Monitorul de Galati

Monitorul de Galati

Umanitatea a inovat întotdeauna și, într-un timp relativ scurt, a trecut de la invenția aparent simplă, dar elementară, a focului și a arcului cu săgeți, la crearea de aplicații pentru smartphone și a roboților autonomi. Astăzi progresul tehnologic continuă să schimbe modul în care vom trăi și supraviețui în deceniile următoare. De la începutul noului mileniu, lumea a asistat la apariția rețelelor sociale, a telefoanelor inteligente, a mașinilor automate și a vehiculelor autonome care zboară. Au avut loc totodată salturi uriașe în stocarea energiei, în evoluția inteligenței artificiale și a științei medicale. Rămâne de văzut dacă tot avansul tehnologic va continua să aibă un impact de-a lungul întregului secol, dar cu siguranță unele dintre invențiile din ultimii 20 de ani se vor menține în viitorul apropiat.

Cele mai multe invenții au la bază idei și concepte anterioare, iar imprimarea 3D nu este diferită în acest sens. Cea mai timpurie aplicare a metodei de stratificare folosită de imprimantele 3D de astăzi a avut loc la fabricarea hărților topografice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar imprimarea 3D modernă a început în 1980. Cu toate acestea, convergența metodelor de fabricație mai ieftine și a software-ului open-source a dus la o revoluție a imprimării 3D în ultimii ani. Astăzi, tehnologia este utilizată în producția de orice, de la piese auto cu costuri mai mici, până la papuci de balet mai puțin dureroși și este chiar luată în considerare pentru organele artificiale.

Fără un sistem de operare, nu ar fi posibil să folosim telefonul mobil în atât de multe moduri precum o facem astăzi. Când aceste gadgeturi au început să devină atât de convenabile, a existat, de asemenea, un anumit grad de reticență în ceea ce privește obișnuința de a juca un joc în timp ce aștepți autobuzul sau citirea câtorva pagini dintr-o carte în parc, fără a avea de fapt nicio pagină de întors. A fi utilizator de smartphone astăzi este ceva care ne definește. De multe ori stăm departe de locurile fizice, deoarece le putem găsi pe un ecran de 5 inch. Unele expoziții dintr-un muzeu pot fi văzute în timp ce stăm pe o bancă în fața clădirii propriu-zise, jocurile care obișnuiau să necesite prezență fizică și o anumită etichetă, cum sunt cele mai multe jocuri de cazino, pot fi acum accesate astfel încât să se economisească timp și în favoarea concentrării pe strategie. Fără un sistem de operare, încă am juca Snake, poate chiar în timp ce am aștepta la o coadă pentru a cumpăra niște haine pe care acum avem posibilitatea de a le depozita într-un coș virtual.

Realitatea augmentată, în care grafica digitală este suprapusă pe imagini live, pentru a transmite informații în timp real, există de ceva vreme. Numai recent, însă, după alte descoperiri în sectorul high-tech, tehnologia a luat un avânt considerabil. Aplicațiile pentru smartphone-uri precum jocul Pokémon Go și filtrele Snapchat sunt doar două mici exemple populare de aplicații moderne de realitate augmentată. Tehnologia este adoptată ca instrument în producție, îngrijire a sănătății, călătorii, modă și educație.

Una dintre cele mai mari inovații din ultimii ani este tehnologia inteligentă pentru casă, care poate fi găsită acum în dispozitivele de zi cu zi de consum, cum ar fi încuietorile ușilor, becurile și aparatele de bucătărie. Piesa cheie de tehnologie care a contribuit la realizarea tuturor acestor lucruri este asistentul digital. Apple a fost prima companie care a introdus un asistent virtual numit Siri, în 2011, pentru iOS. Alți asistenți digitali, precum Cortana Microsoft și Alexa Amazon, au intrat apoi pe piață. Asistenții au câștigat un alt nivel de popularitate atunci când companiile de tehnologie au introdus boxe inteligente.

Sticla super-subțire, întărită chimic, este o componentă cheie în accesarea lumii de dincolo de ecranul tactil. Acest material robust și transparent este ceea ce te împiedică să îți spargi smartphone-ul în bucăți la cea mai mică cădere. Chiar dacă aceste ecrane se sparg, în cele mai multe dintre cazuri daunele sunt cosmetice și dispozitivul funcționează în continuare.

