Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 71 de ani, şi-a revenit după problemele de la inimă şi a participat, weekend-ul trecut, la festivalul Oktoberfest, desfăşurat în oraşul german Munchen. Pozele cu celebrul actor de la Hollywood au împânzit întreg internetul, informează prosport.ro, citat de Mediafax.
Arnold, de şapte ori Mister Olympia, nu ratează nici măcar o ediţie a tradiţionalului festival desfăşurat în Germania. Anul acesta a participat alături de fiul său în vârstă de 25 de ani, cu care s-a distrat, a mâncat tradiţionalul cremvurst bavarez şi a băut bere. Schwarzenegger a lăsat celebritatea de-o parte şi a purtat pe cap o pălărie tradiţională a regiunii respective.
La Oktoberfest a fost prezent şi fostul mare tenismen Boris Becker, care a fost fotografiat în timp ce sorbea cu poftă dintr-o halbă imensă de bere. El a fost însoţit de soţia sa, Lilly Kerssenberg, mai tânără cu 8 ani.

Actorul de comedie american Bill Cosby a fost condamnat marţi la o pedeapsă cuprinsă între trei şi zece ani de închisoare pentru o agresiune sexuală comisă în anul 2004, informează posturile CNN şi BBC, citate de Mediafax.
"Este vorba de o infracţiune gravă", a declarat judecătorul Steven O'Neill, din comitatul Montgomery (Pennsylvania).
"Domnule Cosby, această faptă s-a întors împotriva dumneavoastră. A venit ziua, a venit momentul", a adăugat judecătorul, stabilind o sentinţă de închisoare de cel puţin trei ani şi de cel mult zece ani.
Bill Cosby, în vârstă de 81 de ani, a fost catalogat drept individ care comite agresiuni sexuale prin violenţă, astfel că va trebui să primească toată viaţa consiliere psihologică, iar numele său va figura într-un registru de profil.
Actorul a refuzat să facă vreun comenariu.
Actorul de comedie Bill Cosby a fost găsit vinovat, în aprilie, de aceeaşi instanţă federală că a comis o agresiune sexuală asupra unei femei, în urmă cu 14 ani. Juraţii l-au găsit vinovat pe Bill Cosby pentru trei capete de acuzare privind agresarea sexuală a studentei Andrea Constand.
În urmă cu un an, o altă instanţă nu reuşise să ajungă la un verdict în cazul lui Bill Cosby.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF continuă operaţiunea Xenon de verificare a achiziţiilor intracomunitare de autovehicule second-hand şi le va reţine pentru verificări pe cele cumpărate de intermediari, pe persoană fizică, dacă se constată că aceştia au cumpărat mai mult de două autoturisme pe an, potrivit unui comunicat al DGAF.

Sunt controlate transporturile de autovehicule la mâna a doua, efectuate atât pe căile rutiere, cât şi pe calea ferată, iar inspectorii antifraudă fiscală vor verifica la descărcare toate documentele de provenienţă. În ultima perioadă au fost sigilate 12 parcuri auto cu autoturisme şi utilaje agricole la mâna a doua şi o platformă feroviară pentru autoturisme rulate, iar verificările sunt în curs.

De la începutul anului au fost identificate 38 de firme româneşti care au realizat achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand în valoare de aproximativ 180 milioane lei şi s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat prejudicii totale calculate la peste 20 de milioane lei. Firmele utilizau facturi fără TVA sau care conţin ilegal TVA pe marja de profit.

Pentru a nu fi implicate într-o înşelăciune sau într-o schemă de fraudare a TVA, DGAF recomandă persoanelor interesate să cumpere autoturisme rulate să evite plata în numerar. De asemenea, cumpărătorii ar trebui să solicite toate documentele fiscale ale autoturismului, să se asigure că firma revânzătoare are cod românesc de identificare fiscală valid, iar preţul de pe factura emisă de această firmă include TVA (19%), cu excepţia precizării direct pe factură a aplicării regimului de TVA la marja de profit.

