Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Rin Grand Hotel, hotelul din sudul Bucureştiului, de lângă târgul de maşini Vitan, o investiţie de 60 mil. euro, care stârnea controverse la lansarea din 2017, când era anunţat ca "cel mai mare hotel din Europa", s-a închis pentru turişti şi va fi convertit integral în apartamente.
"Pandemia ne-a afectat foarte mult, gradul de ocupare şi veniturile s-au prăbuşit dramatic la Rin Grand Hotel, veniturile au scăzut cu 80%, am adus chiar bani de acasă. L-am închis şi transformăm ultimele camere ce funcţionau în regim hotelier în apartamente. Până în vara anului viitor vom finaliza această conversie", a spus pentru Ziarul Financiar Ionuţ Negoiţă, proprietarul hotelului, fratele lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3. Anul trecut mai funcţionau în regim hotelier 480 din cele aproape 1.500 de camere pe care le avea la deschidere hotelul.

hotel site

Ionuţ Negoiţă, fostul acţionar majoritar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, cu afaceri în turism, dar şi unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte rezidenţiale din Capitală spune că se va concentra doar pe investiţii în zona rezidenţială: "În turism aşteptăm vremuri mai bune. Vom continua investiţiile pe rezidenţial".
La lansarea în 2007, fraţii Negoiţă erau încrezători că cele 1.460 de camere vor fi bine primite de piaţă şi că hotelul Rin Grand Hotel va deveni profitabil în doar câţiva ani. În 2012, doar o treime din capacitatea totală de cazare mai funcţiona în regim hotelier, restul fiind transformată în apartamente care au fost scoase la vânzare. (sursa zf.ro)

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de astăzi, marţi, 18 ianuarie 2022, impozitele şi taxele locale se pot achita la staţiile SelfPay şi prin autentificarea pe baza codului numeric personal. O doua opţiune la aceste staţii este autentificarea prin scanarea codului de bare din înştiinţările de plată.

Plata se poate face, de asemenea, prin www.ghiseul.ro, iar pentru această variantă de plată ID-ul şi parola se pot obţine fie accesând direct platforma, fie trimiţând la adresa de e-mail fiscalitate@primariagalati.ro o cerere şi copia actului de identitate al titularului de rol fiscal.

Gălăţenii care achită integral impozitele cuvenite bugetului local până la data de 31 martie 2022 beneficiază de o reducere de 10%, informează municipalitatea.

VEZI în Galeria de imagini de mai jos ↓, lista cu locaţiile staţiilor SelfPay din Galaţi!

Marți, 18 Ianuarie 2022 10:44

Cutremur de 3.8 grade în Vrancea

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU FIZICA PĂMÂNTULUI INCDFP TRANSMITE:

"În ziua de 18 Ianuarie 2022, la ora 09:47:01 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.8, la adâncimea de 147 km".

Potrivit INCDFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 73 km E de Brașov, 88 km NE de Ploiești, 105 km S de Bacău, 119 km V de Galați, 119 km V de Brăila, 139 km N de București, 159 km NE de Pitești, 187 km SV de Iași, 187 km E de Sibiu și 204 km N de Ruse.

Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume s-a dublat de la începutul pandemiei de coronavirus, arată organizaţia de caritate Oxfam, într-un document publicat luni sub titlul "Inegalitatea ucide".
Conform datelor preluate de dpa, în acelaşi timp peste 160 de milioane de oameni au fost împinşi sub nivelul sărăciei.
Studiul publicat înaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos susţine că inegalităţile economice, de gen şi rasiale, precum şi cele între ţări "fac bucăţi lumea în care trăim".
"Nu este din întâmplare, ci este o alegere: 'violenţa economică' este comisă când opţiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogaţi şi mai puternici oameni. Asta ne afectează direct pe toţi, iar cel mai mult pe cei mai săraci, pe femei şi fete şi pe cei din grupurile categorisite în funcţie de rasă", susţin autorii.
Directoarea executivă a Oxfam International, Gabriela Bucher, a declarat că "nu a fost niciodată mai important să începem să corectăm nedreptăţile violente ale acestei inegalităţi obscene, smulgând înapoi puterea elitelor şi averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucând acei bani în economia reală pentru a salva vieţi".
"Pandemia de coronavirus a scos la lumină atât motivul lăcomiei, cât şi ocazia, prin mijloace politice şi economice, prin care inegalitatea extremă a devenit un instrument de violenţă economică", a adăugat ea.
Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresivă, prin măsuri publice cu eficienţă dovedită în reducerea inegalităţii, precum şi reorientarea cu curaj a puterii în economie şi societate.
Forumul de la Davos, programat săptămâna aceasta, a fost amânat din cauza pandemiei. Cei mai proeminenţi politicieni se vor reuni prin mijloace digitale. (sursa Agerpres)