Dacă ai efectuat măcar o dată o plată contactless, atunci ai beneficiat de securitatea sporită a tokenizării. Această tehnologie de securizare înlocuiește datele confidențiale cu un număr aleatoriu, definit ca simbol; acesta este utilizat o singură dată pe tranzacție și nu are nicio valoare pentru potențialii hackeri și hoți de identitate care încearcă să intercepteze datele tranzacției în timp ce călătoresc de la expeditor la destinatar. Tokenizarea e o invenție care ne ajută să salvăm timp și să ne păstrăm în siguranță câștigurile financiare.

Secolul 21 e despre și mai multe invenții. Multe încă sunt în proces de dezvoltare, iar pe cele deja lansate suntem nevoiți să le asimilăm din mers. Ritmul alert al existenței ne determină să ne dorim o invenție pentru încetinirea timpului, care să ne țină la cât mai mare distanță de secolul 22.

Miercuri, 30 Decembrie 2020 12:13

Locatarii blocului N6 au nevoie de noi!

Pe 23 decembrie 2020, în cadrul „Moş Crăciun Galantom 2020”, „Fundaţia Comunitară Galaţi” a lansat campania „Acasă - cel mai de preţ dar”, pentru ajutarea a 12 familii gălăţene prin punerea în siguranţă a blocului N6, afectat de o explozie puternică în urmă cu 2 luni.

Reamintim că pe 29 octombrie 2020, blocul N6 a fost avariat din cauza unei explozii puternice, zguduind centrul oraşului Galaţi. Suflul exploziei s-a propagat, atât pe verticală cât şi pe orizontală, pe o rază de 500 de metri. În urma incidentului, 5 persoane au fost rănite, iar 12 apartamente de la scările 5 şi 6 au fost distruse în proporţie de până la 80%, afectând structura de rezistenţă a blocului. Locatarii au fost evacuaţi, neştiind când se vor putea întoarce acasă.

Locatarii au acum nevoie de 20.000 lei, sumă necesară începerii punerii în siguranţă a blocului. Banii strânşi prin campania „Acasă - cel mai de preţ dar” vor fi folosiţi pentru îndepărtarea molozului din camerele afectate şi cămăşuirea pereţilor afectaţi cu cadre metalice/lemn cu contravântuiri, montate de o parte şi de alta a pereţilor. Aceste cadre vor susţine, pe contur, şi planşeele avariate.

Puteţi ajuta prin donarea unei sume de bani accesând acest link -» http://bit.ly/acasaN6sc5, de asemenea, prin cumpărarea lucrărilor de artă, cărţilor poştale, agendelor, cataloagelor şi felicitărilor realizate de artistul gălăţean Florian Doru Crihană trimiţând mesaj pe pagina de Facebook Art Showroom, dar şi prin promovarea campaniei pe reţele populare de socializare prin redistribuirea linkului de mai sus.

Echipa cotidianului MONITORUL DE GALAŢI vă urează AN NOU FERICIT!

Echipa cotidianului MONITORUL DE GALAŢI vă urează CRĂCIUN FERICIT!

