Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

ArcelorMittal Galaţi anunţă că şi anul acesta va derula proiectul social de dotare cu echipamente medicale de ultimă generaţie pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, în continuarea celor lansate în anii trecuţi. "Efortul nostru de înzestrare a Spitalului Judeţean cu echipamente medicale este unul multi-anual. În 2018 investiţia noastră nu se va reduce şi are acelaşi scop principal - sprijinirea îmbunătăţirii calităţii actului medical", a declarat Bogdan Grecu, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

Spital 2

În 2017, compania a achiziţionat şi a donat monitoare de funcţii vitale, echipamente de ridicare a pacienţilor netransportabili, tărgi hidraulice, aparate ECG, mese de instrumentar cu reglaje hidraulice pe înălţime, seturi de microchirurgie pentru secţia de arşi, motoare chirurgicale pentru operaţii ortopedice şi numeroase elemente de mobilier medical de specialitate. "Aceste echipamente îmbunătăţesc nu doar calitatea actului medical (prin trusele de microchirurgie), acurateţea datelor privind pacienţii aflaţi sub supraveghere (prin monitoarele de funcţii vitale), ci şi condiţiile de spitalizare pentru pacienţi şi de cele de lucru pentru personalul medical. De aceste echipamente medicale au beneficiat secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă, Chirurgie Plastică şi Reparatorie, Neurochirurgie, Ortopedie precum şi Unitatea de Primire Urgenţe", se arată într-un comunicat al ArcelorMittal Galaţi.

Spital 5

Deşi oficialii Combinatului Siderurgic nu au dorit niciodată să declare sumele investite anual în sistemul sanitar din Galaţi, acestea se ridică la zeci de mii de euro anual. La ora actuală, secţia ATI a Spitalului Judeţean Galaţi are în folosinţă 24 de monitoare de funcţii vitale achiziţionate de ArcelorMittal Galaţi, în programul celor de la Arcelor fiind prinsă achiziţionarea anuală a 4 astfel de monitoare.

Poliţiştii locali gălăţeni au aplicat în primele două luni de desfăşurare a Planului de măsuri - “Estival 2018”, respectiv mai-iunie, peste 620 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 92.000 lei. 314 amenzi au fost date pentru: murdărirea domeniului public (161 sancţiuni), parcare pe trotuar (69 sancţiuni), parcare pe spaţiul verde (15 sancţiuni), călcarea spaţiului verde (18 sancţiuni), comerţ stradal neautorizat (22 sancţiuni), etc. 261 sancţiuni contravenţionale au fost date pentru fapte precum: consum de băuturi alcoolice (166 amenzi), tulburarea liniştii publice (31 amenzi), adresare de expresii jignitoare (27 amenzi), etc. Au mai fost date sancţiuni contravenţionale pentru fumatul în loc nepermis, circulaţia autovehiculelor pe Faleza Inferioară fără permis de liberă trecere, staţionare/oprire interzisă sau comerţ neautorizat. De asemenea, oamenii legii au legitimat în jur de 1.400 de persoane şi au constatat 15 fapte cu caracter penal. Timp de cinci luni, respectiv în perioada mai - septembrie, poliţiştii locali desfăşoară acţiuni specifice în cadrul Planului de măsuri - “Estival 2018”, în zonele de promenadă şi agrement.

