China lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste", a afirmat cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, cu câteva zile înainte de o întrevedere prevăzută între preşedinţii celor două ţări, informează marţi AFP.
Xi Jinping ar urma să aibă cu Vladimir Putin o întrevedere săptămâna aceasta în Uzbekistan, în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), potrivit diplomaţiei ruse.
Relaţiile Beijing-Moscova erau tumultoase în timpul Războiului Rece, însă cele două ţări s-au apropiat în ultimele decenii, în special pentru a contracara influenţa SUA.
"Sub conducerea strategică a preşedintelui Xi Jinping şi a preşedintelui Vladimir Putin, relaţiile noastre au progresat mereu pe calea cea bună", a declarat luni Yang Jiechi, responsabil pentru diplomaţie în cadrul Partidului Comunist chinez, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei.
Personalitate de prim plan, a cărei influenţă este chiar mai mare decât cea a ministrului de externe, Yang a făcut aceste declaraţii în timpul unei întrevederi cu ambasadorul Rusiei în China, Andrei Denisov, aflat la sfârşit de mandat.
"China este dispusă să conlucreze cu Rusia pentru a pune în aplicare, în permanenţă, spiritul cooperării strategice la nivel înalt între ţările noastre, pentru a apăra interesele noastre comune şi a promova dezvoltarea ordinii internaţionale într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă", a subliniat Yang.
Lovită de sancţiunile occidentale şi izolată diplomatic de la declanşarea invaziei sale în Ucraina, Rusia caută să-şi întărească relaţiile cu ţările asiatice, în special cu China.
Diplomaţia chineză nu a condamnat invazia rusă. În schimb, ea a denunţat sancţiunile occidentale împotriva Moscovei şi vânzările de arme către autorităţile ucrainene.
În ultima săptămână, numărul trei al regimului comunist, Li Zhanshu, care este şi preşedintele Adunării Populare Naţionale, a devenit liderul chinez cel mai important care s-a deplasat în Rusia de la declanşarea intervenţiei militare a Moscovei în Ucraina. În timpul vizitei sale, el a lăudat "nivelul inedit" de încredere şi cooperare între Beijing şi Moscova. (sursa Agerpres)
Marți, 13 Septembrie 2022 13:15
China afirmă că lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale mai juste Recomandat
Scris de Cătălin Mihai MOGAArticole recente - Cătălin Mihai MOGA
- El i-a curmat viaţa lui Yasmin la doar 18 ani
- Cosânzeana, falită după fuga cu Făt-Frumos din Galaţi
- Microbuz radiat din circulaţie, descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră gălăţeni
- În weekend, Galaţiul Pedalează!
- Se taie trandafirii din Grădina Botanică Galaţi
- Fermierii români şi bulgari protestează: «Ne confruntăm cu ameninţarea reală a falimentului în masă!»
- Prinsă băută şi drogată la volan! Contesa digitală, reţinută de poliție
- Rectorul UDJG, distins cu „Ordre des Palmes Académiques” al Republicii Franceze, în grad de Ofiţer
- Creşă nouă în zona Bariera Traian
- Pacienţii cu Parkinson trataţi gratuit la Galaţi (VIDEO)