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în toată perioada de pandemie provocată de virusul SARS-CoV-2, au fost oferite ajutoare de mare necesitate spitalelor, aşezămintelor sociale, persoanelor nevoiaşe, persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu şi cadrelor medicale care se luptă pentru limitarea şi stoparea acestei epidemii.
Frecvenţa oferirii de ajutoare din parte bisericii a crescut în preajma marilor sărbători creştini.
O astfel de activitate s-a desfăşura marţi, 22 decembrie 2020, cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos la Cantina socială „Sfântul Nicolae“ din cadrul Centrului Eparhial, unde 50 de persoane nevoiaşe au primit produse alimentare tradiţionale, precum şi calendare bisericeşti şi cărţi de rugăciune.
După ce darurile au fost pregătite de către angajaţii cantinei, acestea au fost oferite celor 50 de beneficiari la sediul cantinei.
Între cei care au primit daruri sunt şi familii cu mulţi copii şi care se află între beneficiarii serviciilor sociale ale acestei cantine de mai bine de 10 ani, fiind constant ajutaţi cu cele necesar pentru un trai normal.
Această Cantină socială oferă hrană zilnic, în sistem catering, potrivit normelor legale în vigoare, unui număr de 120 persoane.
Aparatura şi dotarea cantinei sociale au fost achiziţionate special pentru a face faţă numărului mai mare de asistaţi, hrana fiind preparată de un bucătar şi de două ajutoare de bucătar.
Asistaţii au fost selectaţi prin anchete sociale, fiind periodic vizitaţi de către personal specializat care urmăreşte nivelul de trai şi evoluţia socială a acestora.
Sursele de finanţare provin din fondurile proprii ale Centrului Eparhial şi din sponsorizări.
Cantina socială „Sfântul Ierarh Nicolae“ a luat fiinţă în anul 1998 în cadrul Centrului Eparhial din Galaţi.
Deschiderea acesteia a însemnat un ajutor oferit în special celor ce se adresau Biroului de Asistenţă Socială, devenind un exemplu de activitate pentru toţi slujitorii Eparhiei Dunării de Jos de a sprijini persoanele aflate în risc social.
Întrucât nevoia de a ajuta cât mai multe persoane a crescut, în anul 2002, au început lucrările de construcţie la noul aşezământ social, care cuprinde la demisol o cantina socială compusă din bucătărie utilată, sală de pregătire a alimentelor, săli de servire a mesei, magazii şi grupuri sanitare, la parter camere pentru cazarea pelerinilor, la etajul I o sală de şedinţe şi la ultimul nivel o capelă închinată „Sf. Ioan Gură de Aur“.
În luna mai a anului 2006, noua cantină socială a început să ofere serviciile de oferire a mesei, potrivit standardelor legale în vigoare, obţinându-se aprobările de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică, a Direcţiei Sanitar - Veterinare, Direcţiei de Mediu, precum şi acreditarea din partea Ministerului Munci Protecţiei Sociale şi Familiei.

Pr. Rareş Bucur

Marți, 22 Decembrie 2020 13:47

Când ai nevoie de ciorapi compresivi!

Cam toate doamnele sau domnișoarele poartă, la un moment dat, dresuri. Este și normal, pentru că se potrivesc perfect mai multor ținute, și sunt chiar un accesoriu elegant. Din fericire, există o ofertă bogată de dresuri dama, încât este imposibil să nu găsești un model creat parcă special pentru tine. Oferta esta la fel de generoasă și în ceea ce privește ciorapi dama, așa că nu putem vorbi de cliente nemulțumite. Dar, cu toate acestea, în rândurile următoare am decis să îți vorbim despre altceva, despre ciorapi compresivi și beneficiile pe care aceștia ți le oferă.

Recomandați în boala varicoasă

Multe femei se plâng că suferă de varice și de vene de tip pânză de paianjen. Această afecțiune se mai manifestă și prin alte neplăceri, precum oboseală, senzație de prurit, arsusă, crampe ale picioarelor, umflarea acestora. Din fericire, poți ameliora aceste neplăcute simptome și prin purtarea regulată de ciorapi compresivi. Cele mai multe dintre femeile care i-au purtat au afirmat că deși nu a corectat problema, a făcut-o mult mai ușor de suportat, și chiar a scăzut foarte mult riscul formării de noi cheaguri de sânge.

Cum se poartă?

Chiar dacă și-au achiziționat ciorapi compresivi pentru a ameliora neplăcerile bolii varicoase, femeile nu știu cât de des ar trebui să-i poarte. De aceea, specialiștii ne spun că acest gen de dresuri damă ar trebui să se poarte de la trezire, chiar înainte de a te ridica din pat, și până la culcare, mai puțin când faci baie. Nu aștepta prea mult înainte să-ți pui ciorapii compresivi, deoarece în caz contrar sângele va începe să se acumuleze la nivelul inferior al picioarelor, și astfel vei avea parte, de fapt, de agravarea simptomelor pe care încerci să le ameliorezi.

Nu se cumpără la întâmplare

Spre deosebire de dresuri sau ciorapi damă, cumpărarea celor compresivi nu trebuie făcută la întâmplare. Sunt diferite grade de compresiune, care variază între 15-20, 20-30 și 30-40 mmHg. Este nevoie de evaluarea de specialitate, pentru ca se stabili clar în care grad de compresiune te încadrezi, pentru a ști care tip de ciorapi ți se potrivește. De aceea aminteam mai sus că nu este o alegere făcută după propriile criterii.

Pot fi purtați preventiv?

