Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Centrul de diagnosticare a cancerului cu ajutorul PET CT-ului a fost autorizat de către CNCAN, anunţă preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
„Am făcut încă un pas important pentru a deschide la Galaţi primul centru din regiune pentru diagnosticarea cancerului cu ajutorul PET CT-ului, un echipament medical ultraperformant. După luni de proceduri, dosare şi mai multe verificări din partea specialiştilor, am obţinut autorizaţia finală din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare. Este o veste extrem de importantă, mai ales pentru miile de bolnavi care au nevoie de această investigaţie medicală. Urmează partea de pregătire practică pentru personalul medical şi de încheiere a unui contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate“, precizează Costel Fotea.
Consiliul Judeţean a investit peste două milioane de euro pentru amenajarea şi dotarea acestui centru medical la Spitalul Judeţean.

Un aparat nou pentru radiografie va intra în dotarea Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna", anunţă primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
„Echipamentul medical de ultimă generaţie este achiziţionat în cadrul proiectului cu fonduri europene pe care îl avem în derulare pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea ambulatoriului de specialitate. Vorbim de un proiect cu o valoare totală de 14,5 milioane de lei, astfel încât pacienţii să aibă cele mai bune condiţii pentru diagnostic şi tratament“, precizează edilul.

Echipamentul medical modern a fost adus deja la Spitalul de Pneumoftiziologie, astfel că firma care a câştigat licitaţia poate demara amenajarea spaţiului în vederea instalării şi calibrării CT-ului, anunţă preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.
„Este un aparat medical modern, achiziţionat cu fonduri europene în cadrul unei ample investiţii de extindere, modernizare şi dotare a Ambulatoriului de la Spitalul TBC. Tehnologia cu care este dotat acest computer tomograf permite prelucrarea 3D a imaginilor obţinute, examinarea nodulilor pulmonari, evaluarea în paralel a mai multor imagini de interes şi reducerea dozelor de iradiere. După amenajarea spaţiului, montarea şi calibrarea aparatului, vor demara procedurile de obţinerea a autorizaţiei de funcţionare de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare“, precizează Costel Fotea.

Primăria municipiului Galaţi anunţă că s-a semnat contractul de finanţare europeană privind proiectul „Sprijin la nivelul Regiunii Sud-Est pentru pregătirea de proiecte finanţate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: mobilitate urbană, regenerare urbană”.
Astfel, Primăria Galaţi va beneficia de finanţare nerambursabilă pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice în vederea pregătirii următoarelor două proiecte de infrastructură: „Dezvoltarea urbană a municipiului prin modernizarea infrastructurii transportului public cu tramvaiul, modernizarea depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiştilor, tronson 2 şi a străzii Ştefan cel Mare”; „Reabilitare şi refuncţionalizare teren gradat Valea Ţiglinei”.
Valoarea totală a celor două proiecte este de 4,771,090.75 lei, din care 4.480.648,94 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă (FEDR+Bugetul de Stat) şi 91.441,81 lei reprezintă contribuţia proprie la cheltuielile eligibile ale proiectului, precizează municipalitatea.

Sodexo România a încheiat un parteneriat cu Cinema City pentru a permite clienţilor săi să folosească cardurile Gusto Pass, Cadou Pass şi Cultura Pass în toate locaţiile Cinema City din ţară.
Parteneriatul permite utilizarea mai multor tipuri de carduri de beneficii Sodexo în cinematografe, oferind fanilor cinematografului posibilitatea de a se bucura de momente speciale, de petrecere a timpului liber şi de relaxare. Utilizatorii Sodexo pot cumpăra bilete de film de la casele de bilete ale cinematografelor cu cardurile Cadou Pass şi Cultura Pass şi pot folosi cardurile Gusto Pass şi Cadou Pass în zona de snack bar a cinematografelor. Plata cu cardurile Sodexo este disponibilă şi pentru zonele VIP.
Prin acest parteneriat, cinefilii au acces în toate cele 27 locatii multiplex Cinema City din ţară: Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Ploieşti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu-Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

