Cătălin Mihai MOGA

Cătălin Mihai MOGA

Şi anul trecut, în 2021, în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice existente, determinată de răspândirea coronavirusului, Poliţia Locală Galaţi a desfăşurat activităţi specifice.

Astfel, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, pe parcursul anului 2021, personalul structurilor operative, din cadrul Poliţiei Locale Galaţi, a aplicat un număr de 5.715 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 706.320 de lei. S-au efectuat 32.676 de activităţi de verificare în mijloacele de transport în comun, fiind sancţionaţi cu amendă contravenţională 242 de călători ce au fost identificaţi că nu purtau mască de protecţie, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 13.200 de lei. Totodată, alţi 367 de călători au fost avertizaţi verbal.

De asemenea, s-a efectuat o acţiune cu efective mărite la conducătorii auto care efectuează transport în regim de taxi, vizând respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 (existenţa foliei despărţitoare şi portul măştii de protecţie), fiind aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, se arată în bilanţul pe anul 2021 al Poliţiei Locale Galaţi.

Pe parcursul anului 2021, Dispeceratul Politiei Locale Galaţi a înregistrat un număr de 4.240 de sesizări telefonice, 760 dintre ele vizând tulburarea liniştii publice. Urmează abaterile pe linie de legislaţie rutieră – garaje sau parcări blocate voluntar în număr de 977, parcări neregulamentare în număr de 657 şi au fost ridicate 19 autoturisme.

Baza de date a fost utilizată în peste 18.700 de cazuri, 14.880 pentru verificări persoane şi 3.907 verificări autoturisme.

Totodată, în anul 2021, la nivelul Poliţiei Locale au fost înregistrate în jur de 1.700 de petiţii, iar 75 de persoane au fost în audienţă la conducerea instituţiei. Cea mai solicitată structură din cadrul Poliţiei Locale, cu un număr de 645 de petiţii înregistrate, a fost Serviciul Disciplină în Construcţii şi Afişajul Stradal.

Pentru perioada analizată, în clasamentul sesizărilor venite din partea cetăţenilor, pe locul doi se poziţionează petiţiile care au intrat în competenţa de soluţionare a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică (Secţiile de Poliţie Locală).

A treia poziţie în topul petiţiilor înregistrate la Poliţia Locală Galaţi, pe perioada anului 2021, este ocupată de Serviciul Siguranţă Rutieră, cu 229 de sesizări, informează Poliţia Locală Galaţi.

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, instituţie aflată în subordinea Primăriei şi Consiliului Local Tecuci, organizează alături de Comunitatea Evreilor din Tecuci, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci şi Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci - Ziua Internaţională de Comemorarea a Victimelor Holocaustului.

Evenimentul se va desfăşura după următorul program:

Miercuri 26 ianuarie 2022, ora 12:00 la sediul Muzeului:
- Deschidere, Manager Daniel Dojan;
- Tema: Holocaustul în Europa – prezintă elevi ai Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci, Profesor Coordonator Monica Precupanu;
- Tema: Holocaustul în România – prezintă elevi ai Colegiului Naţional „Spiru Haret” Tecuci, Profesori Coordonatori Mihaela Marin şi Gabriela Pamfile.

Joi 27 ianuarie 2022:
- Ora 11:00 – Depunere coroană de flori la Monumentul Victimelor Fascismului din Cimitirul Evreiesc Tecuci;
- Ora 12:00 – Vizită la Sinagoga Meseriaşilor din Tecuci prezintă dl. Iancu Aizic, Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Tecuci.

Marți, 25 Ianuarie 2022 13:07

Ambuteiaj la vama Giurgiuleşti-Galaţi

Serviciul Vamal anunţă transportatorii de mărfuri că, la această oră, se atestă trafic îngreunat şi la punctul de trecere a frontierei „Giurgiuleşti-Galaţi” (rutier). Potrivit informaţiilor comunicate de subdiviziunile teritoriale, pe partea română s-au format mai multe coloane de automarfare, care aşteaptă să intre în ţara vecină, fapt ce a condus la apariţia unui aflux de camioane şi pe partea moldovenească, notează UNIMEDIA.
De asemenea, conform estimărilor, valorile mari de trafic se vor menţine şi pe parcursul zilelor următoare. Totodată, Serviciul Vamal menţionează că la postul vamal „Sculeni” (România) se atestă o uşoară deblocare a circulaţiei, însă valorile de trafic se menţin ridicate. În continuare, pe partea română sunt mai multe autocamioane care aşteaptă să fie supuse verificărilor de specialitate.
În aceste condiţii, se recomandă transportatorilor de mărfuri să opteze pentru punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa. Serviciul Vamal va monitoriza în permanenţă situaţia creată şi va reveni cu actualizări.

Marți, 25 Ianuarie 2022 12:35

Pulpe de pui cu Salmonella la Metro

Metro Cash & Carry România a retras de la comercializare un sortiment de pulpe de pui superioare cu spate, după ce s-a constatat că este infestat cu „Salmonella enteretidis”, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Produsele infestate au următoarele caracteristici:
- Producător SUPERDROB SA;
- Cod de bare: 5903368004770;
- Lot/Dată expirare: 14221/23.10.2022.

