
Cătălin Mihai MOGA
"Suratele" locomotivei morţii de la Galaţi retrase din circulaţie
CFR Călători a retras temporar din circulaţie locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galaţi, în data de 25 martie 2023, a anunţat vineri CFR.
În prezent, nu sunt trenuri anulate generate de această retragere.
"Toate locomotivele operaţionale apte să remorce tren de călători şi care aveau aparatură de comandă similară cu a celei implicată în accidentul feroviar de la Galaţi au fost retrase temporar din circulaţie. Ca măsură suplimentară de siguranţă a circulaţiei trenurilor, CFR Călători va proceda, prin intermediul unei entităţi independente abilitate, la expertizarea soluţiei tehnice existentă în dotarea locomotivelor din parcul CFR Călători, similare celei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galaţi, retrase temporar", se arată în comunicatul CFR.
Pentru CFR Călători este prioritară siguranţa circulaţiei trenurilor, asigurarea securităţii pasagerilor şi a salariaţilor săi, precizează CFR.
În data de 25 martie 2023, în jurul orei 19:19, la Gara CFR Galaţi, a avut loc un accident feroviar, după ce la o locomotivă s-ar fi defectat sistemul de frânare şi a lovit un vagon de călători, la trenul care se forma cu destinaţia Galaţi - Buzău. În urma impactului, conductorul trenului implicat, o femeie în vârstă de 53 ani şi cu o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani, a decedat la spital, iar alte trei persoane au fost rănite. Totodată au fost avariate locomotiva şi vagonul. (sursa Agerpres)
Citeşte şi «O să fii pomenită până când o să murim!» Familia Ginei Basoc distrusă de durere
Şi plantele vorbesc şi fac mult zgomot!
Plantele "vorbesc", dar oamenii nu au ştiut acest lucru deoarece frecvenţa este prea înaltă pentru urechea umană, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Tel Aviv, care au reuşit să înregistreze şi să analizeze astfel de sunete pentru prima dată, relatează vineri UPI.
Studiul israelian despre sunetele pe care le produc plantele a fost publicat joi în revista ştiinţifică Cell.
Cercetarea, condusă de Lilach Hadany de la Şcoala de Ştiinţă a Plantelor şi Securitate Alimentară din cadrul Facultăţii de Ştiinţele Vieţii din Tel Aviv, a constatat că plantele emit adesea sunete ultrasonice, de cele mai multe ori atunci când sunt stresate.
Autorii au reuşit să înregistreze sunetul, asemănător cu cel produs de popcorn, în mare parte la roşii şi plantele de tutun. Ei au identificat, de asemenea, sunete produse de cactuşi, porumb şi grâu.
Chiar dacă sunetele sunt emise la aproximativ acelaşi volum ca vocea umană, ele au frecvenţe atât de înalte încât nu sunt niciodată captate de urechea oamenilor, au afirmat cercetătorii.
"Am descoperit că plantele emit de obicei sunete atunci când sunt stresate şi că fiecare plantă şi fiecare tip de stres este asociat cu un sunet identificabil specific", au spus cercetătorii.
"Deşi sunt imperceptibile pentru urechea umană, sunetele emise de plante pot fi probabil auzite de diferite animale, precum liliecii, şoarecii şi insectele", au afirmat autorii studiului.
În prima etapă a studiului, cercetătorii au pus plante într-o cutie acustică dintr-un subsol izolat, fără zgomot de fond. Microfoane cu ultrasunete care înregistrează sunete la frecvenţe cuprinse între 20 şi 250 kilohertzi au fost configurate pentru a întregistra. Frecvenţa maximă detectată de un adult este de aproximativ 16 kilohertzi.
Înregistrările au fost analizate de algoritmi de învăţare automată special dezvoltaţi care au învăţat cum să facă distincţia între diferite plante şi diferite tipuri de sunete. În cele din urmă, din înregistrări s-a putut identifica planta şi determina tipul şi nivelul de stres.
"În acest studiu, am rezolvat o controversă ştiinţifică foarte veche: am demonstrat că plantele emit sunete", a spus Hadany.
"Descoperirile noastre sugerează că lumea din jurul nostru este plină de sunete de plante şi că aceste sunete conţin informaţii - de exemplu, despre deficitul de apă sau răni", a mai spus ea.
