Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Poliţiştii tecuceni au identificat, la data de 18 iulie 2018, un bărbat de 27 ani, din municipiul Tecuci, bănuit că ar fi comis 17 furturi din autoturisme de pe raza localităţii. "Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie - aprilie 2018, pe timp de noapte şi prin forţarea sau spargerea geamurilor, acesta ar fi sustras din autoturisme, bunuri precum baterii auto, camere video, sisteme de navigaţie, aparate CD-player, creând un prejudiciu de 9.050 lei. Bărbatul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru de 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat al IPJ Galaţi. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 70 %, poliţiştii continuând cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

Gălăţenii au depus, până în prezent, aproape 1.500 de dosare pentru a obţine ajutorul, în valoare de 3.000 de lei, oferit de Primăria municipiului Galaţi pentru achiziţionarea unei centrale termice sau alt sistem de încălzire, informează municipalitatea. "Până joi, 19 iulie 2018, s-au depus 1.459 de dosare în vederea obţinerii ajutorului financiar, în valoare de 3.000 de lei, pentru achiziţionarea unor surse alternative de încălzire şi apă caldă", se arată într-un comunicat al Primăriei Galaţi. Anul trecut, aproximativ 7.700 de gălăţeni au beneficiat de acest ajutor financiar.
Edilul oraşului, Ionuţ Pucheanu, încurajează cetăţenii care nu au solicitat încă ajutorul, să facă acest demers. "Îi încurajez pe gălăţeni să devină independenţi din punct de vedere termic şi să solicite ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru a-şi achiziţiona propriile surse de încălzire şi apă caldă. Îi sprijinim pe cetăţeni şi le oferim posibilitatea de a alege singuri cum să îşi încălzească locuinţele începând din sezonul rece 2018-2019, în condiţiile în care actualul sistem centralizat de termoficare este ineficient şi generator de pierderi", spune Ionuţ Pucheanu.
De asemenea, în comunicatul citat, municipalitatea face precizarea că ajutorul financiar de 3.000 de lei nu poate fi accesat de gălăţenii beneficiari ai programului de modernizare a celor 20 de puncte termice şi transformarea acestora în microcentrale de cartier alimentate cu gaz, decizie pe care cotidianul Monitorul de Galaţi a anunţat-o şi despre care a relatat AICI.

Joi, 19 Iulie 2018 16:30

Lovită pe trecerea de pietoni

Un tânăr de 23 ani, din comuna Umbrăreşti, a condus autoturismul, la data de 18 iulie 2018, în jurul orei 20:20, pe Bulevardul Marea Unire din Galaţi şi, ajungând la trecerea de pietoni din dreptul Grădinii Botanice, nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 16 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, acroşând-o cu partea din faţă a maşinii. În urma accidentului, minora a fost rănită şi a rămas internată în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vineri, 20 Iulie 2018 00:00

Bitcoin îşi reia creşterea galopantă

Bitcoin a înregistrat marţi o creştere de aproape 2%, ajungând la 6.751, după ce în urmă cu o săptămână valoarea criptomonedei a fost de 6.384 de dolari, arată graficele pieţelor internaţionale de profil, informează Mediafax.
Potrivit Bloomberg, săpătămâna trecută, miliardarul Steven Cohen a investit într-un fond cu capital de risc, bazat pe criptomonede şi companii axate pe tehnologii blockchain, fapt ce a influenţat creşterea valorii Bitcoin-ului.
Cea mai mare valoare înregistrată vreodată de criptomonedă a fost la mijlocul lunii decembrie 2017, atunci când ajunsese la pragul de 19.850 de dolari (14.214 euro), pentru ca ulterior să sufere o scădere abruptă, până la 11.000 de dolari (7.970 de euro).
De atunci, valoarea unui Bitcoin a continuat să scadă, cu mici episoade de creşteri uşoare. În luna martie a ajuns până la 6.500 de dolari, ulterior a crescut până la 9.818 de dolari, pentru ca mai apoi să-şi reia scăderea.
Bitcoin, prin natura sa, este o criptomonedă volatilă, a cărei evoluţie a mai fost influenţată şi de o serie de furturi - precum interzicerea de către Google a reclamelor pentru criptomende pe motiv că au „conţinut înşelător”.
Criptomonedele au avut un început de an agitat, cu prăbuşiri importante ale valorilor. În prezent, bătălia s-a mutat în zona acceptării acestora de către companiile financiare de top, dar şi în pivinţa modului în care vor fi reglementate şi, implicit, acceptate de către participanţii la piaţa financiară.