Distribuit prin Facebook Messenger de la persoane ale căror dispozitive au fost deja compromise, mesajul însoţit de un link infectat poate duce la pierderea accesului la contul de pe reţeaua respectivă.
Alerta trimisă de către Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) informează cu privire la propagarea pe Facebook a unei campanii malware bazate pe mesaje-capcană de tipul "seamănă cu tine", "apari în acest video". Formulat ca şi o întrebare directă, atribuită contactului respectiv, mesajul menit să alarmeze potenţialele victime sugerează publicarea pe internet a unor poze sau clipuri video compromiţătiare. Textul mesajului primit poate fi atât în română, cât şi în engleză.
Odată accesat, acel link NU duce către clipul promis. Atacatorii nu oferă detalii suplimentare şi profită de curiozitatea umană, pentru a determina utilizatorul să dea click. Mai mult, se folosesc de un serviciu de scurtare a adresei URL pentru a masca site-ul real pe care urmează să îl accesaţi.
În unele variante, link-ul respectiv redirecţionează către un site de phishing, unde atacatorii culeg datele de autentificare la contul de Facebook al potenţialei victime, iar în altele accesarea link-ului poate duce la instalarea de software maliţios.
De exemplu, dacă sunteţi redirecţionat către un site de autentificare fraudulos şi introduceţi detaliile dvs. de autentificare, acestea sunt încărcate pe un server online. Autorii atacului pot folosi apoi datele pentru a încerca să obţină acces la contul tău de Facebook, de unde pot extrage date suplimentare sau pot lansa alte atacuri, ori le pot vinde mai departe pe forumuri dedicate hackerilor.
În plus, de cele mai multe ori accesarea link-ului redirecţionează victima atacului prin multiple site-uri web compromise sau chiar concepute pentru a răspândi diferite tipuri de capcane cibernetice, inclusiv spyware, adware sau chiar ransomware.
Totodată, mesajul va fi transmis către contactele tale Facebook, folosind identitatea ta pentru a atrage şi alte persoane în capcană.
Pentru a evita orice pericol, nu interacţiona cu mesaje care conţin expresii de tipul "Seamănă cu tine?" sau "Tu eşti în videoclip?".
În general, nu da curs solicitărilor de accesare a oricăror link-uri primite prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie, cu excepţia cazurilor în care tocmai ai discutat personal cu persoana aflată la celălalt capăt şi ştii exact despre ce este vorba. (sursa go4it.ro)

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a amendat Enel cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea şi plafonarea facturilor la gaze, potrivit unui comunicat al reglementatorului remis, luni, Agerpres.

ANRE continuă seria de acţiuni de control demarate la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În ceea ce priveşte domeniul gazelor naturale, societăţile Enel Energie şi Enel Energie Muntenia nu au emis facturi clienţilor beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021.

Pentru faptele săvârşite în domeniul gazelor naturale, societăţile în cauză au fost sancţionate cu amendă contravenţională după cum urmează: Enel Energie - 200.000 lei şi Enel Energie Muntenia - 200.000 lei.

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 şi aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.

Pe măsură ce vor fi finalizate şi celelalte acţiuni de control având ca tematică aplicarea schemei de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, concluziile şi eventualele sancţiuni şi măsuri aplicate vor fi făcute publice, precizează ANRE.

A ajuns la Galaţi cel de-al doilea accelerator liniar de particule pentru tratarea cancerului. Echipamentul medical a fost adus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, iar specialiştii au început deja montarea lui în cel de-al doilea buncăr al unităţii medicale, informează Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi.

„La Galaţi se află unul dintre puţinele centre medicale din ţară dotate cu două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului şi singurul din această zonă a ţării. În curând vom inaugura şi singurul centru din regiunea noastră de diagnosticare a tumorilor cu ajutorul unui PET-CT. Vorbim de echipamente medicale performante, care cresc şansele de vindecare, acţionând precis doar asupra tumorii. La Galaţi, de la punerea în funcţiune a primului accelerator liniar de particule, au fost trataţi peste 1800 de pacienţi din toată regiunea, specialiştii afirmând de mai multe ori că între 60 şi 80% dintre cazurile de cancer sunt tratate cu ajutorul radioterapiei”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Noul accelerator liniar este un echipament medical produs în Statele Unite ale Americii, dotat cu un sistem suplimentar de imagistică şi cu o tehnologie care permite verificarea planului de tratament şi a dozelor de radiaţii înainte de realizarea procedurii medicale.

