Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Ultima zi de vară și primele două zile de toamnă îi găsesc pe iubitorii de artă, antichităţi şi colecţionarii din întreaga ţară la Galaţi. Oraşul de la Dunăre găzduieşte, în perioada 31 august - 02 septembrie 2018, Târgul de antichităţi "Antique Fair", ediţia a VI-a. Zeci de expozanţi vor fi prezenţi pe Aleea Domnească (de la P-uri), în imediata apropiere a Falezei Dunării, şi vă vor încânte cu poveştii minunate despre obiectele expuse. Evenimentul îşi propune să prezinte publicului gălăţean piese de mobilier, decoraţiuni interioare, artă plastică, obiecte de colecţie, argintărie şi porţelanuri, bijuterii vechi, jucării, numismatică, ceasuri şi multe altele.
"Economia Galaţiului are nevoie de turism, domeniu utlizat în astfel de manifestări atât de către expozanţi, cât şi de către vizitatorii din afara Galaţiului care vin la târg. Cu cât mai multe evenimente se organizează la Galaţi, cu atât vom avea investitori, turism şi rulaj de lichidităţi în municipiu şi judeţ, iar asociaţia noastră, printre altele, are şi misiunea de a promova patrimoniul cultural, ecoturismul şi valorile naţionale în vederea sprijinirii, dezvoltării şi consolidării durabile a comunităţilor locale din zonele cu potenţial turistic", ne-a declarat Cristian Arsene, preşedintele Asociaţiei Asociaţiei pentru Ecologie şi Turism PRO ECO-TUR, organizatorul acestui eveniment.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi îi informează pe gălăţenii care sunt în căutarea unui loc de muncă că în evidenţa instituţiei, în această săptămână, se află 133 de posturi vacante. Cele mai multe posturi disponibile sunt pentru: şofer autoturisme şi camionete (15), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (10), ambalator manual (10), lăcătuş mecanic (6), agent vânzări (5), brutar (5), inginer în industria alimentară (5), şofer autocamion maşină mare tonaj (5) sau strungar universal (5). Cei interesaţi se pot adresa la sediul AJOFM Galaţi.
De asemenea, prin reţeaua Eures, gălăţenii pot alege din 2.302 de posturi vacante din străinătate. Un exemplu este Germania, unde se caută 120 de curieri. Pentru acest post este necesar să se cunoască limba germană la un nivel de bază, iar salariul oferit este de 1.900 euro brut/lună. Un alt exemplu este Irlanda, unde se caută 50 de persoane pentru îngrijire persoane. Pentru acest post este necesar să se cunoască limba engleză la un nivel mediu, iar salariul oferit este între 7.83 şi 8.50 lire sterline. Letonia caută 20 de persoane pentru postul de lăcătuş mecanic/mecanic auto, 20 pentru postul de tencuitor, 20 pentru postul de instalator şi 20 pentru postul de zugrav. Pentru aceste posturi este necesar să se cunoască limba engleză la un nivel de bază, iar salariul oferit pentru fiecare post în parte este de 14-16 euro brut/oră. Un ultim exemplu este Norvegia, unde se caută 10 mecanici auto şi 10 tinichigii auto. Pentru aceste posturi este necesar să se cunoască limba engleza la un nivel de bază, iar salariul oferit este, pentru postul de mecanic auto, 190-230 NOK brut/oră (echivalentul a 20-24 euro brut/oră), iar pentru postul de tinichigiu auto, 200-220 NOK brut/oră (echivalentul a 21-23 euro brut/oră). Mai multe informaţii se pot obţine la sediul AJOFM Galaţi.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în această dimineaţă şi a aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploataţiile din localitatea Vameş, comuna Piscu.
"În urma confirmării, pe 29 august 2018, a prezenţei virusului pestei porcine africane de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, gospodăriile din localitatea Vameş au fost plasate sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport. Centrul Local de Combatere a Bolilor Galaţi a dispus, conform planului de măsuri adoptate, pentru a preveni răspândirea bolii, sacrificarea porcilor din exploataţiile aflate pe raza localităţii Vameş, imediat după confirmarea suspiciunii, prin metoda uciderii preventive şi ecarisarea carcaselor.
Ca urmare a confirmării prezenţei virusului pestei porcine, s-a instaurat o zonă de protecţie în jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localităţii Vameş, şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km, care include include zona de protecţie, pe raza localităţilor Piscu, Nămoloasa Sat, Tudor Vladimirescu, Hanu Conachi, Mânăstire Vladimireşti, Cuza Vodă, Slobozia Conachi, Izvoarele, Schela, Independenţa şi Corbu Vechi (judeţul Brăila). În aceste zone, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară; niciun animal domestic nu poate intra sau părasi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt suspuse supravegherii clinice de către medicii veterinari etc. Conform prevederilor H.G. 1214/2009 modificată şi completată prin HG 484/2018, proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri", se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului judeţul Galaţi.

La Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri Galaţi, a avut loc miercuri, 29 august 2018, o acţiune preventivă în rândul beneficiarilor, desfăşurată în comun de către reprezentanţi ai mai multor structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, informează Primăria municipiului Galaţi. Astfel, tinerii aflaţi în Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri Galaţi au discutat cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Galaţi şi Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi, fiind abordate aspecte specifice fiecărei structuri. Plecând de la drepturi şi obligaţii, situaţii cu risc ridicat de victimizare, măsuri de prevenire adecvate, reprezentanţii instituţiilor au răspuns întrebărilor beneficiarilor. Au fost abordate aspecte legate de prevenirea violenţei, infracţiunilor contra patrimoniului, prevenirea consumului de substanţe psihoactive, prevenirea traficului de persoane, dar şi prevenirea corupţiei. De asemenea, pentru creşterea nivelului de informare, tinerii au fost consiliaţi cu privire la atribuţiile şi competenţele fiecărei instituţii.

Guvernul a aprobat miercuri, 30 august 2018, alocarea sumei de 456.000 de lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2018 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele ce vor fi disponibilizate de la Societatea Calorgal S.A. din Galaţi.
"Tendinţa generalizată de reducere a cererii de furnizare a acestui serviciu de utilitate publică (numărul de consumatori care au renunţat la sistemul centralizat de termoficare în anul 2017 a fost de 15.862, respectiv 43,81% din consumatorii anului precedent), starea tehnică necorespunzătoare a infrastructurii aferente sistemului de termoficare, precum şi creşterea preţurilor la combustibili reprezintă dificultăţi majore pentru funcţionarea Societăţii CALORGAL S.A. Galaţi. Astfel, activitatea de distribuţie a energiei termice prestată de societate se va restrânge în proporţie de aprox. 70%. În acest context, s-a conturat necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri necesare în vederea redresării activităţii, prin restrângerea sectoarelor de activitate, reducerea cheltuielilor şi întocmirea unui plan de disponibilizare aplicabil în două etape, începând din luna septembrie 2018, şi care va afecta 303 salariaţi. Analizând structura personalului în funcţie de vârstă, s-a constatat că 70,8% dintre salariaţi au peste 50 ani, iar şansele de reinserţie pe piaţa muncii a acestora sunt reduse. În aceste condiţii, societatea este preocupată de realizarea unui plan de disponibilizare care să atenueze impactul social al procesului de restructurare, în acord cu măsurile de protecţie socială acordate de stat prin OUG nr. 36/2013, cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Consiliul Local al municipiului Galaţi a aprobat în luna iulie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, modificarea planului de disponibilizare a angajaţilor Calorgal SA. Deoarece disponibilizările nu au demarat conform planului iniţial care prevedea concedierea salariaţilor în trei etape, cu începere de la 01 iulie 2018, consilierii au aprobat comasarea primelor două etape. Amânarea începerii planului de disponibilizare s-a impus deoarece paşii procedurali dintre Primăria municipiului Galaţi şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-au derulat mai încet decât s-a preconizat iniţial, Ministrul Dezvoltării fiind instituţia care va aloca banii necesari plăţii salariilor compensatorii care trebuie acordate salariaţilor disponibilizaţi de la Calorgal. Potrivit hotărârii de consiliu local, prima etapă va începe pe data de 01 octombrie, cei 230 de salariaţi cuprinşi în această primă etapă urmând să primească preaviz începând cu data de 03 septembrie. Cea de a II-a etapă vizează alţi 73 de salariaţi, care vor primi preaviz începând cu data de 01 noiembrie, urmând să fie puşi pe liber pe data de 01 decembrie 2018.

Ţinutele purtate de Prinţul Harry şi Meghan Markle la nunta regală din mai vor fi prezentate publicului în expoziţii organizate la Castelul Windsor şi la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, anunţă BBC, citat de Mediafax.
Rochia de mireasă realizată de creatoarea britanică Clare Waight Keller, directorul artistic al casei de modă Givenchy, va fi vedeta unei expoziţii ce debutează la Castelul Windsor pe 26 octombrie şi prezintă publicului hainele celor doi miri. Expoziţia "O nuntă regală: Ducele şi ducesa de Sussex", va rămâne la reşedinţa regală până pe 6 ianuarie, urmând ca din 14 iunie să fie prezentată la Edinburgh.
Rochia originală va fi expusă alături de o copie a uniformei purtate de prinţ, organizatorii anunţând că Prinţul Harry are nevoie să folosească în perioada expoziţiei hainele originale, dar nu au precizat ce tip de angajamente oficiale impun acest lucru. Uniforma a fost realizată special pentru ceremonia nupţială de Dege&Skinner de pe Savile Row, o firmă londoneză de croitorie fondată în 1865.
Cuplul s-a căsătorit la Capela St.George din Castelul Windsor pe 19 mai.