Vineri, 20 Iulie 2018 00:00

Final de eră la Telekom

Grecul Anastasios Tzoulas, director financiar al grupului Telekom România, care a lucrat în cei 17 ani petrecuţi la Bucureşti cu toţi cei nouă directori generali pe care i-au avut companiile din grup şi care cunoaşte toate culisele afacerilor grupului cu afaceri de un miliard de euro pe an, se ve retrage din grup la finalul lunii iulie, informează Ziarul Financiar, citat de Mediafax.
El va fi înlocuit de germanul Nicolas Mahler, care deţine în prezent poziţia de primvicepreşedinte şi membru în echipa de conducere a diviziei de servicii a gigantului german Deutsche Telekom, acţionarul majoritar, potrivit Ziarul Financiar.
Tzoulas era ultimul „supravieţuitor” al echipei de greci trimişi de grupul elen OTE la începutul anilor 2000 la Bucureşti pentru a controla şi conduce companiile Cosmote (Cosmorom) şi Romtelecom care se mai afla în echipa executivă de conducere a grupului Telekom. El a venit la Bucureşti în 2001, când şef la Romtelecom era Panagiotis Kargados, prinzând astfel şi scurtul interimat din 2002 al influentului (pe atunci) vicepreşedinte al OTE George Skarpelis.
Din 2003 a lucrat cu americanul James Hubley, CEO-ul care a restructurat puternic Romtelecom, în mandatul căruia a fost promovat director financiar adjunct. Grecul Yorgos Ioannidis, CEO din 2007, este cel care l-a promovat director financiar plin, iar în mandatul germanului Nikolai Beckers a fost promovat director financiar al întregului grup.
Cei două directori generali ai companiilor din grup (Cosmote, Romtelecom şi succesoarele lor) cu care a lucrat Tzoulas sunt Panagiotis Kargados (CEO al Romtelecom), Spyridon Spyropoulos (CEO al Cosmorom), George Skarpelis (CEO interimar al Romtelecom), James Hubley (CEO al Romtelecom), Nikolaos Tsolas (CEO al Cosmote), Yorgos Ioannidis (CEO al Romtelecom), Stefanos Theocharopoulos (CEO al Cosmote şi primul CEO comun din istorie al Cosmote şi Romtelecom), Nikolai Beckers (CEO al Cosmote şi Romtelecom care a condus rebrandingul la Telekom) şi Miroslav Majoros (actualul CEO al grupului).

Florin Morariu, supranumit "eroul cu făcăleţ de la Londra", va primi distincţia "The Queen's Commendation for Bravery", din partea Marii Britanii, pentru faptele de care a dat dovadă în timpul atacului terorist din iunie 2017, de la Borough Market, informează Mediafax.
Ieşeanul Florin Morariu a declarat că a primit o scrisoare din partea autorităţilor britanice, prin care este propus de către premierul Theresa May pentru a primi distincţia "The Queen's Commendation for Bravery".
Distincţia reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice.
"Mi-au trimis o scrisoare (n.r. - autorităţile britanice) prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să primesc decoraţia. Ea va fi dată, dar, deocamdată, nu se ştie locul şi data. A fost o cerere formulată de premierul Angliei şi a fost aprobată de către Regina Marii Britanii. Este vorba despre «The Queen's Commendation for Bravery»", a declarat Florin Morariu.
Acesta a adăugat că nu ştie deocamdată ce presupune distincţia respectivă, cine i-o va înmâna, când şi unde anume.
"Din câte ştiu eu, decoraţia este sub forma unei frunze de stejar. Chiar dacă e vorba doar despre decoraţie în sine, cred că tot reprezintă ceva să fii primul român care o primeşte!", a spus Morariu.
În noaptea de 3 spre 4 iunie, trei indivizi au intrat cu o dubă închiriată în oameni, pe Podul Londrei. Înarmaţi cu cuţite, au început apoi să atace trecătorii şi pe cei din localurile de lângă pod, din celebra Borough Market.
Florin Morariu muncea atunci într-o brutărie din Londra, chiar în zona London Bridge, în care a avut loc atacul terrorist, el reuşind să surprindă într-o filmare făcută cu telefonul mobil momentele de coşmar de pe străzi. În filmare, românul le povesteşte colegilor de serviciu cum l-a lovit pe unul dintre terorişti după ce acesta reuşise să înjunghie o persoană. El şi un alt coleg au în mână nişte beţe, iar românul îi cere altuia să îi aducă un făcăleţ din bucătărie, ca să se poată apăra în caz că apar din nou atacatorii. La finalul filmării se văd şi două victime înjunghiate, care primesc ajutor din partea autorităţilor.

