Statele Unite urmează să autorizeze vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pentru copii de 12 ani şi peste această vârstă începând de săptămâna viitoare, au relatat luni media americane, citate de AFP. Pfizer a solicitat autorizaţia de utilizare de urgenţă pentru vaccinul său spre a fi administrat copiilor şi adolescenţilor cu vârste…
Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, a obţinut suportul Parlamentului European pentru stoparea discriminării cetăţenilor români din Marea Britanie, obligaţi după Brexit să plătească o taxă de 55 lire sterline pentru a obţine viza de lucrători sezonieri – măsură suplimentară faţă de condiţiile impuse cetăţenilor altor state membre ale UE. Amendamentul…
Rusia consideră decizia României de a declara un diplomat rus persona non grata drept un pas neprietenos şi îşi rezervă dreptul de a „lua măsuri de răspuns adecvate”, a declarat ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valeri Kuzmin. „Această decizie este, fără îndoială, una neprietenoasă şi nu contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor…
O asistentă medicală este investigată de poliţia germană după ce a injectat şase persoane cu soluţie salină în locul vaccinului anti-COVID-19 pentru a ascunde în acest mod că a spart din greşeală un flacon de vaccin Pfizer-BioNTech, relatează duminică AFP. Autorităţile le-au cerut celor circa 200 de persoane vaccinate miercuri…
Miercuri, 21 Aprilie 2021 14:45

Huawei va vinde maşini electrice în China

Scris de
Anunţul a fost făcut de Huawei la salonul auto din Shanghai. Compania a anunţat că va comercializa, alături de compania auto chineză SERES, un vehicul electric, numit SF5, ce va fi disponibil în magazinele Huawei din toată China. Este pentru prima dată, când Huawei include un partener de vehicule în…
Grecia intenţionează să ridice începând de luni condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa. Pentru a putea intra în vigoare, planul guvernului grec trebuie să fie aprobat de experţii epidemiologi, potrivit cotidianului Kathimerini. Condiţia prealabilă este ca turiştii respectivi…
Prinţul Philip a murit la vârsta de 99 de ani, a anunţat Palatul Buckingham. Ducele de Edinburgh, care fusese căsătorit cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii de 73 de ani şi descris ca fiind forţa ei constantă, a decedat la Castelul Windsor în această dimineaţă, vineri, 09 aprilie…
General Motors a prezentat, zilele trecute, un SUV Hummer integral electric, care va intra la vânzare în 2023, la un preţ de peste 110.000 de dolari, transmite CNBC. Vehiculul se va alătura unui model pickup Hummer, care va fi lansat pe piaţă în toamna acestui an. „Vehiculele electrice Hummer vor…
LG Electronics a anunţat că începând cu 31 iulie 2021, nu va produce smartphone-uri. Decizia a venit ca urmare a faptului că această divizie companiei a avut pierderi cumulate de 4,5 miliarde dolari în ultimii şase ani şi compania nu a găsit un cumpărător. LG a fost la un moment…
Românii care doresc să muncească în Marea Britanie trebuie să ştie că orarul de muncă legal în UK este de 48 de ore săptămânal. În cazul în care lucrătorul acceptă să muncească mai mult, angajatorul trebuie să înregistreze şi să plătească orele de muncă suplimentare. În domeniul agriculturii, se plăteşte…
Ţările cu rol de mediator în tensiunile dintre Rusia şi Ucraina, adică Germania şi Franţa, au lansat sâmbătă, 03 aprilie 2021, un apel la "reţinere" şi "dezescaladare imediată" între cele două ţări, declarându-se "preocupate de numărul tot mai mare de încălcări ale încetării focului", relatează Agerpres. Reafirmându-şi "sprijinul pentru suveranitatea…
Franţa a intrat în a treia carantină naţională, cu şcoli şi magazine închise pentru o lună şi cu circulaţie interzisă pe timpul nopţii şi limitată la 10 km de domiciliu. Restricţiile se aplică începând de sâmbătă, 03 aprilie 2021, timp de 4 săptămâni. Francezii se pot deplasa, totuşi, între regiuni…
Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat, după publicarea unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii că preşedintele Joe Biden crede că americanii „merită informaţii mai bune” despre originea Covid-19 şi paşi suplimentari din partea comunităţii globale. Raportul avansează ideea că că pandemia a început prin…
Comisia Europeană a demarat acţiunea împotriva Poloniei, miercuri, 31 martie 2021. Polonia este acuzată de subminarea independenţei judecătorilor şi de împiedicarea acestora în aplicarea legilor UE în Polonia. Comisia Europeană a cerut Curţii de Justiţie a UE (CJEU) ca, până la soluţionarea procesului, să suspende puterile Camerei Disciplinare a Curţii…
Instanţa din Belgia a ordonat miercuri, 31 martie 2021, guvernului belgian să ridice în termen de 30 de zile toate măsurile restrictive impuse în contextul pandemiei, relatează Politico şi Agerpres. În caz de neconformare, guvernului îi va fi aplicată o penalitate de 5.000 de euro pe zi, potrivit presei locale.…
Deşi Volkswagen a anunţat iniţial printr-un comunicat de presă care ulterior a fost retras că se ia în considerare o eventuală redenumire a operaţiunilor din SUA în "Voltswagen of America", într-o acţiune de marketing menită să atragă atenţia asupra eforturilor sale de dezvoltare a vehiculelor electrice, se dovedesc a fi…
În proiectul de raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se arată că noul coronavirus a fost transmis oamenilor de un animal, iar răspândirea sa a început cu cel mult o lună sau două înainte de a fi descoperit, în decembrie 2019. De asemenea, în raport se precizează că un…
Comisia Europeană a adoptat, pe data de 25 martie, primul program de lucru anual Erasmus+ din perioada 2021-2027. Programul beneficiază de un buget de 26,2 miliarde EUR (comparativ cu 14,7 miliarde EUR alocate pentru perioada 2014-2020), completat cu 2,2 miliarde EUR din instrumentele externe ale UE. Noul program revizuit va…
Pagina 1 din 210