Lucrările privind reabilitarea canalului colector de pe Faleza Inferioară a Dunării s-au încheiat, a informat Primăria municipiului Galaţi. Aceste lucrări reprezintă finalul proiectului de reabilitare a accidentului de teren de pe Faleza Superioară, din zona Elice, care a fost derulat de S.C. Servland S.R.L. Galaţi în asociere cu S.C. Proexrom S.R.L Iaşi.
"În urma unei expertize s-a constatat că apele provenite din ploi, din canalizări, dar şi din pânză freatică, în timp, au săpat şi au dat naştere unor caverne pe lângă canalul colector. Lucrările efectuate acum au remediat aceste probleme, astfel încât apele să se retragă fără să mai afecteze structura de rezistenţă a drumului. Valoarea contractului de lucrări este de 4.129.497 lei, fără T.V.A.", se arată în comunicatul municipalităţii, în care se precizează şi faptul că în prezent se lucrează la aducerea la starea iniţială a terenului care a fost afectat de lucrări, iar constructorul s-a angajat ca în mai puţin de două săptămâni Faleza Inferioară să fie redată integral gălăţenilor.

Oraşul Galaţi devine pentru o zi capitala internaţională a educaţiei. IntegralEdu organizează pe 26 septembrie 2018, la hotel Vega din Galaţi, târgul educaţional World Education Fair. Evenimentul va găzdui instituţii de învăţământ din toată lumea, care vor pregăti pentru tinerii din Galaţi mii de programe de studii universitare, master, studii liceale sau tabere educaţionale. Organizatorii evenimentului au invitat instituţii cu o paletă cât mai largă de domenii de studiu, care să răspundă cerinţelor pieţei internaţionale şi care să completeze oferta educaţională disponibilă tinerilor din România. În cadrul evenimentului vor participa instituţii de învăţământ, precum şcoli, licee şi universităţi, din Marea Britanie, Olanda, Austria, Danemarca, Elveţia, Spania, SUA şi Canada.

Noi domenii de studiu academic: yachting, gastronomie, industria DJ şi clubbing

În afară de specializările din zona tehnică sau ştiinţifică pentru care tinerii români au oportunităţi de angajare pretutindeni, universităţile au dezvoltat noi domenii de studiu, având în vedere că piaţa muncii solicită mediului academic specialişti cu background consistent de nişă. “În general, percepţia pe care o avem faţă de studiile în străinătate, este că universităţile sunt interesate doar de tineri olimpici la matematică, chimie sau alte materii, care pot performa în zona tehnico-ştiinţifică. Însă este o abordare greşită pentru că, iată, mediul universitar oferă oportunităţi în domenii la care mulţi nici nu se gândesc. Vorbim chiar de specializări care par ciudate cum ar fi operarea yachturilor, management în hipism, producţia de vin, design floral şi, poate cea mai cool specializare din lume, tehnica şi business în domeniul DJ şi clubbing”, precizează Ana Maria Papp, IntegralEdu.

În fiecare an pe 23 septembrie se sărbătoreşte "Ziua Mondială a Curaţeniei", ce are ca scop conştientizarea şi reamintirea faptului că protejarea mediului reprezintă un stil de viaţă, nu doar un fapt în sine. Cu această ocazie, organizaţiile de femei din cadrul ALDE au organizat, la nivel naţional, la iniţiativa preşedintelui OFLDE, Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, diferite acţiuni specifice acestui eveniment, sub sloganul "Un mediu curat - un viitor sănătos".
Organizaţia de femei din Galaţi, condusă de Genica Totolici, a participat la o acţiune similară, mai exact o acţiune de curăţenie şi igienizare a zonei "Plaja Dunărea", de unde au strâns toate deşeurile. La acţiune au participat peste 100 de persoane, cărora li s-au alăturat şi Radu Cosca, preşedintele organizaţiei municipale ALDE Galaţi, precum şi Cristian Dima, preşedintele filialei judeţene ALDE Galaţi. La finele activităţii, s-au adunat aproximativ 300 de kg de deşeuri din zona ecologizată. De asemenea, la aceasta acţiune a participat şi OFLDE Tecuci. Olaru Corina, preşedintele organizaţiei tecucene de femei, a întreprins o acţiune de ecologizare în zona "Lacului de Agrement" de lângă Liceul Agricol din municipiul Tecuci.