În cazul în care aţi cumpărat produsul menţionat mai sus, vă rugăm să nu îl consumaţi şi să îl returnaţi în magazinele Metro Cash & Carry Romania SRL până pe 04.02.2022, urmând să primiţi contravaloarea acestuia.

Lista magazinelor în care au fost la vânzare pulpele de pui infestate cu Salmonella, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Marți, 25 Ianuarie 2022 11:32

AVARIE: Mii de gălăţeni fără gaz

Distrigaz Sud Reţele aduce următoarele precizări cu privire la sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în localitatea Galaţi, din judeţul Galaţi:
"Ca urmare a unei intervenţii neautorizate, realizate de un către un consumator asupra unei conducte de gaze naturale, ce a cauzat o avarie asupra sistemului de distribuţie de pe strada Vadu Cărăbuş, nr. 16, din localitatea Galaţi, judeţul Galaţi, Distrigaz Sud Reţele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale astăzi, 25 ianuarie 2022, începând cu ora 9:30. În urma acestei opriri sunt afectaţi circa 1.200 de clienţi casnici şi non-casnici aflaţi în această zonă. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va efectua în cursul zilei de astăzi, după remedierea defectului.  După reluarea realimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere", precizează Distrigaz Sud Reţele.

Un bărbat din Cluj a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a tuşit intenţionat în faţa unui poliţişti local care nu-l lăsa să părăsească Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului în care se afla. Acesta a ameninţat agentul cu transmiterea SARS-CoV-2, coronavirusul care provoacă boala COVID-19, notează E-Juridic.

"Îţi dau COVIDU', bă! Dă-te la o parte!", i-a spus bărbatul agentului.

Acesta va efectua şi muncă în folosul comunităţii fiind, totodată, obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, printr-un comunicat de presă, că, pe data de 10 aprilie, între procuror şi un bărbat a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea infracţiunii de ultraj.

Cum s-a întâmplat totul

Pe data de 28 martie, în jurul orei 23.30, un poliţist local a încercat să împiedice plecarea din Unitatea de Primire Urgenţe Cluj-Napoca a unui bărbat.

"Inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase COVID-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistului local, de la o distanţă de aproximativ un metru, doi metri, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

"Sunt vinovat!"

Astfel, în cadrul acordului de vinovăţie, bărbatul a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de doi ani.

De asemenea, bărbatul este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională şi să preteze o muncă neremunerata în folosul comunităţii, pe o perioada de 60 de zile, la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei va fi trimis Judecătoriei Cluj-Napoca.

Din fericire, bărbatul n-a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Precizăm că instanţele din toată ţară judecă în regim de urgenţă tot ceea ce ţine de răspândirea SARS-CoV-2, aici incluse fiind chiar şi nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu sau distanţare socială.

"Atenţie, colegi! Catalizatoarele sunt la mare căutare. Al meu a dispărut noaptea aceasta în parcare la Lidl, Micro 17", este alerta dată duminică seară de un gălăţean pe Facebook, într-un grup dedicat şoferilor din Galaţi.

Postarea acestuia a adunat multe reacţii şi comentarii. Mai mulţi şoferi s-au arătat îngrijoraţi şi au postat fotografii care arată că şi ei au fost păgubiţi, și tot în cartierul Micro 17 (vezi foto deschidere ↑).

Putem spune că istoria se repetă, pentru că anul trecut, în perioada februarie - mai 2021, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 20 de ani, au sustras mai multe catalizatoare auto, de pe raza judeţului Galaţi, creând un prejudiciu de aproximativ 20.000 de lei (Citeşte AICI). *sursa foto: Facebook - GSDG Community

ÎPS Teodosie a primit astăzi, luni, 24 ianuarie 2022, în decurs de câteva ore, 3 amenzi, de câte 1.000 de lei, după ce a oficiat o liturghie, apoi a fost găsit pe stradă şi ulterior la un eveniment cu public, acesta fiind în carantină de la sfârşitul săptămânii trecute, după a intrat în contact cu o persoană confirmată pozitiv cu COVID-19 de către Direcţia de Sănătate Publică.

Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că sancţiunile aplicate lui ÎPS Teodosie sunt ilegale, întrucât nu i s-a comunicat decizia de carantinare în timp util.

„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al ÎPS în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a declarat Eugen Tănăsescu, care a mai precizat că e posibil ca ÎPS să beneficieze de excepţiile prevăzute de lege pentru carantinare, iar acest lucru se va lămuri în instanţă.

Distribuție Energie Electrică România anunță că joi, 03 februarie 2022, timp de 8 ore, în intervalul 08.00 - 16.00, următoarele zone din municipiul Galați vor rămâne fără curent electric:
- Str. DOMNEASCĂ N6;
- Str. DOMNEASCĂ D;
- Str. DOMNEASCĂ E;
- Str. DOMNEASCĂ Mercure Galați Centrum;
- Str. DOMNEASCĂ Ibis Styles Dunărea;
- Str. DOMNEASCĂ OTP Bank;
- Str. DOMNEASCĂ Galtour;
- Str. DOMNEASCĂ Omniasig;
- Str. DOMNEASCĂ ING Bank;
- Str. NICOLAE BĂLCESCU Banca Românească.

Pagina 4 din 778