„Creşte şi mai mult calitatea tratamentului datorită sistemelor tehnice avansate cu care este dotat noul accelerator liniar de particule. În acest moment, specialiştii lucrează la montarea acestui modern echipament medical, după care vor demara activităţile de calibrare, testare şi autorizare. De asemenea, în interiorul buncărului se lucrează la ultimele finisaje”, a mai precizat Costel Fotea.

Valoarea acceleratorului liniar, a tuturor accesoriilor şi a lucrărilor de amenajare necesare pentru instalarea echipamentului medical este de 2,1 milioane de dolari, fonduri prin Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de către Ministerul Sănătăţii.

Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi informează că astăzi, 17 ianuarie 2022, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică privind COVID-19 în judeţul Galaţi se prezintă astfel: cazuri nou confirmate – 111; persoane vindecate – 45; teste efectuate – 770; persoane decedate – 0.
În ceea ce priveşte vaccinările, în data de 16 ianuarie 2022, la nivelul judeţului Galaţi, au fost vaccinate 300 de persoane (75 prima doză, 61 doza 2 şi 164 doza 3). "Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 4 ianuarie 2021) la nivel judeţean – 385.478 Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză, până în prezent, este de 144.516. Totodată, 45.217 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 3.216 persoane au primit doar prima doză de vaccin anti SARS-CoV-2, iar 48.013 de persoane au primit şi cea de a treia doză. În ultimele 24 de ore nu au fost raportate reacţii adverse post imunizare", precizează Prefectura Galaţi.

Tatăl Raisei, fetiţa de 11 ani ucisă pe trecerea de pietoni de un poliţist, spune că este posibil ca acest caz să fie muşamalizat, iar „toţi să se spele pe mâini”. „A fost greu! A fost foarte greu! Dar, probabil că o să ne ajute să trecem mai departe. (…) Suntem în ianuarie şi ar fi trebuit să fie zăpadă şi ger, dar soarele acesta a ieşit numai pentru ea, ca să-i lumineze calea. Să ştiţi că acest poliţist o să plătească. Probabil Dumnezeu o să facă în acest fel încât să plătească şi el tot cu viaţa pentru fata mea, pentru că aşa ar trebui”, a spus tatăl fetiţei, la Antena 3.

Întrebat cum crede că se desfăşoară ancheta, acesta a răspuns: „Eu sper că autorităţile o să-şi facă treaba şi datoria, pentru că totuşi e un copil de 11 ani care nu ar fi trebuit să plece aşa repede pentru un nenorocit care aleargă ca disperatul. Eu sper că o să fie bine, dar toţi trebuie să ne gândim că trăim în România. Şi trăind în România s-ar putea ca totul să fie muşamalizat, toţi să se spele pe mâini. Dar, noi sperăm să fie bine. Să facă dreptate! Să plătească pentru că asta e”.

Ce a declarat agentul de poliţie în cursul anchetei accidentului din Bulevardul Laminorului. De ce a împins victima cu piciorul

Informaţiile pe surse judiciare obţinute de Gândul devoalează detalii din declaraţia dată de agentul care se face vinovat de accidentarea mortală a micuţei Raisa şi rănirea celeilalte fetiţe, pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Laminorului din Bucureşti.

Acesta ar fi spus anchetatorilor că le-a văzut pe cele două fetiţe în ultimul moment pentru că, din sens opus, venea un autobuz, iar ele traversau prin spatele lui. De asemenea, agentul a susţinut că nu a încercat să muşamalizeze cazul, pentru că el este primul care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi că a fost şocat. Referitor la faptul că a împins cu piciorul victima, agentul de poliţie a explicat că - dată fiind starea de şoc în care se afla - nu mai ştie cum a reacţionat. (sursa gandul.ro)

Despre acest subiect, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „Copil omorât de maşina poliţiei“.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni români, soţ şi soţie, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

"La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe D.N. 26, pe raza localităţii de frontieră Ijdileni, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România. În momentul în care i-a observat pe colegii noştri, conducătorul a oprit pe partea carosabilă a drumului şi a făcut schimb de locuri cu pasagera din dreapta faţă. La solicitarea documentelor pentru control, persoana care a condus autoturismul până la oprirea acestuia pe partea carosabilă şi aflată în momentul controlului pe locul pasagerului din dreapta, nu a putut prezenta permisul de conducere. În urma verificărilor suplimentare în bazele de date s-a constatat că aceasta are dreptul de conducere suspendat", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de conducere suspendat şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că are dreptul de conducere suspendat.

Pagina 8 din 772