicii din Egipt, India şi România - aproximativ 8% din forţa de muncă din această linie de business. Tăierile sunt parte a unui program mai larg care urmăreşte reducerea costurilor cu 8 mld. euro şi care are în vedere preluarea multor activităţi din rutină din backoffice de către roboţi software", a declarat Read. Detaliile privind concedierile vor fi anunţate în noiembrie, odată cu rezultatele financiare.
Vodafone are în România mai multe centre de servicii, operate de companiile Vodafone Romania Technologies - cu o medie de 1.543 de angajaţi în 2017 şi Vodafone Shared Services Romania - cu o medie de 238 de oameni anul trecut.
Nick Read evaluează şi posibilitatea de a-şi vinde turnurile pe care sunt montate de telefonie mobilă către o companie specializată, ca parte a unui efort de a-şi reduce datoriile de 31 mld. euro. Compania are circa 110.000 de turnuri în Europa, dintre care circa 55.000 sunt controlate direct. Valoarea acestora a fost evaluată de Barclays la 12 mld. euro.
România a avut în august cea mare inflaţie din UE
România a avut cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană în august, urmată de Buglaria, Estonia şi Ungaria, a anunţat luni Direcţia pentru statistică a Comisiei Europene - Eurostat, informează Mediafax.
Eurostat ia în calcul IAPC, astfel că în raport apare o inflaţie de 4,7% în august 2018 în România, în loc de 5,1% cât a fost Indicele Preţurilor de Consum (IPC). Cele mai mari rate ale inflaţiei din august s-au mai înregistrat în Bulgaria (3,7%), Estonia (3,5%) şi Ungaria (3,4%), iar la polul opus, cu cele mai scăzute rate au fost Danemarca (0,8%), urmată de Irlanda şi Grecia (ambele 0,9%).
Eurostat precizează în raportul prezentat că spre deosebire de luna iulie 2018, inflaţia anuală a scăzut în douăsprezece state membre, a rămas stabilă în cinci şi a crescut în zece dintre acestea.
În august 2018, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit de la produsele din sectorul energetic, care au crescut cu 0,87 puncte procentuale, urmate de servicii (+0,59 pp), produse alimentare, alcool şi tutun (+0,48 pp) bunuri industriale non-energetice (+0,09 pp).
Rata anuală a inflaţiei din zona euro a fost de 2% în august 2018, în scădere de la 2,1% în iulie 2018, în timp ce în 2017, rata a fost de 1,5%. În privinţa UE28, inflaţia a fost de 2,1% în august 2018, în scădere de la 2,2% în luna iulie, iar cu un an mai devreme, rata inflaţiei a fost de 1,7%.
Planul Naţional de Diabet ar putea fi finanţat până în iarnă
Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, 17 septembrie 2018, că, până la finalul lunii septembrie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) trebuie să aprobe toate documentele normative secundare, pentru ca până în iarnă să fie finanţat Planul Naţional de Diabet, informează Mediafax.
„Sunt multe chestiuni pe care cei de la Casă şi Minister ar trebui să lupte la nivelul zonei lor, la nivelul Guvernului şi Ministerului de finanţe, pentru orice finanţare. Adică noi să şi stabilim şi cineva de acolo să reducă, mi se pare prea mult şi chiar sunt curios dacă până la final de septembrie, pentru ca aşa am pus HG-ul respectiv cu diabetul de tip 1 ca toate actele normative secundare la nivelul Casei să fie până la nivel de septembrie aprobate. Sunt nişte ordine a preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care aveau un HG, o propunere de termen aşa pe termen lung. Şi am spus, nu, până la final de septembrie, trebuie aprobate ca să fie implementat acest program de iarnă”, a spus Teodorovici, într-o declaraţie de presă de la MFP.
Ministrul finanţelor a precizat că anumite persoane din cadrul Ministerului Sănătăţii şi CNAS au vrut să facă modificări în Planul Naţional de Diabet, în loc să „lupte pentru finanţare”.