Din fericire, te numeri printre fericitele care nu se confruntă cu astfel de probleme, așa că ți se pare că poți răsufla ușurată. Cu toate acestea, specialiștii în domeniu sunt de părere că acest tip de dresuri damă poate fi purtat chiar și preventiv, dacă îți pasă de sănătatea picioarelor tale. Este și normal, dacă ne gândim că o femeie petrece o bună parte din zi stand pe tocuri și, mai mereu în picioare.

Ai grijă de picioarele tale!

Indiferent dacă suferi sau nu de boala varicoasă, este bine să nu neglijezi sănătatea picioarelor tale. Asta nu înseamnă doar purtarea de ciorapi compresivi, dar și o mai mare atenție la kilogramele în plus care pun presiune pe picioare, ceva mai multă mișcare – mers pe jos, cu bicicleta, înot, și mai lasă tocurile înalte doar pentru ocaziile speciale, și nu le purta în toate zilele.

Gamă variată de modele

Dacă asociezi ciorapii compresivi cu cei pe care îi purtau în trecut bunicile noastre, atunci este timpul să renunți la astfel de prejudecăți. Oferta este acum una pe placul tău: modele și materiale noi, chiar și culori, sunt disponibile pentru a satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi. Sunt nuanțe care imită foarte bine pielea, stiluri cu talpă deschisă sau închisă, lungi până la coapsă, la genunchi sau stilul pantalon, și lista este mult mai cuprinzătoare. Îi poți purta în orice ocazie, și se vor potrivi perfect. Nu mai ezista și începe chiar acum să te preocupi mai mult de sănătatea picioarelor tale!

Deşi suntem la finele anului 2020, putem trage deja linie în ceea ce priveşte inovaţiile tehnice. Companiile şi-au prezentat sau au scos pe piaţă noi device-uri de-a lungul anului, dar cu toate acestea, există modele ale anului trecut ce nu pot fi ignorate. Flagship-urile lansate în 2020, au în continuare preţuri destul de ridicate, astfel că multe persoane înclină în a cumpăra versiuni anterioare ce au performanţe incredibile dar la preţuri mult mai accesibile.

Printre giganţii producători de smartphone-uri, ce au lansat anul acesta device-uri noi, se numără şi Huawei. Compania chineză a lansat luna trecută noul Huawei Mate P40 Pro, iar odată cu acesta, a lansat şi versiunea beta a noului sistem de operare, EMUI 11, pentru Huawei P30 şi Huawei P30 Pro, oferindu-ne încă un motiv să ne întoarcem atenţia din nou către acest smartphone lansat în 2019. Iată de ce Huawei P30 Pro este în continuare o alegere foarte bună:

1. Design-ul
Unul din punctele forte pe care compania consideră că le-a adus lui Huawei P30 Pro este design-ul. Telefonul are un ecran suficient de mare încât ”picătura” unde este plasată camera frontală este insesizabilă.Huawei P30 Pro este ceva mai robust faţă de predecesorul său, P20 Pro, în special datorită bateriei.
Display-ul este unul curbat, lipseşte speaker-ul pentru ureche, ceea ce conferă un design curat şi cu linii drepte. Spre deosebire de Mate P20, Huawei P30 Pro nu are un sistem de deblocare facială cu laser, ci se foloseşte de camera frontală. Un alt punct în plus sunt culorile pentru care poţi opta, care sunt unice şi deosebite, cu un finish iridescent.

2. Camera
La momentul lansării sale, Huawei P30 Pro a fost un game changer. De atunci, au mai fost lansate modele noi cu îmbunătăţiri considerabile, dar, cu toate acestea, camera foto a lui Huawei P30 Pro nu poate fi ignorată. Majoritatea camerelor foto au un senzor de tip matrice Bayer, compus din 4 bucăţi ce furnizează frecvenţe de lumină roşie, verde, albastră şi verde (RGBG) pixelilor de dedesupt.
Huawei a modificat aceste bucăţi într-unele ce furnizează frecvenţă de lumină roşie, galbenă, albastră, galbenă (RYBY). A făcut acest lucru pentru că frecvenţa de lumină galbenă este mai sensibilă, deci poate capta mai multă informaţie, rezultând în fotografii mult mai detaliate.
Vine cu un sistem de patru camere. Cea principală este de 40 MP, 27 mm, f/1.6. Acesteia i se alătură o cameră wide de 20 MP, 16 mm, f/2.2, una de 8 MP cu 5x zoom periscopic, 125 mm, f/3.4. Camera în sine are un zoom 10x hibrid, nu optic. Camera frontală are 32 MP.
Toate aceste camere vin în ajutorul tău pentru a putea realiza cele mai bune cadre. Pe lângă acestea, smartphone-ul mai are multe setări în aplicaţia camerei de care poţi profita. Una din ele este Night Mode în care Huawei P30 Pro captează mai multe cadre, cu expuneri diferite, şi le suprapune într-un singur HDR. Deşi este special conceput pentru cadrele nocturne, poate fi folosit şi în timpul zilei pentru a reda un oarecare dinamism.