ANPC a amendat Altex cu 50.000 de lei pentru că oferea la vânzare produse cu reduceri înşelătoare de Black Friday.
Magazinul nu aplica reducerile din preţul de referinţă, fiind descoperite pe site peste 1.000 de produse cu abateri de preţ. Comisarii instituţiei au propus suspendarea activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte. Altex a transmis ANPC că nu poate fi corect într-o piaţă unde nimeni nu este.
ANPC a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că a desfăşurat, în ultimele zile, împreună cu Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov, o verificare a mediului online în ceea ce priveşte modul în care se derulează campania Black Friday.
„Astfel, în data de 9 noiembrie, prin acesarea site-ului www.altex.ro, comisarii ANPC au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preţ, fără a aplica reducerile din preţul de referinţă (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus). Echipele de control ANPC au depistat peste 1.000 de produse cu abateri de preţ, afişate pe site. Reprezentanţii Altex au afirmat, cu ocazia discuţiilor pe acestă temă, că ei nu pot fi corecţi într-o piaţă în care nimeni nu e”, a anunţat ANPC.

(Citeşte şi Cum poţi lua ţeapă de BLACK FRIDAY 2021)

În urma neregulilor constantate, operatorul economic a fost amendat cu 50.000 de lei, fiind propusă şi suspendarea activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte.
„ANPC va informa autorităţile din domeniu, respectiv Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI, referitor la abaterile înregistrate, de Black Friday, la Altex, pentru a se putea preîntâmpina continuarea promovării acestui tip de «reducere de preţ» neconformă. De asemenea, ANPC va informa organele penale competente în România cu privire la cazurile de înşelăciune constatate, ca urmare a acestor controale”, a mai anunţat ANPC.
Astfel, printre produse cu probleme găsite de comisarii ANPC se află un telefon mobil care era vândut cu 1.679 de lei, preţul fiind considerat redus de la 1.999 de lei, dar ANPC a constatat că în 3 noiembrie produsul era disponibil la acelaşi preţ cu care era vândut astăzi. Aceeaşi situaţie şi în cazul unui aragaz, care era vândut cu 3.499, redus de la 3.999, dar care avea acelaşi preţ în 6 octombrie, dar şi al unui monitor, vândut cu 596 de lei de la 889, dar care în 14 octombrie costa 602 lei.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi sfătuieşte pe consumatori să manifeste atenţie sporită atunci când doresc să achiziţioneze bunuri în perioada reducerilor, pentru a se proteja, în cazul în care apar abateri de la legislaţia în vigoare practicate de unii dintre operatorii economici. (sursa stirileprotv.ro)

Oana Zăvoranu este noua consilieră de imagine a primarului Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone. Vedeta se va ocupa de relaţia cu mass-media, în poziţia de consilier personal, funcţie pentru care nu va fi plătită, potrivit declaraţiilor făcute de primar pentru Hotnews.ro.
„Oana nu are o necesitate de bani. Are o experienţă vastă în domeniul TV. Îmi aduc aminte că acum 30 de ani când facea o emisiune la TVR am fost invitatul ei, ne cunoaştem de atunci. Am avut o relaţie foarte frumoasă de-a lungul timpului”, a declarat primarul Cristian Popescu Piedone.
Oana Zăvoranu a făcut anunţul pe reţelele sociale, unde a postat şi o serie de fotografii în care apare alături de primarul Sectorului 5, cu mesajul: „În vizită la viitorul meu ŞEF”. (sursa digi24.ro)

Asta anunţă Societatea Gospodărire Urbană SRL care a stabilit şi un termen limită pentru plata taxei, 31 decembrie 2021.

„Concesionarii/moştenitorii locurilor de înhumare au obligaţia de a achita taxa de întreţinere până la data de 31 decembrie 2021. În caz de neplată a tarifului anual de întreţinere timp de 2 ani consecutivi sau de părăsire/menţinere în stare de neîngrijire a locurilor de înhumare sau a lucrărilor funerare pe o perioadă mai mare de 2 ani, conform Hotărârii nr. 304 din 30.05. 2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a Caietului de sarcini pentru serviciul de administrare a cimitirelor din Municipiul Galaţi, concensionarilor le încetează dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare“, se arată în anunţul societăţii.

Taxa de întreţinere poate fi achitată la administraţia cimitirelor, prin virament bancar sau online. Concensionarii care aleg să plătească taxa online se pot adresa telefonic la casieria societăţii la numărul de telefon 0236/472.969 sau pe e-mail: casierie@gospodarire-urbana.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.
Legea completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
"Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public", prevede legea. (sursa Agerpres)

Marți, 09 Noiembrie 2021 14:22

Cum poţi lua ţeapă de BLACK FRIDAY 2021

În curând va începe ediţia Black Friday 2021, moment aşteptat de foarte multe persoane pentru a-şi achiziţiona diferite produse. Însă, ca în fiecare an, există situaţii în care oamenii pot lua ”ţeapă” de pe diferite site-uri. La ce trebuie să fii atent atunci când vrei să achiziţionezi un produs? Citeşte mai jos pentru a afla.