Tineretul Naţional Liberal (TNL) a lansat "Caravana Tricolorul". Este vorba despre o acţiune simbolică desfăşurată la nivel naţional şi care îşi propune să marcheze 100 de ani de la Marea Unire. Astfel, organizaţiile TNL vor purta drapelul naţional prin toate judeţele ţării, începând din data de 18 septembrie 2018 şi până pe 25 noiembrie 2018, când tricolorul va fi arborat la Alba Iulia. "1 decembrie 2018 ne va găsi împreună, la Alba Iulia, sărbătorind cea mai importantă şi fericită zi din istoria poporului român. Suntem datori să recunoaştem şi să celebrăm efortul înaintaşilor noştri în crearea statului naţional unitar, zi de zi, dar cu atât mai mult la 100 de ani de la Marea Unire - cel mai semnificativ şi emoţionant moment din istoria noastă", se arată într-un comunicat al TNL. Tricolorul, de cca. 30 de metri lungime şi cca. 10 metri lăţime va ajunge în judeţul Galaţi în data de 13 octombrie 2018, la ora 10.00.

Membrii Sindicatului Phoenix din Penitenciarele Galaţi şi Brăila protestează joi, 27 septembrie 2018, începând cu ora 09.00, în faţa penitenciarului Galaţi, iar pe 03 octombrie 2018 vor fi prezenţi la miting, la Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată într-un comunicat al Sindicatului Phoenix Galaţi. Potrivit comunicatului citat, protestatarii solicită rezolvarea urgentă a revendicărilor ce ţin de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de respectarea drepturilor salariaţilor, dar şi demiterea ministrului Tudorel Toader pentru incompetenţă. "Dacă în urma acestor acţiuni de protest în stradă autorităţile nu vor reacţiona, luăm în calcul blocarea activităţii penitenciarului, urmare a refuzului angajaţilor de a lucra in condiţiile oferite de angajator referitor la siguranţa personală şi respectarea standardelor de personal în raport cu misiunile de indeplinit", se mai arată în comunicatul Sindicatului Phoenix Galaţi.

Societatea Apă Canal S.A. Galaţi anunţă că, în cadrul lucrărilor de investiţii executate de Primăria municipiului Galaţi, lucrări care fac parte din obiectivul de investiţii "Modernizare str. Basarabiei", în data de 26 septembrie 2018 se vor execută lucrări pe tronsonul str. Traian - str. Dr. Carnabel şi pe tronsonul str. Dr. Carnabel - str. Ştiinţei.
În consecinţă, între orele 08.00 - 20.00 se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în zonă, fiind afectaţi următorii consumatori: abonaţii casnici din str. Basarabiei, pe tronsonul str. Dr. Carnabel - str. Domnească; str. Basarabiei nr. 1-5; str. Bălcescu, pe tronsonul str. Gării - str. Basarabiei; străzile: Toamnei, Macazului, Nordului, Bazinul Nou, Carpaţi, Bradului, Vezuviului, Lemnari, Cărămidăriei, Locomobilei, Etna, Banatului, Temişana; blocurile din zona Gării: CD, CD1-CD4; CF1-CF4; blocurile CFR - 96, 98, 5, 7, Bloc ONT. De asemenea vor fi afectaţi şi agenţii economici şi instituţiile din zonă.
"Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp", se arată în comunicatul Apă Canal S.A. Galaţi.

Un gălăţean, în vârstă de 51 ani, a condus autoturismul pe strada Oltului, la data de 24 septembrie 2018, şi, ajungând în dreptul unei treceri de pietoni, nu a acordat prioritate unei minore în vârstă de 15 ani, care traversa regulamentar, pe marcajul pietonal. În urma incidentului aceasta a fost rănită, fiind transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pagina 684 din 777