Luni, 26 Iulie 2021 10:11

FMI analizează un posibil model de lucru de acasă Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-un moment în care Fondul Monetar Internațional face planuri pentru revenirea personalului la cartierul său general din Washington, instituția financiară internațională analizează o strategie care ar permite angajaților să lucreze de acasă câteva zile pe săptămână, o ideea care ar putea diminua necesarul de spații de birouri al FMI, transmite Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, angajaților FMI, care au lucrat de acasă începând de anul trecut din cauza Covid-19, li se va permite să continue să facă acest lucru, în cadrul unui program pilot ar urma să demareze în luna septembrie, chiar dacă măsurile de urgență sanitară urmează să fie relaxate în Washington.
Majoritatea angajaților care vor alege să lucreze de acasă ar urma să poată face acest lucru două sau trei zile pe săptămână, în cadrul unui plan discutat luna trecută de boardul executiv al FMI, susțin sursele consultate de Bloomberg. Peste 90% dintre cei aproximativ 2.700 de angajați ai FMI locuiesc în Washington.
Chiar dacă FMI intenționează să păstreze în viitorul apropiat cele două clădiri care formează cartierul său general din Washington, la reuniunea boardului executiv de luna trecută a fost discutată și problema dacă Fondul are nevoie de un spațiu de birouri mai mic, și dacă, eventual, ar putea să vândă o clădire de 12 etaje cunoscută sub denumirea de HQ2. Acest plan ar presupune că angajații vor împărți birourile și spațiile de lucru atunci când sunt în telemuncă cu angajații care sunt prezenți fizic la birou.
De asemenea, angajații FMI, care provin din 150 de țări, vor putea lucra de oriunde doresc în lume timp de până la o lună pe an, au mai dezvăluit sursele.
Purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, a informat că instituția nu a luat încă o decizie cu privire la planurile referitoare la munca de acasă. "Suntem încă într-o etapă preliminară în evaluarea diferitelor opțiuni cu privire la aranjamentele de muncă. Obiectivul general va fi întotdeauna ca, indiferent de aranjamentele de muncă, să asigurăm sănătatea și siguranța personalului nostru și să continuăm să oferim cele mai bune servicii statelor membre", a informat Gerry Rice.
FMI este ultimul exemplu de instituție care caută modalități pentru a se adapta la revenirea angajaților la birou după un an de muncă de acasă. Companii precum Google, Ford Motor Co. și Citigroup Inc. au promis o mai mare flexibilitate cu privire la aranjamentele de muncă însă, pe de altă parte, mulți directori de companii au lăudat în mod public importanța revenirii angajaților la birou. (sursa Agerpres)

Lasă un comentariu