Luna aceasta, în data de 12 noiembrie, se dă ”startul” ediţiei Black Friday 2021. Multe persoane aşteaptă cu sufletul la gură momentul în care site-urile care vând produse – de la articole vestimentare, până la electronice şi electrocasnice – să scadă din preţuri. Însă, cum în ultimii ani s-a pus accent pe digitalizare, cu atât oamenii se expun unui risc: să ia ”ţeapă” atunci când comandă un produs de pe un site.

La ce trebuie să fii atent

Fie că este vorba despre gadgeturi, periferice, electrocasnice, aparate de climatizare, articole vestimentare şi chiar şi produse din aria sport sau birotică, în data de 12 noiembrie se dă ”marea strigare”: începe Black Friday 2021. Însă, înainte de a achiziţiona un produs, trebuie să fim atenţie şi la specificaţiile sale, dar şi la preţ.

Înainte cu cel puţin două săptămâni, multe firme anunţă promoţii şi reduceri la multe dintre produsele pe care le vând. De multe ori, preţul iniţial care apare pe un site este mărit, apoi este „redus”, ajungând să coste, de fapt, cât costa şi înainte de promoţie. Iar în ziua în care este Black Friday, există posibilitatea ca preţurile mici să nu fie, de fapt, ”reduse” cu cât am sperat.

Preţul iniţial VS ”promoţia”

Exemplu din anii trecuţi: Cu o zi înainte de Black Friday, o maşină de spălat costă 998 de lei. Spre seara, tot în aceeaşi zi, preţul i se măreşte şi ajunge să coste 1299 de lei. Apoi, în ziua de Black Friday o poţi achiziţiona cu preţul de 1079 de lei, arată replicaonline.ro.

Atunci când facem cumpărături trebuie să avem mereu în minte care este, de fapt, necesitatea, dar şi de ce buget dispunem. Piaţa este variată, lucru ce îi face pe oameni să aibă de unde alege. De asemenea, nu doar în achiziţiile din mediul online poţi să fii ”păcălit”, ci şi în magazinele fizice. De cele mai multe ori, există o strategie la mijloc impusă de cei care comercializează produse din arii diferite, tocmai pentru a creşte vânzările. Astfel că, atunci când mergi într-un magazin fizic, pentru a ajunge la produsele electrocasnice care au promoţii de Black Friday, trebuie să parcurgi întregul magazin. Pentru a avea parte de cel mai bun preţ, este de preferat să comparaţi preţurile la alte magazine.

În condiţiile în care un cumpărător nu este mulţumit de produsul pe care l-a achiziţionat sau identifică anumite defecte, trebuie să ţină cont de termenul în care produsul respectiv poate fi returnat. De exemplu, în trecut, produsele putea să fie returnate în termen de maxim 14 zile. De asemenea, trebuie să verificaţi şi condiţiile de livrare.

Cum a apărut Black Friday în România

Termenul de ”Black Friday”, sau ”Vinerea Neagră”, aşa cum se traduce în limba română, este asociat unei zile de la finalul lunii noiembrie în care magazinele scot la vânzare produse cu reduceri semnificative. Acest prilej atrage, în replică, un val incredibil de cumpărători, care aproape că golesc stocurile magazinelor online şi rafturile unde se găsesc produsele cele mai atractive.

Termenul de Black Friday a fost folosit pentru prima dată în Statele Unite pentru a descrie traficul catastrofal din ziua de vineri care urma sărbătorii de Thanksgiving Day – Ziua Recunoştinţei. Şi tot în Statele Unite, imediat după Ziua Recunoştinţei se dă şi startul la reducerile de Crăciun. Astfel, începând de acum trei decenii, termenul de Black Friday şi reducerile de Crăciun au fost asociate şi aşa le-a rămas numele până în ziua de azi. Popularitatea de care s-a bucurat acest fenomen în Statele Unite i-a determinat şi pe retailerii din alte ţări să preia conceptul de ”Vinerea Neagră”. Aşa s-a întâmplat şi în România, unde Black Friday se ţine începând din 2011.

Pagina 16 din 734