"Presupunem că în natură sunetele emise de plante sunt detectate de creaturi din apropiere, cum ar fi liliecii, rozătoarele, diverse insecte şi, posibil, de asemenea, de alte plante - care pot auzi frecvenţele înalte şi pot obţine informaţii relevante", a mai spus ea. (sursa Agerpres)
T-Rex avea buze, potrivit unei noi cercetări
Tyrannosaurus rex este adesea înfăţişat cu dinţii înfricoşători expuşi, însă este posibil ca, de fapt, aceştia să fi fost ascunşi în spatele unei perechi de buze subţiri şi solzoase, sugerează noi cercetări.
Experţii susţin că percepţia conform căreia teropodele nu aveau buze a apărut datorită dimensiunii uriaşe a dinţilor acestora şi din cauza faptului că cele mai apropiate rude ale lor, precum crocodilii şi aligatorii, nu au buze, relatează joi The Guardian.
Un studiu sugerează însă că, la fel ca şopârlele din prezent, dinţii teropodelor erau acoperiţi atunci când gura lor era închisă.
Dr. Mark Witton, de la Universitatea din Portsmouth, Marea Britanie, coautor al studiului, a declarat că reprezentările populare ale dinozaurilor sunt depăşite. "Practic, încă trăim în umbra 'Jurassic Park' (de) acum 30 de ani", a spus el. "Trebuie să ne îndepărtăm de această înfăţişare fără buze când vine vorba de chestiuni precum tiranozaurul, către chipuri ale acestor animale mai asemănătoare şopârlei", a adăugat cercetătorul.
Scriind în jurnalul ştiinţific Science, cercetătorii din Statele Unite şi Marea Britanie au notat că analiza unui dinte mare care s-a aflat peste 500 de zile în gura unui exemplar de Daspletosaurus, un gen de tiranozaur, nu prezenta nicio dovadă de uzură substanţială - o constatare aflată în concordanţă cu studiile altor dinţi de teropode.
În schimb, dinţii mari ai aligatorilor americani sunt deseori deterioraţi - având chiar şi stratul de dentină uzat - ceea ce sugerează, conform cercetătorilor, că aceste animale sunt lipsite de buze, smalţul lor dentar fiind astfel expus, motiv pentru care devine uscat şi mai puţin rezistent la uzură.
Potrivit lui Witton, dinţii de tiranozaur rezistau adesea mai mult de 12 luni înainte de a fi înlocuiţi - mult mai mult decât în cazul crocodililor - consolidând ideea că primii aveau buze.
"Niciun animal nu poate repara sau înlocui smalţul uzat, totuşi smalţul subţire al tiranozaurilor se menţine intact, chiar dacă unii îşi păstrau dinţii peste un an", a spus el.
Echipa a descoperit, de asemenea, găuri minuscule în fălcile teropodelor, dispuse în mod similar cu cele de la şopârlele din prezent - în locurile în care nervii şi vasele de sânge se extindeau către buze şi gingii - ambele vieţuitoare având dinţi verticali, spre deosebire de crocodili, ai căror dinţi sunt înclinaţi spre exterior.
Echipa a notat că o analiză a dimensiunii relative a craniului şi a dinţilor şopârlelor din prezent a sugerat că dinţii teropodelor nu erau excesiv de mari pentru a fi acoperiţi de buze. "Dacă vă imaginaţi că dragonul de Komodo s-ar mări, având un craniu cu o lungime de 1,5 metri, el nu va arăta cu mult diferit de ceva precum un T. rex", a spus Witton.
Profesorul Steve Brusatte, de la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicat în acest studiu, a declarat că, în cazul în care cercetătorii au dreptate, T. rex nu avea "un rânjet cu dinţi" expuşi, adăugând însă că ţesutul moale care îi acoperea dinţii nu prezenta o formă similară buzelor noastre cărnoase şi pline. El a adăugat că "tiranozaurul avea dinţii acoperiţi cu mai mult ţesut moale comparativ cu crocodilii", însă a notat că, în opinia sa, aceste vieţuitoare "nu prea aveau mare lucru care să le acopere dinţii, ca în cazul varanilor". (sursa Agerpres)
Şoferi, atenţie la biciclişti în weekend!