O femeie de 21 de ani din Hong Kong a fost păcălită să se mărite cu un bărbat chinez. Aceasta a luat parte la o simulare de nuntă, unde trebuia să joace rolul unei mirese, potrivit BBC, citat de Mediafax.
Totuşi, femeia şi bărbatul respectiv au semnat un certificat valabil de căsătorie. După ce a revenit în Hong Kong, tânăra a realizat că este căsătorită. Deşi a apelat la autorităţi pentru a anunţa infracţiunea comisă, poliţia nu a putut să o ajute deoarece nu avea suficente dovezi.
Un director din cadrul federaţiei sindicatelor susţine că aceasta este nouă formă de înşelăciune şi este dezamăgit că asta se întâmplă într-un Hong Kong modern.
În mai, femeia a aplicat pentru un curs de machiaj, iar firma care l-a organizat a convins-o să joace rolul unei mirese într-o simulare de nuntă. În iulie, tânăra a semnat un document de căsătorie într-un centru guvernamental local. Acum, ea este căsătorită şi nu poate decât să depună actele pentru divorţ.
Rezidenţii chinezi căsătoriţi cu un partener din Hong Kong pot aplica pentru viza care le permite să locuiască în teritoriul autonom. Poliţia din Hong Kong a descoperit aproximativ 1.000 de astfel de cazuri.

Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Domna" din Galaţi va găzdui în perioada 01 - 02 septembrie 2018, începand cu ora 09.00, conferinţa internaţională cu titlul "Abordarea pacientului cu afecţiuni neurologie, neuromotorii şi metabolice", eveniment acreditat EMC. Scopul conferinţei este de a prezenta noi tehnici şi tehnologii medicale, precum şi studii clinice up-to-date. Toate acestea au rolul de informare şi educare a medicilor specialişti, a rezidenţilor care activează în domeniul neurologic, a celor care activează în sfera medicinei de recuperare, medicinei de familie şi a domeniilor conexe, cât şi a aparţinătorilor persoanelor cu afecţiuni neurologice, neuromotorii sau metabolice. Structurarea de live workshops şi prezentarea unor studii clinice menite să îi pregătească pe medici pentru o nouă abordare a tratamentului de recuperare şi consolidarea relaţiei medic-pacient, vor completa informaţiile primite de către participanţi, în partea teoretică.
Evenimentul este organizat de Asociaţia "Suflet lieştean Mihaela 2017" în parteneriat cu Asociaţia "Mă Bucur de Viaţă". Cele două asociaţii îşi doresc o schimbare radicală în abordarea recuperării copiilor cu afecţiuni neurologice din Galaţi şi oraşele învecinate, ţinând cont de evoluţia medicinei de recuperare atât din partea practicienilor, dar mai ales din partea dezvoltatorilor de aparatură, tehnici, tehnologii şi materiale dedicate acestei ramuri medicale aflate în plină ascensiune. Taxa de participare în valoare de 150 lei.

La sediul Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) a fost discutată situaţia existentă la nivelul serviciilor publice comunitare de eliberare a paşapoartelor, fiind analizată eficienţa măsurilor dispuse la nivelul acestor servicii pentru prima jumătate a acestui an şi pentru perioada de vârf reprezentată de lunile iulie şi august, transmite printr-un comunicat de presă Prefectura Galaţi. Astfel, în urma datelor prezentate de participanţii la şedinţă, respectiv prefectul şi subprefectul municipiului Bucureşti, prefectul judeţului Ilfov, conducerea Direcţiei Generale de Paşapoarte, directorul general al Direcţiei Generale pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului şi conducerea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, au rezultat următoarele aspecte: peste 1.285.000 de paşapoarte au fost eliberate în perioada ianuarie - august 2018, cu 24% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai multe cereri depuse în primele 8 luni ale acestui an au fost pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, 958.592, reprezentând o creştere cu 33% faţă de anul trecut, numărul cererilor pentru paşapoartele simple temporare a fost de 326.897, însemnând o creştere de 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier efectuează cercetări în cazul unui bărbat care a prezentat la controlul de frontieră asigurări tip carte verde false pentru ansamblul auto pe care îl conducea.

"În data de 28 august a.c., în jurul orei 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier – I.T.P.F. Iaşi, pentru efectuarea formalităţilor necesare controlului pentru trecerea frontierei, cetăţeanul român S.D., în vârstă de 55 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion şi semiremorcă, înmatriculate în România. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurărilor tip carte verde prezentate la control, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentele nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule fără asigurare. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals", se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

Pagina 692 din 763