Săptămâna aceasta, respectiv miercuri, 11 iulie 2018, profesorii gălăţeni au susţinut proba scrisă din cadrul Concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice, catedrelor vacante sau a posturilor rezervate în învăţământul preuniversitar - sesiunea 2018. La examen, deşi au fost înscrise 616 persoane, au participat doar 535 de profesori, iar dintre aceştia 91 s-au retras din concurs din motive personale şi doi au fost eliminaţi, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Galaţi.
Potrivit IŞJ, rezultatele iniţiale ale concursului vor fi afişate pe 17 iulie 2018, la centrele de examen, la Inspectoratul Şcolar şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se vor depune la sediul IŞJ Galaţi, pe 17 iulie 2018, până la ora 21:00 şi pe 18 iulie 2018, până la ora 15:00, iar rezultatele finale se vor afişa pe 24 iulie 2018.
Candidaţii care vor obţine medii peste 7.00 vor putea beneficia de angajare pe perioadă nedeterminată pe cele 94 de catedre cu viabilitate mai mare de 4 ani, existente în judeţul Galaţi. Şedinţa de repartizare va avea loc pe 25 iulie 2018. În afara acestora, în judeţul Galaţi, mai sunt 417 catedre cu viabilitate mai mică de 4 ani şi 1.026 de catedre incomplete, care vor fi distribuite în şedinţele de repartizare pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Poliţiştii Postului de Poliţie Matca au fost sesizaţi, la data de 11 iulie 2018, în jurul orei 07:00, de un bărbat de 44 ani, din localitate, cu privire la faptul că, în noaptea de 10/11 iulie, persoane necunoscute au sustras de pe strada din faţa locuinţei sale, autoutilitara pe care o lăsase neasigurată şi cu cheia în contact. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe cel bănuit că ar fi săvârşit această faptă, fiind vorba despre un consătean al păgubitului, în vârstă de 16 ani. Autoutilitara a fost găsită abandonată pe o stradă din localitate, prezentând avarii la partea din faţă şi a fost restituită proprietarului, prejudiciul fiind astfel recuperat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene au fost sesizaţi, la data de 11 iulie 2018, în jurul orei 11:40, cu privire la producerea unui accident rutier, în apropiere de intrarea în comuna Priponeşti, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări a reieşit că un bărbat de 71 ani, din localitate, a condus atelajul hipo pe un drum de exploataţie agricolă şi, ajungând la intersecţia cu D.E. 581, nu s-a asigurat la pătrunderea pe şosea şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 31 ani. În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului din atelajul hipo care, fiind testat alcoolscop, a prezentat o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infraţiunii de vătămare coroprală din culpă.
În aceeaşi zi, în jurul orei 18:05, şi poliţiştii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Tîrgu Bujor au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza comunei Măstăcani. Un tânăr de 24 ani a condus autoturismul pe D.J. 242 şi, în momentul în care a semnalizat schimbarea direcţiei de mers către stânga, a fost lovit de autoturismul aflat în spate şi care se angajase în depăşirea sa. Conducătorul auto al acestuia din urmă, un bărbat de 27 ani, a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea unei tinere de 20 ani, pasageră în primul dintre ele. În cauză se desfăşoaă cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.
În alt caz, poliţiştii Secţiei 6 Rurală Tecuci au oprit în trafic, în jurul orei 19:15, pe D.J. 241A, pe raza comunei Gohor, un autotuirsm condus de un bărbat de 44 ani. Cu ocazia verificării documentelor conducătorului auto, poliţiştii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce, motiv pentru care au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi îi infomează pe gălăţenii care sunt în căutarea unui loc de muncă că în evidenţa instituţiei, în această săptămână, se află 584 de posturi vacante. Cele mai multe posturi disponibile sunt pentru: ucenic (50), confecţioner asamblor articole din textile (50), sudor (47), lăcătuş mecanic (41), curăţitor şablator (40), încărcător descărcător (30), operator introducere validare şi prelucrare date (26), vopsitor industrial (25), manipulant marfă (23) sau operator suport tehnic pentru servicii de comunicaţii (20). Cei interesaţi se pot adresa la sediul AJOFM Galaţi.
De asemenea, prin reţeaua Eures, gălăţenii pot alege din sutele de posturi vacante din străinătate. Un exemplu este Olanda, unde se caută 100 de muncitori în sere. Pentru acest post, salariul oferit este de minim 1.456 euro şi maxim 1.510,88 euro, pentru 4 săptămâni, 48 de ore/săptămână. Ca şi cerinţă, cei interesaţi trebuie să cunoască limba engleză la nivel minim conversaţional. Oferta este valabilă până la data de 15 august 2018. Mai multe informaţii se pot obţine la sediul AJOFM Galaţi.