3. Bateria
Unul dintre motivele pentru care Huawei P30 Pro este atât de îndrăgit este bateria. Aceasta este una de 4200 mAh, cu încărcare fast charging 40W, dar suportă şi 15W. Chiar compania explică lipsa unei mufe jack ca fiind cauzată de marimea foarte mare a bateriei.
Folosit constant, datorită acestei baterii mari, telefonul rezistă între 8 şi 9 ore. Huawei P30 Pro are o baterie ce rezistă mult mai mult faţă de predecesorii săi şi care impresionează orice utilizator.
Poate fi încărcat până la 70% în mai puţin de 30 de minute. Asemenea lui Mate 20 Pro sau Galaxy S10 Plus, şi Huawei P30 Pro poate încărca wireless alte device-uri. Această funcţie este ideală dacă aveţi căşti sau ceas wireless şi rămâneţi fără baterie pe neaşteptate.

Joi, 10 Decembrie 2020 12:36

Coatu Mavrodin

Astăzi, 10.12.2020, se împlineşte exact o săptămână de când tatăl şi soţul Coatu Mavrodin a plecat spre ceruri! Odihneşte-te în pace! Cristi Coatu

Teatrul naţional de operă şi operetă “Nae Leonard” Galaţi, pe care noi îl denumim pe scurt Teatrul Muzical, a pregătit o surpriză frumoasp iubitorilor de muzică aleasă. Sâmbătă seară (n.r. - 28 noiembrie 2020) a emis pe internet o serie de piese muzicale celebre într-o interpretare selectă.

Doamnele nu au mai fost nevoite să-şi pună tocurile şi domnii, cravatele, pentru a merge la concert. Acesta a fost adus în casele noastre, în mod gratuit şi generos de colectivul teatrului muzical.

Repertoriul a fost compus din piese muzicale compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, dintre care amintim Sonata pentru pian, KV 331, în La major, Concertul nr. 4 în Mi bemol major, KV 495, pentru corn şi orchestră, precum şi Simfonia a VIII-a în Fa major, de Ludwig van Beethoven.

Titlul de concert extraordinar este asigurat de de invitaţii de onoare ai teatrului gălăţean, adică dirijorul Cristian Sandu, pianistul Ciprian Oloi şi  cornistul Gabriel Cupşinar. 

Pianistul Ciprian Oloi, în prezent la Filarmonica Iaşi, a avut o viaţă aventuroasă, pornind de la Chişinau, oraşul natal, spre Florida, apoi  Casablanca, stabilindu-se în final în România.

Ploieşteanul Gabriel Cupşinar a studiat muzica la Braşov, a continuat în Germania şi Austria. În prezent interpretează şi predă în Tirol, România şi Ucraina.

Maestrul Cristian Sandu, dirijorul acestui concert, este din Cluj, unde pe lângă activitatea muzicală este şi cadru didactic la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima".

Alături de aceşti trei tineri muzicieni de prestigiu, orchestra simfonica a teatrului din Galaţi, a ”construit” regalul muzical de sâmbătă seară. Prezentatorul şi producătorul evenimantului a fost Adrian Mărginean, director artistic la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" - Galaţi.

 

Autor: Cornel Gingăraşu

Sursa foto: Cornel Gingăraşu

Miercuri, 02 Decembrie 2020 00:00

Dumnezeu să te odihnească în pace, Lica!

Transmitem sincere condoleanțe vecinului nostru Ilie la pierderea soției Lica. Dumnezeu să-i dea odihnă și eternitate veșnică. Rodica și familia.

Pagina 6 din 21