În primul lor turneu în Irlanda, Prinţul Harry i-a spus unui fan din mulţimea adunată să întâmpine cuplul regal că nu este atât de pregătit să aibă mulţi copii, informează Mediafax.
“Şi soţul meu este roşcat şi mi-a făcut cinci copii. Când vă puneţi şi voi pe treabă?”, a întrebat din mulţime Elaine Adam Stewart, în vârstă de 49 de ani. “Cinci copii? Prea mulţi”, a răspuns amuzat Prinţul Harry potrivit People.
Trebuie spus că de-a lungul timpului Prinţul Harry a recunoscut că îşi doreşte să devină tată, în special în viitorul apropiat.
Prinţul Harry al Marii Britanii, în vârstă de 33 de ani, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai, iar ceremonia a fost una impresionantă, tradiţională, presărată cu elemente moderne, care s-a desfăşurat sub privirile lumii întregi.
Prinţul Harry, fiul cel mic al prinţului moştenitor Charles, şi Meghan Markle au o relaţie din iulie 2016 şi s-au logodit în noiembrie 2017.

Liga Studenţilor din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi (LSG) organizează în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, în perioada 16 iulie 2018 - 30 iulie 2018, cea de-a VI-a ediţie a proiectului educaţional "Universitate de vară pentru elevi - Galaţi Summer University".
"Proiectul îşi propune să vină în întâmpinarea elevilor de clasa a XI-a, indecişi în privinţa facultăţii pe care o vor alege la finalul ciclului liceal. Timp de două săptămâni, un număr 90 de elevi din toate colţurile ţării, vor avea posibilitatea de a vizita sălile de curs, laboratoarelor şi spaţiile de învăţare ale facultăţilor din Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi, vor participa la workshop-uri şi activităţi sociale şi vor experimenta la propriu viaţa de student", se arată într-un comunicat al LSG.

Mai multe modele de autoturisme BMW, Mercedes şi Audi sunt scoase la vânzare de ANAF, în perioada 23 - 25 iulie, la Galaţi. Câteva exemple de autoturisme şi preţurile aferente, de pornire ale licitaţiei, sunt următoarele: BMW 530 D din anul 2003, este scos la licitaţie pentru 16.889 lei, adică 3.600 de euro, Mercedes Benz ML 320 CDI 4 Matic, din 2007, este scos la licitaţie pentru 41.819 lei, adică 9.000 de euro, iar un Mercedes Benz E 280 CDI 4 Matic, din 2008, este scos la licitaţie cu 24.632 lei, adică aproximativ 5.300 de euro. Autoturismele sunt confiscate de la rău platnici, iar procedura pentru înscrierea la licitaţie este publicată pe site-ul ANAF.

Societatea Apa Canal S.A. Galaţi a anunţat semnarea contractului de lucrări pentru „GL-CL-03 – Alimentare cu Apă şi Canalizare în Aglomerările Cosmeşti şi Movileni şi Conducta de Transfer UAT Matca-SEAU Tecuci”, din cadrul „Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în Judeţul Galaţi, în perioada 2014 – 2020". Contractul de lucrări, în valoare de 51.065.286,32 lei, fără TVA, adică aproximativ 11 milioane de euro, fără TVA, a fost semnat cu Asocierea S.C. Rotary Construcţii S.R.L., Bucureşti - Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93 S.A., Bucureşti.

În cadrul contractului se vor executa lucrări la sistemul de alimentare cu apă şi apă uzată, proiectare şi execuţie lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, staţii pompare apă uzată, branşamente, racorduri, subtraversări şi supratraversări, întocmire documentaţii pentru obţinere avize şi autorizaţii în aglomerările Cosmeşti şi Movileni şi conducta de transfer UAT Matca-SEAU Tecuci. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, iar durata de execuţie a contractul de lucrări este de 28 luni execuţie, de la data ordinului de începere, plus 36 luni perioada de notificare a defectelor. Lucrările ce urmează a fi executate vor fi: extindere aducţiune – 13,886 km, reţea de distribuţie apă – 9,178 km, reţea de canalizare – 73,064 km inclusiv conductele de refulare, reabilitare şi construire 1 staţie de repompare aducţiune nouă şi 4 staţii pompare reabilitate, 2 rezervoare, 7 staţii de pompare apă uzată.

Apa Canal S.A. Galaţi a anunţat cu numai câteva zile în urmă că a fost semnat şi contractul de lucrări „GL-CL-01 – Alimentare cu Apă şi Canalizare în Aglomerările Galaţi şi Smârdan”, din cadrul „Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în Judeţul Galaţi, în perioada 2014 – 2020", în valoare de 102.821.009,87 lei, fără TVA, adică aproximativ 22 de milioane de euro, fără TVA. În cadrul acestui contractul se vor executa lucrări de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi de canalizare, reabilitare şi extindere gospodării de apă, staţii de pompare apă potabilă şi staţii de pompare apă uzată, branşamente de apă, racorduri de canalizare, subtraversări şi supratraversări ape, drumuri, căi ferate, în municipiul Galaţi şi comuna Smârdan.

Citeşte AICI şi "Apă şi canalizare pentru cartierele Fileşti, Barboşi, Valea Oraşului şi Traian Nord"

Pagina 657 din 703