Primăria municipiului Galaţi informează că duminică, 02 aprilie 2023, se va desfăşura evenimentul „Galaţiul Pedalează”, organizat de Asociaţia „Bike Works”.
Participanţii la eveniment vor porni la ora 11.30, de la Sala Sporturilor (Micro 19), către Grădina Publică, în mod organizat, în coloană, pe banda întâi de circulaţie, pe următorul traseu: Esplanada Sălii Sporturilor (Micro 19) – str. Brăilei - str. Cloşca – bd. Marea Unire (Faleza Superioară) – str. Traian – str. Brăilei – str. Domnească – Grădina Publică.
Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie şi să respecte semnalizarea rutieră, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Evenimentul a fost anunţat de către Monitorul de Galaţi, în articolul "În weekend, Galaţiul Pedalează!".
*sursa foto: Bike Works
Concedieri masive la Vodafone
Operatorul britanic de telefonie Vodafone vrea să elimine 1.300 de posturi în Germania, cea mai importantă piaţă a sa, la două săptămâni după ce a anunţat că vrea să disponibilizeze 1.000 de angajaţi în Italia, informează AFP.
Cele 1.300 de posturi reprezintă 6,3% din cei 14.230 de angajaţi pe care Vodafone îi are în cea mai mare economie europeană, unde grupul britanic înregistrează o scădere a vânzărilor începând din 2022.
"Dacă vrem să ne finanţăm ambiţiile, trebuie să facem acest pas dureros", a spus directorul Vodafone Deutschland, Philippe Rogge într-un interviu publicat joi în cotidianul financiar Handelsblatt. Potrivit lui Philippe Rogge, restructurările vor viza în special posturile administrative şi de conducere. În acelaşi timp, aproximativ 400 de noi posturi ar urma să fie înfiinţate "în domeniile care au contact direct cu clienţii", a spus Philippe Rogge.
Grupul britanic de telefonie Vodafone trece printr-o perioadă dificilă. Cotaţia acţiunilor sale a înregistrat o scădere puternică în mandatul fostului CEO, Nick Read, până la demisia sa surprinzătoare în luna decembrie a anului trecut.
În februarie, Vodafone a anunţat o scădere de 0,4% a cifrei de afaceri în cel de al treilea trimestru al exerciţiului fiscal curent, pe care a explicat-o prin diminuarea vânzărilor în Germania, Italia şi Spania. La mijlocul acestei luni, Vodafone Italia a anunţat luni că a demarat consultările cu sindicatele în vederea disponibilizării a 1.000 de angajaţi, în ideea de a reduce costurile şi a face faţă concurenţei puternice din sectorul telecomunicaţiilor din peninsulă.
Grupul britanic suferă de pe urma încetinirii creşterii economice în Europa precum şi a costurilor mari cu introducerea tehnologiei 5G.
Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 20 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 47 de ţări. La 31 decembrie 2022, avea peste 330 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi peste 21 de milioane de clienţi ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 155 de milioane de dispozitive şi platforme. (sursa Agerpres)
UE vrea viţeii liberi după fătare, nu izolaţi în ţarcuri
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a recomandat miercuri ca viţeii să nu fie ţinuţi în ţarcuri individuale în primele săptămâni după fătare, transmite Reuters.
În schimb, experţii EFSA susţin că pentru a îmbunătăţi bunăstarea animalelor, viţeii ar trebui să fie ţinuţi în grupuri mici şi să aibă suficient spaţiu pentru a se odihni şi juca precum şi să aibă la dispoziţie aşternuturi confortabile.
De obicei viţeii nou născuţi sunt izolaţi de vaci la câteva ore după fătare în timp ce, în natură, stau împreună în grupuri în timp ce vacile se duc să pască.
În fiecare an, peste 300 de animale din ferme îşi petrec toată sau o mare parte din viaţa lor în cuşti, ţarcuri sau grajduri, potrivit ONG-ului Compassion in World Farming. "Separarea vacilor şi viţeilor şi izolarea acestora din urmă în ţarcuri individuale produce un stres prelungit pentru ambii", susţine Compassion in World Farming.
Legislaţia actuală din UE permite ca viţeii să fie separaţi de vaci la scurt timp după fătare şi ţinuţi în ţarcuri individuale până la opt săptămâni.