„Am stabilit cu Sorina Pintea pentru Planul Naţional de Diabet nişte lucruri care trebuie făcute până la final de an, sau foarte repede. Cineva din Ministerul Sănătăţii sau de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi-a persmis să reducă din ceea ce noi am spus că ar trebui făcut pentru cei bolnavi de diabet. Adică avem 825.000 de români înregistraţi ca fiind cu diabet, din care dintre ei 3.500 de copii cu diabet tip 1 şi am spus un lucru foarte clar: să schimbăm mecanismul, să avem categoria între 0-26 de ani unde statul decontează cheltuielile necesare, peste 26 de ani să avem un nou sistem de co-plată, să avem toţi cei 3.500 de copii într-un termen cât mai scurt să fie monitorizaţi, fie că instalează partea de monitorizare a sistemelor de monitorizare, fie cel de injectare a insulinei, acea pompiţă, dar, clar, în mod special pentru copii să fie făcute aceste lucruri cât mai repede”, a precizat Eugen Teodorovici.
Tratament pentru copiii cu atrofie musculară
Copiii cu atrofie musculară spinală vor beneficia de tratament în cel mult o lună, susţine ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, informează Mediafax.
"În România, funcţionează Programul naţional pentru boli rare. (...) Anul acesta au fost introduse 36 de molecule noi, medicamente inovative pentru diverse patologii, printre care şi bolile rare. Există tratamente care au fost introduse acum trei luni prima dată precum spinraza, acestea nu au fost bugetate de la începutul anului, de aceea a fost nevoie să aşteptăm rectificarea bugetară pentru ca aceste tratamente să poată începe. S-a publicat în Monitorul Oficial introducerea acestei noi molecule, iar într-o săptămână am avut şi protocolul. Nu cred că a fost vina noastră că rectificarea a întârziat atât de mult, nepermis de mult pentru aceşti pacienţi. (...) Din punctul meu de vedere, maxim o lună ar fi termenul pesimist, pentru că avem aprobările, avem protocoalele, rectificarea este făcută, urmează să se trimită filele de buget şi să se facă achiziţia. O lună ar fi un termen pesimist din punctul meu de vedere", a declarat Sorina Pintea.
Cher a vorbit despre pasiunea dintre ea şi Tom Cruise
Cântăreaţa şi actriţa americană Cher a vorbit în premieră despre scânteia care a aprins pasiunea dintre ea şi Tom Cruise, cu care a avut o aventură în anii 1980, iar motivul apropierii dintre cei doi are legătură cu domeniul medical şi nu cu atracţia sexuală, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax.
Artista în vârstă de 72 de ani şi actorul în vârstă de 56 de ani s-au cunoscut la nunta Madonnei şi a lui Sean Penn, în 1985, şi au avut ulterior o aventură.
După acea nuntă, "mai multe persoane care sufereau de dislexie (n.r. - dificultatea de învăţare caracterizată prin probleme de citire în ciuda unui nivel normal de inteligenţă) au fost invitate la Casa Albă, iar Tom şi cu mine suntem dislexici. Nu am avut o primă întâlnire decât mult mai târziu, dar, în mod sigur, acolo a fost o conexiune", a declarat Cher pentru publicaţia Event.
În 2013, cântăreaţa şi actriţa Cher a declarat într-o emisiune de televiziune, "Watch What Happens Live" a lui Andy Cohen, de pe Bravo TV, că Tom Cruise se află în topul 5 al foştilor ei iubiţi.
"Am avut numai cei mai buni iubiţi din istorie", a mai spus celebra cântăreaţă şi actriţă.
"Unde se situează Tom Cruise în această listă", a întrebat atunci moderatorul.
"În topul 5", a spus Cher, adăugând că lista foştilor ei iubiţi este "scurtă şi drăguţă". "Nu e o listă lungă, este o listă bună", a mai spus aceasta.
"A fost foarte fierbinte şi intens, pentru un moment scurt", a adăugat Cher despre relaţia cu Tom Cruise. "E şi un tip grozav", a mai spus aceasta.
Cher a debutat în anii '60, în duet cu soţul său Sonny, cunoscând succesul cu hitul "I Got You Babe". Cariera solo i-a adus celebritatea mondială, cu peste 100 de milioane de albume vândute în toată lumea. Câştigătoare a numeroase premii prestigioase, inclusiv Grammy şi Oscar (cea mai bună actriţă în rol principal, pentru filmul "Visătorii/ Moonstruck", 1988), Cher a fost o prezenţă constantă în fruntea topurilor muzicale internaţionale. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "If I Could Turn Back Time", "The Shoop Shoop Song (It's In His Kiss)" şi "Believe".