Sâmbătă, 03 Decembrie 2022 18:15

Nouă români au fost răniţi într-un accident rutier, la Istanbul Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 10:00 (09:00, ora României), pe drumul Kemerburgaz, spre Aeroportul Istanbul, când şoferul a pierdut controlul volanului, iar microbuzul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, după cum relatează site-ul turc Sozcu. La faţa locului s-au deplasat numeroase echipaje medicale, poliţişti şi pompieri.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la un accident rutier, produs în cursul zilei de sâmbătă, în care a fost implicat un microbuz care transporta pasageri către aeroport.
Potrivit unui comunicat MAE, transmis AGERPRES, reprezentanţii oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile turce, pentru a obţine informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la circumstanţele producerii accidentului.
Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de reprezentanţii consulatului general, în urma acestui accident nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.


MAE informează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.
Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări, precizează MAE.

Lasă un comentariu