Comisia Europeană a anunţat în 2021 o eliminare graduală a creşterii animalelor în ţarcuri la nivelul UE până în 2027. Eexecutivul comunitar a comandat mai studii în acest sens şi intenţionează să revizuiască legislaţia UE în domeniul bunăstării animalelor, în conformitate cu cele mai noi date ştiinţifice, până la finele acestui an. (sursa Agerpres)
Se închide traficul pe str. Eroilor
Primăria municipiului Galaţi informează că, pentru buna desfăşurare a lucrărilor privind reabilitarea reţelei de apă, în perioada 3 – 7 aprilie, se închide traficul auto pe strada Eroilor, capătul dinspre strada Domnească, pe o lungime de aproximativ 15 metri.
Totodată, traficul pe strada Domnească, la intersecţia cu strada Eroilor, se va desfăşura îngreunat, lucrările afectând banda dedicată troleibuzelor şi parţial banda a doua de deplasare a străzii Domnească.
În ceea ce priveşte transportul public, autobuzele care asigură Traseul 15 (Piaţa Centrală - Gara CFR), pe sensul de deplasare Gara CFR – Piaţa Centrală, vor fi deviate pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Eroilor – str. Traian.
Pe durata desfăşurării lucrărilor, şoferii pot opta pentru următoarele rute ocolitoare:
- str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
- str. Domnească – str. Gării – str. Traian;
- str. Traian – str. Eroilor – str. Universităţii – str. Domnească;
- str. Domnească – str. Gării – str. Al. I. Cuza – str. Nicolae Gamulea – str. Domnească.
Pe durata desfăşurării lucrărilor se recomandă şoferilor evitarea străzilor Nicolae Gamulea şi Logofăt Tăutu.
Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie şi să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită şi semnalele agenţilor de circulaţie.
Lucrările sunt necesare pentru realizarea obiectivului „Reabilitare reţea apă potabilă str. Domnească, tronson cuprins între str. Eroilor şi str. Gării”, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
OMS ia în considerare includerea tratamentelor pentru obezitate pe lista cu medicamente esenţiale
Medicamente împotriva obezităţii ar putea fi incluse pentru prima dată pe "lista cu medicamente esenţiale" a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), utilizată pentru a orienta deciziile guvernamentale de achiziţie în ţările cu venituri mici şi medii, a declarat agenţia ONU pentru Reuters.
Un grup de consilieri ai OMS va analiza noi solicitări pentru medicamente care urmează să fie incluse luna viitoare, lista cu medicamente esenţiale urmând să fie actualizată în septembrie.
Solicitarea de a lua în considerare medicamente pentru obezitate a fost depusă de trei medici şi un cercetător din Statele Unite. Acestea includ ingredientul activ liraglutid din medicamentul pentru obezitate Saxenda de la Novo Nordisk, care în curând nu va mai fi protejat prin brevet, ceea ce va permite apariţia unor versiuni generice mai ieftine.
Grupul ar putea respinge solicitarea sau ar putea aştepta mai multe dovezi.
O decizie a OMS de a include pe listă Saxenda şi eventuale versiuni generice ar marca o nouă abordare a agenţiei sanitare în privinţa obezităţii la nivel global.
Totodată, ar putea deschide calea pentru ca un tratament nou, mai puternic, de la Novo Nordisk numit Wegovy să fie recomandat pe viitor în ţările cu venituri mici şi medii.
Cu toate acestea, unii experţi în sănătate publică avertizează împotriva introducerii unor astfel de medicamente ca soluţie la o afecţiune complexă, ce nu este încă pe deplin înţeleasă.
"Obezitatea este o problemă de sănătate din ce în ce mai importantă în multe ţări", a declarat un purtător de cuvânt al OMS. "Medicamentele pentru tratamentul obezităţii sunt doar un aspect al gestionării, desigur, prevenţia fiind, de asemenea, crucială", a adăugat acesta.
Potrivit OMS, grupul de experţi va analiza în următoarele luni dovezile referitoare la liraglutid. Ei ar putea avea, de asemenea, în vedere pe viitor o evaluare mai amplă a altor tipuri de tratamente pentru slăbit.
Peste 650 de milioane de adulţi din întreaga lume suferă de obezitate, o cifră cel puţin triplă comparativ cu cea din 1975, iar aproximativ alte 1,3 miliarde de persoane sunt supraponderale, conform OMS. Majoritatea - 70% - locuiesc în ţări cu venituri mici şi medii.