21 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de peste 15.000 de lei, au aplicat poliţiştii din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale agenţilor economici şi persoanelor fizice depistate că prestau diverse servicii (service auto, tâmplărie termopan, mobilă, etc.), fără respectarea prevederilor legale (fără autorizaţii de funcţionare, acordul autorităţii administraţiei publice locale, etc.).
"În urma verificărilor întreprinse la un număr de 21 de agenţi economici/persoane fizice, poliţiştii locali au întocmit tot atâtea procese verbale. 11 dintre amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege (funcţionau fără nici o autorizaţie). Celelalte sancţiuni contravenţionale au fost date pentru încălcarea prevederilor HCL 260/2018. Controalele reprezentanţilor Poliţiei Locale Galaţi vor continua în vederea identificării persoanelor care prestează servicii către populaţie fără respectarea prevederilor legale", se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Galaţi.

Guvernul Slovaciei va cumpăra 14 avioane de vânătoare F-16 din Statele Unite, pentru a înlocui flota actuală formată din avioane ruseşti MiG-29, a declarat miercuri ministrul Apărării din Slovacia, Peter Gajdos, relatează Reuters, citat de Mediafax.
Avioanele vor fi livrate în termen de 36 de luni de la semnarea oficială a contractului.
Autorităţile slovace au ales modelul F-16 fabricat de compania Lockheed Martin în locul modelului Gripen, fabricat de către compania suedeză Saab, menţionând că avioanele de vânătoare F-16 sunt mai moderne şi mai avansate din punct de vedere tehnologic.
„Am ales cea mai bună variantă. Sunt aparate moderne care nu au rival din punct de vedere al calităţii, capabilităţii şi preţului”, a declarat Peter Gajdos, ministrul Apărării.
Slovacia, ţară membră NATO, are un contract de mentenanţă cu Rusia valabil până în 2019 pentru cele 12 avioane MiG-29.
Ministrul nu a menţionat care este preţul avioanelor americane sau care va fi costul de mentenanţă.
Slovacia a negociat cumpărarea avioanelor de la compania suedeză Saab câţiva ani, înainte să decidă achiziţionarea modelului F-16 de la Lockheed Martin.
Printre ţările europene care operează cu avioane Gripen se numără şi Ungaria şi Cehia. Polonia deţine atât 48 de avioane F-16 cât şi 30 MiG-29.

O membră a unei grupări neonaziste din Germania a fost condamnată miercuri la închisoare pe viaţă fiind acuzată că a participat la uciderea a zece persoane în timpul unei campanii de violenţă rasială care s-a desfăşurat între 2000 şi 2007, informează Reuters, citat de Mediafax.
Beate Zschaepe, în vârstă de 43 de ani, a făcut parte din gruparea secretă naţional-socialistă (NSU), ai cărei membri au ucis opt cetăţeni turci, un cetăţean grec şi o poliţistă germană, a hotărât Curtea Regională Superioară din München.
Judecătorii au declarat că aceasta a avut o parte ”foarte mare de vină” şi au condamnat-o la cea mai severă pedeapsă după cel mai urmărit proces din istoria post-belică a Germaniei.
Pe parcursul a celor cinci ani cât a durat procesul, Zschaepe a negat că ar avea cunoştinţă de aceste crime. Mai târziu insă a spus că regretă faptul că nu a facut nimic pentru a-i opri pe doi membri ai grupării, pe numele lor Uwe Boehnhardt şi Uwe Mundlos, să comită respectivele asasinate.
Cei doi asasini s-au sinucis în 2011 după ce poliţia a descoperit gruparea din întâmplare.

Liderii NATO prezenţi la summitul care s-a desfăşurat la Bruxelles au invitat oficial Macedonia să înceapă discuţiile pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, informează Associated Press, citat de Mediafax.
Macedonia a semnat luna trecută un acord cu Grecia prin care s-a angajat să îşi schimbe numele în Republica Macedonia de Nord.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că aşteaptă ca Macedonia să înceapă discuţiile pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, după ce acesta va semna acordul cu Grecia.
”Odată ce înţelegerea istorică va fi finalizată şi implementată, NATO va putea să invite fosta republică iugoslavă să devină cel de-al treizecilea stat membru, sub noua denumire, Republica Macedonia de Nord. Acesta este un semnal că porţile NATO sunt şi vor rămâne mereu deschise”, a precizat secretarul general NATO.

Pagina 733 din 774