Joi, 18 Noiembrie 2021 14:07

AJFP Galaţi: Declaraţiile fiscale pot fi depuse online Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi informează contribuabilii că obligaţiile fiscale pot fi îndeplinite utilizând mijloacele de comunicare la distanţă. Astfel, declaraţiile fiscale pot fi depuse prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual (SPV) sau prin www.e-guvernare.ro. Înregistrarea în serviciul „Spaţiul Privat Virtual“ se face accesând pagina principală A.N.A.F (www.anaf.ro), apoi secţiunea „Servicii Online“ - „Înregistrare/Înrolare persoane fizice şi juridice în SPV“.
Dintre avantajele utilizării serviciului Spaţiul Privat Virtual (SPV), AJFP Galaţi aminteşte:
- disponibilitate 24 ore din 24 ore, 7 zile din 7, acces facil şi gratuit;
- posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale;
- posibilitatea depunerii declaraţiilor fiscale;
- posibilitatea de a solicita/primi diferite documente (adeverinţă de venit, certificat de atestare fiscală, certificat de cazier fiscal, duplicate declaraţii depuse, duplicate recipise etc.);
- posibilitatea de a primi informaţii cu privire la obligaţiile fiscale;
- plata obligaţiilor fiscale;
- informaţii cu privire la contribuţiile sociale;
- posibilitatea de programare online a contribuabililor;
- posibilitatea de a transmite solicitări de asistenţă în domeniul fiscal prin Formularul de contact inclus în SPV;
- acces gratuit la noutăţi legislative.
Pentru efectuarea plăţilor pot fi folosite servicii oferite de terţi: Internet banking sau www.ghiseul.ro. Informaţii generale în domeniul fiscal se pot obţine la Call center ANAF, la numărul de telefon 031.403.91.60, precizează AJFP Galaţi.

Lasă un comentariu