Extinderea accesului
Includerea medicamentelor pentru obezitate pe lista cu medicamente esenţiale a OMS ar putea avea o semnificaţie importantă pentru respectiva populaţie. Experţii susţin că prin adăugarea medicamentelor pentru HIV pe listă, în 2002, acestea au devenit mai disponibile pentru bolnavii de SIDA din ţările mai sărace.
"În prezent, nu există medicamente incluse în (listă) care să vizeze în mod specific pierderea în greutate în cadrul actualei poveri globale a obezităţii", au scris în cererea lor cercetătoarea americană Sanjana Garimella de la Yale New Haven Health, dr. Sandeep Kishore de la Universitatea din California, San Francisco, şi colegi din cadrul OMS. Ei nu au răspuns unei solicitări din partea Reuters de a comenta pe marginea acestui subiect.
Ei susţin că, în timp ce pe listă se află suplimente minerale pentru deficienţe nutriţionale, lipsa tratamentelor de slăbit reprezintă o "discrepanţă" în ceea ce priveşte echitatea globală în domeniul sănătăţii, având în vedere creşterea numărului de decese în ţările mai sărace grăbite de afecţiunile asociate greutăţii în plus, printre care bolile de inimă şi diabetul.
Saxenda, administrat sub formă de injecţie o dată pe zi, s-a dovedit util pentru reducerea a 5-10% din greutatea corporală, la preţul de 450 de dolari pe lună în Statele Unite şi de 150 de dolari pe lună în Europa.
Persoanele care au apelat la Wegovy, o injecţie săptămânală care costă peste 1.300 de dolari pe lună în Statele Unite, au pierdut până la 15% din greutatea corporală. În acest moment, stocurile de Wegovy sunt limitate, iar Novo prioritizează lansarea şi distribuţia acestuia în SUA şi pe alte pieţe bogate, notează Reuters.
Producătorul danez de medicamente a transmis într-un comunicat că nu este implicat în solicitarea pentru includerea liraglutidului pe lista OMS, adăugând că salută "revizuirea OMS" şi aşteaptă "cu nerăbdare" decizia.
Ambele medicamente aparţin unei clase de medicamente numite agoniste de receptor de GLP-1, utilizate de mulţi ani în tratamentul diabetului. Ele vizează semnalele de foame transmise către creier şi încetinesc viteza cu care stomacul unei persoane se goleşte, făcând-o să se simtă sătulă mai mult timp. Eli Lilly and Co are un medicament similar pentru diabet care este la un pas de a fi aprobat pentru pierderea în greutate.
Atât în cazul Saxenda, cât şi al Wegovy, există o lipsă a datelor pe termen lung privind siguranţa şi eficacitatea împotriva obezităţii. Studiile sugerează că acestea ar trebui administrate pe tot parcursul vieţii pentru menţinerea greutăţii.
Ţările cu venituri ridicate au abordări diferite privind utilizarea acestor medicamente, inclusiv în ceea ce priveşte prescrierea lor pe prin sisteme sanitare susţinute de guvern sau prin decontare prin asigurare, ca în cazul diabetului. În unele state, utilizarea lor este rezervată doar pentru grupurile cele mai expuse riscului.
Profesorul Zulfiqar Bhutta, expert în obezitate la Universitatea din Toronto, a declarat că fenomenul obezităţii în ţările cu venituri mici şi medii trebuie să fie mai bine înţeles pentru găsirea celei mai bune metode de acţiune. "Strategii de prevenţie şi eforturi susţinute pentru educaţie, intervenţii axate pe gen, trebuie să aibă prioritate în faţa utilizării medicamentelor pentru obezitate, care necesită mult mai multe cercetări în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea", a precizat el. (sursa Agerpres)
TikTok, Candy Crush sau Netflix, interzise pe telefoanele de muncă ale angajaţilor la stat
Se întâmplă în Franța, unde guvernul a interzis instalarea şi utilizarea de aplicaţii "recreative" ca TikTok sau Netflix pe telefoanele de serviciu ale celor 2,5 milioane de funcţionari de stat, afirmând că acestea prezintă "riscuri în materie de securitate informatică şi protecţia datelor agenţilor publici şi ai administraţiei", relatează AFP.
Între aplicaţiile interzise se numără "aplicaţii de jocuri cum este Candy Crush, de streaming ca Netflix (SUA) şi recreative ca TikTok (China)", a explicat anturajul ministrului funcţiei publice, Stanislas Guerini.
Interdicţia se referă şi la Twitter, a menţionat sursa citată.
Ministerele vizate au fost notificate şi instrucţiunea "constrângătoare" intră în vigoare imediat. Ea nu se referă şi la telefoanele personale ale funcţionarilor de stat.
Funcţionarii care doresc să utilizeze una dintre aplicaţiile interzise în scopuri de "comunicare instituţională" va trebui să depună o cerere de derogare pe lângă conducerea departamentului informatic al ministerului lor. În caz de încălcare a interdicţiei, nu este prevăzut deocamdată un sistem unificat de sancţiuni, eventualele sancţiuni urmând să fie decise "la nivel managerial" de fiecare minister, a mai indicat biroul lui Guerini.
Casa Albă, Comisia Europeană, guvernele Canadei şi Marii Britanii, în special, precum şi o serie de alte organizaţii le-au interzis recent funcţionarilor lor să folosească TikTok pe telefoanele de serviciu. În centrul preocupărilor se află o lege chineză din 2017 ce le impune companiilor locale să pună la dispoziţia autorităţilor, la solicitarea acestora, date personale ce pot ţine de securitatea naţională.
Purtătoarea de cuvânt al diplomaţiei chineze Mao Ning a asigurat că guvernul chinez "nu a cerut şi nu va cere vreunei companii sau persoane să colecteze sau să-i remită date provenite din străinătate, într-un mod care să încalce legile locale". (sursa Agerpres)
Cipriotul Elias Charalambous, noul antrenor al FCSB
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous a fost numit, joi, antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, au anunţat reprezentanţii grupării bucureştene pe site-ul oficial.
"FCSB anunţă că Elias Charalambous este, începând de astăzi, noul antrenor al echipei noastre. Tehnicianul cipriot în vârstă de 42 de ani a participat deja la primul antrenament al echipei, după ce a intrat în contact cu jucătorii şi membrii staff-ului tehnic, medical şi administrativ. Clubul nostru îi urează bun venit şi să aibă parte de cât mai multe succese", se arată în comunicatul de presă al FCSB.
Elias Charalambous s-a născut la 25 septembrie 1980, în Africa de Sud. A început fotbalul în Cipru, la Omonia Nicosia, pentru care a evoluat la profesionişti din 1999 până în 2005, când a semnat cu PAOK Salonic. După trei ani în Grecia, a revenit la Omonia, pentru care a jucat până în septembrie 2011, când a semnat cu Alki Larnaca.
La începutul lui 2012 a plecat în Germania, la Karlsruher SC, iar în vara aceluiaşi an a semnat cu FC Vaslui, pentru care a evoluat în 18 meciuri şi a înscris un gol, în sezonul 2012-2013. Au urmat câte şase luni la Doxa Katokopias (Cipru) şi APO Levadiakos (Grecia), iar în august 2014 a semnat cu AEK Larnaca (Cipru), club la care a evoluat până în mai 2017, când s-a retras din activitate.
Charalambous a început activitatea de antrenor încă din momentul retragerii, devenind, pe rând, antrenor secund şi antrenor principal la AEK Larnaca (iulie 2017 - februarie 2020). Le-a mai pregătit ca antrenor principal pe Ethnikos Achnas şi Doxa Katokopias, ambele din Cipru.
FCSB a rămas fără antrenor după ce delegatul Mihai Pintilii, care se ocupă de partea tehnică, a fost suspendat de Comisia de disciplină a FRF. Totodată, Leonard Strizu, care figura doar în actele clubului ca antrenor principal, având licenţă Pro, aşa cum prevede regulamentul, a decis să părăsească echipa.
Leonard Strizu fusese numit antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, la finalul lunii noiembrie a anului trecut, înlocuindu-l pe interimarul Mihai Pintilii, care nu a putut fi numit la conducerea echipei deoarece nu deţine licenţa Pro. Strizu venea de la echipa a doua clubului finanţat de Gigi Becali. (sursa Agerpres)